Cine pune România pe harta celor mai bune 50 de pizzerii din Europa

Clasamentul european al celor mai bune pizzerii pentru 2024 are o prezență românească. Pizzeria Zano din Iași ocupă locul 49 în Europa conform ghidului 50 Top Pizza 2024. Decernarea trofeului a avut loc în cadrul unui eveniment organizat ieri, 13 mai, la Madrid, arată un comunicat.

Pe primul loc este Napoli On The Road, de la Londra, urmată de Sartoria Panatieri din Barcelona și Via Toledo Enopizzeria din Austria. 50 Top Pizza realizează clasamente cu pizzerii și pizzaioli și organizează evenimente în cadrul cărora se reunesc actorii importanți ai domeniului. Inspectorii și curatorii 50 Top Pizza sunt independenți și fac vizite anonime neanunțate, nedezvăluindu-și calitatea nici după părăsirea locației.

Pentru că tot vorbim mereu de premii le poezie, uite cum procedează oamenii cu pizza pentru topul lor. Clasamentul anual 50 Top Pizza stabilește o ierarhie având în vedere criterii cum ar fi:

  • pizza – care e important să fie pe cât de gustoasă, pe atât de sănătoasă și să conțină doar ingrediente cu origini italiene controlate, cum sunt sosul din roșii din soiul San Marzano sau mozzarella fior di latte;
  • serviciile – modul în care personalul servește și prezintă pizza;
  • atmosfera – aspectul locației și starea pe care o transmite clienților;
  • meniul – structura și băuturile, vinuri și sortimente de bere care se potrivesc cu pizza.

Zano este rodul colaborării dintre un antreprenor local și un pizzaiolo italian, Giovanni Santarpia.

Conform 50 Top Pizza, pizzaiolo Giovanni Santarpia, originar din Florența, oferă un simbol al rețetelor autentice napoletane. Pizza sa folosește un aluat moale, cu o crustă pronunțată, iar toppingurile se concentrează pe cele clasice, revizuite într-o cheie contemporană.

Titulatura de pizzaiolo desemnează un bucătar care se ocupă exclusiv de prepararea pizzei, este echivalentul “chef”-ului, dar pentru pizza. Acesta este specializat în alegerea ingredientelor, realizarea sosului de roșii, a topingurilor și coacerea în cuptor, fiecare etapă fiind crucială. Aluatul original de pizza napoletană folosește doar patru ingrediente – apă, făină sau amestecuri de făină alese cu grijă, drojdie și sare – și este dospit timp de 48 de ore, explică ieșenii.

Ceremonia a arătat așa:

Conform 50 Top Pizza, Zano este “… inspirat de pizzaiolo Giovanni Santarpia, care a realizat meniul și supraveghează dezvoltarea unei echipe foarte motivate de tineri români. Pizza este dospită cu grijă, având o crustă moale, pronunțată și condimentată conform tradiției italiene, dar și bine coaptă; primul lucru pe care îl observi este aroma care te teleportează pe aleile din Napoli. Asocierea vinurilor și a berilor adaugă o notă de divertisment. Atmosfera este foarte caldă și primitoare, serviciul plăcut și bine organizat pentru a crea  o experiență grozavă.” arată declarația originală 50 Top Pizza.

“Ținem foarte mult să oferim o pizza autentic napoletană, în variante diverse, care respectă cu fermitate rețetele originale, într-o atmosferă caldă și primitoare care, dincolo de savoarea din pizza, să completeze un moment special de răsfăț, relaxare și inspirație din viața celor care ne trec pragul.”, explică Alex Gafițianu, manager Zano.

De ziua mea vine American Independent Film Festival la București a opta oară

Kinds of Kindness”, al lui Yorgos Lanthimos, cu Emma Stone și Willem Dafoe, are premiera la București în cadrul AIFF 8 la scurt timp după premiera mondială de la Cannes, anunță organizatorii de la voodoofilms.ro 

American Independent Film Festival (AIFF) revine pentru a 8-a ediție cu cele mai recente și mai apreciate producții independente realizate în SUA, care le poți vedea între 7 și 13 iunie la București și, în premieră anul acesta, la Castelului Bran, pe 7 și 8 iunie. 

