Zece cărți cu care deslușești natura regenerărilor din ce citEști în martie

Pentru selecțiile citEști de martie îți propuneam ca temă „Natura regenerărilor”. Pentru că știi și tu cum reușești să rămâi pe picioare între toate indicațiile de direcțiile care îți sunt sugerate de cine vrei și de cine nu vrei. Uite cum se profilează numărătoarea inversă.

10. Ce e Smith când primăvara vine: „El a terminat cu poveștile”

Luna martie îți începe cu mărțișor. Iar ca simbol al norocului, tema lunii la citEști îți propune cărți legate de „natura regenerărilor”. Pentru că și de asta ține norocul tău. Cum îți reîncepi povestea. Și „Primăvara”, de Ali Smith, îți face o idee. Chiar dacă este al treilea roman din tetralogia dedicată de scriitoarea scoțiană anotimpurilor, pe mine de aici a început să mă intereseze. Pentru că este una dintre cărțile care ți se adresează direct. Și ritmul poveștii prinde viață.

„Primăvara”, de Ali Smith, traducere de Anca-Gabriela Sîrbu, editura Litera, 2020

„Așa m-am născut” – Ali Smith, „Primăvara”, traducere de Anca-Gabriela Sîrbu, editura Litera, 2020

9. Reinventezi rămânerea sau te duci? „Nu uita să-ți consulți visurile” Trey Gowdy

Când te reinventezi sunt câteva aspecte pe care mediul pe care îl alegi le-ar putea spune despre tine. Cineva care a trecut de la aplicarea legilor, la politică și apoi optează pentru presă are cum să îți atragă atenția. Iar Trey Gowdy îți spune că ai trei întrebări care să te intereseze în orice situație care îți ridică dificultăți: „Începi ceva nou, rămâi pe loc sau pleci?”. Iar fostul procuror îți arată și cum sunt decizii care sunt corecte în anumite momente ale vieții tale, dar nu vei fi mereu în același moment. Așa că instrumentele de care ai nevoie când vrei să te hotărăști sunt un început bun.

„Începi ceva nou, rămâi pe loc sau pleci?” de Trey Gowdy, traducere de Constantin Dumitru-Palcus, Otilia Tudor, editura Lifestyle, 2023

„Logica și visurile pot fi prietene” – Trey Gowdy „Începi ceva nou, rămâi pe loc sau pleci?”, traducere de Constantin Dumitru-Palcus, Otilia Tudor, editura Lifestyle, 2023

8. Am întâlnit bani fericiți, japonezi: „De data aceasta, am început să consider banii o energie.”- Ken Honda

Ce pui în balanță cu nevoia de bani? Dacă vrei să începi cu o carte, aceasta este „Bani fericiți”. Ken Honda este autorul care a ieșit la pensie la 29 de ani cu o afacere profitabilă în consultanță și contabilitate. Dar tot atunci a descoperit că este abia la începutul unei cariere internaționale concentrate asupra felului în care s-a schimbat perspectiva sa asupra banilor. Totul se întâmplă într-o dimineață când vede în parc un copil care își roagă mama să mai stea să se joace când aceasta îi spune că trebuie să meargă la job. Și se hotărăște să scrie un eseu pentru cei care se văd nevoiți să aleagă între muncă și timpul dedicat familiei ca să se descurce.

„Bani fericiți. Arta japoneză de a face pace cu banii tăi”, de Ken Honda , traducere de Diana-Maria Trăncuță, Editura Act si Politon

„Când trăiești ca un Mic Milionar Fericit, știi că viața trebuie împărțită cu cineva.” – Ken Honda, Editura ACT și Politon

7. O istorie pentru albinele de ziua femeii: „Pomii dăinuiau de o veșnicie”- Maja Lunde

Ai felul tău în care marchezi ziua femeii. Printre ele ar putea să fie și un roman pe care îl poți citi într-o singură zi dar la care o să revii de câte ori te gândești la schimbări climatice și relații între generații. ”Istoria albinelor” este cartea cu care Maja Lunde pune față în față trecutul, prezentul și viitorul într-o poveste despre trei familii construite în jurul florii pe care ți-o ofer.

