citEști ”recoltele povestirii” din septembrie: 10 recomandări de carte

citEști dar mai faci și totalul lucrurilor pe care le remarci. Iar luna septembrie rămâne ideală pentru recoltele povestirii, tema selecției din această lună în 2024.

10. „Comics 1964-2024”: Toamna din care trăiești în Aleph

”S-ar putea să nu mai fie altă formă de expresie care să fi trecut printr-o transformare atât de drastică, îndepărtându-se de statutul de simplu divertisment pentru a se reinventa ca o formă distinctă de literatură care explorează lumea contemporană din jurul său. E recunoscută și ca o disciplină în sine în cadrul artelor vizuale”. Thierry Groensteen, „Comics 1964-2024” editat de Thierry Groensteen, Lucas Hureau, Anne Lemonnier, Emmanuele Payen Thames & Hudson, 2024
Chiar cu o zi înainte de 1 septembrie s-a încheiat expoziția dedicată perioadei 1964-2024 din istoria benzilor desenate la Centrul Pompidou din Paris. Dar, cum trăiești în Aleph, revelația poate să continue. Catalogul „Comics 1964-2024” urmărește traseul acestei forme de artă care s-a reinventat în permanență în ultimele șase decenii. Că le asociezi în principal cu umorul ori cu groaza, cu super-eroii sau cu visele, în benzi desenate își găsesc azi locul și reformulările memoriei și istoria ca și literatura ori poveștile personale. Dar și geometria ca apropiere a infinitului pornind de la câteva casete ordonate pe o pagină.

”Scena underground nu a apărut ca din senin”. Thierry Groensteen, „Comics 1964-2024” editat de Thierry Groensteen, Lucas Hureau, Anne Lemonnier, Emmanuele Payen Thames & Hudson, 2024

”Contracultura a produs „genul greșit” de bandă desenată din multe puncte de vedere, dar problemele pe care le-a ridicat încă ne mai provoacă și astăzi”. Thierry Groensteen, „Comics 1964-2024” editat de Thierry Groensteen, Lucas Hureau, Anne Lemonnier, Emmanuele Payen Thames & Hudson, 2024

9. „Luceafărul de dimineață” de Karl Ove Knausgård: Transformări în septembrie

„Dar nu ne puteam petrece viața într-o bulă, îmi dădeam seama”. Karl Ove Knausgård, „Luceafărul de dimineață”, traducere Justina Bandol, Litera, 2024
Ce crezi că mai ai de făcut după ce îți spui povestea în șase volume? Un răspuns ai în primul roman de ficțiune publicat de Karl Ove Knausgård după ce a ajuns celebru cu seria sa autobiografică. În „Luceafărul de dimineață”, scriitorul norvegian te proiectează în lumea de azi trăită la nouă persoane I. Nouă personaje sunt în centrul evenimentelor care pornesc de la trăiri obișnuite și își văd viețile orientate treptat spre evenimente inexplicabile. Apariția unei stele care uimește este doar unul dintre lucrurile care le unește poveștile.

„Ea a făcut un pas spre mine și mi-a tras fermoarul la geacă până sus”. Karl Ove Knausgård, „Luceafărul de dimineață”, traducere Justina Bandol, Litera, 2024

Scriitorul îți spune că îl fascinează delimitările. Între o poveste și alta, între o persoană și alta între viață și moarte. Așa începe seria de recomandări citEști pentru luna septembrie, dedicată recoltelor povestirii.

8. citEști. „Edible Economics” de Ha-Joon Chang: Ce gust ai pentru economie

„Banana este cel mai productiv fruct din lume. Dar această productivitate, atunci când a fost greșit folosită, a avut urmări extrem de nefericite” Ha-Joon Chang, „Edible Economics”, Penguin, 2023
Te mai și oprești să guști ce arome începe să aibă toamna. Iar povestea acestor arome îți spune și în ce loc din viața lumii te afli. Tema citEști din septembrie, recoltele povestirii, îți dă ocazia să răsfoiești „Edible Economics” de Ha-Joon Chang. Este mai degrabă o provocare. Asta pentru că orice afli despre impactul economic al tăițeilor ori al bananelor, te va duce de cele mai multe ori spre povestea țării de origine a autorului. Cum crezi că se întâlnește cu restul lumii povestea mâncărurilor care te aduc pe tine acasă?

„Căpșuna nu e fruct- potrivit definiției științifice. Nici murele, și nici zmeura”. Ha-Joon Chang, „Edible Economics”, Penguin, 2023

”Din punctul de vedere al botanicii, strugurii, coacăzele, banana, castraveții, roșia, vinetele, pepenele și ardeii iuți sunt fructe. Dar nu vă îngijorați. Sunt fructe care rămân și din punct de vedere științific fructe: merișoarele, Merișoarele, afinele, agrișele.” Ha-Joon Chang, „Edible Economics”, Penguin, 2023

7. „Ne-rezonabil” de Andreea Roșca: Cum povestești împlinirea?