HIT MAN” (regia Richard Linklater) deschide festivalul, vineri, pe 7 iunie, atât la Cinema Elvire Popesco din București, cât și în aer liber, în curtea Castelului Bran. 

Kinds of Kindness, cel mai recent film al lui Yorgos Lanthimos, care va avea premiera internațională pe 17 mai, în competiție la Cannes, va închide festivalul de la București, joi, 13 iunie, cu două proiecții simultane la Elvire Popesco și la Cinema Muzeul Țăranului, cele două săli din București care găzduiesc proiecțiile festivalului. 

AIFF 8 organizează pentru prima oară în istoria festivalului și a Castelului Bran proiecții de filme în premieră, pe 07 și 08 iunie, la lăsarea serii, în curtea castelului. Propunerea AIFF 8 este cea de a reconecta publicul român, dar și potențiali turiști străini, cu frumusețea cinema-ului în aer liber, accentuată de setting-ul unic și de atmosfera uluitoare a unuia dintre cele mai frumoase locuri din România. 

„AIFF 8 își continuă misiunea de a oferi publicul român filme care sunt mai mult decât doar entertainment, de a intermedia dialogul publicului cu realizatorii peliculelor, de a cultiva experiența vizionării de filme de cinema ca eveniment social, în mijlocul comunității și de a folosi cinematograful ca prilej de conectare și comunicare cu ceilalți, inclusiv prin popularizarea unor cauze sociale cărora festivalul le donează, ca în fiecare an, încasările din vânzarea de bilete.” spune Cristian Mungiu, fondatorul AIFF 

Mai multe detalii despre programul festivalului găsești curând pe www.filmedefestival.ro 

Cu ce se laudă AIFF 2024

Richard Linklater, unul dintre cei mai importanți regizori americani contemporani, este cunoscut publicului, printre altele, pentru seria Before Sunrise (1995), Before Sunset (2004) și Before Midnight (2013) și pentru ambițiosul proiect cinematografic Boyhood (2014) filmat de-a lungul a 12 ani. În HIT MAN, un neo noir luminos, Glen Powell, un actor cunoscut mai degrabă pentru blockbustere, interpretează rolul lui Gary Johnson, care duce o viață dublă de profesor și fals ucigaș plătit pentru Departamentul de Poliție din New Orleans. Cu o capacitate extraordinară de a intra în pielea diferitelor personaje și personalități, Gary ajunge să se simtă atras de una dintre potențialele criminale pe care trebuie să le prindă, Madison, interpretată de Adria Arjona (True Detective 4). Pe măsură ce Madison se îndrăgostește de una dintre identitățile de ucigaș ale lui Gary – misteriosul Ron – aventura lor declanșează o reacție în lanț de jocuri de rol, înșelăciune și mize tot mai mari. Scris în colaborare de Linklater și Powell și inspirat de o poveste adevărată incredibilă, HIT MAN este o comedie existențială inteligentă despre identitate, care a avut premiera la Veneția și a fost în selecția de la Sundance. HIT MAN este distribuit în Europa de Est de Prorom.

KINDS OF KINDNESS, în competiție la Cannes anul acesta, este o fabulă contemporană triptică, cu care unul dintre cei mai captivanți regizori ai momentului, Yorgos Lanthimos, revine la mai puțin de un an după succesul răsunător al filmului său Poor Things. În Kinds of Kindness, trei povești aparent distincte sunt intrinsec legate: cea a unui om fără opțiuni care încearcă să preia controlul asupra propriei vieți, a unui polițist îngrijorat că soția sa, care fusese dată dispărută pe mare, s-a întors și pare o persoană cu totul diferită și a unei femei hotărâte să găsească pe cineva destinat să devină un lider spiritual prodigios. Filmul are o distribuție stelară: Emma Stone, care tocmai a luat Oscarul pentru Poor Things, Jesse Plemons (Other PeopleThe Power of the Dog), Willem Dafoe (Poor ThingsThe LighthouseFlorida Project) și Margaret Qualley (Poor Things, Once Upon a Time in Hollywood, serialul Maid), fiecare dintre actori interpretând mai multe roluri în film. Kinds of Kindness este distribuit în România de Forum Film România și va avea premiera în cinematografe în data de 13 septembrie 2024.

