Lena Chilari (n. 1995, Pepeni, raionul Sângerei, Rep. Moldova) a absolvit Facultatea de Litere la UBB Cluj. Câștigătoare a premiului „Regele dimineții” al Concursului de debut „Alexandru Mușina”, a debutat în 2020 cu volumul o cană de noviciok la bătrânețe. Al doilea volum personal de poezie al Lenei este ” Ludmila rastoarna munții”, publicat la Casa de Editură Max Blecher în 2024. Lena a cucerit scena internațională a poeziei și a câștigat marele premiu la International Poetry Slam 2025, desfășurat în cadrul festivalului Tell ’em din Rotterdam, pe scena de la Theater Zuidplein. Cine câștigă Premiul ”Gheorghe Iova TEXTUARE” 2026 pentru experiment în literatură afli pe 8 ianuarie. Dialogul de nominalizare cu Lena este mai jos (video și ce prinde AI din ce zicem noi).

Răzvan: Bună, Lena Chilari este nominalizată la premiul Gheorghe Iova pentru 2021.

Lena: Aoleu, deci asta-i, aha, nu știam.

Răzvan: Asta, dacă ai fi știut cum ar fi fost…

Lena: Da, deci, aha, și ce-i aia?

Răzvan: Și special este și faptul că nominalizarea ta este legată de activitatea ta cu spoken poetry și nu a venit pe zona de volume publicate. Mai ales că volumele tale, cele două volume pe care le-ai publicat, unul a fost în 2020, unul în 2024. Dar în 2025, lucrurile pe care le-ai făcut tu cu poezia pe scenă te-au dus și mai departe decât volumele.

Lena: Așa e, da.

Răzvan: Și s-a schimbat acum perspectiva față de ce spuneai. Eu am citit multe interviuri date de tine în care vorbai despre felul în care doar România te acceptă și te apreciază, că nu erai nici în Moldova, nici în altă parte. Dar acum, după 2025, ai altă perspectivă asupra lucrurilor ăstea?

Lena: Da. Au apărut multe articole despre o moldoveancă stabilită la Cluj… Multe, multe articole au apărut după ce am câștigat la Rotterdam. Nu știu cum apar articolele astea, dar au apărut ca ciupercile după ploaie. Și acum toată lumea e mândră și toată lumea spune că semăn cu părinții mei. Și toată lumea cumva zice, ia că o știu, e de la noi din sat. Deci s-a schimbat maxim atitudinea. Nu m-am așteptat. Mulțumesc din suflet. E trist că trebuia să apar pe la televizor, ca să mă ia în serios. Dar mă rog, măcar acum.

Răzvan:Deci lucrurile s-au schimbat cu premiul pe care l-ai câștigat la Rotterdam, practic.

Lena: Da. Cred că după premiul după Rotterdam, pentru că au apărut toate aceste articole și pentru că era această mândrii națională, cred că de acolo. Că nu-mi explic de unde altundeva. Cam asta. Și în plus, exact cum ai zis tu, în 2025 chiar activitatea de spoken word a fost foarte accentuată. Și atunci mă gândesc că de acolo. Altfel nu știu de la ce.

Un traseu cu spoken word

Răzvan: Hai să vedem ce ai găsit diferit în fiecare loc. Tu ți-ai făcut facultatea la Cluj. Ai câștigat un premiu de debut la Brașov. Ai publicat la București. Și acum ești premiată la Rotterdam pentru spoken word. Spune-mi ce ți-a adus nou fiecare din locurile astea.

Lena: Îmi place foarte mult poezia. Îmi place foarte mult literatura. Întotdeauna când am nevoie să mă liniștesc sau când am niște emoții extrem de negative sau când mă simt foarte singură pe lume, întotdeauna mă duc în jurul cărților. Îmi plac foarte mult cărțile. Sunt foarte fericită că am făcut facultatea de Litere și că mi-a oferit aparatul ăsta critic, instrumentele prin care pot să citesc ceva sau poate să vină informația la mine sau aleg informația care ajunge la mine. Și îmi place că practic m-a cultivat. Și asta rămâne cu mine, indiferent de stilul de viață pe care îl am sau locul în care mă aflu. Mereu caut cărțile, mereu caut filmele, mereu caut știrile. Nu știu, istoria, contextul politic în care să știu că nu sunt un om sau un cetățean ignorant. Și asta mi-a oferit facultatea de litere.

