Anarhia românească este una a șefilor. Majoritatea autorilor debutați după 2000, legați de o parte dintre lucrurile cele mai vii ale poeziei în această perioadă nu au avut nicio iluzie în legătură cu instituțiile dedicate scriitorilor. Chiar dacă momentul în care Nicolae Manolescu a fost ales președintele USR părea unul fast, lucrurile s-au aplatizat ușor-ușor. Unul dintre poeții care au intrat totuși in Uniunea Scriitorilor în ultimii ani este Gabriel Daliș. După ce președintele Asociației scriitorilor din București a dat declarații rupte din paginile de aur ale cultului personalității față de fostul lider al statului Azerbaidjan și fostul adjunct KGB demis de Gorbaciov, poetul și-a depus demisia atât la ASB-ul condus de Gârbea cât și la organizația centrală, Uniunea Scriitorilor.
Surpriză, de la președintele Uniunii Scriitorilor, Daliș primește un răspuns pe cât de decent și de normal, pe atât de surprinzător: „În fine, Horia Gârbea nu se identifică în nici un caz cu U.S.R., ca să nu spun că în virtutea Statutului nou, aprobat de judecătorie săptămâna trecută, el nu mai este nici măcar Preşedintele Asociaţiei Bucureşti, care a fost desfiinţată.” scrie Nicolae Manolescu. În schimb, Horia Gârbea, în același timp vicepreședintele Institutului Cultural Român și, din câte se înțelege, fostul șef al fostei Asociații a Scriitorilor din București nu pare preocupat de instituția pe care a reprezentat-o, pasionat cu “creșterea și cultivarea” limbii de lemn din volumele “Omagiu” din ceaușism.
Un oficial român responsabil cu jigniri pe bandă
Tot ca răspuns la demisia cu pricina, Horia Gârbea se pare că nu a aflat nimic despre desființarea Asociației pe care o conduce: „mandatul meu la ASB expiră în toamnă „. Totuși acest lucru nu îl împiedică să mai ofere o mostră de logică anti-democratică: „vă asigur că greșiți și dețineți probabil informații din surse sovietice sau armenești. Eu mi-am cules informațiile din Azerbaidjan, țară prietenă și partener strategic al României”. Dacă am adăuga și raportul OSCE privind cele mai recente alegeri din Azerbaidjan, deja vom avea trei surse din care se pare că s-ar fi putut informa Gabriel Daliș cu privire la regimul nedemocratic din țara prietenă.
Dar, înainte să încheie, scriitorul fost președinte ASB, de a cărui activitate oficială pare să se dezică Nicolae Manolescu, dar aflat în funcție la Institutul Cultural Român simte nevoia unei exemplare formulări malițioase (pe cât de democratică, pe atât insinuant de șovină):”dacă mai aveți puțină răbdare, o să vă alegeți liderul care vă convine. Poate fi chiar un armean sau un rus roșu ca să fiți în concordanță cu părerile lui” scrie Gârbea.
Ratând la mustață afirmarea ca scriitor omagial în vremea lui Ceaușescu, Horia Gârbea și-a găsit un lider nou pe care să îl descrie cu expresii slugarnice și ignorând faptul că postura oficială pe care și-o asumă în calitate de vice-președinte al ICR nu se împacă deloc cu hobby-uri ca propaganda pentru regimuri politice desemnate ca abuzive sau revigorarea limbii de lemn ceaușiste (ca să nu mai repetăm fervoarea cu care a simțit nevoia să găsească similară situația politică din România anilor 90 cu actele unui regim politic azer care nu a avut nicio legătură cu alegerile libere ori cu o opoziție politică reală- Înțelegem că este plătit cu bani din ambele state).
Institutul Cultural Român pare să gândească „democratic” (sau inert?) și, oricât de antidemocratice sunt opiniile exprimate de vice-președintele său acesta este bun. Deja știm că nu același lucru este valabil pentru cei care îl critică pe șeful ICR, ori pe prietenii acestuia de la Tribuna și alte stindarde ale restaurației naționalist-cumetriste în cultura română.
Așa cum am arătat zilele trecute, senzația mea este că acest tip de absurd este încurajat în instituțiile oficiale. Oficialii Institutului Cultural Român de la București arată că au îmbrățișat cu drag decizia multor artiști și scriitori de a nu participa la acțiunile girate de Andrei Marga. De curând, s-a adăugat și figura lui Horia Gârbea la această galerie formată din patinatori pe lacurile înghețate de propaganda diferitelor oportunisme politice.
Tocmai pentru că acest absurd este impus și încurajat în mod oficial, pentru a face loc traficului de influență reprezentat de aceste figuri, eu refuz să mă abțin. Dar fiecare participare va fi însoțită de exprimarea părerilor mele despre aceste lucruri. În anarhia românească, tot felul de lideri, ne repetă dreptul lor la opinii și comportamente private. Ceea ce mi-am propus să le reamintesc este că și persoanele private au dreptul la opinii și comportamente cât se poate de publice.