Înrudit cu Les Films de Cannes à Bucarest, AIFF este un festival dedicat filmelor independente nord-americane, în afara convențiilor hollywoodiene. Proiectul a prezentat în România, de-a lungul celor șapte ediții desfășurate până acum, o selecție a celor mai recente producții independente realizate în SUA, apreciate de critică și selectate în circuitul marilor festivaluri nord-americane precum Sundance, New York, Tribeca, Telluride ori Toronto sau la festivaluri mari ca Berlin, Veneția sau Cannes și a avut onoarea de a avea invitați actori de talie internațională precum Joaquin Phoenix, Ethan Hawke, John C. Reilly, Sebastian Stan, Mary-Louise Parker și regizori precum Roberto Minervini și Jacques Audiard, care au acceptat invitațiile de a fi prezenți la București și de a împărtăși experiența lor profesională, dar și de viață, cu publicul. Festivalul a intermediat totodată conversații live între publicul cinefil bucureștean și unii dintre marii regizorii ai cinematografului american contemporan: Barry Jenkins, Sean Baker, Kent Jones, Paul Schrader, Benh Zeitlin sau Steven Spielberg, arată comunicatul de presă. 

Marie Iljašenko: Pentru mine, poezia este un loc al imaginației și al libertății/ For me, poetry is a place of imagination and freedom

Marie Iljašenko (photo above by Josef Chuchma) este poetă. S-a născut în Ucraina și a crescut în Cehia. Dacă vrei, este vocea care resimte la prima mână toate frământările pe care le vezi astăzi în Europa. Marie a fost la București ca invitată a ediției 2024 a Festivalului Internațional de Literatură Odesa. Am tot amânat publicarea dialogului cu ea pentru că fiecare redactare îmi lăsa impresia că încă mai sunt multe de spus despre modul în care poezia pune în scenă locurile care te definesc, dar și despre modurile în care textul îi permite celui care citește să participe la spectacolul tău.

Poetic: Familia ta are origini ucrainene și poloneze. Te-ai născut la Kiev, dar ai crescut în Cehia. În ce fel ajută poezia și în ce măsură complică ea această situație pentru tine?

Marie Iljašenko: Încă de când eram mică, poezia m-a ajutat să fac față confuziilor de tot felul. Asta a inclus și sentimentul că sunt diferită, că există o parte din poveste despre care aproape nimeni nu știa – mă refer la perioada primei copilării de la Kiev. Pe de altă parte, cum am crescut cultură diferită, mi-a fost greu să înțeleg și să-mi asum poezia cehă. Și astăzi, încă mă chinui să apreciez frumusețea poeziei unora dintre clasicii cehi.

Poetic: Your family has Ukrainian and Polish origins. You are born in Kiev but live in Czech Republic since childhood. In what way does poetry help and how does it complicate this wide area of influences for you?
Marie Iljašenko: Since my early youth, poetry has helped me cope with all kinds of confusion. These included the feeling that I was different, that there was a part of the story that almost no one knew about – I mean my early Kyiv childhood. On the other hand, growing up in a different tradition made it difficult for me to understand and accept Czech poetry. To this day, I still struggle with not being able to appreciate the beauty of the poetry of some of the Czech classics.

„Pâine într-un câmp de mine”/ ”Bread în a mine field”

P: Ai spus povestea bunicilor tăi pentru un proiect național. Este contextul actual o ocazie pentru a-ți redescoperi sau pentru a reconsidera propria ta legătură cu Ucraina și cu poeții ei, având în vedere reportajul tău din 2022, în „Pâine într-un câmp de mine”?
Marie: Pentru proiectul „Memory of the Nation” (Paměť národa), care adună și înregistrează poveștile unor martori, am lucrat la povestea bunicului meu. S-a născut în Ucraina într-o familie ceho-poloneză. Tatăl său fabrica bere. Imigranții cehi din Ucraina erau de multe ori ingineri agronomi. Bunicul meu a supraviețuit foametei în copilărie. Mai târziu și-a văzut tatăl arestat. Acesta a fost acuzat pe nedrept și a murit în timpul epurărilor comandate de Stalin. Când era tânăr, a fost înrolat în armată chiar la începutul celui de-Al Doilea Război Mondial. A supraviețuit războiului și pentru că era muzician și era mai probabil să rămână în spate liniilor de luptă. Bunicul meu a rămas muzician toată viața și a trăit ca profesor de muzică. Și-a petrecut ultima perioadă a vieții în Cehia alături de mama mea, și a murit acum câțiva ani.

