corpuri romanesti 3 & un inceput de eseu (1)

corpuri româneşti 3

M-am hotarat sa nu imi public urmatorul volum de poezie in structurile editoriale consacrate. Asa ofer volumul meu Corpuri romanesti 3 oricarui artist care este dispus sa realizeze o carte din punctul sau de vedere.

Ma intereseaza ca artistii care vor sa realizeze aceste carti de autor sa isi exprime in obiectul final propria viziune asupra a ceea ce este astazi o carte.

Copyrightul pentru obiectul final ramane al artistului, nici macar numele meu nu este nevoie sa apara in carte.

Singurele mele conditii sunt urmatoarele:

- cartea realizata (as prefera ca volumul sa poata fi rasfoit -fizic sau virtual- dar artistii pot folosi cat considera ei din carte sau din poemele atasate)

- as vrea ca volumul sa fie pus in vanzare (eu insumi ma oblig sa public pe blogul meu imagini ale volumului si pretul stabilit de artist)

- Eu ma oblig sa promovez cartea realizata de fiecare artist si viziunea pe care acestia o exprima ca si pretul pe care acestia l-au stabilit.

- Pretul volumului este cel pe care il considera artistul, eu neavand niciun fel de pretentii financiare. Poate doar ceea ce, dupa vanzare, artistul considera ca s-ar datora volumului de poezie initial. dar aceasta este complet la latitudinea artistilor.

-O ultima conditie ar fi sa pot folosi pentru promovarea cartii fiecarui artist imagini relevante privind conceptia acesteia.

Artiştii interesati pot solicita varianta pdf a volumului la adresa razvan_tupa@yahoo.com

relatia poetica. terminus generatia 2000

Corpuri poetice

(schita de lucru)


Scurtă introducere

Percepută ca un gen neinteresant din punctul de vedere al audienţei, poezia riscă să se blocheze într-o prejudecată asemănătoare celei care a înconjurat vrăjitoria. Nu magia albă sau neagră este relevantă pentru poezie ci acea zonă care cu secole în urmă era considerată vrăjitorie, iar astăzi este ştiinţă. Fizica, psihologia sau chimia erau iniţial integrate magiei. şi totuşi, în general, nu avem nicio ezitare să identificăm ce ţine de ştiinţă şi ce rămâne în zona ocultismului de duzină. Exact pe dos stau lucrurile în cazul poeziei. Cei mai mulţi cititori se grăbesc să recunoască faptul că nu sunt atraşi de poezia contemporană aşa că preferă să se orienteze pe baza gustului personal. Iar gustul personal, de obicei, chiar dacă la un nivel complet superficial are aproape mereu dreptate.

Ceea ce pierde din vedere gustul este tocmai acea dimensiune a poeziei care depăşeşte spaţiul personal şi asigură o legătură interpersonală.

Vorbim deci despre două dimensiuni complet diferite ale poeziei. Pe de o parte acea căutare a expresiei personale pe de alta efortul de a depăşi condiţia de izolare. Orice demers expresiv priveşte deopotrivă pe cel care se exprimă dar şi pe cel care exprimă ca şi sistemul de semne implicat în acest proces. Iar sistemul de semne folosit de poezie este în continuă negociere.

Metafora instrument sau scop

Unul dintre adevărurile cel mai des primite de-a gata identifică poezia cu metafora. Mai exact un domeniu este confundat cu unul dintre instrumentele folosite în acel domeniu. Nu ar trebui să fie o eroare prea mare pentru că, în general atunci când vezi pe cineva cu un stetoscop ar putea să fie vorba despre un medic. Dar ar putea să fie şi un spărgător de seifuri la fel cum ar putea să fie un joc sexual. Mai mult, dacă vom fi puţin mai atenţi vom descoperi că metafora este ceva destul de obişnuit în viaţa noastră de zi cu zi. Şi de multe ori se consideră că este vorba despre poezie atunci când nu este vorba de nimic altceva. Nu e o poveste, nu e un text tehnic, nici un text jurnalistic… atunci poate că e poezie. Poate… dar tocmai această permeabilitate naturală a conceptului de poezie este sursa primară a indiferenţei pe care o cunoaşte acest domeniu în spaţiul public. Dar aceasta este şi şansa poeziei.

Ce nevoie are societatea de poeţi o să spuneţi. Sigur. Dar să ne gândim un pic la toate celelalte domenii de care societatea are nevoie. Suntem de acord că societatea are nevoie de profesori. La fel de medici, şi tot aşa de instalatori. Şi totuşi, de ce nici una dintre aceste categorii profesionale nu are o existenţă asigurată în momentul în care sunt calificate?

Pentru că nevoia este în realitate punctuală şi nu generală, este o nevoie ce se cere satisfăcută în cazuri concrete. Poezia, în schimb este judecată în cele mai generale contexte. Iar aceasta este o eroare.

Poeziei i se cere să aibă public, să aducă venit pentru a fi profitabilă. Şi totuşi cea mai profitabilă ocupaţie din societatea contemporană este cea de politician. Şi nici aceea nu aduce niciun profit direct. Dar funcţionează la un nivel esenţial pentru coerenţa societăţii: injectează sens şi coerenţă mecanismului social (sau asta ar trebui să facă). În acelaşi fel are sens metafora pentru poezie. Simpla metaforă nu ţine locul demersului poetic. Iar analizele exclusive ale metaforei alunecă foarte uşor în zona contabilităţii. Abia felul în care este ea folosită poate să dea ocazia unui fapt poetic. Dar asta nu înseamnă că este singurul instrument al poeziei şi nici măcar un instrument obligatoriu.

Ce laşi să facă poezia în mintea ta

Faptul că poezia poate la un anume moment dat să să se manfeste nu doar în genuri diferite ci şi în feluri care se contrazic este o sursă de confuzie. Dar confuzia este la fel de superficială ca şi identificarea poeziei cu unul sau altul dintre instrumentele ei, fie că vorbim despre figuri de stil ori convenţii formale. Ceea ce distinge însă în orice epocă demersul poetic de orice alt demers este capacitatea de a reda sisteme ontologice. Poezia poate deopotrivă să confirme, să construiască sau să conteste un sistem prin jocul expresiv pe care îl pune în practică. Un sistem nu se construieşte decât treptat pentru că nevoile cărora li se va răspunde se vor stabili în timp. De obicei sistemul este identificat într-un moment sau altul al devenirii sale iar poezia însăşi nu este surprinsă decât în funcţie de punctul în care se află acel sistem.

Astfel se explică de ce importanţa unui demers poetic nu are cum să fie cuantificat decât prin invocarea unor sisteme de referinţă. Iar aceste sisteme de referinţă sunt reperele după care este concepută lumea în diferite accepţiuni, cu alte cuvinte este vorba despre felul în care îţi laşi mintea să funcţioneze.

Ceea ce critica poeziei a pierdut complet în România este capacitatea de a justifica în mod coerent alegerile făcute în prezentarea unei cărţi de poezie. Chiar şi cea mai mică excepţie de la această regulă ne permite să simţim diferenţa. Aşa se face că în locul unei discuţii despre ceea ce ni se propune într-un demers poetic sau altul, primim liste de nume.

Tocmai de aceea, demersul pe care îl propun mai departe va evita pe cât posibil folosirea numelor şi voi încerca să identific ceea ce propun sistemele poetice de astăzi

Genurile poetice

Atunci când spun genuri, tradiția poeticilor occidentale mă obligă să privesc spre împărțirea prin care Aristotel a fondat această disciplină. La baza actului poetic pe care îl identifica deopotrivă în spatele tragediei, comediei și a poemului epic, Aristotel a distins două direcții principale. Una imnică prin care se slăvesc fapte eroice și o alta satirică. Totul însă justificat prin esența imitativă a artei poetice.

Și atunci se pune o problemă destul de actuală : ce imită poetul ? S-ar putea să fie vorba de varianta umană a întrebării care a chinuit generații la rând elevii : ce vrea să spună poetul ?

Oricât ar fi de discutabilă această alăturare de întrebări, un aspect se impune drept comun celor două interogații : niciuna nu are importanță. Pe de o parte pentru că intenția poetului este treaba lui, dacă nu reușește să se facă înțeles e doar o problemă care îl privește, iar dacă se face înțeles, atunci nu mai are rost să vorbim despre intenția sa pentru că avem ceva mult mai important la îndemână și anume ceea ce a spus.

Mai mult, însuși faptul că un poet nu face altceva decât să imiteate să pară nobil și profund postmodern dar imitația însăși este doar o reducere forțată a unui act creator la unul dintre instrumentele pe care poezia le folosește. Exact așa cum astăzi vom găsi destui specialiști amatori în poezie care ar putea să jure că poezia este doar numele sub care este cunoscută metafora, la fel vom putea să găsim destule interpretări ale poeziei ca

discurs cu rimă sau măcar cu o formă fixă (vers, ritm etc).


Dar dincolo de elementele de mai sus care au fascinat istoria teoriei poetice pentru 2000 de ani putem să mutăm intersecția genurilor dincolo de construcțiile culturale și să privim cele două direcții în care poezia este trimisă atât în actul scrierii cât și în cel al lecturii. Probabil cea mai violentă ruptură din istoria modernă a poeziei e cea schițată de Arthur Rimbaud în 1871: Au fond, vous ne voyez en votre principe que poésie subjective : votre obstination à regagner le râtelier universitaire, - pardon ! - le prouve ! Mais vous finirez toujours comme un satisfait qui n'a rien fait, n'ayant voulu rien faire. Sans compter que votre poésie subjective sera toujours horriblement fadasse. Un jour, j'espère, - bien d'autres espèrent la même chose, - je verrai dans votre principe la poésie objective, je la verrai plus sincèrement que vous ne le feriez ! - Je serai un travailleur : c'est l'idée qui me retient, quand les colères folles me poussent vers la bataille de Paris - où tant de travailleurs meurent pourtant encore tandis que je vous écris ! (A Georges Izambard, Charleville, 13 mai 1871.)

Pe de o parte este vorba despre direcția personală, în care natura poeziei este deformată de capriciile individuale, pe de alta avem de-a face cu sensul relațional, în care interacțiunea culturală chiar și înainte să vorbim despre un sistem în sine este provocată, pusă la încercare de formularea poetică.

Personală

Fiecare avem o părere despre poezie. Pentru unii dintre noi ajunge să fie vorba despre un joc de cuvinte, pentru alții este nevoie de o scuză metafizică. Dar și într-un caz și în celălalt, definiția este profund (sau superficial) personală. În orice concepție personală asupra poeziei funcționează un abc dimensional.

a. absolută – este acea dimensiune a concepției personale asupra poeziei care tinde să valideze într-o generalitate aproape nevrotică probleme care țin mai degrabă de gustul individual. Dacă mie mi se pare poetic, sau și mai des, dacă mie mi s-a spus la școală sau în alte situații traumatizante că poeticul ține de un anumit fel de manifestare atunci așa trebuie să fie și oricine zice altceva greșește sau este un ciudat.

b. beneficiară – Există totuși un punct de vedere general acceptat conform căruia, oricât de personală este creația, ea primește diferite elemente din partea contextului cultural. Cum aceasta ține de o viziune a unei poezii pasive de obicei este vorba despre un context cultural istoric.

c. categorială – dar zona în care cele două niveluri pomenite mai sus este acreditată este obligatoriu una a categoriilor estetice. Iar la nivel personal această zonă este cât se poate de heteroclită. Avem elemente care țin de concepția despre frumos, ca și elemente care fundamentează vag o grilă etică a lecturii individuale. Dar putem oricând să separăm poemele de dragoste de poemele sociale, poemele eroice de elegii. Asta dacă nu am citit autori romantici decât în manualele școlare. Pentru că esența romantismului ținea tocmai de amestecarea acestor elemente și de transgresiunea finală, folosirea lor împotriva unei ordini prestabilite.

