Cosmin Perța este născut în decembrie 1982, la Vișeul de Sus, în Maramureș. A debutat în calitate de poet cu Zorovavel, în 2002. Cel mai recent volum de poezie pe care îl semnează apare în 2025, Hate Me Love, în colecția Pocket de la editura Art. Din 2007 începe să fie cunoscut și în postura de prozator și romancier. O zonă aparte a scrisului său este dedicată literaturii pentru copii. A lansat în decembrie 2022 seria de Spoken Word Sessions- Swords unde aduce pe scenă poezie în performance la intersecția dintre domeniile artistice (muzică, video, teatru). Cine câștigă Premiul ”Gheorghe Iova TEXTUARE” 2026 pentru experiment în literatură afli pe 8 ianuarie. Dialogul de nominalizare cu Cosmin este mai jos (video și ce prinde AI din ce zicem noi).

Cum a evoluat SWORDS cu poezia pe scenă în trei ani de evenimente

Răzvan: Cosmin, mă bucur că suntem împreună în discuția asta despre poezie, zona publică a poeziei, scris și rezultatul, răsunetul, răspunsul pe care îl primim în 2025 la ea.

Cosmin: Eu mă bucur și mulțumesc.

Răzvan: Am ocazia să vorbim din poziția ta de organizator, inițiator de S.W.O.R.D.S. ca eveniment dedicat scrisului în public, scrisului în fața publicului care a ajuns la trei ani de întâmplare cu schimbări de la un an la altul și acum mă bucur că pot să vorbesc cu tine din poziția de nominalizați la Premiul Iova pentru Experiment în Literatură. Spune-mi, te rog, în ce fel s-a schimbat S.W.O.R.D.S. în anii ăștia pentru tine ca om care l-a adus în fața publicului?

Cosmin: Mai au fost destul de multe schimbări pe care le-am făcut raportându-ne și la nevoile noastre, dar și la ce simțeam din partea publicului. În primul an, în primul sezon aveam doi performeri pe scenă și știi că la noi regula e că mereu e un performer, dar performerul e însuțit de muzică și de proiecții video. Practic sunt cele trei medii care se intersectează și noi nu avem repetiții. Întotdeauna ce se întâmplă pe scenă, cel puțin la nivelul de intersecție, este mare parte bazat pe improvizație. La început ziceam că aveam doi performeri, fiecare câte un număr de jumătate de oră, cu pauză între ele. Vă i-am să dau ocazia performerilor să aibă la dispoziție o perioadă consistentă în care să se manifeste și să ne arate ce vor să fac. Dar pe urmă mi-am dat seama că poate era prea mult. Am văzut că chiar la numere foarte bune și care au ieșit foarte bine, deja oamenii începeau să se foiască în scaune. Mi-am dat seama că jumătate de oră s-ar putea să fie mult pentru un număr. Așa că în al doilea sezon am trecut pe varianta de patru numere, de câte 15 minute fiecare. Uneori cu pauză, alteori fără pauză. Am mai inclus și o mică conversație cu autorii înainte, astfel încât să aflăm mai multe despre ei. Am încercat să-i dau un pic mai mult dinamism la nivelul ăsta structural și a funcționat destul de bine. Pe urmă ne-am gândit să facem festival și am avut anul ăsta a doua ediție de festival. Și la prima ediție de festival am zis că mergem pe tot ce înseamnă experimental și în muzică și în performance. Și am încercat să aducem artiști din diverse zone pe care să-i conectăm, să-i interconectăm, să-i punem, să lucreze împreună. Chiar dacă nu au mai făcut-o înainte. Și chestia asta ne s-a părut că a ieșit foarte bine, așa că ne-a dat curaj pentru a doua ediție. În care am încercat totuși o abordare mai clasică. Adică am adus inclusiv artiști consacrați dintr-o zonă mai cunoscută, nu neapărat underground. Dar care veneau cu texte de poeți consacrați. Am avut Topârceanu pe scenă, am avut o grămadă de variante de prelucrare a poeziei prin intermediul muzicii și a artei. Am rămas și cu secțiunea de experimental foarte bine reprezentată. Și am mai încercat o chestiune care ținea de modul de reprezentare a poețiilor foarte buni sau a poetelor foarte bune, dar care nu sunt performări. Și care totuși ar merita un loc la masă. Așa că ne-am gândit la o secțiune în care să invităm poeți sau poete reputate, dar care nu fac performance. Cu care să avem așa o discuție de 15-20-30 de minute înainte, ca un soi de mini podcast. În care vorbim despre traseul lor, despre năzuințele lor și așa mai departe. Astfel încât să se creeze o soi de familiaritate cu publicul. Iar pe urmă textele lor să fie performate de actori în același cadru în care se îmbină mediile. Și am făcut asta la a doua ediție de festival cu Radu Vancu și cu Ioana Nicolae. Și încă mă gândesc, nu știu dacă vom păstra formatul ăsta și pentru sezonul al patrulea din Swords. Care o să înceapă în februarie. Dar oricum vor exista modificări și pentru următorul sezon. Încă le negociem, dar cu siguranță nu va fi același format față de data trecută

