Tag: Botosani

Debutul în poezie. I. Tipuri de concursuri

Acum câteva luni vă invitam la o discuţie despre concursurile de poezie adresate debutanţilor. Ceea ce s-a schimbat în ultimii ani este tocmai importanţa pe care aceste competiţii au căpătat-o pentru unii dintre cei mai tineri poeţi. Dacă la sfârşitul anilor 90 şi în primii ani de după 2000 aceste concursuri erau prilej de glume şi de farse din partea celor care au debutat atunci, între timp, au început să apară poeţi pentru care premiile câştigate înaintea publicării în volum au confirmat faptul că se află pe o cale potrivită în ceea ce priveşte scrisul.

Am invitat o parte dintre câştigătorii ultimilor ani să răspundă la câteva întrebări legate de schimbările pe care le-au adus aceste concursuri pentru ei. Între timp, o parte dintre aceşti poeţi au şi debutat cu volume personale, dar asupra acestui aspect.

Astăzi www.poetic.ro oferă perspectivele celor mai tineri poeţi asupra tipurilor de concursuri la care au participat.

1. -În ce categorii ai împărţi concursurile de poezie la care ai participat?

Automotivare şi transformare; Alexandra Emilia Bucur (Bucureşti- Premiul al III-lea “Nora Iuga”2011).

1. Au fost concursuri care m-au marcat, transformându-mi încet, încet viziunea asupra scrisului (ca proces individual şi personal, dar şi asupra scriiturii celorlalţi participanţi) pentru a trece la o următoare etapă, cele care mi-au insuflat încredere în ceea ce scriu şi cele care în mod particular m-au provocat să exprimentez mai mult. Concursurile de poezie nu sunt strict legate doar de ideea de diplomă, premiu, clasamente şi jurii, ci şi de personalităţile invitate pe care ai ocazia să le cunoşti şi nu în ultimul rând este o şansă să cunoşti alţi participanţi şi să dezvolţi adevărate prietenii de durată. Tipul ăsta de socializare poetică m-a ajutat mult să descopăr, compar, intuiesc şi să mă automotivez.

Seriozitate vs. Jurassic; George Chiriac (Oneşti, judeţul Bacău- Premiul I la concursul “Nicolae Labis” 2010).

1. Cred ca e bine de menţionat că există patru categorii de concursuri: cele realizate de dinozauri (mă refer aici la tot felul de moşnegi cu aspiraţii de scriitori unde poezia practic nu există), concursurile cât de cât serioase (dar e dezamăgitor că sunt doar jurii fără rezonanţă şi ştii şi tu cât e de murdară treaba cu acel sistem motto), concursurile făcute din puteri propii (aici din păcate nu sunt multe care au supravietuit, chiar şi Concursul “Nora Iuga” pe care îl organizam a fost desfiinţat din diverse motive), concursurile serioase (CR, Debut Unicredit, debutul de la CDPL). Problema este că sunt prea multe concursuri literare organizate de anonimi şi prea puţine concursuri literare serioase.

CompetiţieX3 Adrian Diniş (Bucureşti- Premiul revistei Cronica la Concursul “Ioanid Romanescu” 2010) 

1. În mare sunt doar trei categorii: cele mai importante ar fi cele care contează cu adevărat (şi astea sunt de două feluri, în care există şi un juriu pe măsură, dar şi o organizare care nu devine plicticoasă prin reiterare şi discursuri de gen – şi genul ăsta de concursuri sunt foarte rare, care au şi un creative writing cu scriitorul sau ceea ce numeam eu, mai demult, naşterea unui dialog avizat între generaţii, prin întâlnirea cu scriitorii contemporani, atât cei din noua generaţie, cât şi din vechea gardă) sau concursuri de agrement, unde vii ca să iei nişte bani sau să te vezi cu prietenii / să cunoşti scriitori care-n timp pot deveni prietenii tăi – sunt foarte ataşante legăturile asea scriitoriceşti de departe – (şi aici sunt împărţite tot în subcategorii, căci sunt unele din care lipseşte inclusiv respectul pentru particpanţi şi e doar o căsuţă pe care cei care au pus mâna pe nişte fonduri trebuie s-o bifeze ca să-şi justifice cumva existenţa care e desigur o impostură; însă partea cea bună e că de obicei chiar dacă nu sunt cei mai avizaţi în literatură se creează un mediu propice în care tineri să se-ntâlnească şi e foarte posibil ca aceştia să reprezinte cel puţin mişcarea literaturii la începuturi, indiferent de ce se va-ntâmpla mai târziu cu ei. Continuare

