Scriitorii Dumitru Crudu, Maria Ivanov și Emilian Galaicu Păun alături de jurnalista Elvira Moroșan și-au văzut refuzată intrarea în Transnistria. Cei patru autori aveau programată o întâlnire elevii Liceului „Alexandru cel Bun” din Tighina (Bender).

”S-a intervenit prin canalele de comunicare cu Tiraspolul pentru a soluționa problema. Grupului de scriitori de la Chișinău le-au fost înapoiate actele, dar nu li s-a permis accesul în regiune. Incidentul de azi demonstrează cu prisosință faptul că retorica pacifistă a Tiraspolului este una de fațadă și că nu există nicio deschidere nu doar pentru comunicare la nivel politic cu malul drept, dar că sunt puse stavile pentru cooperarea și în domenii precum cultura și educația”, arată un comunicat de la ”Biroul Politici de Reintegrare” din Chișinău. În primul moment am încercat să îmi imaginez și ce pățeau vameșii cu pricina dacă revista românească ajungea la școala din Tighina. Dar în al doilea moment am văzut că era a treia oară când scriitorii mergeau la elevii din Tighina. Practic, acum putem să vorbim și de un punct vamal fizic după care e permis doar ce spune legea că ai voie. Până acolo încă mai e interzis doar ce spune legea că nu e voie. Am primit de la Pen Club România, textul lui Dumitru Crudu privind ceea ce s-a întâmplat pe 16 septembrie.

Protestul lui Dumitru Crudu

”Dragi membri ai PEN CLUB ROMÂNIA, astăzi, 16 septembrie, trei membri ai PEN CLUB ROMÂNIA – Dumitru Crudu, Maria Ivanov și Emilian Galaicu-Păun, împreună cu jurnalista Elvira Moroșan de la revista TIMPUL din ROMÂNIA, au fost reținuți vreme de o oră și ceva de reprezentanții MGB-ului transnistrean la așa-zisa vamă transnsitreană de la Bender (Tighina), unde au fost  percheziționați la sânge și au fost interogați cu brutalitate. Încă din clipa când grănicerul din spatele ghișeului le-a luat actele în mână, acesta s-a schimbat la față, le-a închis în nas ferestruica și a dat un telefon suspect, vorbind mai bine de cinci minute despre cărțile noastre de idenntitate, probabil, își întreba superiorii, ce să facă: să ne permită să mergem mai departe sau nu? Analizând retroactiv faptele, am ajuns la concluzia că angajații vamei au jucat un fel de teatru permițându-ne să mergem mai departe, deși știau prea bine că numele noastre au fost trecute în listele negre ale FSB-ului rusesc.

Grănicerul ne-a înapoiat actele cu un rictus batjocoritor în colțul gurii. Ca nu peste mult timp mașina în care am urcat să fie oprită și să fie împresurată nu doar de angajați ai vamei, dar mai cu seamă ai MGB-ului transnistrean, care e o filială a FSB-ului rusesc.

Ne-au cerut să ne dăm jos din mașină și ne-au luat din nou actele. De data aste, cărțile noastre de identitate ne-au fost oprite de ofițerii securității transnistrene, care ne-au cerut să deschidem portbagajul mașinii. Ceea ce ne-a mirat cel mai tare e că ne-au lăsat din senin fără acte și au început să ne percheziționeze mașina. Ne-a contrariat faptul că acest control vamal nu-l efectuau vameșii îmbrăcați în uniforme albastre, ci niște securiști echipați în uniforme kaki.

Scopul lor era să ne oprească să ajungem la o întâlnire cu elevii Liceului „Alexandru cel Bun” din Tighina (Bender), programată la ora 14.00, iar pentru asta le trebuia un pretext, iar primul clenci pe care l-au găsit era că am duce un număr prea mare de exemplare din  revista TIMPUL DIN ROMÂNIA. Ziceau ei că legea lor nu ne-ar permite să facem donații mai mari de o sută de exemplare. Au mimat că le numără. Iar în timpul ăsta le răsfoiau, până au descoperit că revista noastră conține un număr foarte de materiale care susțin Ucraina și condamnă invazia Rusiei în Ucraina. Le-au fotografiat, confiscând o parte din aceste reviste. Dar, repet, nu vameșii au efectuat acest control vamal, ci reprezentații MGB-ului (securității ) transnistrene.

Nouă, celor patru scriitori și jurnaliști, nu ni s-au înapoiat actele în tot acest răstimp, iar mașina noastră a fost trasă pe dreapta.

Vreme de o oră și ceva am fost interogați de către securiștii din Tiraspol, dintre care unul era în grad de maior. Pe el l-a deranjat foarte tare că unele numere de revistă am ilustrat-o cu poze din Ucraina. Asta nu i-a plăcut deloc. Nu a strigat la noi, dar ne vorbea răstit și supărat. El și colegii lor ne-au somat să le spunem unde mergem în Bender, la cine, cine e persoana la care ne ducem, de ce ne ducem la ea, unde lucrează.

La toate întrebările pe care ni le punea știa răspunsul, adică era foarte bine informat. Știa că doamna la care mergeam lucra profesoară la singurul liceu cu predare în limba română din Bender, adică știa că mergem la o întâlnire cu elevii și scopul lui era să oprească să aibă loc această întâlnire.

Vreme de o oră și ceva, cât ne-au plimbat actele prin diferite încăperi ale vamei transnistrene, securiștii erau mereu cu telefonul la ureche, consultându-i pe superiorii lor de la Ministerul Securității din Tiraspol, ce să facă cu noi. Scopul lor fiind nu doar să ne oprească să ajungem la întâlnirea cu elevii Liceului „Alexandru cel Bun ” din Tiraspol, dar și să ne aresteze, sub pretext că revistele noastre ar fi conținut articole care condamnau invazia Rusiei în Ucraina. Asta li se părea inacceptabil.

Noi mergem pentru a treia oară la liceele românești din zona ocupată a Republicii Moldova, dar pentru prima dată am fost reținuți în vama transnistreană vreme de o oră și ceva de către securiștii transnistreni.

Când poeta Maria Ivanov s-a apropiat de o angajată a vamei și a întrebat-o de ce nu ni se înapoiază actele, aceasta a țipat la ea să se ducă acolo unde i-a spus securistul să stea și să nu pună întrebări inutile.

Mașina cu portbagajul deschis în fața căreia stăteam noi neștiind ce să facem era înconjurată de securiști și militari, unii dintre ei cu grade înalte, iar fiecare dintre ei încerca, în felul său, să ne intimideze și să ne sperie, înainte de-a ne aresta. De ce încă nu o făceau, pentru că mai adunau probe.

Dându-mi seama de ceea ce ne așteaptă, am lua legătura prin telefon cu reprezentații Ministerului Reîntregirii din Republica Moldova, spunându-le că securiștii transnistreni, care ne-au reținut de o oră și ceva în vama din Bender, nici nu ne înapoiază actele, nici nu ne dau vreo explicație, și rugându-i să intervină urgent cât încă nu ne-au arestat. În urma intervenției acestora,  securiștii transnistreni au ales să ne remită actele și să ne lase să plecăm. Dar nu în Transnistria, unde am fi vrut să ajungem la întâlnirea cu elevii Liceului „Alexandru cel Bun”, ci înapoi, la Chișinău.

Ei ne-au forțat să părăsim vama, interzicându-ne accesul pe teritoriul Transnistriei. La întrebarea mea dacă am putea reveni înapoi fără lotul de reviste, aceștia ne-au spus că nu. Dar mâine? Nici mâine? Dar la anul? Nici la anul? Adică niciodată? Da, niciodată.  Ceea ce înseamnă că ne-au inclus pe o listă neagră a persoanelor indezirabile.

Consider că felul cum s-au comportat securiștii, vameșii, milițienii și grănicerii transnistreni, înseamnă o încălcare flagrantă a dreptului european la liberă circulație.

Confiscându-ne actele vreme de o oră și ceva și nelămurindu-ne ce legi am încălcat, aceștia ne-au privat de dreptul de-a fi informați.

Înconjurați o oră și ceva de milițieni și  securiști ostili, am simțit pe propria piele că Transnistria a intrat în război de partea Rusiei. Vreme de o oră și ceva am fost tratați ca niște prizonieri de război.

Dacă nu ar fi intervenit reprezentanții Ministerului Reîntregirii din Republica Moldova, acum probabil am fi fost încarcerați în închisoarea din Tiraspol și am fi împărtășit soarta lui Ilie Ilașcu.

Observăm în ultima vreme, de când la Chișinău a venit un alt ambasador, că și-a schimbat retorica și Tiraspolul, adoptând o poziție foarte dură față de cetățenii Republicii Moldova, care susțin Ucraina. Așa cum am mai spus, ceea ce se observă cu ochiul liber e că zona separatistă a intrat într-un război deschis de partea Rusiei.

Ceea ce ni s-a întâmplat nouă astăzi demonstrează clar că războiul bate și la porțile noastre. Să spunem lucrurilor pe nume și să nu ne îngropăm capul în nisip, ca în 1991.

Prin urmare, vă îndemnăm  să condamnați cu fermitate abuzurile la care am fost supuși azi. Astăzi, noi am fost victimele separatismului transnistrean, mâine s-ar putea să fiți dumneavoastră”.

Dumitru Crudu în textul de pe 16 septembrie 2024.