Între 24 august și 6 septembrie 2026, faleza lacului Siutghiol și situl arheologic al Castrului Roman din orașul Ovidiu devin din nou un laborator creativ în aer liber, în cea de-a cincea ediție a International Program in Scenography (IPS). Singura rezidență artistică internațională din România dedicată scenografiei și instalațiilor site-specific reunește anul acesta tineri artiști emergenți din întreaga lume, care vor crea alături de mentori consacrați la nivel internațional.
De la ediția-pilot din 2022, IPS s-a afirmat ca un reper în peisajul artistic global, aducând laolaltă scenografi, arhitecți, coregrafi, regizori, performeri, light, sound și costume designeri pentru a explora noi forme de expresie în dialog direct cu patrimoniul și comunitatea locală.
Tema din acest an – „Bird in Space” – pornește de la una dintre cele mai cunoscute lucrări ale lui Constantin Brâncuși și marchează 150 de ani de la nașterea artistului. Propunerea nu urmărește doar o referință formală, ci deschide o reflecție asupra esenței creației: cum se ajunge de la formă la idee și ce rămâne atunci când reprezentarea este redusă la gest. În același timp, lucrarea trimite la celebrul proces Brâncuși vs. Statele Unite, desfășurat acum 100 de ani, un moment care a schimbat fundamental modul în care este definită arta modernă. Într-un prezent în care inteligența artificială influențează tot mai mult procesele creative, tema devine un punct de plecare pentru întrebări despre autor, intenție și sens, punând moștenirea lui Brâncuși în dialog direct cu realitatea artistică de astăzi.
IPS 2026 este structurat în trei etape:
Ateliere intensive (25 – 27 august): Sesiuni de cercetare și creație conduse de cei 3 mentori, Sean Crowley, Ana Mărgineanu și Peter Bottazi, artiști internaționali de prestigiu, care vor pregăti și iniția tinerii în procesul de creație scenografică site-specific.
Construcția instalațiilor și ateliere comunitare (28 august – 4 septembrie): Timp de șapte zile, ideile prind formă tangibilă. Participanții construiesc instalațiile pe faleza lacului Siutghiol și în spațiul Castrului Roman. În paralel, copiii din comunitatea locală vor lua parte la un program educațional dedicat artelor vizuale și construcției de forme spatiale.
Bird in Space GALA (5 septembrie): Evenimentul de încheiere organizat pe malul lacului, deschis publicului larg, ce oferă o experiență imersivă unică. Gala include vernisajul instalațiilor site-specific, momente performative, live art și parade artistice, aducând laolaltă comunitatea locală, artiști, critici și personalități marcante din lumea teatrului și a artelor vizuale.
Muzică și comunitate: Lăutăresele ȘARAIMANIC la Gala IPS 2026
Gala se va încheia cu un program artistic special susținut de LĂUTĂRESELE ȘARAIMANIC. Două voci remarcabile din culturi și comunități distincte din România își vor uni energiile sonore pe malul lacului Siutghiol: Bianca Mihai, vocea plină de sensibilitate a culturii rrome, și Aylin Cadîr, vocea eterică a moștenirii turco-române. Intrarea este liberă.
LĂUTĂRESELE este un concept artistic inițiat de mișcarea culturală ȘARAIMANIC, ce aduce în prim-plan „femeia care se cântă” – femeia care își dă glas sieși, susținută și purtată de maieștrii lăutari, păstrători ai tradițiilor muzicale vii din România. Prin muzică, Șaraimanic creează punți între lumi, transformând Gala IPS într-o celebrare a diversității, identității și artei fără granițe. IPS 2026 continuă să consolideze poziția României pe harta scenografiei internaționale, oferind o platformă unică de colaborare și de schimb cultural.