Arhive etichete: Vlad Zografi

Poezie la Bookfest 2014

Dintre cărţile de poezie şi legate de poezie am găsit în programul Târgului de carte Bookfest 2014 mai multe recomandări. La final am adăugat programele propuse de câteva edituri care publică mai ales poezie, pentru că multe dintre evenimentele lor nu se regăseau în programul oficial. Am păstrat şi câteva romane în listele de mai jos pentru că unele sunt scrise de autori cunoscuţi în primul rând ca poeţi sau au legătură cu poezia.

Din câte se vede, poezia e în plină supra-producţie. Nu aş vrea să fiu în locul celui care nu ştie ce să aleagă din listele de mai jos. Deja mă gândesc din ce în ce mai serios ce pot să fac eu ca să nu mai încurajez amestecul acesta de liste de nume şi evenimente la care nici nu ştii despre ce fel de poezie e vorba decât după ce ai citit. Ni se spune că lumea nu mai citeşte poezie. De fapt, majoritatea cărţilor de poezie nici nu merită citite decât în momentele în care încerci să vezi orice se scrie. Dar aşa a fost întotdeauna, aşa că nu asta este marea problemă. Mai degrabă, mă întristează faptul că editurile care publică poezie în România nu fac niciun efort să lămurească un eventual cititor cu privire la ceea ce aleg să scoată pe piaţă.

Desigur, ce mi-a scăpat sunteţi bineveniţi să îmi semnalaţi în comentarii.

 

MIERCURI

 

18.30-19.00 EDITURA INTEGRAL

Lansarea volumului de poezie Ghilotina cu miros de scorțișoară, de Sorin Lucaci.

Invitați: Costel Postolache (directorul editurii Integral), Ciprian Burcovschi (manager cultural), Mihail Gălăţanu (scriitor), Horia Gârbea (scriitor), Mugur Grosu (scriitor), Marius Ghilezan (jurnalist).

(CAFENEAUA LITERARĂ JULIUS MEINL, PAV. C4)

 

JOI

12.00-12.30 ASOCIAȚIA CULTURALĂ ADSUM – EDITURA ZIP

„Vocile Poetului” – moment de lectură liberă oferit de Cenaclul de Seară.

Invitați: Florin Iordache, Alex Groza, Conu Marius, Florentin Streche

Moderator: Ion Gabriel Pușcă.

(CAFENEAUA LITERARĂ JULIUS MEINL, PAV. C4)

 

15.00-15.30 EDITURA ZIP

„Vocile Poetului”, moment de lectură liberă oferit de Cenaclul de Seară.

Invitați: Florin Iordache, Alex Groza, Conu Marius, Florentin Streche.

Moderator: Ion Gabriel Pușcă.

(CAFENEAUA LITERARĂ JULIUS MEINL, PAV. C4)

 

18.00-19.00 EDITURA LITERA

Festivitatea de premiere pentru concursul de poezie „Cel mai frumos poem dedicat limbii române”.

Invitați: Dan C. Mihăilescu, Elisabeta Lasconi, Daniel Cristea Enache, Ciprian Măceșaru.

Moderator: Bedros Horasangian.

(STAND PROPRIU, PAV. C2)

 

VINERI

11.30-12.00 ASOCIAȚIA CULTURALĂ ADSUM – EDITURA ZIP

„Vocile Poetului” – moment de lectură liberă oferit de Cenaclul de Seară.

Invitați: Florentin Streche, Elena Diaconescu, Alex Groza, Conu Marius.

Moderator: Ion Gabriel Pușcă.

(CAFENEAUA LITERARĂ JULIUS MEINL, PAV. C4)

  Citește în continuare Poezie la Bookfest 2014

Ioana Pârvulescu este scriitorul cititor de Sf Ion la Humanitas Cişmigiu

Seria de lecturi publice Dacă e marţi, scriitorii îţi citesc! debutează marţi, 7 ianuarie, de la ora 19.00, în Librăria Humanitas de la Cişmigiu, sub o titulatură potrivită momentului: „Dacă e Sf. Ion, citeşte Ioana Pârvulescu şi comentează prietenii ei“. Invitaţi: Mircea Cărtărescu, Ioana Nicolaie, Dan C. Mihăilescu, Tania Radu şi Vlad Zografi.

Lansări de poezie şi cărţi din aceeaşi zonă la Bookfest în weekend

Sfârşitul de săptămână la Bookfest programează mai multe evenimente de poezie (lansări, lecturi, ateliere, dezbateri) dar şi întâlniri legate de acest domeniu. Fie că este vorba despre volume semnate de poeţi, ateliere la care participă traducători şi autori de poezie publicul are de unde să aleagă în aceste zile în pavilioanele C1, C2, C3, C4, C5 din Complexul Expozițional Romexpo.

Vineri, 1 iunie

13.00-14.00 Dezbatere: Scriitor în lumea virtuală – despre creația de conținut online

(Scena Arena, Pav. C3)

Moderator: Mircea Vasile

13.00-14.00 Institutul Cultural Român

(Scena Agora, Pav. C5)

Atelier de traduceri: Texte pe masa de operaţie

Invitat: Petre Barbu

Moderator: Florin Bican

Citește în continuare Lansări de poezie şi cărţi din aceeaşi zonă la Bookfest în weekend

Concurs de scris

Locuieşte în poveste!
concurs pentru copii:
1. Scriere creativă
2. Ilustraţie
Cel mai mare premiu: 20 de copii pot fi publicaţi la
Editura ARTHUR!

Îţi place să scrii şi să desenezi?
Atunci participă la concursul Locuieşte în poveste! pentru a fi chiar tu unul dintre tinerii autori sau ilustratori care vor fi publicaţi în antologia Ce poţi face cu două cuvinte – Secţiunea Junior (apariţie: toamna 2012).

Ce trebuie să faci pentru a participa?
Nu e deloc complicat! Pentru fiecare exemplar cumpărat din volumul Ce poţi face cu două cuvinte vei primi două coduri unice de participare. Trimite-ne un mail la adresadouacuvinte@editura-art.ro sau la C.P. 22, O.P. 84, sector 6, Bucureşti cu o copie a bonului fiscal primit la achiziţionarea volumului Ce poţi face cu două cuvinte, iar noi îţi vom trimite cele două coduri. Atenţie, nu poţi participa la o secţiune a concursului decât cu un singur cod de înregistrare. Dacă vrei să participi şi la secţiunea de scriere creativă, şi la cea de ilustraţie, înregistrează-te cu unul dintre coduri la ambele secţiuni. Dacă vrei să participi la o singură secţiune, îi poţi oferi celălalt cod unui prieten.
Pentru a te înscrie la concurs, intră pe site-ul www.editura-art.ro/douacuvinte, i ntrodu codul de participare, datele tale de contact şi eşti înregistrat! La înregistrare vei primi instrucţiuni despre cuvintele pe care trebuie să le foloseşti în textul tău (pentru secţiunea Scriere creativă), respectiv despre textul pe care trebuie să îl ilustrezi (pentru secţiunea Ilustraţie).
Atenţie! Nu poţi schimba cuvintele sau textul pe care le-ai primit la înregistrare.

Condiţii de participare:
– pentru a participa la concurs trebuie să ai între 9 şi 16 ani

Regulamentul complet poate fi găsit aici. Citește în continuare Concurs de scris