Relaţional

Mai puțin autoritară, latura relațională a poeziei poate să pară o iluzie. Mai ales atunci când mii de scriitori de poezie nu citesc nici măcar un rând din ceea ce scriu cei care le sunt contemporani. Dar cei care sunt în această situație nu au cum să iasă din capcana personală pe care o asigură poetizarea fără niciun fel de raportare contemporană. De aceea, orice moment din istoria poeziei am alege, poeticile relevante au surprins dinamica epocii în care au fost elaborate. Fie că a adunat referințele, fie că le-a negociat polemic, reperele unei poetici relevante sunt întotdeauna identificabile în contextul contemporan ei. Și de fiecare dată a pus la treabă diferite niveluri de acțiune.

a. amplificare – este elementul care ne introduce în discuție dimensiunea care se afla în spatele imitației identificate acum mai bine de 2000 de ani. Pentru că imitația, dacă vom analiza texte din diferite perioade de timp vom constata că este mai degrabă deformare. Deformarea oricărei referințe abordate în poezie funcționează mai degrabă ca o cameră de rezonanță orientată spre redefinirea limitelor existente într-un anumit moment pentru expresivitate.

b. bogată – poezia nu ar putea să aibă niciun fel de eficacitate atâta timp cât elementele pe care le pune în mișcare nu interacționeză cu elemente exterioare, uneori aliniate într-o structură de același fel cu poezia, o structură socială.

c. calitativă – eficacitatea poeziei este direct proporțională cu relevanța aspectelor tratate în actul poetic. Cu cât compoziția în care de aproape un secol nu se poate distinge forma de fond accentuează aspecte și probleme ale comunicării valorilor mai mult, cu atât acest instrument devine mai puternic.

Foarte rar și numai în cazuri complet nefericite poezia este numai relațională ori numai personală. În aceeași măsură raportul dintre cele două direcții este complet irelevant din punct de vedere poetic. Sunt doar două direcții care sunt urmate simultan, în cele mai influente poeme simultan, iar cuantificarea acestui raport nu a înlocuit niciodată poezia.

Principiile

Și totuși în fiecare dintre aceste direcții ar putea să fie identificate câteva principii pe baza cărora să poată fi refăcut efectul entuziasmului inițial pe care poezia îl poate stârni în momentul ei de eficiență maximă.

Stăpânirea efectelor

În spatele fiecarei formulări se află o virtuală infinitate de direcții în care poemul poate sugera că trimite referințe. Totuși în lipsa reperelor clare care să permită o urmărire justă a câtorva dintre aceste direcții și anularea celorlalte ține de arta scriitorului. Orice cuvânt poate să ducă din explicație în explicație de dicționar aproape la toate celelalte. Și totuși efectul poetic se oprește dincoace de dicționar în organizarea acestor sensuri construind influența unui act.

Capacitatea negativă despre care vorbea John Keats în 1817 ar trebui să ofere dacă nu o explicație, atunci o contextualizare a posibilităților care se deschid în creația poetică dincolo de resursele imediate ale judecății rați
onale:
when a man is capable of being in uncertainties, mysteries, doubts, without any irritable reaching after fact and reason-Coleridge, for instance, would let go by a fine isolated verisimilitude caught from the Penetralium of mystery, from being incapable of remaining content with half-knowledge. This pursued through volumes would perhaps take us no further than this, that with a great poet the sense of Beauty overcomes every other consideration, or rather obliterates all consideration.

Orchestrarea sensurilor

Fiecare sens identificabil într-o poezie tinde să se autonomizeze (și prin aceasta să abolească miza actului poetic) De aceea tocmai orchestrarea acestor sensuri oferă persistența demersului literar. Un singur mușchi e bun doar pentru friptură dar felul în care coordonezi o serie de mușchi te ajută să faci o mișcare.


Forţa expresiei

Puterea unui stat ar trebui să fie poetică, în realitate ea este administrativă. Dar asta numai pentru că puterea poetică, puterea viselor pe care ți le permiți este trecută în plan secund față de arhivarea și comercializarea acestei puteri. Un demers poetic definește exclusiv felul în care îți urmărești visele și te confrunți deopotrivă cu ceea ce te reprezintă dar și cu coșmarurile.

Direcţiile contemporane

Broderia personală

Definirea relațională

Iluziile promovării

Absolutizările

Clasificările

Utilizările



Un epilog relațional

Pentru o practică eficientă pe marginea celor afirmate aici ar trebui să încep chiar eu încălcând propriul meu post de nume. În ciuda faptului că am ales să evit rostirea de nume ca o reacție la nesfârșitele liste propuse de unii și de alții atunci când este vorba despre poezie azi, finalul demersului de față este deschis câtorva dintre cele mai importante voci din interiorul lumii poeziei românești contemporane. Întrebarea a fost generală: ce ați recomanda să citească unei persoane care nu are habar de poezie dar vrea să se facă bine.