„Cu cât urcăm într-o ierarhie organizațională, cu atât limbajul se schimbă, din cel tehnic și operațional, către cel abstract, vag și conceptual.” Andreea Roșca, „Ne-rezonabil” Principiile și lecțiile de viață a nouă oameni remarcabili, Publica, 2024
TEXT Nouă oameni remarcabili. Asta pentru că luna în care ești este cea de-a noua din an dar și pentru că seria de recomandări citești te orientează acum spre recoltele povestirii. Andreea Roșca a adunat în volumul ”Nerezonabil” principiile și lecțiile de viață a nouă oameni care reușesc să adapteze lumea la viziunea lor. Antreprenori, investitori, oameni de știință ori profesori, fiecare dintre protagoniștii celor opt capitole din volum îți dezvăluie secrete și schimbări de perspectivă care se dovedesc esențiale în căutarea ta continuă.

„Andrei Pitiș crede că antreprenorii operează cu unul dintre cele mai înalte niveluri de incertitudine și trebuie să folosească limbajul potrivit pentru a formula întrebările care vor sta la baza creării unui nou produs.” Andreea Roșca, „Ne-rezonabil” Principiile și lecțiile de viață a nouă oameni remarcabili, Publica, 2024

6. „Samson și Nadejda” de Andrei Kurkov Recoltele empatiei

„Trei cartofi aburinzi, curățați în grabă, au aterizat în farfuria de prânz a Nadiei.” Andrei Kurkov, „Samson și Nadejda”, traducere Diana Iepure, Paralela 45, 2024
O carte îți spune și povești înainte ca ele să se fi întâmplat. Acesta este cazul unui roman care se petrece la Kiev în 1919. În seria recomandărilor de carte citEști dedicată recoltelor povestirii, cartea care i-a adus lui Andrei Kurkov a doua nominalizare pe lista lungă a premiului Booker, „Samson și Nadejda” combină fascinația și ironia. Este Primul Război Mondial în carte, dar lectura se dovedește revelatoare pentru invazia rusă începută în 2022 în Ucraina.

„Un schelet de argint! Pentru camera de oaspeți a unui chirurg! Ce ziceți?” Andrei Kurkov, „Samson și Nadejda”, traducere Diana Iepure, Paralela 45, 2024

5. „Stiluri de voință radicală” de Susan Sontag: Când te schimbi, schimbi povestea

„Însă tăcerea, în sens literal, nu există ca experiență a publicului” Susan Sontag, „Stiluri de voință radicală”, traducere Lili Chapelan, Tact, 2024
Filme ai mai văzut și tu, iar la politică, cine poate să spună că e imun. Dar îți propun cartea unei personalități care reușește să transforme în subiect al interogării până și lucrurile cu care te-ai obișnuit, cel puțin din punct de vedere intelectual. În „Stiluri de voință radicală” de Susan Sontag îți dă ocazia să alegi ce te fascinează: o estetică a tăcerii? analiza pornografiei (sau mai degrabă a pornografiilor)?

„Am putea oare să considerăm mașinăria platonică din gândirea lui Cioran drept un cod estetic?” Susan Sontag, „Stiluri de voință radicală”, traducere Lili Chapelan, Tact, 2024

Cum se vede Cioran dinspre una dintre cele mai acide și lucide minți ale secolului XX sau vizita unei gânditoare din Statele Unite în Vietnamul de Nord, când propia sa țară era în plin război cu regimul de la Hanoi.

4. „Cultura- surprinzătoarele conexiuni și influențe dintre civilizații” de Martin Puchner: Întâlnirile care te formulează


„Avem nevoie de toate resursele culturale pe care le putem identifica pentru a face față viitorului nostru incert, care va include perturbări masive cauzate de războaie, migrație și schimbări climatice, după cum demonstrează Future Library”. Martin Puchner, „Cultura- surprinzătoarele conexiuni și influențe dintre civilizații”, traducere de Radu Șorop, editura Trei, 2024
Într-o vreme în care identitatea îți e prezentată tot mai accentuat ca nevoie de izolare și respingere, ai ocazia să încerci și perspectiva opusă. Este ceea ce îți oferă Martin Puchner în „Cultura”. Volumul său se concentrează pe „surprinzătoarele conexiuni și influențe dintre civilizații”.

