(VI-VIII)
EMPATII
știu că nici ție nu avea cum să îți
fie ușor să crești într-o famili-
e disfuncțională să știi că nu
tatăl
tău e cel care te crește și că ta-
tăl tău nu a avut cum să o țină
în brațe niciodată pe mama ta,
sfântă
și ea ca și tine ca și tatăl cu-
minte, dau nu al tău Ai văzut cum ai
luat-o razna la adolescență și
amin
ce cuvinte le-ai spus Pe urmă m-ai dus
în pădure și m-ai lăsat să mă culc
pe iarbă privind pe furiș de jur îm-
prejur
și cerul vălurit de lipsa nori-
lor l-ai lăsat să râdă de mine când
l-am luat sistematic: suntem amândoi
aici
băiat, sunt, păduri cutreier, ce-i plăcea
poetului la chestia asta? O
trebui să-mi pun mâna sub cap? și
măcar
atunci când a început să mă mănân-
ce spatele de la iarbă mi-am dat sea-
ma că poetul își amintea toate
astea
exact cum îmi aminteam eu serialul
din seara de dinainte despre răz-
boiul de independență pe urmă
m-ai pus:
EROTICA
să mă ascund după copaci cu sora
fetei care mă lăsa mut eram în
clasa a IV-a iar ea era cu doi ani mai
mică
decât mine era din arad și su-
tienul costumului de baie i-a
alunecat în jurul gâtului când
a stat
lipită de mine amândoi în a-
pa râului de munte și nu ne-am mai
gândit la nimic cel puțin eu pentru
că ea
i-a explicat mai târziu soră-mii cum
se întâmplă dragostea fizică eu
i-am promis că facem ce vrea ea doar să-mi
spună
că la iarnă facem o cazemată
împreună mai târziu ne-am aşezat
pe malurile opuse ale șan-
țului
în fața curții ne-am scris scrisori porno-
grafice în care și acum îmi a-
mintesc ce utilizări precoce gă-
sisem
pentru cuvântul fotoliu mă mir că
nu m-am prins de-atunci că sunt gata de ori-
ce doar să le fie lor bine şi po-
ezii
cu organe dar exact ca niște scri-
sori După ce a găsit bunica lor
ficțiunile alea a venit pe
la noi
ESTETICA
bunica noastră a avut grijă să
am cel mai nedorit succes din viața
mea De atunci n-am mai scris pentru public
deloc
Citise toată strada pagină cu
pagină, rând după rând, cuvânt cu cu-
vânt şi sigur că au admirat stilul
forţa
expresiile vii Dar o săptămâ-
nă n-am mai avut voie afară din
casă Şi acum vii tu și zici: fii pu-
blicul
meu, înțelege-mă, dă un exemplu
amărâților ăstora, te-am făcut
fericit, toți banii din lume sunt doar
ai tăi
toţi banii din lume lucrează pentru
tine spune-le de mine, spune-le
de mine Şi uite că asta fac A-
cum, poți,
te rog să întrerupi saltul bunicii
mele, sinucigașe? hai să facem
asta împreună, să îi arătăm
că tot
ce a crezut că a greșit vreodată
s-a rezolvat și a lăsat numai ur-
me fericite Acum m-ai făcut să
vorbesc
ca un bătrânel sclerozat care rân-
jea la poza cu picioare întinse
de pe punga de ciorapi Adesgo as-
ta e
(…)
Caut un buton ” Like ” si nu gasesc 🙂