Claudiu Komartin

Walt Whitman, Fire de iarbă

Guillaume Apollinaire, Alcooluri

Georg Trakl, Sebastian în vis

Sylvia Plath, Ariel

Frank O'Hara, Meditations in an Emergency


Dora Pavel

Nu dau carti, ci poeti, a indica doar anumite volume mi se pare prea restrictiv sau irelevant (orice carte are poeme mai "facile", inteligibile, nu?, altele sint absconse etc.).

Am ales autorii in functie de aparenta lor "limpiditate", autori ale caror poeme sint/par, in mare parte, "epice", poeme cu "poanta" sau parabola sau, iarasi, fals-elegiace, creind iluzia accesibilitatii, cu cel putin unul dintre sensuri revelat la un prim nivel, poeme care pot atrage, pot determina un cititor total neinitiat, cum e cel propus de dvs., sa revina asupra acelei lecturi sau sa incerce si altele.


1. Jacques Prevert (primul "e" din Prevert cu accent ascutit, desigur)

2. George Bacovia

3. Carl Sandburg

4. Gellu Naum

5. Liviu Ioan Stoiciu


Dumitru Chioaru

Cred că gustul pentru poezie trebuie cultivat cu un repertoriu mult mai bogat, în trei etape. Mai întîi, orice cititor poate să se familiarizeze cu poezia, citindu-i sincronic pe clasici, începînd cu Alecsandri (Pasteluri), Coşbuc (Balade şi idile), Topîrceanu (Balade vesele şi triste) ş.a. Urmează iniţierea în marea poezie clasică şi modernă, abordată diacronic, din care propun cinci experienţe fundamentale: Eminescu (Poezii – antume şi postume), Bacovia (Plumb), Arghezi (Cuvinte potrivite şi Flori de mucigai), Blaga (Poezii - antume şi postume) şi Ion Barbu (Joc second). Iar pentru a ajunge la zi, recomand lectura sincronică a cinci poeţi contemporani: Nichita Stănescu (11elegii şi Necuvintele), Leonid Dimov (Carte de vise), Mircea Ivănescu (antologia de autor versuri poeme poesii altele aceleaşi vechi nouă), Mihai Ursachi (antologia de autor Benedictus) şi Mircea Cărtărescu (Faruri vitrine fotografii/ Totul ). Reţetele, desigur, pot fi şi altele, variabile de la un cititor la altul, din care să nu lipsească poeţi din toate timpurile de la Macedonski, Ion Vinea, B. Fundoianu la Ion Mureşan , Cristian Popescu ş.a., iar pentru femei cititoare, cinci poete: Maria Banuş (Ţara fetelor), Magda Isanos, Ileana Mălăncioiu, Angela Marinescu şi Mariana Marin.


Liviu Ioan Stoiciu

"Cel ce nu prea stie ce sa zica despre poezie" sa citeasca antologiile lui Marin Mincu ("Poezia romana actuala", trei volume tip caramida, si "Generatia 2000"), antologia lui Al. Musina cu poezia generatiei '80 si antologia de grup intitulata "Bautorii de absint", sau antologia lui Laurenriu Ulici "O mie si una de poezii romanesti" si antologia lui Dumitru Chioaru si Ioan Radu Vacarescu, "Poezia romana de la origini pana azi".Pentru cititorul grabit, "Mica antologie a poeziei romane" de Dan Silviu Boerescu si pentru cititorul care se respecta, o antogie de proportii, intitulata "Antologia poeziei romanesti culte" de Florin Sindrilaru.


Lidia Vianu

T.S. Eliot

John Donne

Alan Brownjohn

Ruth Fainlight

WB Yeats


Lucian Vasilescu

Intrebarea domniei-tale m-a urmarit, m-a facut sa scormonesc prin vrafuri de amintiri, sa scutur de praf oarece rafturi de biblioteca. Am gasit o multime de raspunsuri, dar n-am gasit raspunsul. La o vreme am renuntat – oricum, nu ma prea dau in vant sa raspund la “anchete” (desi imi place sa le citesc).

