Ajungi undeva in Polonia, mai aproape de Berlin decat de Varsovia si lucrurile merg de la sine. Probabil ca Maria sau Olimpia de la Rumunski Instytut Kultury ar zambi la afirmatia asta pentru ca doar ele stiu cum s-au strans toate lucrurile asa. Cum era normal la o intalnire despre literatura romana, poezia a fost numai o parte din discutie. Cel mai important subiect a fost proza, lucru evident, din moment ce romanul Ceciliei Stefanescu, „Legaturi bolnavicioase” este deja tradus de cativa ani in Polonia. Dar, spre surpriza mea, asa de mult m-a bagat toata discutia in fix povestea mea, ca la un moment dat m-am trezit repetand ca „literatura in general, dar cea romana in special, este despre mine”. Acum ca tot m-am citat o sa incerc sa refac tot rationamentul meu ca sa vedeti cum stam.
Un pic de istorie aplicata
Libraria Bookarest, dintr-un mall care pastreaza zidurile si aerul unei fabrici de bere din secolul XIX, a fost cel mai bun loc pentru asa o intalnire. Cand am ajuns libraria era deja plina si am vazut-o pe Elena Vladareanu jucandu-se cu reportofonul chiar in primul rand. De fapt tot ea a fost singura dintre cei din librarie care a vrut sa stie de ce am zis eu ca literatura poloneza a influentat inceputul poeziei in Romania. Probabil se gasesc si printre cei care citesc aici destui la fel de uituci ca si mine, pentru ca abia acum mi-am amintit si eu, nu doar ca Dosoftei a facut scoala in Polonia si ca printre traducerile pe care le-a folosit ca sa-si verifice psalmii lui romanesti a fost varianta poloneza talmacita de primul lor poet, dar ca s-o dea pe cronici moldovenesti Miron Costin a scris Letopisetul si in formula „Istoria in versuri polone despre Tara Moldovei si Munteniei” sau „Poema polona” cum si-o alinta autorul de secol XVII. Acum legatura cu mine vine asa: prin anii 90 prima antologie in limba engleza cu poeti din zona a fost „New Poets from a New Poland” cu toata povestea lor cu noii barbari si zona lor de poezie post-punk.
Citește în continuare Ce am spus despre poezia romaneasca la Poznan
Arhive categorii: util
Un scriitor si institutiile
Herta Muller a mai fost in Romania. Dar parca doar securitatea in formele ei mai mult sau mai putin actualizate, mai mult sau mai putin interiorizate o considera un star. Dupa ce premiul care isi propune sa rascumpere toata dinamita din lume i-a rasplatit franchetea si credinta in instrumentele literaturii publicul din Romania a facut coada sa o vada. Cum era de asteptat, nu toata lumea a fost multumita de opiniile pe care Herta Muller, de altfel le tot repeta (si se pare ca nu destul pentru noi) de multa vreme.
Mai intai, Nicolae Manolescu tine sa ii aminteasca cat de importanta este pozitia corecta in Romania literaturii cuminti. Ce uita insa cunoscutul critic este faptul ca nici nu prea ar trebui sa conteze ce spune un presedinte sau altul. Atata timp cat majoritatea covarsitoare a unei culturi poate sa iti debiteze oricand enormitati incantate de „conditia scriitorului” mult mai apreciat in comunism decat acum, ori despre bunatatea naiva a celui in jurul caruia se grupase comunismul national in Romania, putem sa fim linistiti: dictatura este in continuare in capul nostru.
In cealalta directie il citesc pe Petre Barbu. Daca numai autorul „Ultimei tresariri a submarinului legionar” ar fi fost in Ateneul Roman in fata Hertei Muller, tot ar fi meritat sa vina autoare inca o data in Romania: „Herta Müller a vrut să ne spună că nu există „rezistenţă prin cultură” într-o dictatură. Există ori disidenţă, ori tăcere, laşităţi şi compromisuri.” Punct ochit, punct lovit.
Pentru ca un scriitor poate sa acceseze constiinte asa cum nici macar 100 de declaratii si comisii presidentiale nu au reusit vreodata, cred ca orice greseala „de nuanta” pe care un scriitor poate sa si-o asume este mult mai aproape de adevar decat o declaratie cu parafa puterii.