Cartea „Pâine din câmpul de mine” (Kniha z minového pole) nu are legătură directă cu aceasta. Când a început Marele Război, bineînțeles că l-am simțit intens. Când un coleg de la editură a venit la mine și mi-a propus să facem o carte de reportaje, am fost imediat de acord. Am vorbit cu jurnaliști cehi cunoscuți care scriu despre Ucraina și, deopotrivă, cu jurnaliste ucrainene care s-au refugiat în Republica Cehă cu copiii lor. Volumul adună mărturii privind primele zile ale războiului în diferite părți ale Ucrainei și diferitele moduri în care oamenii au trăit acele momente.

P: You’ve elaborated the story of your grandparents for a national project. Is the current context an ocasion for you to redescover or revisit your own connection to Ukraine and with it’s poets, considering your reporting from 2022, in ”Bread în a mine field”?
Marie: For the Memory of the Nation project (Paměť národa), which collects and records the stories of interesting witnesses, I worked on my grandfather’s life story. He was born in Ukraine into a Czech-Polish family, his dad was a brewery manager. Czech immigrants in Ukraine were often agroengineers. My grandfather survived the famine as a young boy, and later witnessed his father’s arrest, who was falsely accused and died during Stalin’s purges. As a young boy, he was drafted into the army just as World War II began. He survived the war partly because he was a musician and was more likely to be in the rear. My grandfather was then a musician all his life and a music teacher, living his last years in the Czech Republic with my mother, he died a few years ago
.

The book Bread from the Minefield (kniha z minového pole) is not directly related to this. When the Great War started, of course I felt it very acutely. When a colleague from the publishing house came to me and suggested that we do a book of reports, I immediately agreed. We approached well-known Czech journalists who focused on Ukraine and, conversely, Ukrainian women journalists who had fled to the Czech Republic with their children. The book thus collected testimonies about the immediate beginning of the war in different parts of Ukraine and the different ways people experienced this beginning.

Cel mai bun traducător de benzi desenate

poem de Marie Iljašenko, traducere Răzvan Țupa, poetic.ro

În martie e mai bine să te concentrezi pe lucruri mărunte:
ceasuri și zambile dar din alea rotunde și de metal e mai bine
să nu te apuci de cine știe ce întreprindere complicată nu-ți lua casă nici deșert
să nu te-aștepți la cine știe ce și nici să n-adopți vreo mare poziție

ca să nu te trezești că levitezi în dorul lelii
printre primii țânțari și muște străvezii
ticluiește propoziții care încap în bulele de text
ușoare nu prea complicate

E bine să coci brioșe din vânt apă și zahăr
nu crește nimic altceva în paturile continentale fertile din grădinile
noastre doar să dormi cât poți și să citești cât mai puțin
benzile desenate sunt cele mai bune

E important să deprinzi tehnica bulelor de săpun
când sufli ușor balonul în balon
înveți de la cel mai bun traducător de benzi desenate
care pare că și-a luat vacanță

care pare că nu mai traduce
care pare că nu mai trăiește
care pare că ești tu

The Best Translator of Comics

In March, it’s good to stick to small things:
watches and hyacinths but round ones and metal ones are best
not to undertake great endeavours don’t buy a flat or a desert
not to expect much or express much

so that you don’t start to float from mere ease
beside the first mosquitoes and glass flies
formulate sentences that fit into speech bubbles
simple not yet complex

It’s good to bake bundt cake from wind water and sugar
nothing else grows in our continental garden beds yet
to sleep as much as you can and read as little
comics are best

It’s essential to learn soap bubble science
softly blowing puff into puff
you’ll learn it from the best translator of comics
who’s apparently taken holiday

who’s apparently not translating anymore
who’s apparently not living anymore
who is apparently you

