Horia Gârbea, vocea privată a viziunii culturale oficiale românești defăimează istoria recentă a propriei țări în favoarea altui stat care îl recompensează prin fundații mai mult sau mai puțin guvernamentale

Vice-președintele Institutului Cultural Român lovește din nou. Abia premiat în Azerbaidjan, Horia Gârbea, după ce a folosit comunicatele de presă ale instituției publice pe care o conduce pentru a-și populariza opiniile personale privind un stat străin, face și următorul pas. Deformează istoria recentă a României pentru a se pune bine cu fundațiile azere ce l-au premiat.

Catalogând criticile atitudinii sale lingușitoare la adresa fostului președinte ex-kgb-ist al Azerbaidjanului drept „rautacioase” si „prostesti”, actualul sef al asociatiei scriitorilor din Bucuresti reuseste insa o ingenioasa contorsiune de logica (dar si de autoritate):

„Despre democrație în perioada 1993-2002, cît a condus Heydar Aliyev, nu știu dacă avem căderea să vorbim de sus tocmai noi, peste care au mai trecut de-atunci încă 10 ani de confuzie” explică Horia Gârbea, oficialul cultural român.

Să crezi că atitudinea ta lingușitoare și folosirea unui limbaj de lemn coborât din copacii ceaușismului de linie grețoasă sunt scuzate prin faptul că nici țara ta nu a stat mai bine cu 20 ani în urmă… este nu doar dezinformare ci, din partea cuiva care se lauda ca s-a documentat, minciună de-a binelea. Dar fiecare cu pasiunile lui.

Partea gravă însă ține de postura în care oficialul român se pune atunci când defăimează și deformează adevărul privind istoria recentă a țării pe care o reprezintă în favoarea unui alt stat.

„Pro-occidental” in acceptiunea oficialului român stipendiat de azeri

În orice regim politic (sefii ICR fiind numiti de Senat), să pretinzi că momentele delicate din propria ta țară justifică ignorarea faptului că tu lauzi un regim reclamat pentru fraudarea alegerilor arată cam care este viziunea oficialului tău despre politică și administrație: „S-a scris în context că Heydar Aliyev a fost general KGB și mînă de fier. Dacă nu era, Azerbaidjanul putea rămîne o poveste nescrisă sau un teatru de război (și civil) pînă azi. Aliyev a fost un pro-occidental, așa și-a educat și fiul”

Pentru cine se indoieste de deformarile si minciunile practicate de oficialul ICR, ajunge sa compare afirmatiia privind „educatia pro-occidentala” a liderilor azeri cu notele publice ale occidentalei CIA privind cursul democratiei in Azerbaidjan:

„Alegerile tinute ultima data pe 15 octombrie 2008 (urmatoarele sunt programate in octombrie 2013); (…)

Rezultatele alegerilor: Ilham ALIYEV reales presedinte; procentaj voturi – Ilham ALIYEV 89%, Igbal AGAZADE 2.9%, altii 8.1%

Nota: cateva formatiuni politice au boicotat alegerile din cauza conditiilor electorale nedrepte; Observatorii OSCE au tras concluzia ca alegerile nu s-au ridicat la standardele internationale”.

Desigur, poate veti ramane cu impresia ca Agentia americana ia in seama toate zvonurile privind falsificarea unor alegeri. Ei, bine, in ceea ce priveste alegerile din Romania asemenea note nu exista in sursa citata, de aceea, un oficial român care insistă să confunde regimuri care fraudează alegerile și tulburările de comportament românești încercând paralelisme forțate, ne face să ne îndoim de buna credință a celor care îl susțin politic în poziția de la Institutul Cultural Român. Totuși, dacă regimul aflat la putere are în vedere transformarea României într-o dictatură național-comercială, putem să înțelegem de își dorește în posturile de decizie culturale un funcționar cu înclinații encomiastice particulare.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.