Poezia publicată mi-a oferit un spațiu cu oameni extraordinari, cele mai frumoase momente din lumea poezie au fost alături de ceilalți poieți și alături de tine. Deci cumva asta e cea mai frumoasă parte a poeziei publicate, este că m-a dus în diverse cercuri de oameni extraordinari, de la care am învățat foarte multe, direct și indirect, și care iarăși m-au cultivat și ei.

Scenele spoken word și locurile în care am fost, deci am reușit să merg în afară, în Varșovia, cu spoken word-ul, în Grecia, nu mai știu cum se numește locul unde am fost, dar știu că era în Grecia. În Norwich, în Liverpool și acum în Rotterdam. Deci locurile astea mi-au oferit scene și scena, de regulă, mă face să mă simt completă. Scena mă face să mă simt ca și cum nu contează nimic pe lumea asta și nimeni în afară de mine și scena și publicul din acel moment.

Deci dacă facultatea de litere m-a cultivat, mi-a dat o direcție, poezia mi-a dat oamenii prin care să învăț și prin care să mă inspir, scena îmi dă o completare, o totalitate completă a sinelui pe care nu o găsesc nicăieri altundeva. Și pare că doar acolo simt că are sens ce fac. Pentru că în rest întotdeauna chestionez foarte multe chestii. Sunt sigură că și tu ești la fel. Gândesc, overthink-uiesc, supragândesc ce ar fi trebuit să fac sau trebuie să zic așa sau nu știu ce. Mereu sunt consumată din rutina asta și de cotidian. Dar pe scenă totul are sens și nu pot să explic în cuvinte cât de mult are sens scena pentru mine și spoken word-ul pentru mine.

Înainte de spectacol

Răzvan: Hai să mai dăm, poate formulăm acum un fel de a exprima în cuvinte lucrul ăsta pentru că mă gândesc și la modul în care tu nu ești doar acolo în scenă nici măcar în momentul ăla dinainte când îți pui tu muzică ca să-ți repeți momentul, ci vine din mai multe zone. Știu că ai făcut lucruri legate de fotografie pentru tine cu poezia ta, cu imagini, cu machiaj. Deci din afara scenei care duc spre scenă cumva. De unde au pornit toate lucrurile astea? Pentru că în interviurile pe care le-am citit cu tine tu spuneai că nici nu știi mare lucruri despre teatru și cu toate astea ai o zonă teatralizată puternică în momentele tale. De unde sunt?

Lena: Știu, cred că așa m-am născut. Cred că e o chestie cu care m-am născut. Cred că e o formă de carismă ce am eu. Într-adevăr e o formă foarte serioasă de pregătire. Adică chiar îmi antrenez textele, chiar repet, îmi pregătesc vocea foarte mult. Sunt foarte concentrată. Din multe ori ajung să mă izolez. Bine, în Rotterdam nu am putut să mă izolez că era un concurs și trebuia să scriu pentru oameni, dar au trebuit să am constant discuții personale cu sine. Nu contează nota, nu contează locul, contează să mă conectez cu publicul. Am mare încredere în mine și am mare încredere în textele mele și am mare încredere în ce fac și sunt foarte, foarte curioasă de public. Întotdeauna caut publicul. Întotdeauna publicul este un element chei în toate scenele mele de spoken word. Fără public nu are rost să fiu acolo. Și atunci publicul îmi dă tonul. De multe ori îl surprind și îmi dă mai multă putere și energie decât mi-ar fi dat oricine altcineva.

Și într-adevăr, machiajul e o formă, machiajul, rochiile, poate culorile mai stridente, depinde, poate nu uneori, dar rochii de regulă, rochii port, fac parte din ce doresc eu să arăt. Și machiajul îi face pe oameni sau pe public să privească. De multe ori am acest machiaj care nu are nicio formă sau are mai multe forme în același timp și nu este cumva al unei forme. Îmi face publicul să se uite. A venit Motanul meu, vreau să ți-l arăt… Valentin. El este Valentin.

