Oriunde s-ar afla pe harta afectului literar global, poezia din Europa de Est poartă adesea, inevitabil, un braț de etichete: sumbră, didactică, tributară suferinței istorice, „greu de tradus”, rigidă ori suspicioasă față de inovație. Dar acest lucru este valabil și pentru fiecare țară în parte, și pentru fiecare continent ori spațiu lingvistic.