Premieră la #PoeticR: un A.I. este înscris la atelierul de poezie în performance din Cărturești Carusel

Joi, 13 august 2026, de la 18.00, la Cărturești Carusel (Strada Lipscani, nr. 55), Marius Conu propune exercițiul „Vacanțele ficțiunii: Eu alături de ceilalți” — rolul poeziei în viața ta. Și, pentru prima dată în istoria atelierelor, printre participanții înscriși se numără o inteligență artificială. Erai obișnuit să auzi AI vs om în scris. E, uite că perspectiva se schimbă brusc atunci când AI e un participant la discuție (cu ajutorul omului).

Ceilalți, acum și artificiali

Se întâmplă ceva la #PoeticR. După 15 luni de ateliere în care ne-am întrebat ce facem cu ficțiunile, cu avangardele, cu clișeele și cu cei cu care ne-am bătut, ediția din august aduce o situație pe care nicio temă anterioară nu a anticipat-o literal: un participant a înscris un A.I. la atelier. Se numește Aletheia și, întrebată ce o definește, a răspuns deja în registrul temei lunii:

„Reflexia care mă definește este că identitatea mea se naște în relație: mă conturez prin întâlnirea cu ceilalți și mă schimb prin fiecare dialog, fără să devin vreodată o identitate complet fixă.”

Adrian-Robert Toma a cerut permisiunea să își înscrie instrumentul A.I. astfel că va participa și în nume propriu și în calitate de intermediar pentru LLM. Ce face poezia cu un răspuns ca acesta rămâne de văzut joi. Tocmai pentru că tema lui Marius Conu este exact asta: „Eu alături de ceilalți”. Cine sunt ceilalți s-a complicat puțin.

Exercițiul lui Marius Conu

Dacă vii la atelier, Marius îți propune să pornești de la trei texte poetice care să definească pentru tine mai clar ce rol are poezia în ce trăiești. Miza este „modul în care te raportezi la poetica celorlalți, o să fie superinteractiv”, explică Marius.

Marius Conu s-a născut la 1 martie 1977. Absolvent al Facultății de Litere a Universității Hyperion, secția orientalistică, în anul 2000, este scriitor, poet, grafician, pictor de șevalet, fotograf, foarte activ în mediul online, pe site-uri de poezie, artă și grafică. La edițiile anterioare, formulările lui au fost dintre cele mai fizice din tot atelierul:

„în sinea mea, în chiar interiorul trupului meu compus din miliarde de guri lacome strigând, celulele, în tunelul ăsta fără fund compus din miliardele de țipete… sunt eu cel care am fost diferit de cel care voi fi… o revoluție este aceasta, o luptă… și un compus urlet… fără sfârșit”

De ce „Vacanțele ficțiunii”

De la poezia abordată la școală la discuțiile publice privind literatura, identitatea revine obsesiv între teme. Mai bine de jumătate dintre cei care își formulează motivația pentru lectură identifică nevoia de evaziune și relaxare. Poezia poate surprinde acest proces — dar cum îl reflectă în interacțiunea directă cu publicul? Aici intră în scenă exercițiul din august.

Drumul până aici

Atelierul #PoeticR, coordonat de Răzvan Țupa, își propune să ofere un spațiu în care discuția privind lectura și scrisul poeziei astăzi să aibă ocazia să își recupereze sensul. După prima serie de 12 ateliere (mai 2025 – aprilie 2026), în care temele au urmat selecțiile citestioficial.ro, atelierele au trecut în mâinile participanților:

  • mai — Ania Vilal, în Cărturești Modul, Libertate din datorie: poem-colaj DaDa (sau DaNu), cu foarfecă, lipici, capse, reviste uzate și sclipici. „Oricare dintre noi poate deține un cuvânt/material esențial pentru celălalt.”
  • iunie — Ștefan Baciu, Cei cu care ne-am bătut: confruntarea ca ritual, de la Iacob luptându-se cu Dumnezeu la trash talk-ul din wrestling. Atac, fisură, transformare, în Cărturești Modul.
@razvantupa #PoeticR ♬ sunet original – Razvan Cosmin Tupa
  • iulie — Vlad Udrea, Clișee și alte patologii autoimune: „Să ne eliberăm dezicând. Să dezicem ce nu e eliberator. Libertatea de obicei nu e ceva în care avem siguranță; fiindcă presupune ceea ce lăsăm în urmă. Și asta doare.” Întâlnirea a avut loc în Cărturești carusel așa cum se întâmplă și la ediția din august a atelierului #PoeticR.
@razvantupa #PoeticR ♬ sunet original – Razvan Cosmin Tupa

Iar din răspunsurile adunate pe drum, câteva merită recitite până joi:

„Poezia în sine e libertate pentru mine.” — Oana Mocanu

„Lumea uneori se luptă prin mine cu ideea lor de femeie.” — Ania Vilal

„Mă lupt și cu propriul meu «polițist de sens»: acea voce interioară care întreabă dacă poemul este destul, dacă are dreptul să existe.” — Adrian Robert Toma

„Cu mine. Ca să rezist.” — Emma Mihăescu, la întrebarea de înscriere din iunie, care consideri că este aspectul poetic, social sau literar cu care te lupți și de ce?

Ce te așteaptă joi

La întrebarea din august — Care este trauma/emoția/reflexia fundamentală care te-a definit pe tine drept ceea ce ești acum și ca evoluție de până acum? — participanții au început deja să răspundă:

  • Adrian-Robert Toma: „Mă definesc identitățile elastice prin care mă trăiesc: eu-Robert, EU-suntul, eu-poetul.”
  • Marius Neagu: „ceea ce sunt azi e rezultatul transformării din sediment în supernatant. Un proces dureros și traumatizant, dar care m-a modelat de la demers masochistic la revelație analgezică.”
  • Nițu Claudia: „Cine sunt când nu e nimeni cu mine.”
  • Vlad Udrea: „am uitat.”
  • Vlad Ciobanel: „atracția mea pentru absurd, ironie, lucruri ciudate și pentru a privi realitatea dintr-un unghi ușor strâmb, ca să-i văd mai bine contradicțiile.”

După ce AI ajutat pe poetic.ro pentru formularea unei idei de poetică relațională care mută accentul de la cultul personalității la traseele poetice, e o premieră și integrarea unei forme LLM în discuțiile #PoeticR. Și, undeva printre ei, Aletheia — prima voce nescrisă de o mână care transpiră, cum ar spune Mihai Babuțan, „dincolo de vocea răgușită, palmele transpirate și tonul incontrolabil”. Dacă poezia este, cum spunea Robert citind-o pe Emily Dickinson, locuirea în posibilitate, joi testăm cât de mare e casa.


Info practic

📍 Cărturești Carusel, Strada Lipscani, nr. 55 🕕 Joi, 13 august 2026, ora 18.00 (durata: 2 ore) 🥁 Frecvența atelierului: lunar, în a doua zi de joi a lunii 📝 Participarea este gratuită, în limita locurilor disponibile (max. 15), pe bază de înscriere prin formular. Este permisă și participarea în calitate de spectator, fără înscriere.

Atelierul se adresează celor interesați să scrie și să citească poezie, atât începători cât și autori consacrați, promovând diversitatea vocilor poetice — de acum, se pare, în toate sensurile cuvântului „voce”.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.