Poeţii care n-au mai cerut bani publici la Congresul naţional de poezie

Prezidiul Congresului National de Poezie: Gellu Dorian, Vasile Tărâţeanu, George Vulturescu, Dan Mircea Cipariu, Carmen Veronica Steiciuc, Leo Butnaru

poetic. Suceava. Congresul Naţional de Poezie care tocmai s-a încheiat la Suceava (după o primă parte organizată la Botoşani) mi s-a părut mai viu decât oricând până acum. Este adevărat că am ajuns doar sâmbătă la dezbateri şi la lectura de la Cetatea de Scaun, însă chiar şi aşa s-a simţit un aer mult mai alert decât ceea ce văzusem la ediţiile trecute. Despre ce se întâmplase la Botoşani am aflat din deschiderea discuţiilor privind tema ediţiei ca şi din relatarile de pe net.

Ceea ce este foarte greu de acceptat pentru cei care se gândesc la faptul că o instituţie, chiar şi simbolică, precum Congresul de Poezie ar trebui să stoarcă fonduri publice (chiar şi în plină criză) s-a întâmplat: pentru prima dată am văzut tot mai mulţi autori aflaţi în sală care au înţeles că poezia nu este problema statului ci chiar a celor care scriu poezie.

Aşa se face că în final au fost destui participanţi care au refuzat să semneze un nou apel care să solicite bani publici pentru promovare şi publicare de poezie. Evident, a fost destul ca să fie şi voci care să ştie mai bine de ce o parte dintre participanţi ne-am se abţinut să semnam apelul, după cum se poate vedea pe blogul lui Liviu Ioan Stoiciu. Explicaţia pe care o găseşte la refuzul nostru de a semna excepţionalul poet care este LIS este paradoxal de simplă: “Dacă ei sunt traduși și trimiși pe banii ICR, toată poezia română n-are de ce să se plângă; gașca face legea la ICR, și e aplaudată de tinerii poeți”. Evident, părerile sunt libere şi nimeni n-a pierdut ceva atunci când a fost înţeles greşit. Şi chiar dacă se vede că atunci când refuzi să perpetuezi obiceiurile pământului (învinovăţirea generalizată, acuzarea abstractă, etc) eşti catalogat în fel şi chip asta nu ştirbeşte cu nimic valoarea poetului Liviu Ioan Stoiciu.

Mai mult, în condiţiile în care cu o zi înainte tocmai se acordaseră aproape 30 (treizeci) de premii pentru poezie, este un paradox să vorbim despre lipsa banilor în poezie.

Din perspectiva mea faptul că la acest eveniment, Gellu Dorian a reuşit să invite poeţi incredibil de diferiţi între ei care au putut să contureze o situaţie la zi a problemelor cu care se confruntă poezia lor este o reuşită pe care niciun alt eveniment literar românesc nu şi-o mai poate asuma. Mai mult, am descoperit că, oricât de diferite sunt căile poeziei pe care le alegem fiecare dintre noi, împărtăşim aceeaşi reticenţă faţă de obsesia promovării şi a marketingului care pierd din vedere poezia concentrându-se numai asupra persoanelor.

De doi ani mă pregăteam pentru lectura pe care am avut-o la Congres în Cetatea Sucevei. Si a decurs asa: impotriva confundarii imaginii cu poezia, pentru aer, in locul numelor, poetic.

De altfel deja pomenitele premii au dat la iveală tot o listă de nume, cu toate că juriile au judecat poeme şi volume în manuscris ori publicate. După o întâlnire ca aceasta, în care am putut să îmi reamintesc de faptul că dincolo de neînţelegerile administrative ori de orgoliile care despart scriitori se află un interes comun pentru arta cuvântului, mă vad nevoit să recunosc că am participat la cea mai bine pusă la punct întreprindere din domeniu în România. Continuare