Răzvan: Sună foarte dinamic toată povestea, dar știu că în spate e multă muncă. Și din partea ta și din partea colaboratorului al lui Iulian cu muzica și video-ul. Cum ai simțit că stau scrisul experimental astăzi față de zona experimentală din muzică, video, teatru, că ați avut actori invitați. Cum resimți raportul ăsta?

Cosmin: Înainte trebuie să spun că suntem trei oameni acolo, Iulian Morar cu mine și cu Oana Popa. Oana este cea fără de care n-am putea să facem nimic. E omul nostru de la marketing și organizatorul evenimentelor practic. Eu și Iulian suntem pe parte artistică mai mult, chiar dacă ne implicăm în toate elementele. Până la urmă munca noastră este de propuneri, negocieri, discuții și viziunea asupra conceptului. El se ocupă de tot ceea ce înseamnă zona de muzică și de artă video. Și de multe ori chiar el este cel care susține artiștii cu muzica electronică și cu videourile pe care le face. Însă să știi că noi nu ne dorim neapărat asta. Adică preferăm uneori să vină artiștii cu muzica lor sau cu muzicienii lor. Pentru că ne place să avem și muzică live, muzică cât se poate de vie pe scenă. Sau cu arta lor multimedia. Însă neavând o zonă atât de bine dezvoltată în legăturile cu poezia, uneori lucrul ăsta este dificil. Și atunci trebuie să facem noi asta. Deși căutăm și întotdeauna căutăm oameni care pot să vină să își creeză un număr cât se poate de puternic. Sau artiști pe care îi putem pune în legătură, astfel încât să creeze ceva nou și proaspăt fără să ne utilizăm noi la maxim.

Scris și spectacol: experimentul viu

Răzvan: În ce raport stă experimentul din scris cu experimentul din celelalte domenii?

Cosmin: Mie mi se pare că poezia stă foarte bine. Se fac lucruri superbe în muzică, mai ales se fac lucruri superbe și în arta vizuală, în arta multimedia. Dar cred că poezia nu e în niciun fel mai pe jos sau mai în spate. Evident că e o chestiune care țină mai mult de racordaj și de felul în care reușești să armonizezi un tip de poezie cu un tip de muzică și cu un tip de vizual. Și aici de fapt sunt uneori marile căutări. Pentru că trebuie să găsești formule în care trei voci să funcționeze bine împreună. Chiar dacă vin din domenii diferite, dar care totuși pot să conlucreze la un singur mesaj artistic. Și nu cred că avem în momentul de față penurie de poezie bună și nici de muzică bună și nici de artiști foarte buni. Și nici de actori foarte buni care pot să facă performance, că nu doar poeții trebuie să facă asta. Cred doar că trebuie să le dăm o șansă și să-i descoperim și să-i aducem în față.  Odată să propună un nou format pentru poezie sau un nou mod de a prezenta poezia. Și în al doilea rând să familiarizeze publicul cu niște artiști poate mai puțin cunoscuți.  Dar care au un potențial imens în zona asta. Și cred că e limpede și e vizibil cu ochiul liber chiar pentru oricine. Că zona de spoken word, de slam din țară se dezvoltă destul de tare, destul de vertiginos. Mai ales în ultimii ani. Și sunt foarte mulți oameni care încep, și am văzut asta și la ateliere de scriere. Sunt oameni care încep să scrie direct pentru scenă. Nu mai scriu pentru carte sau pentru publicat în revistă. Și încep să scrie poezie gândindu-se direct la ideea de performance. Că există două tipuri de a scrie. Și orice poem pe care îl scrii pentru foaie, uneori trebuie adaptat ca să-l duci pe scenă. Dar există oameni care scriu direct pentru scenă și eu mai fac asta uneori. Am texte pe care le scriu direct pentru scenă și pe care nu le-aș publica neapărat. Dar ele funcționează foarte bine pe scenă. Mare cred că se dezvoltă chiar o mică cultură a poeziei de scenă în momentul ăsta. Și e îmbucurător că se formează gustul ăsta și necesitatea asta la oameni foarte tineri. Și cred că și noi am fi făcut-o la vremea noastră dacă am fi avut deschidere înspre forma asta de poezie. Doar că atunci nu știam atât de multe lucruri.

