Tag: Ion Muresan

Upgrade la a șaptea ediție a Festivalului de Internațional de Poezie București

WildpilgrimFestivalul inițiat acum șapte ani s-a remarcat până acum doar prin mișcările de forțe pe care le-a presupus. Anul acesta, lucrurile s-au schimbat. În primul rând, prin invitarea în România a unuia dintre puținii poeți contemporani care au deja o aură de legendă bine conturată. Coreeanul Ko Un (foto) este în fiecare an numit printre scriitorii considerați favoriți pentru premiul Nobel, faima lui combinând o biografie spectaculoasă (activist anti-capitalist, condamnat, călugăr, automutilare) și un stil de poezie inconfundabil.

În plus, acum festivalul organizat de Muzeul Național al Literaturi din București are parte de o promovare profesionistă.

Potrivit unui comunicat de presă anul acesta vor fi

• 22 de invitaţi din străinătate, pe lista oaspeţilor numărându-se poeţii nominalizați la Premiul Nobel pentru Literatură, precum Ko Un (Republica Coreea), Yang Lian (China) și Mircea Cărtărescu
• Amploarea din acest an a proiectului transformă Festivalului Internaţional de Poezie Bucureşti (FIPB) în cel mai important festival de gen din România
• Eveniment special dedicat aniversării Dada, la care participă performeri din 7 ţări / „DADA 100: poezie sonoră, simultană, experimentală şi de avangardă”
• Lecturi publice, mese rotunde, dezbateri, performance-uri şi recitaluri de jazz în 10 locaţii din capitală: Biblioteca Centrală Universitară „Carol I”, Teatrul Excelsior, Librăriile Humanitas, Green Hours, Galeria Romană, Muzeul Municipiului Bucureşti, Librăria Open Art, Tramvaiul 26, Muzeul memorial „Tudor Arghezi – Mărțișor”
• Maratonul de Poezie și Jazz, ediția a VIII-a (marcând prin poezie, blues şi jazz Noaptea Europeană a Muzeelor – 21 mai 2016)

Continuare

Sezon de festivaluri de poezie prin România

Deşi este un gen literar despre care se spune de obicei că nu prezintă interes pentru public, întâmplarea a făcut că luna mai adună nu mai puţin de patru festivaluri româneşti dedicate poeziei. O trecere în revistă a programului fiecărei manifestări poate să atragă atenţia asupra felului în care este tratată poezia azi chiar de cei care îşi asumă rolul de promotori ai genului în România. Am păstrat mai jos multe dintre formulările din comunicatele de presă ale organizatorilor pentru a putea remarca cât drum are de parcurs poezia românească până la reflectarea normală a propriilor evenimente pornind de la diferite clişee sforăitoare.

 

Zilele de poezie „Constantin Virgil Bănescu” la Târgovişte

Tu cum recunoşti poezia?

 

Undeva în zona locurilor comune din orice vreme şi-a făcut tabără prejudecata potrivit căreia poezia ar fi într-un singur fel. Anul acesta, dintre cele 52 de grupaje trimise la concursul din cadrul Zilelor de poezie „Constantin Virgil Bănescu” am adunat mai bine de 20 de serii de poeme care ar fi putut să câştige fără probleme orice premiu. Fiecare dintre cei pe care deopotrivă juriul dar şi premiile speciale i-au selectat propun maniere cât se poate de diferite de formulare şi de recunoaştere a poeziei.

Pornită de la un fragment al Marianei Marin, poezia Biancăi Gheorghiulescu exersează versificarea secvenţelor şocante: „seara când mama spală pe jos cu clor/ schimbă micuţul apartament într-un spital/ din care gândacii ies în colonii nu e nimic/ care să mă sperie mirosul ăsta e ca un somnifer bun”. Nota confesivă a discursului este topită într-un flux continuu de verificare a reperelor„tata îmi scrie mesaje obsesiv pe care/ le citesc în micile pauze când mă prefac puternică”. Astfel, poezia îşi primeşte spaţiul de care are nevoie. Continuare

