Tag: France

Sezon de festivaluri de poezie prin România

Deşi este un gen literar despre care se spune de obicei că nu prezintă interes pentru public, întâmplarea a făcut că luna mai adună nu mai puţin de patru festivaluri româneşti dedicate poeziei. O trecere în revistă a programului fiecărei manifestări poate să atragă atenţia asupra felului în care este tratată poezia azi chiar de cei care îşi asumă rolul de promotori ai genului în România. Am păstrat mai jos multe dintre formulările din comunicatele de presă ale organizatorilor pentru a putea remarca cât drum are de parcurs poezia românească până la reflectarea normală a propriilor evenimente pornind de la diferite clişee sforăitoare.

 

Zilele de poezie „Constantin Virgil Bănescu” la Târgovişte

Tu cum recunoşti poezia?

 

Undeva în zona locurilor comune din orice vreme şi-a făcut tabără prejudecata potrivit căreia poezia ar fi într-un singur fel. Anul acesta, dintre cele 52 de grupaje trimise la concursul din cadrul Zilelor de poezie „Constantin Virgil Bănescu” am adunat mai bine de 20 de serii de poeme care ar fi putut să câştige fără probleme orice premiu. Fiecare dintre cei pe care deopotrivă juriul dar şi premiile speciale i-au selectat propun maniere cât se poate de diferite de formulare şi de recunoaştere a poeziei.

Pornită de la un fragment al Marianei Marin, poezia Biancăi Gheorghiulescu exersează versificarea secvenţelor şocante: „seara când mama spală pe jos cu clor/ schimbă micuţul apartament într-un spital/ din care gândacii ies în colonii nu e nimic/ care să mă sperie mirosul ăsta e ca un somnifer bun”. Nota confesivă a discursului este topită într-un flux continuu de verificare a reperelor„tata îmi scrie mesaje obsesiv pe care/ le citesc în micile pauze când mă prefac puternică”. Astfel, poezia îşi primeşte spaţiul de care are nevoie. Continuare

Bringing poets and poetry toghether


Literature Across Frontiers gathered poets from all around the world in India, Turkey and Morocco (until now).
Alexandra Büchler from Literature Across Frontiers explains the concept: “they have to be able to give and take, to explain their work, but also to engage with the work of others”.

Arjun Bali (India)
Sampurna Chattarji (India)
Bill Herbert (Scotland)
Meena Kandasamy (India)
Robin Ngangom (India)
Roselyne Sibille (France)
Zoe Skoulding (Wales)
Raphael Urweider (Switzerland)

Rise like Lions: Occupy- some stories that made a free documentary

A documentary on occupy movements all around the World and in NY.

Occupy yourself

This is public space but who is the public?
This is the power of the people but who is the people?
This is the decision of the majority, but who is the majority?

Just being contemporaries with ourselves
&
bringing the “Y” again in front of “our”

Music
Tetsu Inoue – Magnetic Field
Brent Lewis – Scratching Hzde
Medeski Martin & Wood – Satan’s
Church of Hypnotized Logic (Bill Laswell Remix)
Yann Tiersen – L’apres Midi
Mogwai – Auto-Rock
Bach – Air on the G String
Sam Cooke – A Change is gonna Come
Saul Williams – List of Demands
Beethoven – Symphony No.9 in D minor
The Rogues – Bonnie Portnoy
The Manic Street Preachers – If you tolerate this then your children will be next

Liber la antologat versuri care ne lasă cu gura căscată

Ce aţi mai citit şi v-a uimit? Lasaţi aici câteva citate care să fie cum vedeţi mai jos, dar din cuvinte.

Continuare