Festivalul, speranța și prezența în orizontul curiozității

Răzvan: Am văzut că sunt oameni tineri care vin și de multe ori avem surprize. Chiar la Swords l-am văzut pe Victor Drăghici făcându-și numărul lui foarte teatral. Și pe urma am avut surpriza să descopăr că textele scrise chiar funcționează. Textele lui scrise în felul în care și funcționează diferit față de performance-ul pe care îl pune pe scenă. Dar funcționează. Voiam să vorbim și despre felul în care ai făcut legătura cu oamenii care vin. Dar în același timp ai reușit să aduci pe scenă oameni din generațiile dinaintea noastră chiar acum, în festival, a fost Ioana Crăciunescu, a fost Mircea Florian. Și uite, pentru că am pomenit de Mircea Florian, e un exemplu de om care a făcut și text, poezie și muzică. În moduri foarte experimentale, poate muzica mai mult decât poezie. Acum a publicat și volumul Cântece în care și-a strâns texte. Ce ai avea nevoie încât să se cristalizeze demersul ăsta de la Swords, în care se întâlnesc și generații și moduri de abordare și tipuri de public.

Cosmin: Eu am avut senzația că se cristalizează tot mai bine în acești trei ani. În sensul în care deja pot să zic că avem o zonă de public fidel. Oameni care se întorc aproape întotdeauna și care nu e deloc neglijabilă. Și avem un public mobil, dar foarte surprinzător. Pentru că avem public care vine dinspre zone care înainte nu erau neapărat familiarizate cu poezia. Sunt oameni care vin pentru muzică, sunt oameni care vin pentru performance, pentru spectacol. Și care ajung să aibă contact cu poezia și să le placă și să descopere o nouă lume. Mulți se întorc și pentru alte spectacole. Și cred că de fapt, nu știu dacă e vreo formulă, dar ce ne-am dorit noi când am început. A fost să facem un spectacol, un spectacol imersiv. Astfel încât gândul de poezie să nu mai fie asociat cu ceva monoton. Știu eu, prăfuit un om în fața unui microfon care citește dintr-o carte niște lucruri. Pentru că poezia este mult mai mult de atât. Și la început mă așteptam la o mai multă rezistență din partea publicului. Rezistență care evident că a existat, dar nu a fost atât de intensă pe cât mă așteptam eu să fie. Și acum cred că deja există o mică comunitate în jurul Swords. Pe care încercăm să o creștem. Și tocmai pentru asta încercăm să ne adaptăm și noi la fiecare sezon și la fiecare festival. Și să aducem lucruri noi.  Ne dorim de foarte multă vreme să aducem artiști internaționali de foarte mare anvergură. Ca să dăm un exemplu și totodată ca oamenii să reușească să se bucure de ei. Aici avem o problemă financiară destul de mare. Pentru că noi trăim strict din biletele pe care le vindem. Nu am avut finanțări până acum. Am aplicat, dar nu am luat. Dar nu am avut alte surse de venit în afara biletelor. Și cumva trebuia să subzistăm din asta. Și inclusiv festivalurile cele două pe care le-am făcut au fost doar pe baza biletelor vândute. Așa că nu ne-am permis bilete de avion și hoteluri pentru oamenii pe care am fi vrut să-i aducem. Însă sperăm ca în anii următori să reușim să obținem un proiect și să aducem oamenii pe care ni-i dorim. Cred că există deja o comunitate și cred că există potențial ca această comunitate să devină mai mare. Și sperăm să reușim să le satisfacem așteptările

Răzvan: Te întrebam de cristalizare pentru că evident că s-a cristalizat, că acum lumea știe de SWORDS și funcționează, știm la ce ne referim. Dar în același timp atunci când vorbim despre poezie în performance sau toate astea, în Estul Europei, de exemplu, România nu prea apare pe hartă pomenită în lucrări. A fost o expoziție care s-a plimbat, dar era vorba mai mult de performance în timpul comunismului. În Polonia, în Ungaria, în Serbia au apărut, sunt nume de referință din toate zonele astea. Dar din România încă nu s-au impus. Și de asta te întrebam, pentru că evident acum avem fenomene mai largi. Eu m-am gândit de multe ori cum putem să găsim istoria poeziei în performance în România. Și întotdeauna găsim nume sau evenimente punctuale. Valery Oișteanu sau evenimentul House Party pe care îl făceau mai ales artiști, dar erau și poeți implicați. Magda Cârneci era implicată și nu mă prind deloc cum la genul ăsta de cristalizare mă refer. În care se poate să contureze un eveniment cum este Swords în conștiința generală ca loc de întâlnire.

