Harta Literară ajunge la Chișinău pe 6 și 7 septembrie: orașul între memorie, literatură și povești trăite Paula Erizanu

Harta Literară ajunge la Chișinău pe 6 și 7 septembrie: orașul între memorie, literatură și povești trăite

Pe 6 și 7 septembrie, Harta Literară ajunge la Chișinău, într-un nou capitol al proiectului care își propune să apropie literatura de locurile în care aceasta s-a născut, a fost trăită și imaginată. Programul începe pe 6 septembrie, ora 16:00, cu un tur literar ghidat de scriitoarea Paula Erizanu și continuă pe 7 septembrie, ora 16:00, cu lansarea oficială a Hărții Literare la Biblioteca Națională a Republicii Moldova, într-o întâlnire dedicată literaturii, memoriei și orașului.

După București, Iași, Brașov și Timișoara, Chișinăul devine astfel primul oraș din afara României inclus în rețeaua pe care Harta Literară o construiește începând din 2025. Platforma cartografiază locuri care apar în cărți, spații cu valoare literară și repere importante din istoria literaturii, alături de librării, biblioteci, cafenele și alte locuri care fac parte din viața culturală a orașelor. Literatura devine astfel un mod de a explora spațiul urban, iar orașul poate fi privit ca o hartă vie de povești.

„Suntem extraordinar de bucuroși că putem pune Chișinăul pe Harta Literară — primul oraș din afara României dar, cel puțin afectiv, parte din ea. Ne leagă aceeași limbă română, același spirit și aceeași literatură, care nu s-a oprit niciodată la graniță. Autori de aici sunt citiți dincolo de Prut și invers, iar Harta arată tocmai asta: că un spațiu literar comun trăiește în locuri, în oameni și în poveștile care îi leagă.”, declară Cristina Foarfă, inițiatoare și manager al proiectului Harta Literară.

Paula Erizanu: tur literar — De la Aglaia la Grădina de Sticlă

Pe 6 septembrie, ora 16:00, scriitoarea și jurnalista Paula Erizanu îi va conduce pe participanți într-un tur literar prin Chișinău, într-o plimbare prin locurile în care literatura a făcut istorie și va prezenta orașul așa cum apare el în literatura autohtonă, de la romanul anonim din secolul XIX, Aglaia, la volumele scriitorilor contemporani Tatiana Țîbuleac, Constantin Cheianu, Emanuela Iurkin, Alexandru Bordian sau Sașa Zare. Evenimentul face parte și din programul oficial Bookfest Chișinău 2026.

Participarea este gratuită, numărul de locuri este limitat – înscrierile se fac pe https://www.hartaliterara.ro/evenimente. Punctul de plecare va fi comunicat participanților la tur printr-un e-mail cu două zile înainte de eveniment.

Născută la Chișinău în 1992, Paula Erizanu a studiat istoria și literatura la New College of the Humanities din Londra și jurnalismul la City University London. A debutat în 2011 cu Aceasta e prima mea revoluție. Furați-mi-o, volum dedicat protestelor din aprilie 2009 din Republica Moldova, care a primit Premiul pentru debut al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova și Premiul pentru cea mai populară carte al Bibliotecii Naționale „Ion Creangă”. Cartea a fost tradusă în cehă și germană și a primit premiul UNESCO Germania pentru cea mai frumoasă producție de carte a anului 2011 la târgul de la Leipzig.

A urmat volumul de poezie Ai grijă de tine, iar în 2021 Paula Erizanu a publicat romanul Ard pădurile, pentru care a fost desemnată Tânărul Scriitor al Anului 2021, în cadrul Galei Tinerilor Scriitori din București. Din 2019 a coordonat, împreună cu Alina Purcaru, antologia Un secol de poezie română scrisă de femei, apărută în trei volume la Editura Cartier. A scris pentru publicații precum BBC, The Guardian, Financial Times, London Review of Books, Libertatea, Observator cultural, Dilema veche și Scena9.

Cel mai recent volum al său, Aicea-i și raiul, și iadul, apărut în 2025, este construit ca o formă de docuficțiune care reunește proze autobiografice, memorii și interviuri și conturează, prin povești personale, ultimul secol din istoria Republicii Moldova. Cartea aduce în prim-plan inclusiv vocile unor comunități și categorii marginalizate, recuperând istorii care au rămas adesea în afara narațiunilor oficiale.

Chișinăul intră pe Harta Literară

Pe 7 septembrie, ora 16:00, Harta Literară va fi lansată oficial la Biblioteca Națională a Republicii Moldova (str. 31 August 1989 nr. 78A), într-o întâlnire care aduce împreună scriitori, cercetători și profesioniști ai patrimoniului documentar. Participarea la eveniment este liberă, în limita locurilor disponibile.

La eveniment vor participa Dumitru Crudu, Nina Corcinschi și Elena Pintilei, într-o discuție cu Cristina Foarfă, inițiatoarea Hărții Literare, despre literatura Republicii Moldova, oraș, memorie și felul în care patrimoniul literar poate fi recuperat și făcut accesibil unui public cât mai larg.

Scriitor, dramaturg și poet, Dumitru Crudu s-a născut în 1967, în Flutura, Ungheni, și este unul dintre autorii Manifestului Fracturismului. A primit Premiul UNITER și Premiul Fundației Principesa Margareta pentru cea mai bună piesă de teatru din România în 2003, iar în proză a debutat cu romanul Măcel în Georgia. A publicat, între altele, Un american la Chișinău, Salutări lui Troțki, Ziua de naștere a lui Mihail Mihailovici și Ora cinci și șapte minute. Volumele sale au fost traduse în mai multe limbi.

Nina Corcinschi este critic literar, doctor habilitat în filologie și conferențiar universitar, director al Institutului de Filologie Română „Bogdan Petriceicu-Hasdeu”. Este membră a Uniunii Scriitorilor din Moldova și din România și autoarea unor volume de critică și eseu precum Arcul voltaic. Textul ca realitate (i)mediată, Cărțile care mă iubesc și Narațiuni ale erosului. Activitatea sa a fost recompensată cu mai multe premii ale Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova și ale Academiei de Științe a Moldovei, precum și cu Premiul „Ion Creangă” al Muzeului Național al Literaturii Române din Iași.

Din partea Bibliotecii Naționale a Republicii Moldova, gazdă și partener al lansării proiectului Harta Literară la Chișinău, la eveniment va participa Elena Pintilei, director general al instituției din 2015. Sub conducerea sa, cea mai veche și importantă bibliotecă a țării — fondată în 1832 și responsabilă de conservarea și valorificarea patrimoniului cultural scris al Republicii Moldova — și-a consolidat rolul de centru comunitar și de promotor al lecturii, funcționând după principiile UNESCO și ca parte a Bibliotecii Digitale Europene. Elena Pintilei este o voce constantă în modernizarea sistemului național de biblioteci și în apărarea intereselor bibliotecarilor din întreaga țară.

Prezența Bibliotecii Naționale în acest proiect aduce în prim-plan și dimensiunea de patrimoniu a Hărții Literare: cărțile și literatura nu sunt doar opere de citit, ci și urme ale unei istorii care poate fi redescoperită prin locuri, documente, oameni și povești.

Prima fază a proiectului Harta Literară a Chișinăului își propune să mapeze 150 de locuri cu valoare literară din oraș, să construiască trasee literare tematice pe platformă, să dezvolte conținut editorial și să consolideze parteneriate relevante, astfel încât proiectul să poată continua pe termen lung, ca bază solidă de documentare și de apropiere a publicului — elevi și adulți deopotrivă — de literatură. Pe lângă evenimentul de lansare și turul ghidat de scriitoarea Paula Erizanu, în octombrie va avea loc un nou tur literar, susținut de scriitorul Dumitru Crudu.

O rețea de orașe care poate fi citită

Harta Literară este prima platformă digitală interactivă din România dedicată cartografierii relației dintre literatură și spațiul urban. Proiectul, lansat la București în octombrie 2025, reunește în prezent peste 500 de locuri documentate și peste 1500 de conexiuni cu opere literare și momente importante din istoria literaturii române. Extinderea către Iași, Brașov, Timișoara și acum Chișinău marchează un nou pas în construirea unei rețele de orașe literare și în dezvoltarea unor forme de explorare culturală la intersecția dintre literatură, educație, turism și spațiu urban.

Prin Harta Literară, orașele nu mai sunt doar decoruri ale unor povești. Devin personaje, arhive și puncte de întâlnire între ficțiune și realitate, între memoria personală și istoria comună.

Proiectul Harta Literară este inițiat de Tech and Tonic, un ONG care folosește creativ tehnologia pentru proiecte interdisciplinare și pentru a analiza impactul acesteia în societate.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.