Arhive etichete: Helena Corogoda

Filosofie și scris la Zidul de Hârtie sucevean

Marți, 29 iulie, de la ora 17.30, sucevenii sunt așteptați la o lectură publică susținută de Paul Mihalache și Helena Corogoda. Invitații Zidului de Hârtie vor citi proză în pubul ‘La Rimbaud’ de pe str. Mihai Viteazu.

Paul Mihalache s-a născut în 1982. Absolvent al Facultăţii de Filosofie, Universitatea Bucureşti. A fost o vreme profesor de logică şi filosofie. Este autorul mai multor cărți nepublicate şi a câtorva cărţi publicate, primele urmând a fi şi cele mai reușite. Cele din urmă s-au numit, pe rând, Ceasuri târzii, Târg de arlechini şi Celălalt pământ – proză scurtă, roman şi, fără nicio îndoială, poezie. Editurile au fost Lumen şi Tracus Arte. Anii au fost 2007, 2011, 2012. Pentru romanul Târg de arlechini a obținut premiul Premiul Tânărul prozator al anului 2011. Un interviu cu invitatul de mâine poate fi citit în Ziarul Financiar.

Helena Corogoda (n. 1987, Rădăuți) a absolvit Facultatea de Filosofie la Iași. Helena este la rândul ei autoare a unei cărţi nepublicate, în care a pus povestirile scrise de ea împreună cu alte povestiri. Prin alte povestiri se referă, indubitabil, la cele scrise de Paul Mihalache. (Volumul va apărea, după toate aparenţele, în toamnă.) Una dintre povestirile sale, „Incienso (Cer deasupra Ligiei)”, a fost selectată printre câștigătoarele concursului CDPL-TIUK!, fiind publicată în revista „Tiuk” (nr. 36 / 2012).