Răzvan: E practic primul spectator al performance-urilor tale.

Lena: Exact, da, da, da. Și el e foarte curios. Uite, chiar ai zis foarte bine. De regulă, motanul meu chiar se uită la cum îmi fac machiajul. Deci chiar se pune sus și se uită la cum îmi fac machiajul. Ia uite-l.

Răzvan: Sunt două lucruri pe care le-am observat eu la machiajul tău. O dată: ai lucruri pe care le faci cu pigment strălucitor, să spunem, care acoperă zone din fața ta. Și în altă zonă: ai câteodată un machiaj foarte simplu în care ai o singură linie care merge nu doar pe față, ci și pe mână.

Lena: Da, da, da, ca niște crepusculi care merg. Linia asta am văzut-o la Cristi Chiriac. Are o trupă de muzică neaoşă care se numește Iarba Fiarelor și l-am văzut la festivalul de la Bistrița și avea un machiaj de scenă. El e chel și mergea linia dincolo, deci pe tot parcursul craniului. Și așa de mult mi-a plăcut încât am preluat treaba asta cu liniile astea neuniforme. Machiajul strident poți să-l vezi, sau ăsta cu sclipici, poți să-l vezi și în seriale, precum e Euphoria sau e foarte uzual la Gen Z. Gen Z ei folosesc foarte mult machiaj din ăsta strident și atunci ies în evidență. Dacă am vreo scenă în care știu că sunt persoane mai tineri, eu știu că o să le placă ăsta cu străluci, cu sclipici, doamne. Ce mai purtam? Mai purtam mănuși. Mănușile le văzusem la filmul ăsta lui Jim Jarmusch, Only Lovers Left Alive. Deci când vampirii, Hilda Swinton și Tom Hiddleston, ieșeau afară, purtau mănuși, dar nu explica de ce. Niciodată nu explica de ce și mi-a plăcut așa de mult ideea asta. Plus, dacă sunt mănuși cu degetele decupate… îmi place zona asta de biker, știi? Moda asta de biker cu piele și cu tăieturi și ținte și rupturi. Astea mi se par foarte cool și foarte interesante. Fratele meu e fost biker, deci avea motocicletă acasă și mi-e așa, e foarte aproape și la inimă stilul ăsta vestimentar. Rochii, depinde. Depinde ce rochii am, fiindcă am observat că am sezoane de rochii. Deci am o rochie pe care o tot port până nu găsesc altă rochie. Am niște motive pentru care am ales anumite rochii. Am o rochie portocalii, care e rochia portocalii. Știu că portocaliul este o culoare a drepturilor femeilor, ceva de genul, a drepturilor femei, a drepturilor omului, și anume a drepturilor femeilor, a discriminării de gen. Deci îmi place foarte mult culoarea, pentru că e culoarea discriminării de gen. Adică, cumva, lupte împotriva discriminării de gen. După aia am avut o rochie albastră, care era, nu știu dacă și-o dat cineva să seama în momentul ăsta, nimeni nu m-a întrebat, dar am avut o rochie albastră pe care am tot purtat-o și atunci a luat semn tipul ăsta de Cluj Highlight Artist la prima ediție de la Transilvania International Spokomore Festival și avea în simbol festivalul pe atunci o pasăre albastră, o pasăre albastră. Este și un emoji cu păsărică albastră. Și atunci am găsit rochie albastră, ca și cum eu aș fi, dacă sunt Cluj Highlight Artist, înseamnă că sunt simbolul păsării. Nu știu dacă are sens, dar în capul meu avea sensul ăsta, știi?