„Istoria albinelor”, Maja Lunde, Traducere de Sanda Tomescu Baciu, Humanitas fiction, 2019

„Așteptările pe care le aveam îmi dădeau fiori, pentru că acum, în sfârșit, mă apucasem de treabă!”- Maja Lunde, „Istoria albinelor”, Traducere de Sanda Tomescu Baciu, Humanitas fiction, 2019

6. Zeii îți spun că tac din Algeria: „Să fii pe lume înseamnă să-l primești pe celălalt, să-l întâmpini, să-l sărbătorești căci e-n noi, e un dar.”-Yahia Belaskri

Începuturile pot să-ți fie legate și de un sat izolat în marginea deșertului Algerian. Cel puțin din momentul în care deschizi „Tăcerea zeilor”. Cartea pentru care Yahia Belaskri și-a propus și dimensiunea unei parabole filosofice te surprinde și prin felul în care pare să fi presimțit anxietățile izolării din vremea epidemiei Covid 19, dar mai ales pentru că reușește să îți aducă aproape personaje cu care îți închipuiai cu greu că ai avea ceva în comun.

„Tăcerea zeilor”, de Yahia Belaskri, traducere Alexandra Ionel, editura Casa Cărții de Știință, 2023

„E o zi frumoasă de primăvară, oaza e liniștită, nicio adiere de vânt, nu cântă nicio pasăre, doar scârțâitul imperceptibil al nisipului în liniștea mereu aceeași în care e scăldată livada de curmali.”- Yahia Belaskri, „Tăcerea zeilor”, traducere Alexandra Ionel, editura Casa Cărții de Știință, 2023

5. Insula din care te maturizezi cu tot cu țara ta: „Pisica era tot acolo și a venit să se lungească lângă mine”- Lorenza Pieri

Ai și cărți cu care te împrietenești. Îți propun povestea unei familii de pe o insulă din Toscana, pentru patru decenii. „O insulă mai mică” de Lorenza Pieri este volumul în care se întâlnesc istoria personală și cea națională într-un loc pe care l-ai visa ca o scăpare, dar care se dovedești chiar o punere în scenă a maturizării unui cuplu de surori.

Lorenza Pieri – „O insulă mai mică”, traducere de Gabriela Lungu, editura Casa Cărții de Știință, 2023

„În dimineața aceea văzusem delfinii” – Lorenza Pieri, „O insulă mai mică” Lorenza Pieri, traducere de Gabriela Lungu, editura Casa Cărții de Știință, 2023

4. Care îți e surpriza în mitologia la feminin: „Mâine nu era suficient de devreme pentru mine”- Jennifer Saint

Să revizitezi miturile cu perspectiva de astăzi este deja o modă. Dar scriitoarea Jennifer Saint reușește să îți arate că și în momente în care totul pare spus poate să găsească o perspectivă care nu îți este atât de cunoscută. În ”Atalanta” ai ocazia să descoperi una dintre eroinele antichității de care auzi mar rar. Luptătoarea care a pornit alături de Argonauți în căutarea Lânii de Aur își reia astfel rolul de protagonistă pe care mitologia i-l refuzase.