Cosmin: Eu cred că sunt mai multe evenimente conexe de tipul acesta și pe aceeași linie. Pentru că vedem că se întâmplă lucruri importante în zona de spoken și de performance și de slam. Cam toată zona asta care este destul de mobilă și uneori e chiar greu de redus la o singură formulă. Și nici nu cred că trebuie să facem asta. Dacă de atâta vreme cât funcționează ca performance și satisface o categorie de public, nu cred că trebuie să ne cantonăm în grile și tipologii. Dar ce vreau să spun este că există deja o cultură acestui tip de manifestare, nu doar în București. O vedem în Cluj, o vedem în Timișoara, o vedem în Iași, o vedem în marile centre universitare. Pentru că este o cultură îmbrățișată și susținută în primul rând de generația mai tânără. Cred că e destul de greu pentru cei mai în vârstă să abdice la ideea lor de seriozitatea a poeziei. Poate să fie și cu morgă, dar poate să fie o morgă jucată, poate să fie nu neapărat ludică, dar poate să fie surprinzătoare. Cred că deja există o mișcare în sensul acesta. Eu am circulat în ultimii ani destul de mult pe la o sumedenie de festivaluri internaționale. Vreau să vă spun că, cu excepția câtorva festivaluri mai vechi și mai canonice și mai tradiționaliste, cam în toate festivalurile, în ultimii ani, performance-ul deja ocupă un loc mai important pe scenă decât poezia tradițională. Și cam toată lumea face performance. Și cred că și poeții care pleacă de aici și ajung acolo, tot performance fac. Am avut Avangardă pe zona de performance, așa cum spui tu, la nivel individual. Ne amintim oameni care n-au reușit nici să prindă, nici să convingă, nici să creeze în jurul lor un soi de comunitate. Dar am avut oameni care au încercat să facă asta. S-au pierdut însă în conformismul epocii. Cred că lucrul acesta nu mai este posibil acum. Pentru că poezia deja este cam peste tot la un nivel în care e și absurd. Suntem în secolul XXI când avem atâtea resurse la dispoziție. Să nu le folosim și să ne rezumăm la scrie un text simplu pe o foaie albă de vertie. Nu spun că este un lucru rău. Poate să fie superb și există texte care au nevoie fix de asta. Însă mi se pare limitativ și lipsit de creativitate să nu ai curiozitatea să folosești resursele pe care le ai de îndemână. Să vezi ce poți să faci cu poezia. Nici măcar nu mai trebuie să fii muzician sau să cunoști notele ca să reușești să faci muzică pentru poezia ta în momentul de față. Cred că cu cât devine mai simplu, cu atât devine și mai puțin inhibant. Pentru unii care înainte nu se apropiau de zona asta pentru că părea ceva foarte străin. Însă acum trăim într-o lume în care lucrurile oricum se contaminează unul de la celălalt și se suprapun, într-un fel sau altul, se întrepătrund. Și cred că e foarte ușor, dacă vrei, să folosești ceea ce tehnica îți pune la îndemână. Toți cunoaștem oameni din anumite zone. E foarte ușor să-ți duci poezia un pic mai departe față de ce făceai înainte.

Ieșirea poetică din gatekeeping cultural

Răzvan: Un lucru pe care la SWORDS îl faci și este legat fix de fluxul ăsta de evenimente din ziua de azi. Este reorientarea asta, îndepărtarea de zona gatekeeping-ului. Ăsta e termenul folosit în mod curent în ultimii ani atunci când e vorba de literatură și poezie. Fiecare editură are o aria ei de selecție, limitele între care se poate mișca din punct de vedere al experienței proprii. Evenimentele de genul SWORDS sunt chiar în pragul ieșirii din limitarile alea. Și vreau să știu în ce fel apar pentru tine ca organizator restricții atunci când apare oferta asta nelimitată. Nevoia de a fi auzită pe care o manifestă voci atât de diferite.

