Istoria, în accepțiunea tradițională, funcționează adesea ca un „monument din piatră” — o entitate statică, privită cu deferență și grevată de narațiuni oficiale, traume colective sau dogme naționaliste. În antologia poetic relațional (poeme alese 1995–2024), Răzvan Țupa propune o demontare metodică a acestei paradigme. Istoria nu mai este privită retrospectiv ca o înșiruire de date cronologice, ci este redefinită prin calitatea atenției acordate corpului, vocii și contextului în timp real.