„Atlanta”, de Jennifer Saint, traducere Irina-Marina Borțoi, editura Litera , 2024

„Parfumul greu al trandafirilor s-a risipit când am înaintat mai mult înăuntrul templului”- Jennifer Saint, „Atlanta”, Editura Litera, 2024

3. Secretele banilor îți vin din mituri: „Conexiunea banilor cu ritualurile antice ale fertilității este pierdută sensibilității moderne”- Tad Crawford

În seria de recomandări de carte dedicate „naturii regenerărilor” trebuie să revin iarăși la bani. Și numai pentru că am ce să îți spun despre legăturile dintre mituri și bani. Dar mai bine o face Tad Crawford în „Viața secretă a banilor”, o carte în care adună povești despre datorii, bogăție, fericire, lăcomie și caritate. Iar poveștile pe care le accesează aici au legătură directă cu felul în care poți să descoperi ceea ce contează pentru tine, ceea ce te entuziasmează și cum sunt formulate valorile care rezistă.

„Viața secretă a banilor” povești despre datorii, bogăție, fericire, lăcomie și caritate de Tad Crawford, traducere de Ștefan Mălaimare, editura Curtea Veche, 2023

„Când ne gândim la cei ale căror realizări sunt uriașe, rareori ne gândim la datorie”- Tad Crawford „Viața secretă a banilor” povești despre datorii, bogăție, fericire, lăcomie și caritate, traducere de Ștefan Mălaimare, editura Curtea Veche Publishing , 2023

2. Regenerarea vine criticând: „Statele care leagă scopul etic de ideile bune au înfăptuit miracole”

Cum aș putea să închei o serie de recomandări de lectură dedicate naturii regenerărilor astăzi fără să îți propun și ceva politic? Am mai primit întrebări despre ce se întâmplă azi în politică. Și un răspuns îl ai în „Viitorul capitalismului”. Cartea lui Paul Collier pune față în față tendințele actuale cu anxietățile pe care le identifici și tu la nivel social. Și conturează posibile soluții.

„Viitorul capitalismului”, Paul Collier, traducere Adina Ihora, Corint, 2022

„Reciprocitatea binevoitoare reprezintă o atitudine superioară”- Paul Collier, „Viitorul capitalismului”, traducere Adina Ihora, Corint, 2022

1. Regenerarea este continuă: „Vocile patriilor noastre nu încetează să ne răsune în minte”

Natura regenerărilor, tema pe care ți-am propus-o la citEști în martie, este legată direct de felul în care îți găsești un loc în lume. Iar romanul ”Insula copacilor dispăruți”, de Elif Shafak, îți dezvăluie tocmai acest spațiu al renașterii. Ai aici o poveste de dragoste între un grec și o turcoaică din Cipru care traversează zeci de ani și un continent până la Londra.

„Insula Copacilor dispăruți”, de Elif Shafak, traducere de Ada Tanasă, editura Polirom, 2024

„În natură totul vorbește întruna” – Elif Shafak, „Insula Copacilor dispăruți”, traducere de Ada Tanasă, Polirom, 2024

În aprilie găsești în selecția citEști cărți care îți susțin „puterea ficțiunii” cu tot ce ai zice că înseamnă ea. Nu ezita să îmi spui în comentarii ce cărți îți evocă o latură a acestei povești cu puterea ficțiunii și care… Și tot așa, e loc și pentru completarea listei de titluri pe care le preferi când e vorba de „natura regenerărilor” ca temă… aici mai jos. Enjoy

Cum se aude poetic relațional în varianta radio Cărturești

Pentru că se aude că a venit ziua poeziei și s-a dus, uite cum sună un fragment din poemul 3 din Linii de plutire, secțiunea 2024 din poetic relațional.

https://www.facebook.com/share/r/oBaVe9P8CHehPee9/

povestea a început așa

si a continuat aici

Mai am cu poezia faze din astea de ajungi unde nici nu te gândeai. Pe tine unde te-a dus poezia dincolo de ce credeai posibil?

De la poetica libertății la represiunea poeziei și înapoi

Când e poezia proastă? Asta ar fi una dintre cele mai bune întrebări pe care le-am primit la Colegiul ”Cantemir-Vodă” la întâlnirea cu elevii de Ziua Poeziei. Răspunsul pe care l-am dat cred că mai bine îl pot reda elevii. Eu deja mă gândesc în ce fel aș putea să îmi explic mie faptul că pe măsură ce poezia e mai bine văzută într-o țară, pe atât mai aprigă este represiunea la adresa autorilor în viață.

