Cel mai bun poet, pentru oricine citeste, este el (sau ea) insusi. Dar asta este valabil mai ales pentru cei care nu citesc. Pentru cei care nu au avut niciodata contact cu lumea literara, cele cateva instrumente de lectura si mitologizare pe care le-au dobandit in scoala creeaza o aura aproape ireala pentru acest domeniu. Din 2005 am urmarit diferite formulari pe care lumea literara romaneasca le-a intreprins, invitand in fata publicului autori pe care ii gaseam demni de prezentare, cel putin din punctul meu de vedere. Cum orice pretentie de exhausivitate ar fi fost iluzorie, interesul meu s-a concentrat treptat asupra poeziei, domenul in care formularile criticilor profesionisti au parut ca isi pierd relevanta de la un an la altul. Nu intamplator, acelasi fenomen se poate constata si in legatura cu instrumentele de lectura a poeziei puse la treaba in paginile revistelor literare. Treptat, am fost martorul esecului unei manipulari acceptate tacit de scriitori generatie dupa generatie cu cele mai nobile intentii. Aceasta este situatia lumii reale a poeziei in toate colturile Europei iar seria de relatari pe care o deschid aici isi propune sa arate de ce aceasta situatie este din ce in ce mai putin o criza si din ce in ce mai mult o sansa a poeziei.

In masura in care demersul meu se va gasi interesant si pentru altcineva decat mine, va invit sa expuneti propriile dumneavoastra instrumente pentru alegerea poeziei care merita citita de cea pe care ne multumim doar sa o rasfoim. Sper ca la final vom avea o imagine viabila a tendintelor poeziei azi.