Astazi, impachetand (redactia unde lucrez se muta in alt sediu, asadar ne strangem catrafusele) am aflat ce as recomanda unui ne-cititor de poezie, in vreme ce mutam dintr-un dulap in cutii de carton carti, ziare, reviste, agrafe, mape si alte alea. Pe coperta albastra a unei carti de format mic, raspunsul cautat era scris cu litere aurii: “Psalmii”.


Marin Malaicu Hondrari

1. Antologia poeziei americane contemporane, traducere M. Ivanescu

2. Panorama poeziei universale contemporane, traducere A.E. Baconski

3. Antologia poeziei generaţiei '80, de Alexandru Musina

4. Un anotimp in infern si Iluminatiile - Rimbaud

5. Nebunie si lumina - Mihai Ursachi


Miruna Vlada

Charles Baudelaire- Florile raului

Cristian Popescu - Arta Popescu

Octavian Soviany - Scrisori din arcadia

Angela Marinescu - Parcul

Nora Iuga - Fetita cu o mie de riduri


Noemi Laszlo

Francois Villon, Micul Testament

Petrarca, Sonete

Walt Whitman, Leaves of Grass

Ted Hughes, Crow

Antologie de haikuuri japoneze


Radu Vancu

pai, daca ar fi vorba exclusiv de autori romani, as zice cam asa:


Mircea Cartarescu, "Levantul"

Ioan Es. Pop, "Ieudul fara iesire"

Cristian Popescu, "Arta Popescu"

Simona Popescu, "Lucrari in verde"

Marius Ianus, "Manifest anarhist".


(Pe de o parte, pentru ca la clasici se ajunge dinspre contemporani. Pe de alta, pentru ca cei cinci de mai sus, toti buni maestri de poezie, nu seamana deloc intre ei - asadar, sunt sanse mari ca macar intr-unul dintre ei neofitul sa vada pe cel ce deschide Calea.)


Romulus Bucur


    1. Walt Whitman, Leaves of Grass,

  1. Guillaume Apollinaire, Alcools (și aici, ca și în restul cazurilor, dacă se poate, în original. dacă nu, asta e...)

si:

  1. Constantinos Kavafis (aici nu-i vorba de o carte, ci de cam toate poeziile)
  2. Fernando Pessoa (iarăși, o bună selecție, incluzînd și heteronimii)
  3. Srečko Kosovel (tot într-o bună selecție)

plus (bonus track):

Eugenio Montale, Giuseppe Ungaretti, Hans Magnus Enzensberger, Lars Gustafsson, Edith Södergran, Zbigniew Herbert (toți există în limba română) -- și lista rămîne deschisă.


Sorin Gherguț

Sint diversi parametri in functie de care lista ar putea suporta adaptari – de la a nu avea habar de poezie si, in general, de nimic la a avea habar de tot si toate, mai putin de poezie. Am incercat sa optimizez, presupunind ca e vorba de o persoana vorbitoare si cititoare de romana. Cred ca mi-ar fi fost mai usor sa fac o lista de poeme.

Atlas de sunete fundamentale - antologie şi traduceri de Ştefan Augustin Doinaş

Antologia poeţilor generaţiei 80, de Al. Muşina (Editura Vlasie 1993)

Celelalte 3, dintre urmatoarele 6:

Mircea Cărtărescu – Plurivers

Cristian Popescu – Arta Popescu

Francois Villon – Poezii (traducerea lui Neculai Chirica would do)

Guillaume Apollinaire – Alcooluri

Simona Popescu – Lucrări în verde

Lautréamont – Cânturile lui Maldoror

Antologia avangardei literare romanesti (Marin Mincu)


Teodor Dună

Raspunsul la intrebarea ta, rezumandu-ma la cartile de poezie romanesti:


Ioan Es Pop - Ieudul fara iesire

Critian Popescu - Familia Popescu

M. Ivanescu - Versuri

Virgil Mazilescu - va fi liniste, va fi seara

Dan Coman – Ghinga


v.leac

bag si 2 autori straini de care nu te plictisesti niciodata.