„Toate aceste exemple de întâlniri culturale au fost însoțite de erori și interpretări greșite, însă ele au fost adesea neînțelegeri productive care au condus la noi forme de cunoaștere și de creare de sens”. Martin Puchner, „Cultura- surprinzătoarele conexiuni și influențe dintre civilizații”, traducere de Radu Șorop, editura Trei, 2024

3.„În căutarea românului perfect” de Marius Turda: Narațiunile care te-au exclus

„Acest țăran trebuia transformat într-un român conștient de originea lui ilustră și mândru de apartenența la o comunitate națională proprie”. Marius Turda, „În căutarea românului perfect” Specific național, degenerare rasială și selecție socială în România modernă, Polirom, 2024
Cum se întâmplă în momentele în care faci totalul (iar luna septembrie îți oferă ocazia asta și prin seria de recomandări dedicată la citEști recoltelor povestirii), unele perspective sunt inconfortabile. Dar necesare. Este cazul volumului „În căutarea românului perfect”. Marius Turda este profesor de istoria biomedicinei la Oxford Brookes din Marea Britanie.

„Prin asocierea cu valorile naționaliste, dar și sub presiunea climatului politic al perioadei, antropologia s-a intersectat cu rasismul și antisemitismul”. Marius Turda, „În căutarea românului perfect” Specific național, degenerare rasială și selecție socială în România modernă, Polirom, 2024

Cartea sa analizează parcursurile legate de specific național, degenerare rasială și selecție socială în România modernă. Înainte să vorbești despre ideologie, ai ocazia să îți dai seama că mai ales lucrurile care îți trezesc reacții emoționale intense îți spun ceva exențial despre tine.

2. „O seară în paradis” de Lucia Berlin: Toamna numeri legendele

„Senzația că pătrunzi în miezul pământului. Șocul pe care l-a avut văzând prima exploatare minieră de suprafață de la Rancagua, mina de cupru Anaconda. Ca o rană imensă deschisă” Lucia Berlin, „O seară în paradis”, traducere Ioana Miruna Voiculescu, Art, 2024
Între toate știrile ai nevoie și de povestiri. Iar când îți spun că poveștile au momentul lor de recoltare… mai bine îți arăt. O carte care face parte din redescoperirea ca vedetă a unei scriitoare la două decenii de la dispariția acesteia. Lucia Berlin moare în 2004. În 2015 devine o senzație a lumii literare după ce o primă culegere de povestiri îi este publicată la nivel global.

„A plutit în apa caldă și mătăsoasă până la marginea îndepărtată. Briza era de o blândețe inexprimabilă”. Lucia Berlin, „O seară în paradis”, traducere Ioana Miruna Voiculescu, Art, 2024

„O noapte în Paradis” este a doua selecție de proze semnate de autoarea americană. Cele 22 de povestiri adunate aici sunt mai dure, dar și mai infuzate cu note de umor decât „Manual pentru femei de serviciu”, cartea care a făcut-o cunoscută pe Berlin publicului larg.

1. „Viitorul e istorie” de Masha Gessen: Trecutul care nu-ți mai trece

„Poate că Freud avea dreptate în privința pulsiunii de moarte.” Masha Gessen, „Viitorul e istorie- cum a pus totalitarismul din nou stăpânire pe Rusia”, traducere Bogdan Ghiurco, Curtea Veche, 2024
În materie de conflict, momentul actual nu te menajează. Iar conflictul are poveștile lui. Masha Gessen semnează „Viitorul e istorie- cum a pus totalitarismul din nou stăpânire pe Rusia”. Cartea îți arată ce a dus la forma mortală la care a ajuns regimul lui Vladimir Putin în Rusia. Și nu este teorie ci o istorie recentă desoperită prin poveștile personale ale unor oameni legați de evenimentele deceniilor postcomuniste din Estul Europei. Este cartea care încheie seria de recomandări citEști dedicată în septembrie recoltelor povestirii.

„Termenul «totalitarism» a fost utilizat pentru prima dată la sfârșitul anilor 1920, la scurt timp după formarea primelor regimuri totalitare.”Masha Gessen, „Viitorul e istorie- cum a pus totalitarismul din nou stăpânire pe Rusia”, traducere Bogdan Ghiurco, Curtea Veche, 2024

Așa se developează recomandările din seria recoltele povestirii de la citEști pentru 2024. În luna octombrie tema selecției citEștioficial este ”șocul fanteziei”. Îți aștept aici propunerile de cărți pe care le vezi de nelipsit în această selecție.  Îți mulțumesc de câte ori citEști și pe youtube, unde ai și ocazia de a rămâne în comunitatea recomandărilor cu materiale suplimentare pentru fiecare volum, și pe Instagram, unde citEști tocmai trece de 6.000 de urmăritori.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.