E cazul lui Aleksandr Byvshev, condamnat la șapte ani de închisoare în Rusia, după ce a citit un poem nepotrivit cu agresiunea lui Putin în Ucraina. Sau al modului în care ne uităm la cultul pentru tradiția poetică în Georgia ori în Armenia. Iar dacă vrei să îți dai seama care sunt direcțiile vii astăzi în aceleași locuri trebuie să treci peste adevărate baraje de oficiali și resentimentari mai mult sau mai puțin lirici.

S-ar putea să doar rezultatul normal al lumilor în care listele de nume au înlocuit argumentația doar ca să nu fie citite textele originale. Sau e doar o teorie… Încă mai urmăresc uimit poeme care vin din Ghana sau Australia și abia ne dăm seama că poezia poate să fie și fără legături de rudenie cu eșafodajele estetice consacrate. Dar încă și mai mult: Uite ce multă lume e gata să îți spună cum se face poezia. Așa bine știu atâția… și uite în ce situație suntem… De-asta zic, nu e poezie importantă despre care să nu fi spus cineva la un moment dat că e proastă. O fi și invers?

Elevii de la Colegiul ”Cantemir” chiar pun întrebări care îți arată ce contează din poezie pentru ei

Cum e cu zilele poeziei în librărie în 2024, la București, Brașov, Cluj Napoca, Timișoara, Iași, Sibiu și Chișinău, de pe 18 până pe 22 martie

Un comunicat anunță că „Zilele Poeziei la Cărturești” ✍ a ajuns la a patra ediție. Cititorii sunt așteptați în librăriile Cărturești din șapte orașe pentru a sărbători poezia. Mie îmi place planul lor pentru că acoperă mai multe orașe și fac loc pentru tot felul de moduri de aducere a poeziei în public. Eu unul apar în variantă audio în partea lor de radio (un preview video am pus să vezi mai jos, spre finalul poveștii). Dar tot le rămân dator pentru că m-au lăsat să filmez asta anul trecut la Carusel:
Zilele Poeziei la Cărturești marchează anul acesta cea de-a patra ediție și se desfășoară în perioada 18 – 22 martie în mai multe librării Cărturești din București, Cluj, Timișoara, Iași, Brașov, Sibiu și Chișinău. Evenimentele din acest an aduc în discuție poezia contemporană și modurile în care ne putem apropia de ea, traducerea de poezie, printr-o ediție specială Raftul traducătorului, organizată în parteneriat cu ARTLIT, relația dintre poezie, filosofie și critică literară, precum și intersecțiile dintre poezie și alte forme de artă. Vă așteptăm alături de noi la dezbateri, lecturi și ateliere care se adresează atât cititorilor de poezie de pretutindeni, cât și celor care acum au prilejul de a o descoperi, povestește comunicatul rețelei de librării. Evident, găsești și ”poetic. interfața sonoră” în oferta lor.
Printre noutățile ediției de anul acesta se numără:

🎙️poezie la radio. Pe parcursul celor cinci zile de festival, Radio Cărturești va difuza o selecție de poeme semnate de Alina Purcaru, Constantin Vică, Simona Popescu, Anastasia Gavrilovici, Mircea Andrei Florea, Elena Vlădăreanu, Cristina Alexandrescu, Livia Ștefan, Ligia Keșișian și Răzvan Țupa, chiar în lectura autorilor.