Știi că e prima dată când spun treaba asta și chiar mă bucur că ai creat contextul în care poți zice treaba asta. Am mai avut tot așa o rochie albastră, albastru deschis, pe care am purtat-o la lansarea ”Ludmilei” din Timișoara. Albastru deschis este și instalația făcută de Ana Toma de la ”Ludmila răstoarnă munții”. Și așa mi-am și imaginat-o. Dacă ”o cană din noviciok la bătrânețe”, primul meu volum este un verde strident, un verde otravă, atunci ”Ludmila răstoarnă munții” este o culoare mai diluată, mai, nu știu, liniștită, mai trecută prin… mai diluată cu apă și atunci o ieșit acest albastru deschis spre turcoaz. Și când am ales rochie, am ales exact să fie după coperta cărții. Cumva nu se explică lucrurile astea, dar te trimit la ele. Pe mine personal mă trimit alegerile astea vestimentare, mă trimit, duc referințe directe la tot așa, la chestii care ori mi le-am apropiat eu, ori au legătură cu cărțile, cu volumele de poezie în sine, știi?

Cartea dintre spectacole

Răzvan: Știu că ai scris, ai spus că ai scris Ludmila Răstoarnă Munții între spectacole, practic.

Lena: Da, da, da.

Răzvan: Pentru că tu deja începusei lucrul ăsta cu scena și poezia. Și vreau să știu ce rol au jucat întunirile pe care le-ai organizat chiar tu la Cluj, pentru că tu, dincolo de chestia asta, că tu vorbești spre public, dar de fapt creezi comunitate foarte mult. Foarte mulți oameni care vin să te vadă pe tine încep să scrie sau lucrează cu tine ca să își ducă lucrurile scrise de pe scenă. Spune-mi puțin despre zona asta în care tu lucrezi cu oameni care încep să scrie sau să prezinte pe scenă lucruri.

Lena: E foarte frumos când m-a întrebat asta. Mi l-a zis, a fost cel mai mare compliment. Când am scris primul volum, mi-a scris o dămnișoară, tot așa o tânără poetă, mi-a zis ceva de genul că mi-a citit volumul, poate să zic că dacă i-a plăcut sau nu i-a plăcut, dar după ce a închis cartea, s-a trezit că a început să scrie și ea. Deci, cumva, de multe ori am primit complimentul ăsta, pentru mine e un compliment, că scrisul meu e ca și cum ar gândi sau ar vedea oamenii, ar scrie ceva de genul asemănător. Deci, cumva, mă gândesc foarte accesibil și direct și îi face pe oameni să scrie. Și asta mă îmbucură foarte mult. Adică, dacă mi s-a mai pus întrebarea asta, dacă aș primi Nobelul sau aș vrea să fiu bestseller, uite, ăsta ar fi răspunsul, că mi-aș dori ca oamenii să deschidă cărțile mele și să-și dorească și ei să scrie, știi? Nu contează că am scris bine sau n-au scris bine. Și aici aș vrea să fiu, adică, destul de critică cu sine, pentru că mai am mult de lucru. Dar contează că oamenii se trezesc într-o atmosferă care îi încurajează să scrie mai departe. Și asta s-a întâmplat și cu evenimentele pe care le-am organizat eu. Mă interesați să creez o atmosferă safe, știi? Să fie o chestie foarte familiară, foarte intimă și totodată plină de oameni care sunt foarte binevoitori. Pentru că de multe ori mi s-au părut, nu în toate cercurile, dar în anumite cercuri am fost moartor a unor atmosfere foarte neplăcute și așa ca și cum totul este făcut ca să dezintegreze tinerile talente. Și mi-am zis eu că nu-i cazul, adică cel puțin la dialogurile sau la evenimentele organizate de către mine să fie această punte către deschidere, către un zâmbet, către, nu știu, o variantă mai safe, știi?

Desigur că oamenii au venit pentru că probabil au simțit deschiderea asta și m-am bucurat foarte mult. Dar, Răzvan, vreau să zic că e foarte obositor să faci evenimente și nu, eu tot îmi zic că da, eu tot îmi zic că nu mai fac și uite, chiar acum, în ultima perioadă, nu prea am făcut și-o-s mândră de mine, știi? Deci e foarte obositor.

În primul rând, trebuie să ai locația, trebuie să ai discuția cu proprietarul locației, trebuie să vezi dacă vine cineva de la librărie să vândă volumele, depinde de conceptul, dacă e o lansare sau doar e un dialog. Da, și atunci dacă e dialog, tot trebuie să ai volumele invitatului tău, după aia trebuie să ai un fotograf, după aia trebuie să ai grijă ca invitatul să aibă o floare, o apă, o ceva, știi? O ciocolată. Deci e foarte costistor și e foarte obositor pentru mine. Dar m-am bucurat să fac.