Ediţie specială de 8 martie a Serilor de Poezie şi muzică de la Odeon

 Unul dintre motivele pentru care poetic.ro trece printr-o modificare de ton este confuzia care persistă în ceea ce priveşte organizarea evenimentelor de poezie. Aşa se face că din luna martie vom începe să avem aici mai puţine comunicate de presă şi mai multe lucruri personale legate de poezie. Să încurci mizele de promovare a demersului poetic şi promovarea numelor este deja o regulă în spaţiul public de la noi. În cele mai bune cazuri promovarea unui eveniment este dublată de promovarea biografiei autorilor invitaţi. Dar, despre ce vrea poezia lor în contextul evenimentului respectiv, rar, foarte rar ai şansa să afli, în cazul în care nu ai citit poezie ani buni înainte să dai cu nasul de comunicatul de presă al unui eveniment sau al altuia. Principiul este mai mereu acelaşi: avem o listă de nume, să ne bucurăm că o legăm de un eveniment oricât de general. 

Potrivit unui comunicat de presă anunţă că duminică, 8 martie 2015, ora 19.30, în Sala Studio a Teatrului Odeon, va avea loc o ediţie specială a Serilor de poezie şi muzică, organizate de Muzeul Naţional al Literaturii Române din Bucureşti şi Teatrul Odeon.

Scriitorii invitaţi – Ion Mureșan, Eugen Suciu, Ioan Groșan, Florin Iaru, Ioan Es. Pop – vor citi câteva pagini literare (unele chiar în manuscris!) dedicate… Femeii.   Continuare

Poezia e la Bistriţa şi în vara lui 2014

afis-poezia-e-la-bistrita-2014-blog2Acum câţiva ani m-am numărat printre invitaţii festivalului „Poezia e la Bistriţa”, una dintre puţinele manifestări de poezie româneşti care ştiu să combine calitatea poetică şi priceperea organizatorică. Mă bucur să văd că demersul Centrului Judeţean pentru Cultură Bistriţa Năsăud şi al Societăţii de Concerte Bistriţa continuă cu ediţia a VIa adunând nu doar poeţi din România ci şi din străinătate. Anul acesta, povestea se întâmplă între 17 şi 20 iulie, pe lângă lecturile de poezie din celebra deja Sinagogă (unul dintre cele mai ofertante spaţii culturale din România), fiind programate dezbateri şi recitaluri muzicale. Toţi cei care cred că poezia are o problemă legată de audienţă ar putea să treacă pe la oricare din manifestările programate în cadrul acestui eveniment. Jazz, muzică clasică şi un prozator de primă mărime (Petru Cimpoeşu) invitat între poeţi, moderatori pe care şi i-ar dori oricine la dezbaterile sale (Radu Vancu, Luiza Vasiliu), experimente electronice (Lethal Procedures cu obsedanta voce a Deliei Andrieş, cu claviatura lui Miriam Toma şi intervenţiile poetice marca Sorin DespoT şi Claudiu Komartin) şi lecturi cinstite cu invitaţi ca directorul Literaturhaus  (poetul german născut în România Ernest Wichner), cu unul dintre iniţiatorii fracturismului (Dumitru Crudu), cu faimosul Mircea Dinescu, dar, mai ales, cu o parte dintre autorii de poezie care ţin prim-planul debuturilor din ultimii ani (Andrei Dósa, Bogdan-Alexandru Stănescu, Ioana Dunea, Aleksandar Stoicovici, Ștefan Baghiu) sunt tot atâtea argumente pentru ţinuta acestui festival. Încă de la prima ediţie, materialele promoţionale şi tot ce ţine de grafica implicată în eveniment sunt legate de arta Anei Toma pe care o ştiţi şi de pe coperta volumului meu “poetic. cerul din delft şi alte corpuri româneşti”.

Programul festivalului 2014

 

 JOI, 17 IULIE 2014

• la Centrul Multicultural Sinagoga Bistriţa
17:00 – 17:30
Deschiderea festivalului şi prezentarea invitaţilor.
Acordarea Premiului Librarul anului: Valentin Derevlean

17:30 – 19:00
LECTURI:
Ionel Ciupureanu, Raluca Boantă, Florin Iaru, Domnica Drumea, Dumitru Crudu, Ruxandra Cesereanu
moderator: Radu Vancu
Continuare