Vă place Leibniz? Când ziceam că e gata, uite încă o listă de nominalizare și mulțumiri pentru acum dar și pentru primăvară

Când ziceam că pot să răsuflu ușurat, că s-a terminat anul și în acord cu poetica volumului, interfața sonoră, scapă nepremiat, cu toate că sunt recunoscător studenților care l-au nominalizat astă vară (cred că a fost singura nominalizare) iată că mai intră ”poetic. interfața sonoră” pe o listă de volume remarcate. Cu mulțumiri și felicitări cui câștigă, orice carte de pe acea listă e un câștigător bun și corect pentru 2022:

Asociația ,,Societatea Leibniz din România” anunță lista de nominalizări pentru Premiul Leibniz 2023 pentru Poezie (pentru lucrări publicate în anul 2022):

  • Moni Stănilă, Ofsaid, Nemira
  • Claudiu Komartin, Inoculare, Cartier
  • Alina Purcaru, Tot mai multă splendoare, Cartier
  • Teodor Dună, Flașneta Babel, Nemira
  • Răzvan Andrei, Raport către Walt Whitman. Poeme LGBT+, OMG Publishing
  • Răzvan Țupa, poetic: interfață sonoră. 365 de poeme de dragoste postumane și unul uman, Cartier.

Gala pentru decernarea Premiilor Leibniz va avea loc joi 14 decembrie, de la ora 16 la 18, la Muzeul de Artă Recentă (Bd. Primăverii 15, București). De aici

Un fragment din poemul de 14 decembrie din ”poetic. interfața sonoră” reține că ”de-asta când zic mine spun ăla și ăsta care nu se regăsesc în ce se spune că ar fi despre ei și nu e o acuzație”, și uite că e la propriu, așa cum mă așteptam.

Altfel, poetic. interfața sonoră se alege cu recunoașterea fiecăruia dintre cei care au mizat pe volum sau i-au dat ocazia să fie, și o parte dintre voi ați primit mulțumire aici.

Dar din lumea literară nu a luat premii, cum spuneam, așa e și normal, când te plasezi excentric (sau rizomic? give it time) în câmpul simbolic de azi. N-aș vrea să fiu înțeles greșit, chiar așa trebuia, nu e un volum care să fie premiat literar, mizează pe discurs imposibil, insensibil la gustul epic general și pe poeme nesfârșite. Fără nicio ironie, chiar ar fi fost incorect față de multe cărți ale anului să fi fost premiat ”poetic. interfața” din punct de vedere literar. E primul an când îmi dau seama că toate juriile literare au înțeles ce trebuie din ”poetic. interfața sonoră”. Să vedem la anul… 🙂

De fapt și lista despre care vorbim mai sus cred că e un demers universitar, nu unul literar. De altfel volumul a mai fost nominalizat doar de studenții din juriul premiului Observator Universitas, cărora le mulțumesc și aici: studenții, masteranzii și doctoranzii implicați în realizarea nominalizărilor și alegerea cîștigătorului: Vlad-Mihai Bogza, Măriuca Mihalcea-Eliade, Paul Florescu, Vasile Gribincea, Ioana Hodor, Lavinia Liță, George Mihalache, Mihaela Munteanu, Rareș Nadaban, Daniel Cătălin Năstase, Andrei Neacșu, Iris Nuțu, Octavian Plăiașu, Dan-Bogdan Popescu, Lavinia Tache, Ioana Tătărușanu, Alexandra Torjoc, Daniela Vizireanu, Andrada Yunusoglu  (Universitatea din București), Denisa Bolba, Teona Farmatu, Diana Huțanu, Emanuel Lupașcu, Paul Mihai Paraschiv, Șerban Mark Pop (Universitatea „Babeș Bolyai“ din Cluj-Napoca), Andrei Peptine (Universitatea „Transilvania“ din Brașov), Alexandru Higyed (Universitatea de Vest din Timișoara), Ioan Coroamă, Anastasia Fuioagă, Andrada Strugaru, Gabriela Vieru, Bogdan Vișan (Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“ din Iași). Mulțumesc frumos poetic!

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.