La un moment dat mă gândeam că n-are sens să le fac, dar după aia m-am gândit, exact cum ai zis tu, fără să vreau să o creat o comunitate, fără să vreau oamenii au preluat foarte multe lucruri frumoase din aceste întâlniri și le-au dus mai departe, iar unei dintre ei chiar au început să-și fac evenimentele lor personale, ceea ce m-a bucurat.

Chiar mă bucur că există o continuitate, o moștenire, știi, dusă mai departe în a face evenimente de poezie sau a crea conjucturi poetice.

Răzvan: Bun, ai vreun plan pentru 2026 cu poezia ta, pentru că uite câte puncte atinse în ultimii ani de tine cu poezia și acum mă întreb cum te gândești tu la lucrurile astea în perspectivă de acum încolo.

Lena: Da, din 2026, ce știu că voi face este știu că urmează să plec în Valencia, deci sunt invitată la un festival de poezie acolo. După aia, Radu, mi-a zis, mă invită la Sibiu pentru toamna viitoare. Lucrăm cu niște fete moldovence, foarte faine, să facem un eveniment tot așa dedicat cumva literatură, literatură și poezie, dar și nu numai asta. Anume, artiștilor din Republica Moldova vrem să vedem încă scriem proiectul, adică vor scrie fetele, eu sunt doar cu networking-ul și cu ideile și conceptul. Nu sunt așa bună pe scris de proiect, nici n-am încercat. Și ce urmează? Păi mi-aș dori să scriu, Răzvan, mi-aș dori să fiu mai bună, adică să devin mai bună, pentru că am deja cele două volume care să se completează. Mi-aș dori să scriu și altceva. Am scris un poem după Rotterdam, dar cred că direcția e foarte asemănătoare, deși e foarte amuzant, cred că o să-l păstrez, dar direcția e foarte asemănătoare cu cele două, deci încă sunt la nivelul de poezie confesivă, deci încă folosesc propria mea viață ca inspirație. Ori am auzit-o Cătălina Matei, acum la un eveniment despre spoken word la București, citind niște poeme despre femei din alte lumi. De exemplu, aveau despre o femeie khoikhoi sau despre alte femei inuite sau despre alte femei din America Latină. Deci cumva așa de mult m-a inspirat și așa de mult mi-a plăcut încât mi-a venit ideea că ar trebui să încerc să scriu și eu despre celălalt. Acum, celălalt pentru mine, ce mă preocupă pe mine în momentul ăsta, e războiul ăsta din Ucraina. Chiar mi-aș dori să se termine și tot urmăresc video-uri și încerc să am lecturi, să-mi dau seama cum ar putea să se termine și să înțeleg ce fel de persoană este acest putin și putinismul din jurul lui care o provoca toată chestia asta. Și-io-s curioasă acum pe treaba asta. După aia mă interesează ce se întâmplă cu justiția în România. Apropo de justiția capturată, am început și eu să urmăresc pentru că mi-am dat seama că n-am idei, nimic, nici n-am avut de a face cu justiția, că am fost un cetățean cu minte și cu acte în regulă. Dar io-s curioasă acum cum funcționează mersul lumii, știi? Și poate celălalt pentru mine în asta se traduce, știi? Să înțeleg încă mai bine cum funcționează lumea și cum pot să o fac eu să fie una mai bună. Deci cam ăsta-i planul. Sper să-mi iasă și sper să ajung să scriu mai bine, nu știu, poate cer prea mult de la mine, dar măcar tot atât de stabil, adică cumva stabil și pe teme actuale. Da.

Scenele poeziei

Răzvan: Trebuie să mergi și la Berlin mi se pare, nu?