Translation: Nathan Fields for Lyrikline

„Sunt peste tot”/ ”I am everywere”

Poetic: În eseul tău „I am everywere” pui accentul pe modul în care poezia este folosită în discursurile naționaliste și subliniezi paradoxurile amestecului cultural și lingvistic din Europa Centrală. Cum resimte poezia ta paradoxul apartenenței la o limbă, accesând totuși o arie bogată de referințe (de la Makalu, în Nepal, până în Germania și Marea Baltică)? Cu alte cuvinte, unde se termină străinătatea și unde începe apartenența pentru tine în poezie?
Marie Iljašenko : Pentru mine, poezia este un loc al imaginației și al libertății. De altfel, îmi place să călătoresc, dar din cauza unor probleme de sănătate nu am reușit niciodată să urmez pe deplin această pasiune. Deci, cumva e normal să scriu nu numai despre locuri în care am petrecut ceva timp și cu care am stabilit o relație profundă (de exemplu, Gdaňsk sau Budapesta), ci și despre locuri în care nu am fost niciodată, dar mi-ar plăcea foarte mult să le văd, sau despre locuri cu care mă simt într-un fel înrudită fie din punct de vedere imaginar fie din punct de vedere spiritual.

Titlul eseului se referă la Europa Centrală. Dar, în timp, am încetat să împart lumea în străină și acasă. Mai degrabă, văd că acasă își extinde treptat granițele și intrând foarte treptat în ce era înainte străinătate. Ca să vă dau un exemplu, văd Polonia ca a doua mea casă, din cauza rădăcinilor mamei mele și pentru că am petrecut ceva timp acolo. Probabil că nici nu mai e nevoie să spun nimic despre Ucraina. După ce am vizitat SUA și Canada, mi-am dat seama că, într-un sens mai larg, casa mea este toată Europa. Căminul meu principal este în Praga și mă bucur pentru asta, dar probabil că mi-aș putea face o casă în altă parte.
În același timp, îmi dau seama că este adevărat ceea ce spun Psalmii din Vechiul Testament: pe acest pământ nu sunt decât un oaspete și un străin. Când ne amintim de limitele noastre, împărțirea lumii în străină și acasă nu prea mai are sens.

P: In your essay ”I am everywere” you insist on the way poetry is used in nationalist clashes and about the paradoxes of the cultural and language mix in Central Europe. How does your poetry deal with the paradox of belonging to a language but landing in an area rich of refferences (from Makalu, în Nepal, to Germany and to Baltic Sea)? In other words where does foreigness end and where does belonging begin in poetry for you?
Marie: For me, poetry is a place of imagination and freedom. I also love to travel, but due to a long illness I have never been able to fully realize this passion. So, somehow naturally, I write not only about places where I have spent some time and to which I have formed a deep relationship (for example, Gdaňsk or Budapest), but also about places I have never been to but would very much like to, or feel somehow imaginatively or spiritually relate
d to.

The title of the essay refers to Central Europe. But over time, I stopped dividing the world into foreign and home. Rather, I see home as gradually expanding its boundaries and very gradually coming into the foreign. To give you an example, I see Poland as my second home, because of my mother’s roots and because I spent some time there. I probably don’t need to talk about Ukraine. And after visiting the US and Canada, I realized that in a broader sense, my home is all of Europe. My main home is in Prague and I’m glad for that, but I could probably make a home somewhere else.
At the same time, I realize that it is true what it says in the Psalms in the Old Testament: on this earth I am but a guest and a sojourner. When we remind ourselves of our finitude, dividing the world into foreign and home doesn’t make much sense.

from author´s archive

(foto from author´s archive)

Poetic: În ce relație mai ești cu prima ta carte de poezie? Dar cu a doua? Cum s-au schimbat aceste raportări?
Marie: La prima carte, am fost surprinsă că am putut să scriu o carte)). Pentru a doua – așa cum se întâmplă de obicei cu a doua carte – am simțit o mare responsabilitate și o oarecare presiune. A doua carte este întotdeauna un fel de validare a meșteșugului tău. Toată lumea se așteaptă să găsească vocea ta distinctă, cea pe care o cunoaște deja, dar speră și că de data aceasta va suna cumva diferit. E doar o povară mai mare. La a doua carte ai nevoie și de mai multă aplecare asupra conceptului. Acum lucrez la un volum despre modul în care coexistă animale și plante și oameni într-un oraș mare. Am ajuns în punctul în care mă bucur pe mine și mă bucură procesul în sine, sunt absorbită în demers. Este un moment atât de fericit când nu te mai gândești la acceptare, la critică și te preocupă doar ce lucrezi.