protest poetic marca George Roșu. În continuarea Zilelor Poeziei la Cărturești, lansăm în vitrinele librăriilor Cărturești Operei și Iulius Mall din Timișoara, Casa Hintz din Cluj, Piața Sfatului din Brașov și Carusel din București, un protest poetic conceput de George Roșu.
🤩 o campanie promoțională de tip 2+1 la toată oferta de poezie în stoc. În perioada 19 martie – 1 aprilie, celebrăm poezia și prin intermediul unei promoții speciale în librăriile fizice și pe carturesti.ro: la achiziționarea a două cărți de poezie, o veți primi pe a treia gratuit, în baza Buletinului de Cărturești*.
(*Reducerea se aplică titlurilor cu prețul cel mai mic, în limita stocurilor disponibile.)
așa că poți să îți rezervi ”poetic. interfața sonoră
Parteneri: Editura Nemira, Editura OMG Publishing, Editura Tracus Arte, Casa de Editură Max Blecher, ARTLIT, Paralela 45, O mie de semne, Revista Echinox, Zona nouă, Pen Club, Cenaclul Pavel Dan, Casa Studenților Timișoara, Centrul Comercial Felicia, Radio Hit Iași, Palas Iași și Noir Coffee Roasters.

Grafica evenimentului din acest an a fost realizată de Ștefan Vasilachi. 

Mai multe informații despre eveniment pot fi găsite pe Facebook, în pagina de eveniment, precum și pe blogul Cărturești.  
 
Calendarul evenimentelor este următorul:București

Poezie și creație pentru copiii împreună cu Atelierul de păpădii.
Data: 18 martie 2024, ora 18:00

Locație: Cărturești Verona (Fandom)
Invitate: Alina Muncileanu, Adina Constantinescu
Participarea la atelier este gratuită, însă este posibilă numai cu înscriere prealabilă la atelieruldepapadii@gmail.com.Poetic Hub #8
Data: 19 martie 2024, ora 18:00

Locație: Cărturești Modul
Invitați: Alina Țârcoman-Ochea, Mihail Lucian Florescu, Clara Victoria Caradimu
Moderatori: Ștefania Mihalache și Gelu Diaconu

Poezie & Filosofie. Dezbatere și lectură de poezie
Data: 19 martie 2024, ora 19:00

Locație: Cărturești Carusel & online
Invitați: Anastasia Gavrilovici, Ioana Tătărușanu ,Paul Gabriel Sandu, Răzvan Andrei
Moderatoare: Cristina Ispas

Raftul traducătorului. Ediție specială dedicată traducerii de poezie organizată în parteneriat cu ARTLIT 
Data: Miercuri, 20 martie, ora 19:00

Locație: Cărturești Verona (Fandom) & online
Invitați: George Volceanov, Claudiu Komartin, Alexandru M. Călin. Moderatoare: Monica Manolachi

Maratonul Pen Club 
Data: 21 martie 2024, ora 18:30

Locație: Cărturești Carusel & online
Invitați: Andrei Zbîrnea, Simona Grazia Dima, Bogdan Suceavă, Victoria Milescu, Denisa Duran, Claudia Voiculescu, Peter Demeny, Vasile Iftime, Ligia Keșișian, Ciprian Măceșaru
Moderator: Cosmin Perța
Cluj

Poezia, între teorie și practică
Data: 19 martie 2024, ora 19:00

Locație: Cărturești Casa Hintz, Cluj
Invitați: Alex Goldiș, Andreea Pop, Anastasia Fuioagă, Mihnea Bâlici
Moderator: Mihai Țapu

Lecturi de poezie: începuturi
Data: 20 martie 2024, ora 19:00

Locație: Cărturești Casa Hintz, Cluj
Invitați: Paul Mak Precup, Diana Huțanu, Anastasia Fuioagă, Ana Maria Deliu, Robert Trașcu, Sabina Cojocaru, Alex Odăgeriu, Carina Drăgoi, Alice Dănilă
Moderator: Alex Ciorogar
Timișoara

Text, context, paratext. Despre accesibilitatea poeziei contemporane
Data: 20 martie 2024, ora 18:00

Locație: Cărturești Mercy, Timișoara
Invitați: Raul Săran & Bogdan-Alexandru Petcu