Lena: Am fost la Berlin deja. Am fost la Berlin, dar n-am avut o scenă, nu. Experiența Berlinului a fost să merg într-un soi de recunoaștere, spune moldovenește, acum nu știu în română cum se spune, dar într-un soi de să văd cum e scena, să văd cum sunt oamenii, să văd cum e publicul. Mi-a plăcut foarte mult, dar vreau să-ți zic o chestie. Am impresia că de mulți ori, adică am întâlnit mai multe scene la noi, care între noi fi vorba au fost mai puternice decât am văzut eu la Berlin.

Răzvan: La Berlin a fost campionat european, parcă, nu? Sau ce-a fost?

Lena: Campionatul european, da, da, da. Și m-am dus cu ideea că poate într-un an sau două aș putea să merg și eu, dacă trec din selecțiile naționale, știi? E un stres foarte mare. Deci ce mi s-a întâmplat la Rotterdam a fost foarte, foarte stresant. A fost excepțional de stresant și obositor. Nu știu dacă o să merg mai departe, dar eu de obicei așa zic. Deci eu nu am încredere acum că zic treaba asta, că de obicei zic nu mai fac, gata, nu mai fac. Și apoi mă trezesc în fervoarea facerii și mă trezesc fac și gata, sunt scene, știi?

Răzvan: Tu te-ai format odată cu scena de spoken din România, practic, că tot în anii ăștia s-au pus pe picioare și Poethree din Cluj, și Corpul Poetic la Sibiu, și în București, evenimentele Ăia cu poezia. Cum ai resimțit centri ăștia de expresie care s-au formulat la Cluj, la București, la Timișoara, Comuna 30?

Lena: Da, exact. Uite, mi-a plăcut foarte mult. Deci chiar, exact cum ai zis tu, zici că am trecut chiar prin toate etapele formăriei spăucânulordului românesc, pentru că înainte să fiu publicată, înainte să iau Regele Dimineții, am fost la un loc numai la poethree. Și am aflat de la Poethree ce este spoken word, după aia, din păcate, a venit pandemia și s-a închis tot și nu s-a mai întâmplat nimica, dar eu între timp am fost publicată. După aia, m-am chemat la Varșovia să reprezint România la un festival de spoken word și acolo am înțeles că ce se întâmplă e spoken word în 2021. După aia, în 2022 am fost împreună cu tine la strada Fără Nume, unde ne-am antrenat mai departe. Și după aia, asta îmi place, că cei de la strada Fără Nume au fost atât de frumos impactați, încât au mers mai departe cu poezie, au mers mai departe cu spoken word și, uite, corpul poetic a venit din poethree. După aia, Cosmin Perța a creat Swords-ul la București. După aia, Alex Higyed a făcut Comuna a 30 la Timișoara. Și tot așa. Deci, cumva, ce pot să zic este că sunt foarte mândră de ce se întâmplă. E foarte frumos. E excepțional că sunt atât de multe centre. Numai că trebuie să mai exersăm, inclusiv și eu. Inclusiv și eu. Trebuie să mai exersăm. Trebuie să trecem un pic din eu ăsta nostru.  

Încă suntem la faza cumva embrionară, să zica spăucânulordului, pentru că încă trebuie să trecem din eu ăsta și eu tot mă învinovățesc, greșesc și mă compătimesc și greșesc prin faptul că încă am rămas la confesiv. Spoken word este foarte socio-politic. Este foarte mult despre celălalt. Deci ar trebui încet cu încetul să ne uităm și la celălalt, nu doar la noi înșine. Dar ăsta e primul pas. Ca să cunoști pe celălalt, trebuie să te cunoști pe tine însuți. Da. Așa scria parcă la Delphi, cum intrai acolo la oracol. Așa. După aia încă greșim cu foile. Și asta am văzut-o, uite, mi-am confirmat eu la Rotterdam și mi-am tot…  Și când am început, cei de la Cenaclub îmi ziceau că trebuie să mă desprind de foi încet, încet și eu n-am vrut, pentru că simțeam că e un simbol dintre mine și poezia publicată. Ori spoken word nu degeaba este spoken, pentru că trebuie rostit fără foi și fără orice formă de ajutor scris. Deci noi trebuie chiar pe bune să învățăm textele noastre. Încă greșim aici. Da. Și… Și ce mai trebuie să facem mai departe e să încurajăm comunitățile să existe, adică să nu existe o prăpastie sau un război rece dintre poezia publicată și spoken word sau poezia multimodală, cum o numit-o Cătălina Matei la eveniment. Să existe o încurajare și un loc pentru toată lumea și să ne dăm seama că de fapt cei care fac spăucânulord din potrivă sunt cineva care crează niște noi standarde pentru poezia publicată și că astea dă o spot între pătrunde. Și eu cred că în toți acești cinci ani mi-am dedicat, fără să intenționez în mod neapărat la crearea acestui punct, știi? Faptul că poți să publici poezie, poți să fii în cercurile literare, să fii invitat în continuare la festival, dar să-ți folosești orice moment de scenă, să-ți folosești pentru un performance de spoken word și un spoken word să fie cât mai autentic. Da. Și într-adevăr eu nu am pregătire teatrală, exact cum ai zis tu, dar îmi simt foarte bine poemele, îmi simt foarte bine propriul corp, îmi simt foarte bine propria voce și cred că am un talent de a simți publicul și eu cred că acolo câștig eu. Cred că dacă am publicul am și scena.

