Poezia din 2024 pentru 2025: Aici se termină poetic, aici începe relațional. Și invers. Poezia 2025 începe pe bazele așezate de proiectele care s-au edificat în 2024.

Cărți și platforme, evenimente și ateliere. Etapele poeziei românești în viața pre și post 2000 sunt din ce în ce mai distincte. De multe ori poezia dă impresia că este greu de citit. În ce privește scrisul ei, părerile sunt împărțite. Până una alta, încă mai poți scrie ca să aibă sens și alții să scrie și să citească poezie. Sau poți să preferi magia cu care lucrează uneori pur și simplu șoseta mată a ceții. Cred că și asta funcționează.

Personal, 2024 mi-a adus „Poetic relațional”, antologia cu poezie adunată din 1995 până în 2024. Obiectiv, mi-a așezat felul în care pot să concep ce citesc în cele 12 secvențe pe care le-am împrumutat pentru structura volumului din modelul călătoriei eroului. Pentru că oricât s-ar căzni un discurs sau altul să instaureze culturi ale personalității, când vezi cum se adună volumele relevante chiar și într-un singur an, îți dai seama că eroul e poezia.

Așa am putut să mă orientez începând de la cele șapte secvențe pe care le-am adunat în zona Republica poetica (politic): & Lumea obișnuită, Z chemare, Y refuz, X mentor, W alegerea, V teste/aliați/inamici, U cufundare în peștera cea mai adâncă, T confruntare. Și să-mi revăd în ce scrie fiecare ce resimt acum din Poetic. cerul din Delft ca R revenire/ întoarcere, în Fetiș, Q înviere iar în Descheiere (inedit) ca „ elixir/ libertăți. Pe mine asta m-a ținut în priză cu fiecare poezie pe care am descoperit-o în 2024. Dacă tu ai altă metodă, nu ezita să o împărtășești în comentarii. Ca și volumele de poezie din 2024 care mi-au scăpat din vedere aici și poți să spui în ce fel sunt relevante.

Republica poetica în 7 secvențe parcurgând practica poeziei (2012-2024)

&-Lumea obișnuită- când pui pe puncte ce te interesează și iese ce vrea poezia de la tine

Mai mult decât în alți ani, 2024 a adunat o serie de antologii de poezie în care poți să găsești nu doar direcții ci și mizele concrete ale practicii poetice acum.

„Vederi- o antologie a cenaclului Visceral” (Dezarticulat Books) e cea mai concentrată prestație editorială pentru poezia actuală. Are tabel de evidență pentru concepte și nume din care se construiesc atât canonul cât și estetica și chiar ideologia demersului: „Poeții vor înapoi în cetate queer postuman ecopoetry feminist antirasist art brut –x hibridest ooo fluxus woke postracial transmodernities incluziunea e un lux marginile noastre toate adunate”. Poemele vin de la (în ordinea din sumar) Irina Francisca Ion, Ioana Bojincă, Mihail Lucian Florescu, Călin Niță, Clara Caradimu, Flavia Dobrescu, Arina Gheorghe, Ștefan Pușcașu, Ioana Florescu, Briseis Stan, Bianca Alungesei, Andreea Roxana Ghiță și Alexandra Adriana Pancu. Cum se încheie în volum turul de forță Visceral? „culeg de pe jos umbre întinse/ le mănânc și mă răcoresc”.

„Ce-ți spui noaptea înainte de culcare”(Cartex) e antologia Clubului de lectură Noise Poetry care edifică în 52 de grupaje impresia celei mai relevante treceri în revistă pentru poezia românească a momentului. Uite că antologiile platformelor online sunt din ce în ce mai importante, după ce în 2022 a fost selecția poeților de la O mie de semne, la CDPL.

„Ecouri din pădurea întunecată”(Tracus Arte) tratează poetic influențele venite din universul cinemografic al lui David Lynch în 30 de voci din generații diferite. Lista e Livia Ștefan, Romulus Bucur, Teodora Coman, Ovidiu Baron, Cosmin Perța, Alin Ioan, Gheorghe Mocuța, Simona Constantinovici, Florin Hălălău, Lucia Cuciureanu, Robert Șerban, Oana Cătălina Ninu, Andrei Dósa, Cătălina Bălan, Ionuț Cheran, Teodora Vasilescu, Constantin Buduleci, Savu Popa, Răzvan Țupa, Andrei Zbîrnea, Ana Săndulescu, Christian Bistriceanu, Anastasia Coste, Andrei Petrea, Nicoleta Șimon, Marius Florea, Felix Nicolau, Cristian Vicol, Alexandru Roșu și Andrei Mocuța.

