Tag: Viorel Păunescu

college essay conclusion examples

Anul acesta, Targul National al Cartii de Poezie a aglomerat lecturi şi mai ales poeţi în evenimente cărora li se poate reproşa lipsa unei logici explicite. Cu excepţia întâlnirilor de la sediul Uniunii Scriitorilor dedicate Celor mai bune cărţi de poezie din anul 2011 sau poezie de 10 si Duelului Parodistilor, nicio altă lectură din cadrul festivalului nu a avut titlu sau temă cu care sa te poti orienta. O dezvoltare salutara a evenimentului o reprezinta inregistrarile online lasate de Victor Potra pentru cateva dintre momentele Târgului.

De altfel aceste înregistrări sunt un argument serios pentru a dovedi că eu am vorbit aiurea atunci când îmi începeam acest text cu un reproş. Niciuna dintre serile cu titlu şi program evident nu a strâns mai mult de 50 de vizionări până duminică 20 mai, la o zi după încheierea Târgului.

Scriind acest text, m-am bucurat să descopar că organizatorii mi-au facut cinstea sa ma programeze în cea mai urmărită seară a festivalului. În afara sălii arhipline din La Scena, am descoperit că înregistrarea postatată joi de Victor Potra online a trecut de 200 de vizionări destul de repede. Cum am mai postat-o pe blog, nu o sa repet. Cine vrea poate sa o gaseasca aici.

Din punctul de vedere al vizionărilor, un oarecare interes văd că a trezit şi lectura de deschidere a Târgului, în 16 aprilie. Lectura la care au fost invitaţi Dumitru Bădiţa, Dan Mircea Cipariu, Bogdan Coşa, Teodor Dună, Cosmin Perţa, Andra Rotaru, Violeta Savu, Pavel Şuşară şi Radu Vancu. adunase la ora scrierii acestei postări 129 de accesări. Întâlnirea din Rotonda MNLR a fost moderată de Ioan Cristescu.

Cum, imi închipui că este greu să fie identificaţi toţi participanţii la evenimentele Târgului Naţional al Cărţii de Poezie 2012, adaug aici mai multe dintre evenimentele filmate de Victor Potra şi vă invit să comentaţi cum vi se par acestea, care v-au atras atenţia şi în ce fel.

-TNCP 2012 19 mai de la Biblioteca Metropolitana, partea 1 a lecturii cu Andra Rotaru si Ruxandra Anton văzută până la ora scrierii acestei poveşti de 53 de internauţi (15:43 min).

-TNCP 2012 19 mai, Biblioteca Metropolitana, partea a 2 a strans 30 vizionari (40:12 min) cu Ciprian Măceşaru, Eliza Macadan, Marieta Radoi Mihaita, Nicoleta Popa, Ioan Mateut, Leonard Ancuţa prezentaţi de Andra Rotaru şi Violeta Savu
Continuare

Târgul Naţional al Cărţii de Poezie / editia a III-a

În perioada 16-20 mai 2012, la Bucureşti va avea loc Târgul Naţional al Cărţii de Poezie/ Festivalul de Poezie Bucureşti. TNCP se va desfăşura în următoarele locaţii: Muzeul Naţional al Literaturii Române; Uniunea Scriitorilor din România (Casa Monteoru); Biblioteca Metropolitană; Club La Scena; LibrăriaBastilia Grupul Librarium. Organizatori principali: Muzeul Naţional al Literaturii Române Bucureşti (MNLR); Biblioteca Metropolitană Bucureşti. Co-organizator: Uniunea Scriitorilor din România (USR) se arata intr-un comunicat.

Programul:

TNCP (www.tncp.ro)

Târgul Naţional al Cărţii de Poezie/ Festivalul de Poezie Bucureşti

Tu Nu Citeşti Poezie?

Ediţia a III-a

Bucureşti, 16-20 mai 2012

PROGRAMUL EVENIMENTELOR:

Miercuri, 16 mai:

* Penitenciarul Rahova, Bucureşti

Ora 10.00 – Premierea câştigătorilor Concursului Naţional Poezie de puşcărie,

ediţia a IV-a; Continuare