Impotriva pierderii vremii si o invitatie la limpezime
Ieri am pierdut foarte mult timp incercand sa inteleg logica de functionare a micilor si marilor gasti literare. Momentul e bun pentru asa ceva pentru ca majoritatea nu mai fac mare lucru asa ca ocupatia lor principala sunt mici gainarii moralizatoare. Din pacate imi dau seama ca orice incercare de a argumenta in fata lor este doar pierdere de vreme. In fond fiecare isi poate face crizele cum se pricepe. Pe mine nu ma intereseaza sa imi stric bunatate de momente paranoice cu jocurile lor de picioare.
Asa ca, succes mici gasti, succes mari sforari. Partea proasta este ca s-ar putea sa nu va treziti niciodata. De la o varsta incepi sa te confunzi cu jocurile tale iar slabele licariri care candva promiteau o iesire din cotloanele obscure ale prafului si pulberii culturale raman doar iluzii. Dar si aceste iluzii au importanta lor si personal sunt interesat mai mult de oamenii care fac ceva concret decat de cei care tin sa contorsioneze dezbateri. Eu unul o sa sterg cu spor toate offtopismele si grosolaniile care imi mai viziteaza spatiul comentariilor pentru ca intr-un tarziu am inteles si eu ca fiecare mananca ce ii place si ca asa e bine dar de ce sa il servesc eu?!
Recunosc si faptul ca speranta mea cea mai dementa este ca intr-o zi, cei mai activi dintre cei care promoveaza literatura in ultimii 2 ani, sa colaboreze intr-un proiect. Citește în continuare Impotriva pierderii vremii si o invitatie la limpezime
Ce trebuie sa stie cei care intra in lumea literara
In ultima vreme am fost pus de mai multe ori in situatia de a raspunde pentru alunecarile colegilor mei pe diferite site-uri literare. Fie ca tineri scriitori candva promitatori se baricadeaza in zona prejudecatilor jenante, fie ca la fel de cruzi experimentalisti sunt gata sa calce in picioare orice regula a coerentei doar ca sa se simta bagati in seama, aceste gesturi risca sa fie confundate cu „mediul literar”.
De fapt, ceea ce pot spune este numai ca, in lipsa unui cadru serios in acest domeniu specializat, seriozitatea ramane datoria fiecarui participant in parte la schimbul de idei.
„Plagiati sunt doar prietenii”
Acum jumatate de an eram acuzat ca incurajez plagiatul si nu respect drepturile fundamentale ale unui autor. Din punctul meu de vedere era o dezbatere valida despre ceea ce un drept de autor poate sa acopere si ce nu. Nu m-ar fi interesat o asemenea discutie daca nu as fi avut impresia ca Mugur Grosu, cel care era gata sa faca un mic altar in fata legii dreptului de autor, nu mi s-ar fi parut cat se poate de onest in opiniile sale.
Deunazi descopar ca tocmai revista in care opinia lui Mugur Grosu era publicata ca unica perspectiva asupra problemei (daca ignoram banda desenata care arata defapt cine reclama dreptul de autor) isi da seama ca mult mai ofertanta din punct de vedere literar este intertextualitatea. Sigur, este doar o ironie pentru ca a cita un text in intregime fara acordul autorului nu este deloc intertextualitate ci doar incalcarea legii.
Si asta nu este o opinie a mea. E o lege care in nemernicia ei sustine ca
Art. 10. Autorul unei opere are urmatoarele drepturi morale:
a) dreptul de a decide daca, in ce mod si cand va fi adusa opera la cunostinta publica;
Acum, in virtutea drepturilor pe care colegul Grosu le apara ar fi frumos sa se autosesizeze. Dar, cum stim ca totul este interpretabil, ridicolul situatiei stim ca ar putea duce totul intr-o zona a tabloidizarii excesive.
Imi pare rau ca nu ma pot abtine atunci cand ma lovesc de schimbari urechiste de atitudine mai ales din partea celor in care la un moment dat am crezut. Dar e dreptul lor sa se razgandeasca. Eu unul m-am plictisit sa ma mai amuz. asa ca incepand de spatamana viitoare am 2 propuneri de schimbare a poeticilor cotidianului. Si o surpriza care nu e a mea, e a lui Andrei Ruse.
prima este legata chiar de noua cafenea din Cotroceni, Arts Concept Cafe – curand o sa lansez Concept. lecturi relationale, unde o sa citim. atat. o sa citim carti noi, carti care ne plac, carti.