Antologeek (Editura pentru Artă și Literatură) merge la fel de departe și adună 32 de formulări din miezul subculturilor mai rar vizitate de ceea ce s-ar numi mainstream, dar esențiale în entuziasmul grupurilor și al satisfacțiilor apăsat personale. De la gaming la manga și din Insula iubirii în Chat GPT evoluează în ordine alfabetică pe secțiuni: (Unlocking the Wizard Tower) Vlad Alui Gheorghe, Ovidiu Baron, Elena Bălășanu, Teodor Bindiu, Ramona Boldizsar, Anca-Ioana Câdă, Ion-Valentin Ceaușescu, Andrei Codrescu, (Procesul de învățare al mașinii a ajuns atât de departe) Teodora Coman, Mina Decu, Alin Dimache, Andrei Dósa, Vlad Drăgoi, Alina Dumitrescu, Ferenc André, Cristian Gălățanu, Silviu Gongonea, Romina Hamzeu, Alexandru-Codruț Ivașcu, Daria Maruseac, (Fără leziuni acute semnificative) Cătălina Matei, Mihók Tamás, Andrei Mocuța, Daniel Cătălin Năstase, Emilia Nedelcoff, Laura Francisca Pavel, Bogdan-Alexandru Petcu, Miruna Romanciuc, Ana Săndulescu, Cătălin-Mihai Ștefan, Răzvan Țupa și Ioana Vintilă. Antologatorul Andrei Zbârnea spune că ar fi doar prima apariție dintr-o serie pe care o numește ”Universul poetic Arcane”. Acum rămâne de văzut dacă o să fie lejer și empatic în stil Marvel ori se duce în întunecat și epic în genul DC.

Cosmin Perța a adunat în online „Poetry Riot. O antologie de spoken word românesc”. Este ”primul proiect audio autohton” care reunește „17 poete și poeți români contemporani care transformă textul în performance spoken word”. Spoken word este propus drept o „formă de poezie orală, gândită pentru scenă sau alte forme de spectacol, cu elemente dramatice și artistice, care conferă o dimensiune suplimentară mesajului poetic”. Era cel mai bun moment în care să apară o asemenea întreprindere după doi ani în care scena de spoken word românesc a crescut rapid. Înregistrările sunt pe platforma Voxa cu Elena Vladareanu, Livia Ștefan, Lena Chilari, Madalina Cauneac, Moni Stanila, Catalina Matei, Ligia-Verkin Keșișian, Silvia Grădinaru, Florentin Popa, Sorin Despot, Radu Nitescu, Claudiu Komartin, Mugur Grosu, Alexandru Vakulovski, Tiberiu Neacșu, Fanfarov Dumitru și Cosmin Perța însuși.

De altfel, în ultimii ani și Audiotribe, platforma concurentă, și-a extins oferta de volume audio dedicate poeziei aici cu Simona Popescu, Ruxandra Novac, Mircea Cărtărescu, Andrew Davidson, Andrei Novac, Svetlana Cârstean și aici cu Deniz Otay, Mădălina Căuneac, Olga Ștefan, Cătălina Stanislav și Nóra Ugron

„Trezirea, pregătirea”(editura Alchimică), ca să revin la volume tipărite, este antologia care poate a fost cea mai așteptată în prima parte a anului 2024. Trei autoare care încă nu aveau volume personale în momentul apariției cărții coordonate de Dan Sociu. Fiecare cu o direcție proprie din ce în ce mai lizibilă și cu feluri diferite de curaj poetic: lirism al detaliilor, urban-eco (puncta cineva într-un comentariu), îndârjirea identității: „când sunt desculță nu știu să mai vorbesc/ e tăcerea unui copil mic/ desculță pe nisip în mizerie/ sunt banală și fericită”. Poate și pentru că a lipsit o explicație legată de decizia antologării în trei impactul volumului s-a tot amânat.

Rezultat al uneia dintre cele mai susținute serii de ateliere, „aripile cenuşii ale păsărilor pe liniile de înaltă tensiune, Antologia Mornin’ Poets II” (editura Brumar) oferă scurte priviri asupra investigațiilor poetice semnate Romina Hamzeu, Andrada Yunusoğlu, Sorin Voicu, Nadina Nicolov, Constantin Buduleci, Simona Sigartău, Iulia Stoichiț, Maria Cârstian, Letiția Provian, Simona Voica, Sorin Smărăndescu, Adamantha Rev, Andrei Dorian Soficaru, Francesca Rusu, Florin Spătaru, Mara Mihai, Livia Sfârăilă, Alexandru Haraga, Rebeca-Maria Oanță, Carla Boboc, Claudiu Țăruș, Monica Manolachi, Andrei Pann, Vlad Minea, Miruna Romanciuc, Simona Petrișor și Mihai Manole.

O să adaug în paralel și Forward Book of Poetry 2025, care de data aceasta are nu doar selecții care includ și poeme în performance nominalizate separat ca în ediția de anul trecut ci și o prefață spoken word. În plus, antologia premiilor aflate la ediția 33 au de data aceasta și un ghid de lectură online poem cu poem. Las mai jos unul dintre poemele nominalizate la performance.

Mi-a fost teamă o vreme că se va termina ce are să-mi spună poezia. Acum e sigur că nu. Dar ce am eu să-i spun poeziei, ceea ce desigur ar trebui să fie mai limitat, abia acum mi se pare că îmi permite să încep.

Z-Chemare- cum poți să bagi mâna în foc și că e vorba de tine

Limbajul ca peștera lui Platon e ideea care m-a obsedat tot anul. Evident că noi percepem umbrele de pe peretele afectiv la care ne raportăm. Și toate reperele ne vin din alte umbre, reflectări, sclipiri. Și avem clișee la îndemână gen „poetul nu are viață personală”, dar poezia nu are altceva decât viață personală. Nici măcar atunci când e socială nu are sens decât prin interfața personală pe care o asigură limbajul.

Și o să încep aici cu un volum la care nu am ajuns încă, „Privighetoarea mecanică”, de Gilda Vălcan dar despre care am citit aici. Este interesant modul în care poezia declarativă încearcă în acest fel o revenire, în ciuda contextului saturat de afirmații și impuneri mai mult sau mai puțin lirice.

Uneori mă amuză reproșurile legate de un amănunt sau altul din ce scriu. De fapt, e un amuzament afectos ca atunci când te gândești în ce fel se exprimă nemulțumirea cuiva care gustă direct furculița la un restaurant cu trei stele Michellin.

În direcția opusă declarativului cel mai departe aș spune că ajunge „Inimă leneșă”(editura Dezarticulat), de Andrew Davidson Novosivschei: „gândește-te că azi/ ne-a dat dumnezeu/ să intre oala cu ciorbă/ în frigider/ fără să scoatem/ nici pepenele/ nici muștarul” (dar să ne și bucurăm). Este volumul în care descoperi în cel mai pur mod mecanismele post-ironiei în poezie.

„Tagliatelle Allegro”(editura Cartier), de Mina Decu, este volumul care îți arată cât de solid se constituie o instanță poetică. La al doilea volum publicat resorturile captivării sunt la locul lor aici: ”Tot ce a fost frumos azi mi se duce de pe palme atunci când mă spăl/ Atingerea care m-a făcut să tresar e la câteva minute distanță la câțiva kilometri depărtare deja/ Dacă îmi pun brațele în jurul corpului o pot face să mai rămână puțin/ Pot face asta doar dacă lângă mine nu mai e nicio ființă umană”.

„Zona de surescitare”(OMG) de Laura Francisca Pavel este încununarea unei trilogii. Iar reperele pe care le stabilește la nivelul frazării performative imprimă secvențe fundamentale pentru reluarea întregii serii de volume: „Aici/ discursul imaginar, care alternează/ rechizitoriul resentimentar/ cu fantasme de autoîncântare/ Acolo/ obiecte ale dorinței/ și ale repulsiei: o coapsă sculptată în plastic moale/ un ochi omenesc rătăcit printre/ peștii din acvariu-/ o carcasă generoasă care/ înghite nediscriminant/ diverse forme de subjugare//”

Un proces de relectură îți sugerează și „Ireversibil” (Tracus Arte) de Radu Sergiu Ruba. Volumul de poeme îți redeschide aproape la fiecare poem căi de acces spre romanele autorului într-un joc perpetuu între fixare și depășire a propriei evoluții: „Și să mă pot feri la nevoie/ de chipurile care se încheagă/ din lunecarea timpului pe lângă mine/ și din paloarea mea înmărmurită./ Sunt fețe umede cât o mirare/ dincolo de care nu e nimeni”.

Cum ar spune cineva mai certăreț pentru asta am murit la revoluție, ca sa scrii despre ce vrei. Dar de fapt scrii ca să înveți să citești, mai exact, să te citești.

În poezie nu se voteaza și e foarte bine așa pentru că traseul fiecărui discurs se impune pe propria raspundere în legătura dintre scris și citit. Iar relația între scris și citit aproape mereu păstrează o sugestie abuzivă, traumatică. Dar poezia tocmai aceste abuzuri încearcă să le așeze acum parcă mai mult decât oricând. Sigur, în poezie abuzatul de multe ori abuzează emotional sau altfel și așa mai departe dar relația e ceea ce rămâne deschis investigației. Și se poate chiar Evita această situație

Y-Refuz- când îți zici că mai bine nu, ce treabă ai tu

M-am gândit mult la un Manual de utilizare poetic relational în condițiile în care promovarea poeziei este futilă și suspect din start. Ea se constituie din impresia complet eronată că poezia este scrisă de cineva. De fapt poezia scrie pe cineva. Iar acest cineva nu ești tu și nu sunt eu. E rezultatul întâlnirii, al legăturii dintre tine și mine. La persoana a II-a cum este orice copil la plural.

Și asta vezi și din felul în care se schimbă sensul libertății imediat ce revendicările ajung la putere. De fapt este interesant și modul în care descoperi că melodiile de circ cele mai cunoscute erau inițial muzică de prezentare&defilare pt armată.

În jocul dintre rimă și vers alb se petrece insurecția lirică din „Aes Alienum”(Casa de Editură Max Blecher) de Mihok Tamas: „am scrutat bătrânii de pe lavițele țării/ cum abandonați de fiice și fii mutați în capitală/ să scrie cod în cuboide gigant/ se zgâiesc la trecători/ cât e ziua de lungă/ doar briza mastodonților/ mai mușca din ei le electriza/ baticurile și sacoșele de rafie” (rural transylvania).

Încă și mai largă este perspectiva pe care o obține „Fată întâlnește instituția” (Vellant) de Ioana Iuna Serban: „Avem tradiții cu moroi și molifte/ avem deserturi și gustări și lichioruri tari din fructe/ muzica pe care dansau bunicii noștri/ lăsăm un trust de fantome să ia deciziile/ atragem boli lungi și le povestim prietenilor/ ca pe reușite la care s-a trudit de generații.” (Iarnă nucleară)

Alberto Păduraru, foarte rapid la al doilea volum, „Titlul este ultima problemă” (Editura Alchimică), reușește să simplifice peisajul păstrând elementele dinamizării: „în copacul tău ieri/ m-am urcat și eu/ fără să-mi ceri/ dar tu nici că te-ai urcat/ vreodat în copacul meu/ care-i super mai ales vara/ te sui cu scara/ dai jos mascara/ și mănânci vorbe dulci/ și-alte alea”.

Cu Iustin Butnariuc, în „zâmbim, radiația nu s-a stins” (Casa de editură Max Blecher), revine predilecția pentru temele grave chiar și în termeni relaxați cu toate referințele asumate: „n-am decât pânza propriei vieți/ las în urmă celule la nimereală, micro-fibre/ de celuloză se desprind de pe haine/ ce mi-a dat pământul trebuie să restitui/ chiar dacă nu-s pământiu, voi fi/ și jur că voi da înapoi înzecit”.

Adrian Alui Gheorghe glosează poetic până la umor amar în „Nu-i mai așteptăm pe barbari” (Tracus Arte): „și sunt însetat, foarte însetat, sunt lupul bătrân/ care-și amintește pe unde erau izvoarele/ la care veneau licornele să se oglindească,/ sângele lor dacă l-am băut nu mai știu/ tremurul rotitor al apei făcea totul târziu;”

 Este o serie care îți arată de ce a eșuat ceea ce se numea generația 2000, rătăcită între frustrările micilor culturi ale personalității. Și de fapt acest eșec este reușita principală a unui moment care tocmai ieșirea din jocurile opresive ale sistemului literar și-l propunea. Este și acest eșec o indicație de lucru pentru pofta încadrării scrisului în generații. De altfel este o problematică în continuă evoluție. În 2024, Marcel Vișa formulează acest lucru drept „scrisul de bulă” și atinge ceva acolo. Dar ceea ce scapă mereu și rămâne să fie iar și iar obținută este capacitatea de a nu mai da indicații, capacitate pe care relația poetică o prilejuiește.

X-Mentor pentru orice ai de învățat în domeniu

Și aici se deschide discuția despre mentori. Este vorba și despre modul în care își fac tinerii propriul slang. (Îmi amintesc aici și că două dintre antologiile pe care le-am invocat în deschiderea acestei treceri în revistă au adunat reproșuri legate de romgleză ca eroare de comunicare). În realitate fiecare argou nu se impune pentru că ar fi mai bun ci, în primul rând pentru că încearcă să îi protejeze pe cei care îl folosesc de resorturile opresive impuse la nivelul limbajului. De altfel și gramatica în felul ei negociază în continuu ieșirea și păstrarea acestor resorturi.

E miza intensă pe care reușește să insiste Andrei Doșa în„Ultima familie tradițională”(OMG): „vreau hiperempatia etichetată de doctori/ sindrom organic de autoamăgire/ vreau să întorc asupra mea toată/ forța masculină/ folosită în scopul aneantizării femeilor/ toată imaginația fierbinte plastifiată/ a reducerii lor la păpuși copilăroase/ toată cretinătatea iubirii înălțătoare/ a bărbaților/ arii celebre de dragoste din megafoane împrumutând vibrație genelor celei dragi”.

În „Antidot” (Tracus Arte), Ioana Ieronim formulează și mai exact despărțirea de seriile impuse și secvențele evoluției poetice pe cont propriu: „Ești încercuit. Rotund orizontul,/ de la tine la punctul terminus/ un număr finit de pași, de noduri marine”.

Este ceea ce ai putea numi relee relaționale. Iar volumul cu care încheie anul 2024 Ana Blandiana, „Se face liniște în mine”(Humanitas), este unul dintre ele. Demersul poetic despre care poți spune cu certitudine că reușește să nu mai impună, să nu oprime, dar funcționează exemplar: „Nu știu ce e poezia/ și nu sunt în stare/ să-l definesc pe Dumnezeu-/ Două văzduhuri în care/ încerc de o viață să zbor/ fără să fiu sigură că am aripi.//”.

W-Alegere, când că te hotărăști să mergi într-o direcție 

Este zona în care spațiul poetic vine cu realizarea omniprezenței poeziei. Char împotriva reducerii poeziei la un suport unic. Poți vorbi despre dimensiunea poetică în care esteticul și socialul relaționează, spre deosebire de ceea ce ai tot auzit, că ele s-ar exclude. De altfel ce-ți spune despre literatura română faptul că Mircea Cărtărescu a predat cursul de literatură la New York în departamentul de studii slave?!

„Fragmonade – Poeme inedite (2018-2023)” (Școala Ardeleană) îl regăsești pe Lucian Vasiliu concentrat tocmai asupra mutării accentului poetic de la izolarea estetică la transmutarea afectivă a socialului și familiarului: „Pentru rezistența prin cultură/ fiica m-a premiat/ cu o lampă pentru zilele mele scurte,/ pentru nopțile noastre lungi//”. Este cel care trece cel mai repede de la discursul social la cel personal și îți lasă în minte și o imagine în acest demers.

Dmitri Miticov a profitat de moment și a arătat că este în stare să facă ce nu se face, să vină cu un volum nou la doar un an după ce a lansat una dintre cele mai complexe întreprinderi poetice din ultimul deceniu. Iar în „Extincție”(OMG) punctează și celebrează complexitatea în cel mai lejer mod posibil: „Nu cred că am rămas cuiva datori,/ eu și cu gașca mea de tocilari de lux/ din Carabella, înghesuiți în haltă la Romlux/ ca pinguinii disco, seara-n vagoane, revenind în zori,// legați cu sfori vizibile doar cînd se rup, ca într-un flux/ al unui vis comun. Anii care-au urmat au fost costisitori.”