Poetic: What kind of relationship do you keep with your first book of poetry? But with your second? In what way did this relationship change?
Marie: With the first book, I was surprised that I was able to write a book)). With the second book – as it usually happens with second books – I felt a great responsibility and a certain pressure. The second book is always a kind of validation of your craft. Everyone expects it to be your distinctive voice that they already know, but that this time it will sound different. That’s just a big task. The second book also requires more thinking about the concept. Now I’m working on another book about the coexistence of animals and plants and people in a big city. I’m at the point now where I’m enjoying and enjoying the process itself, I’m absorbed in them. It’s such a happy moment when you’re not thinking about acceptance, about criticism, and just working.

Marie Iljašenko (1983) este o poetă, scriitoare și traducătoare cehă, laureată a Premiului Tom Stoppard (2023). S-a născut la Kiev, în Ucraina, într-o familie de origine ucraineano-ceho-poloneză. În 1992, familia ei s-a mutat în Cehia, unde a crescut în regiunea sudeților Broumov, iar mai târziu a absolvit Universitatea Carolină din Praga, specializându-se în literatură comparată și studii est-europene. Colecția sa de poeme Osip míří na jih (Osip Heads South) a fost publicată în cehă în 2015 și a fost apreciată de critici. Aceasta a fost publicată cel mai recent în Polonia (2022), unde a fost la fel de bine primită. A fost nominalizată la Premiul Magnesia Litera pentru descoperirea anului. De asemenea, a fost nominalizată la Premiul de literatură Dresdener (2015) și la Premiul Václav Burian (2016). A doua ei carte de poezie, Sv. Outdoor (Sf. Outdoor), a fost publicată în 2019. Poeziile ei au fost prezentate, printre altele, în antologia Nejlepší české básně (Cea mai bună poezie cehă) în 2013, 2014 și 2017, în antologia poloneză Sąsiadki (2020), în antologia spaniolă Antología de poesía checa contemporánea (2021). Scrierile sale sunt traduse în engleză, germană, franceză, poloneză, spaniolă, maghiară, ucraineană, slovenă, română și japoneză. Poeziile ei au fost puse pe muzică de compozitorul francez Philippe Manoury și de tânăra compozitoare cehă Soňa Vetchá. Cel mai recent (2023) a câștigat Premiul Tom Stoppard pentru eseul său „I’m Local Everywhere Around Here”.
În plus, traduce din ucraineană și poloneză (autori ca Jury Andruchovych, Olena Huseinova, Dmytro Lazutkin, Halyna Kruk, Iya Kiva, Taras Prokhasko, Anna Adamowicz, Zofia Bałdyga, Urzsula Honek, Agata Jabłońska, Iwona Witkowska, Urszula Zajączkowska etc.) și lucrează ca redactor la Centrul de Artă Contemporană DOX. Locuiește la Praga.

Marie Iljašenko was born in Kiev, Ukraine, into a family of Czech-Polish descent. Her family moved to Czechoslovakia in 1992. She graduated from Comparative Literature and Russian Studies at Charles University in Prague.

Her first collection of poems Osip míří na jih (“Osip is Heading to the South”) was published in 2015 and nominated for the Magnesia Litera Prize in the category Discovery of the Year. She has also been nominated for the Dresdner Lyrikpreis (2015) and Václav Burian Prize (2016). Her poems have been published in the anthology Nejlepší české básně (Best Czech Poems) 2013, 2014 and 2017. Occasionally she also writes short stories, essays and columns. She is active as a translator and works as an editor. (lyrikline)

foto Dirk Skiba

foto: Dirk Skiba