Cosmin: În primul rând, pentru Swords nu mă interesează niciun fel autorii canonici neapărat. Sau autorii care au o bună receptare critică. Sau care vând sute de mii de cărți. Sau care fac parte dintr-o grupare sau alta. Pe mine mă interesează vocile care au mesaj și care știu să-și performeze poezia. Care știu să-și folosească vocea, corpul, astfel încât să ajute poezia să meargă mai departe. Care sunt interesate de experiment și în care văd potențial pentru scenă. E singurul mod în care fac selecția. Pentru că ce mă interesează pe mine este să iasă un spectacol bun. Este tot ceea ce mă interesează. Există evident și riscuri pe care mi le asum făcând asta. Pentru că probabil că dacă aș chema autorii pe baza altor criterii. Cum ar fi vizibilitate, celebritate și așa mai departe. Aș avea mereu să-l pline. Uneori eu aduc pe scenă necunoscuți pentru mulți. Și atunci cumva oamenii aceia nu au capitalul de imagine pe care l-ar avea alții. Și evident că nu atrag la fel de mult public. Lucru care, repet, pe mine iarăși nu mă interesează foarte tare. Pe mine mă interesează să iasă un spectacol foarte bun. Și cred că asta uneori mi-aș dori. Mi-aș dori un pic mai multă curiozitate din partea publicului. Față de oamenii pe care nu-i cunosc sau de care nu au auzit. Pentru că din moment ce eu am considerat că ei merită să fie pe scenă. Măcar în mine să aibă încredere dacă au avut înainte. Și să vină să vadă despre ce este vorba. Eu nu încerc să lansez cariere aici. Dar vreau să prezint publicului oamenii în care am încredere. Și uneori e deconcertantă lipsa de curiozitate sau de interes. Pentru un nou a unei anumite zone de public.

Răzvan: Îți mulțumesc mult, Cosmin, pentru discuția pe care mi-ai dat ocazia să o avem. Îți țin pumnii.

Cosmin: Măi, și eu mulțumesc frumos.

Un premiu, un experiment, o poveste

În 2010, artistul vizual Cătălin Guguianu îl invită la Paris pe Gheorghe Iova să colaboreze la proiectul său „veloLINGA“. Cătălin Guguianu (www.catalin-ation.com) patronează asociația cultural-artistică ’ECHALIER – PÎRLEAZU’. Cu această ocazie, Iova i-a cerut lui Cătălin să preia și să gestioneze premiul său pentru experiment literar. După dispariția lui Gheorghe Iova din vara anului 2019, în ianuarie 2020 s-a inaugurat premiul testamentar „Gheorghe IOVA – TEXTUARE“, fiind acordat în acel an poetului și jurnalistului Răzvan Țupa. Premiul constă în valoarea pensiei lunare a lui Cătălin Guguianu, percepută de la Asociația Foștilor Deținuți Politici din România, pentru trei ani de domiciliu forțat; o diplomă stampă, creată de Cătălin Guguianu și digitalizată de artista plastică Valérie Touzet.

Premiul pentru experiment în literatură „Gheorghe Iova TEXTUARE” a fost acordat până acum astfel:

2021 Paula Erizanu pentru orientarea înspre ceea ce ajunge să fie literatură venind dinspre jurnalism, documentare, proză, poezie.

2022 V. Leac pentru antologiile pe care le-a coordonat în ultimii ani (Hotel Cosmos – poezie românească SF, 2019; Generația de aur, 2020, în colaborare cu Cristina Ispas; Perturbări în desfășurare. O antologie a prezentului, 2021) și pentru expoziția TIMPURI NOI. Xenogeneze ale SF-lui.

2023 Teona Galgoțiu pentru edificarea platformei online Gura Mare

2024 Dmitri Miticov pentru volumul „Dmitri: INTJ”(editura OMG), care pornește de la notația biografică proiectând-o în discursuri mitice și tehnologice asupra evenimentului, păstrând, în același timp, o perspectivă investigativă asupra limitelor tranzitivității.

2025 Adriana Gheorghe- pentru dezvoltarea spațiului Teatre/teatres.

Cine câștigă Premiul ”Gheorghe Iova TEXTUARE” 2026 pentru experiment în literatură afli pe 8 ianuarie. Din juriu fac parte câștigătorii premiului în perioada 2021-2024, Paula Erizanu, Teona Galgoțiu, Dmitri Miticov și Adriana Gheorghe ca și Răzvan Țupa, care a primit premiul testamentar „Gheorghe Iova TEXTUARE” în 2020.