Rime fără noimă de Edward Lear;

A.B.C de Leonid Dimov;

Arta Popescu de Cristian Popescu;

Apunake şi alte fenomene & Afara-de-Unu-Singur de Grigore Cugler;

Centrifuga de T.O Bobe;


ca dupa lectura sa nu mai zica nimic niciodata


Lucian Vasiliu

Neexistand precizari in intrebare (loc, editura, an, tara, apartenenta politica, precum si multe altele) va raspund oarecum ludic-accesibil-autohton:


1. Biblia (Cantarea Cantarilor) - in toate limbile pamantului, in toate editiile, in toate anotimpurile;
2. Antologia de poezie populara alcatuita de Vasile Alecsandri (eventual cu interpretari de... Tudor Gheorghe);
3. Eminescu;
4. George Bacovia;
5. G. Topirceanu.
Lectura placuta!

fetis, corpuri si nu mai stiu ce (sau stiu dar mi-e rusine)

Cum in curand o sa anunt cum se publica si ce se intampla cu volumul corpuri romanesti 3 zic eu ca e un moment bun sa postez online cele doua volume de pana acum (si un bonus cu o aiureala mai mult sau mai putin poetica)

Fetis- o carte romaneasca a placerii
asa cum i-am promis lui Mihai Vieru am cautat si am gasit un document cu volumul din 2003.

se gaseste pr downloadat si aici

Continuare

Premiile Observatorului Cultural 2010 + nominalizari debut si poezie

Debut

Stoian G. Bogdan, Chipurile, Editura Cartea Românească

Andrei Gorzo, Bunul, răul şi urîtul în cinema, Editura Polirom

Corina Sabău, Blocul 29, apartamentul 1, Editura Polirom

Georgiana Sârbu, Istoriile periferiei. Mahalaua în romanul românesc de la G.M. Zamfirescu la Radu Aldulescu, Editura Cartea Românească

Andrei Terian, G. Călinescu. A cincea esenţă, Editura Cartea Românească

Poezie

Dan Coman, Dicţionarul Mara, Editura Cartier

Emilian Galaicu-Păun, Arme grăitoare, Editura Cartier

Angela Marinescu, Probleme personale, Editura Cartea Românească

Anca Mizumschi, Anca lui Noe, Editura Humanitas

Alexandru Muşina, Regele dimineţii, Editura Tracus Arte

restul nominalizarilor sunt AICI

Cafe poemes de Paris la POETICILE cotidianului #123


Joi, 25 februarie de la ora 19.00

in club The Other Side

(Str Brezoianu nr 4)

poeticile cotidianului

editia 123

Cafe Poemes de Paris

cu
George Bodocan

poetic este personal

George Bodocan a petrecut vara lui 2009 plantand urne cu vederi in barurile pariziene. Proiectul sau a fost sa puna la dispozitia tuturor celor care intra intr-un bar de pe malul Senei niste cartoline pe care doritorii sa poata scrie poeme scurte care erau apoi colectate intr-o urna. La final s-a facut o seectie a celor mai interesante poezii iar ICR Paris a lansat un volum de poeme.

Editia 123 pune in discutie formula “poetic este personal”.

In al cincilea an de poeticile cotidianului suntem pregatiti pentru un format radical: poetici relationale.

Primii patru ani si jumatate ai evenimentului conceput pentru promovarea celor mai recente aparitii editoriale s-au desfasurat ca “literaturi in miscare”, formula prin care fiecare dintre autorii invitati au fost prezentati publicului si pusi in fata unor interviuri live. Din octombrie 2009, poeticile cotidianului au dezvolat “Republica poetica”, un eveniment in care accentul a fost pus pe lectura textelor proprii si ale autorilor cu efect formator pentru fiecare dintre invitati.

De pe 14 ianuarie 2010, Poeticile cotidianului imbogatesc formula initiala cu o propunere pe care o face publicului sau: poetica relationala.

In acest sezon invitatul principal este publicul asa ca va invitam sa aduceti cu dumneavoastra hartie si instrumente de scris pentru ca o sa ne distram citind cu notitze. Poeticile cotidianului se trasforma intr-un atelier de lectura coordonat de Razvan Tupa in club Other Side, in fiecare zi de joi, de la ora 19.00.

Fiecare dintre serile poeticilor cotidianului isi propune sa investigheze un element esential pentru expresia poetica de astazi. Vom continua bursa de poezie şi, dacă vă înscrieţi cu 10 minute înainte de începerea evenimentului aveţi publicul pentru poezia voastră timp de 5 minute de microfon deschis. Daca publicul cere mai mult de la voi, continuaţi.

English