Recital poetic susținut de membrii Cenaclului Pavel Dan (al C.C.S.T.)
Data: 21 martie 2024, ora 18:00

Locație: Cărturești Mercy, Timișoara
Invitat special: Bogdan Alexandru-Petcu
Iași

Librarii Cărturești Iași invită poeții nedebutați să citească împreună & concert poetic Adam’S Nest
Data: 19 martie 2024, ora 19:00

Locație: Cărturești Felicia
Participă, pentru încurajarea poeților nedebutați: Denisa Grădinaru, Naomi Celic și Sorina Rîndașu 

Filosofie și poezie: cum se văd în oglindă?
Data: 20 martie 2024, ora 19:00

Locație: Cărturești Palas
Invitați: George Bondor, Ioan Coroamă, Andreea Petcu
Moderatoare: Corina Giurgia

Emil Brumaru și poezia – ce ne-a rămas? 
Data: 21 martie 2024, ora 19:00

Locație: Cărturești Palas & online
Invitați: Nicoleta Dabija, Bogdan Crețu, cu participarea actorului Emil Coșeru, în cadrul unui moment de lectură din poezia lui Emil Brumaru
Moderatoare: Corina Giurgia

Poezia ne crește copiii: de ce sunt bune versurile (încă) de la primii pași
Data: 22 martie 2024, ora 16:30

Locație: Cărturești Palas 
Invitați: Roxana Postolache, Alexandra Rusu, Crina Ivașcu
Moderatoare: Corina Giurgia
 
Brașov

„Poezii cu prostii”. Lectură și dialog
Data: 21.03.2024, ora 18:00

Locație: Cărturești Piața Sfatului, Brașov
Invitați: Alexandru Funieru, Iulia Stoichiț, Valeriu A. Cuc
Moderator: Vlad Drăgoi
Sibiu

Lansare de carte: „Piesă de rezistență”, de Teodora Coman
Data: 20 martie 2024, ora 19:00

Locație: Cărturești Promenada Mall, Sibiu
Invitați: Teodora Coman, Rita Chirian, Radu Vancu

Lansare de carte: „Z9Poets” (vol. 2)
Data: 21 martie 2024, ora 19:00

Locație: Cărturești Promenada Mall, Sibiu
Invitați: Daniel Coman, Vlad Pojoga, Cătălina Stanislav, Krista Szöcs, Alex Văsieș
Chișinău

Open Mic de Zilele Poeziei
Data: 20 martie 2024, ora 18:00

Locație: Cărturești la Muzeu, str. 31 August 1989, 121
Moderatoare: Maria Ivanov, poetă

Actorii în Poezie
Data: 21 martie 2024, ora 18:00

Locație: Cărturești la Muzeu, str. 31 August 1989, 121
Invitați: Emilian Galaicu-Păun – poet, Dorina-Beatrice Timciuc, Doina Arvat, Andrei Sochircă – actori
Și, dacă tot ai stat până aici, uite un preview din ce o să auzi de la mine pe radio-ul din librărie.
Despre Cărturești
Cărturești este prima librărie-concept din România, deschisă la finalul anului 2000 și dedicată unei noi experienţe de cumpărare și promovare a cărţii şi a produselor culturale. Devenit între timp cel mai important lanț de librării de pe piața din România, Cărturești are în prezent spații care redefinesc ideea de librărie în majoritatea orașelor mari din România și în Chișinău. Printre librăriile flagship ale brandului se numără Cărturești Carusel, inclusă în topul The Telegraph al celor mai frumoase librării din lume, Cărturești Verona, cel mai mare spațiu dedicat lecturii și ofertei de carte din București, Cărturești Modul, o librărie de cultură vizuală, Cărturești Operei din Piața Victoriei din Timișoara și cea mai recent deschisă, librăria Cărturești Casa Hintz din Cluj.