Răzvan: E foarte bun pentru încheiem lucrul ăsta. Vreau să-ți arăt pentru că ai pomenit de Ana Toma. 

Lena: Da, exact, exact. Am dat totul pentru poezie. Deci chiar așa sunt eu. Și cred că fiecare poet simte treaba asta și e așa motoul poeților și a performerilor.

Răzvan:

Îți mulțumesc mult pentru discuție, Lena. Ne auzim curând.

Lena: Da, ne auzim curând.

Un premiu, un experiment, o poveste

În 2010, artistul vizual Cătălin Guguianu îl invită la Paris pe Gheorghe Iova să colaboreze la proiectul său „veloLINGA“. Cătălin Guguianu (www.catalin-ation.com) patronează asociația cultural-artistică ’ECHALIER – PÎRLEAZU’. Cu această ocazie, Iova i-a cerut lui Cătălin să preia și să gestioneze premiul său pentru experiment literar. După dispariția lui Gheorghe Iova din vara anului 2019, în ianuarie 2020 s-a inaugurat premiul testamentar „Gheorghe IOVA – TEXTUARE“, fiind acordat în acel an poetului și jurnalistului Răzvan Țupa. Premiul constă în valoarea pensiei lunare a lui Cătălin Guguianu, percepută de la Asociația Foștilor Deținuți Politici din România, pentru trei ani de domiciliu forțat; o diplomă stampă, creată de Cătălin Guguianu și digitalizată de artista plastică Valérie Touzet.

Premiul pentru experiment în literatură „Gheorghe Iova TEXTUARE” a fost acordat până acum astfel:

2021 Paula Erizanu pentru orientarea înspre ceea ce ajunge să fie literatură venind dinspre jurnalism, documentare, proză, poezie.

2022 V. Leac pentru antologiile pe care le-a coordonat în ultimii ani (Hotel Cosmos – poezie românească SF, 2019; Generația de aur, 2020, în colaborare cu Cristina Ispas; Perturbări în desfășurare. O antologie a prezentului, 2021) și pentru expoziția TIMPURI NOI. Xenogeneze ale SF-lui.

2023 Teona Galgoțiu pentru edificarea platformei online Gura Mare

2024 Dmitri Miticov pentru volumul „Dmitri: INTJ”(editura OMG), care pornește de la notația biografică proiectând-o în discursuri mitice și tehnologice asupra evenimentului, păstrând, în același timp, o perspectivă investigativă asupra limitelor tranzitivității.

2025 Adriana Gheorghe- pentru dezvoltarea spațiului Teatre/teatres.

Cine câștigă Premiul ”Gheorghe Iova TEXTUARE” 2026 pentru experiment în literatură afli pe 8 ianuarie. Din juriu fac parte câștigătorii premiului în perioada 2021-2024, Paula Erizanu, Teona Galgoțiu, Dmitri Miticov și Adriana Gheorghe ca și Răzvan Țupa, care a primit premiul testamentar „Gheorghe Iova TEXTUARE” în 2020.