Reset. Erori de lectură. Câteva referințe naive, în caz că vreți să știți cum înnebunește nea cutare

Notez ca să mă pot întoarce în momentul de față. Pentru că îmi este clar că aici se chinuiau să ajungă toate încercările astea. De parcă ar avea sens întoarcerea sau ar fi momentul vreodată iar cei din jur nu ar fi tot viețile mele anterioare și viitoare în toate variantele posibile. Până și cei pe care îi descopăr cu amuzament nervos în plin proces de păcălire a oricui le stă în față, și cei care își pun viața în joc doar ca să-i miște puțin pe ceilalți și indiferenții și misticii, și cei inconștienți, și manipulatorii, și victimele îmi sunt la fel de apropiați.
Am crezut multă vreme că o să corectez ce greșesc atunci când o să știu mai bine despre ce e vorba. Acum știu care sunt reperele și îmi dau seama că erorile erau filigranul meu (cum era tradus, prin 90, Henry Miller din “Primăvara neagră”).

N-aș putea să renunț acum la felul în care nu am bănuit niciodată că tot ce nu e găndit până la capăt se face căcat și se elimină, sau la naivitatea de a crede că orice lucru, ținut în condiții potrivite destul timp, se transformă în ceva corespondent unui metal prețios. Și câte și mai câte jucării alchimice sau afectări ale nesiguranței. Dar parcă nici s-o ard ca Artaud nu am chef prin “toate treburile care rămâne pe hârtie sunt doar reziduuri” sau așa ceva. Unde mă întorceam?
Dar la ce moment mă refer, asta este mai greu să stabilim. Pentru că abia privind în urmă descopăr că tot ce îmi era insuportabil atunci mi se pare acum perfect. S-ar putea să fie așa tocmai pentru că nu mai are nicio putere asupra mea. Și atunci, doar nu o să mă întorc doar ca un turist aflat în concediu, dornic să guste (cum ar veni) culoarea locala. Nu, asta nu, dau dracu’ în eseu sau literatură și din asta nu mai scapi.

Probabil de la lecturile mele dezordonate din adolescență de la “Călărețul fără cap” sau “Comoara din insulă” la “Mușuroiul de furnici” mi se trage și impresia asta suspectă că tot ce poți să-ți dorești este doar să scapi. Arta ar fi să reușești să știi care este ultimul moment în care poți să scapi. Cei mai mulți reușim, până la urmă, să ne înșelăm și în privința asta. Alții știm că scăparea este doar o problemă de interpretare și, când e vorba de interpretare, venim toți cu toate problemele noastre la așa o petrecere…

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: