Tag: Gabriel Chifu

brave new world essays

WildpilgrimFestivalul inițiat acum șapte ani s-a remarcat până acum doar prin mișcările de forțe pe care le-a presupus. Anul acesta, lucrurile s-au schimbat. În primul rând, prin invitarea în România a unuia dintre puținii poeți contemporani care au deja o aură de legendă bine conturată. Coreeanul Ko Un (foto) este în fiecare an numit printre scriitorii considerați favoriți pentru premiul Nobel, faima lui combinând o biografie spectaculoasă (activist anti-capitalist, condamnat, călugăr, automutilare) și un stil de poezie inconfundabil.

În plus, acum festivalul organizat de Muzeul Național al Literaturi din București are parte de o promovare profesionistă.

Potrivit unui comunicat de presă anul acesta vor fi

• 22 de invitaţi din străinătate, pe lista oaspeţilor numărându-se poeţii nominalizați la Premiul Nobel pentru Literatură, precum Ko Un (Republica Coreea), Yang Lian (China) și Mircea Cărtărescu
• Amploarea din acest an a proiectului transformă Festivalului Internaţional de Poezie Bucureşti (FIPB) în cel mai important festival de gen din România
• Eveniment special dedicat aniversării Dada, la care participă performeri din 7 ţări / „DADA 100: poezie sonoră, simultană, experimentală şi de avangardă”
• Lecturi publice, mese rotunde, dezbateri, performance-uri şi recitaluri de jazz în 10 locaţii din capitală: Biblioteca Centrală Universitară „Carol I”, Teatrul Excelsior, Librăriile Humanitas, Green Hours, Galeria Romană, Muzeul Municipiului Bucureşti, Librăria Open Art, Tramvaiul 26, Muzeul memorial „Tudor Arghezi – Mărțișor”
• Maratonul de Poezie și Jazz, ediția a VIII-a (marcând prin poezie, blues şi jazz Noaptea Europeană a Muzeelor – 21 mai 2016)

Continuare

Cu cine se contrazice Nicolae Manolescu

La mai bine de un an de când a prezidat premierea lui Gabriel Chifu cu singura distincție din România dedicată poeziei pe care jocurile de culise încă nu apucaseră să o compromită până la acel moment, Nicolae Manolescu și-a expus mizele alegerii în seria de cronici literare din revista pe care o conduce.

“Consider că s-a produs un viciu de procedură” afirma președintele juriului, criticul Mircea Martin, în revista Observator Cultural (28.01.2015) dar acum, odată cu expunerea motivelor chiar de către cel acuzat că a manipulat buna credință a colegilor săi din juriu, putem constata ce a provocat această premiere care și acum rămâne inexplicabilă.

Concluzia la care ajunge Nicolae Manolescu este că, atunci când vorbim despre Gabriel Chifu, avem de-a face cu un mare poet. De altfel această afirmație (o să vedem în ce fel este susținută), șeful României literare o și prezintă ca pe o “mănușă” pe care îi invită pe doritori să o ridice.

Este de înțeles de ce criticului literar preferă s-i invite pe “toți cei care nu l-au citit pe Gabriel Chifu” să-l contrazică dar, din momentul în care am putut să văd ce îl convinge pe Nicolae Manolescu în ceea ce privește valoarea versurilor din “Papirus” (Paralela 45, 2016), mi-a fost foarte greu să-mi scot din minte considerațiile privind poezia făcute de un autor pe care, mă gândesc eu că, la un moment dat măcar, șeful României literare l-a respectat.  Continuare

USR şi extremismul în calitate de coadă de topor. O scrisoare către membrul USR cu cotizaţia la zi

Dragă membrule,

Membrul meu drag şi respectat, cum ar veni, ca nu cumva să fiu acuzat de sfidarea organizaţiei,

după cum ştii, Uniunea Scriitorilor din România refuză dialogul cu cei care nu îi sunt membri, în afara cazului în care “nemembrii” pot să înlesnească orientarea unor fonduri spre interesele anumitor părţi ale organizaţiei. Cum este cazul deţinătorilor de funcţii publice.

Deşi, prin statut, USR îşi interzice “activităţi contrare demnităţii şi libertăţii umane, precum şi libertăţii de opinie şi de expresie”, ultimii ani ai preşedinţiei lui Nicolae Manolescu au perfecţionat un sistem de atacuri la persoană împins de curând până la manifestări neaşteptate (chiar dacă nu complet originale).

Cum nu sunt membru USR şi nu fac parte nici din Grupul pentru Reforma Uniunii Scriitorilor m-a interesat să văd care sunt motivele neînţelegerilor dintre reformatori şi organizaţie.

Acuzaţii şi tradiţii

Pe de o parte, reformatorii, membri şi nemembri ai Uniunii Scriitorilor, reproşează lucruri care au pornit de la abuzurile legate de decernarea diferitelor premii literare şi merg până la detalii tehnice care pun sub semnul întrebării legalitatea actualei formule organizaţionale din USR. De cealaltă parte, răspunsul este cu adevărat continuatorul unei tradiţii în domeniu: “n-am auzit de ăştia care ne contestă”, “antisemiţii”(“bine, nu ei, dar prietenii lor de pe facebook…”), “mâinile murdare” etc. (lucruri care sună cunoscut mai ales celor care au văzut în ce fel a fost Paul Goma, “încurajat” să plece din România de aceeaşi Uniune a Scriitorilor). Continuare

Sezon de festivaluri de poezie prin România

Deşi este un gen literar despre care se spune de obicei că nu prezintă interes pentru public, întâmplarea a făcut că luna mai adună nu mai puţin de patru festivaluri româneşti dedicate poeziei. O trecere în revistă a programului fiecărei manifestări poate să atragă atenţia asupra felului în care este tratată poezia azi chiar de cei care îşi asumă rolul de promotori ai genului în România. Am păstrat mai jos multe dintre formulările din comunicatele de presă ale organizatorilor pentru a putea remarca cât drum are de parcurs poezia românească până la reflectarea normală a propriilor evenimente pornind de la diferite clişee sforăitoare.

 

Zilele de poezie „Constantin Virgil Bănescu” la Târgovişte

Tu cum recunoşti poezia?

 

Undeva în zona locurilor comune din orice vreme şi-a făcut tabără prejudecata potrivit căreia poezia ar fi într-un singur fel. Anul acesta, dintre cele 52 de grupaje trimise la concursul din cadrul Zilelor de poezie „Constantin Virgil Bănescu” am adunat mai bine de 20 de serii de poeme care ar fi putut să câştige fără probleme orice premiu. Fiecare dintre cei pe care deopotrivă juriul dar şi premiile speciale i-au selectat propun maniere cât se poate de diferite de formulare şi de recunoaştere a poeziei.

Pornită de la un fragment al Marianei Marin, poezia Biancăi Gheorghiulescu exersează versificarea secvenţelor şocante: „seara când mama spală pe jos cu clor/ schimbă micuţul apartament într-un spital/ din care gândacii ies în colonii nu e nimic/ care să mă sperie mirosul ăsta e ca un somnifer bun”. Nota confesivă a discursului este topită într-un flux continuu de verificare a reperelor„tata îmi scrie mesaje obsesiv pe care/ le citesc în micile pauze când mă prefac puternică”. Astfel, poezia îşi primeşte spaţiul de care are nevoie. Continuare