Dacă s-ar fi plâns cineva că nu are ce citi, problema i s-a rezolvat. Telegramele Ambasadei SUA de la București umplu ușor ușor spațiul virtual și lasă să se formeze o imagine mai degrabă poetică decât jurnalistică asupra politicii și diplomației nu numai românești. Și când spun asta, mă gândesc mai ales la felul în care păreri mai mult sau mai puțin justificate capătă în dialogurile diplomatice o consistență ce le permite să rivalizeze bine-mersi cu fapte.

Preferata mea din ce am văzut până acum este abordarea Hotnews și mai ales cocktailul de telegrame americane privind interesele arabe și musulmane în România.
Dintr-o poveste cu acuzații de spălări de bani în România, informația este cotită ușor spre politici culturale, accentuate drept modalități de controlare a comunității musulmane din Dobrogea.

De fapt tocmai acest amestec de păreri tendențioase cu interpretări ale faptelor dau marginea tăioasă a poveștii. Atunci când Geoană este arătat ca spunând despre el însuși că este Number One, ori presiunile pro Rusia făcute de viepreședintele Uniunii Scriitorilor prin mediile diplomatice de la București ai senzația că dintr-un moment în altul trebuie să apară un personaj principal care o să izbucnească în râs.

Fotografia cu care am ilustrat postarea asta este o introducere la partea a doua a postării, unde am de lăudat ceva. Cam așa cred că ar fi arătat Avram Iancu în Wikilixurile vremii lui 🙂 iar fotografia din carte aleasă de EVZ este ca scoasă dintr-un western.
Foarte interesantă abordarea pe care o găsește EVZ scandalului legat de imaginea lui Avram Iancu. Întrebarea care mi se pune mie acum este de câte scandaluri este nevoie pentru a se liniști formulările neandertaliene din mentalitatea cititorilor (vezi comentariile).

Și măcar de final un pic din premiul pentru incorectitudinea politică poetică pentru Cheloo nou, de pe Cel care urăște