În cu totul alți termeni pune problema intensității Lena Chilari în volumul său-spectacol/traumă „Ludmila răstoarnă munții”(Casa de editură Max Blecher): „tu să mă scuipi/ dialogul trebuie să fie întrerupt/ -intră viața în joc-/ distanța cruntă/ te face să crezi că dacă ai fi/ aproape/ te-aș primi în casa mea/ -greșești amarnic- te-aș otrăvi cu noviciok/ te-aș condamna la televizor/ pentru 2 ani și 8 luni bune/ te-aș împinge cu piciorul în burtă/”(atunci când spun înghite).

Punerea în scenă a insuportabilului este și mecanismul pe care mizează Daniela Bejinariu în „New Era Eva” (Tracus Arte). Dar abordarea sa vizează revelația cu toate riscurile pe care le implică: „înger îngerașul meu// să mă trimiteți de unde am venit?/ asta nu se poate//” (locașul sunt eu).

Și pentru că sunt cuvinte care atrag secvențe întregi, din momentul în care spui scenă ți se impune faptul că 2024 este anul antologiei de autor Mihai Măniuțiu „Soarele din oglindă” (Editura Școala Ardeleană). „un chip/ nu poate fi un alt chip/ un corp/ nu poate fi un alt corp/ pe asta se bazează numărătoarea// felul cum numărăm/ are legătură cu/ chipul/ cu/ corpul/ cu Dumnezeu//”(tehnic vorbind). E, mai lipește-i acum eticheta de scriitură suprarealistă și ascendența în Marin Sorescu! Sigur că nu dispar aceste sugestii la lectura antologiei, dar este mai clar decât oricând aici că poetul care a făcut din Urmuz spectacol personal în carte este unul dintre cele mai vii exemple actuale de asumare a textului ca dimensiune exisențială.

V-Teste/ aliați/ inamici, de fiecare dată contează

Iar atunci când ai un cadru ai și un loc în care identificarea te expune. Practic poezia te scrie pe tine în formele pe care le știi dar și în cele pe care le descoperi. Și sigur că n-ai cum să greșești cu poezia, cu pretențiile legate de ea, în schimb…

Este ceea ce reușește să fenteze „Unicorn la păscut”, de Denisa Ștefan (editura Alchimică). Strigătul de luptă devine resortul reîntâlnirii cu propriile repere refuzând reducerea la urgențele zilei: „sunt/ o mașinuță barbie/ cu o bombă atomică în portbagaj/ sunt/ cât mine de mare/ cât mine de mică/ încerc să conduc prudent”. Respect!

Tot aici, „De piele ne va fi cel mai dor”(Tracus Arte), de Mihai Manole este un ghid de utilizare (concentrat dar nu mai puțin exemplar) pentru negocierea poetică ori existențială cu diferitele tipuri de derută afectivă (ori spaime): „părțile mele mari și neînfricate/ tac & vând/ precum cărțile așezate în vitrine/ cele mici și înghesuite/ tac&sînt/ ascunse//”.

„Aproape nimic sigur”(editura Cartier) semnează Robert Șerban, care rămâne poetul scenelor exemplare: când m-am născut/ cuibul de viespi din podul casei/ s-a desprins de pe țiglă/ a căzut cu zgomot/ iar tavanul a vibrat//”.

 În „Tarantino împușcă-mă ca pe-un câine”(Tracus Arte), Andrei Petrea plonjează în tot ce reproșa manifestul fracturist optzecismului, însă lipsa relevanței în plan personal pentru detaliile punctate devine aici miză aproape mistică: „ascult pe repeat halah de pe albumul she hangs brightly/ am încetat să-mi mai fac filme de orice fel/ urmează o zi fără așeptări/ cum a început așa se încheie”.

U-Cufundare în peștera cea mai adâncă pentru ce nici nu bănuiai că ai

Când  zici performance poți să faci o listă pe momente istorice (mai mult sau mai puțin), pe teme și instrumente. Doar ca să nu apuci astfel să îți asumi că ai în față numai forma în care poemul te citește pe tine. De aceea poemul meu ești tu. Chiar în această întâlnire continuă.

E normal să existe în democrație oameni care își doresc să nu mai fie voie. Să li se spună ce să facă și ce merită. Asta face democrația. Îți permite să greșești. Un cinic ar spune chiar că sunt industrii întregi construite pe greșelile pe care le poți face. Sau mai scurt „cineva ia bani pentru asta”.  Poate chiar reușești să nu-ți dai seama niciodată că realitatea te-a lovit deja. Iar ideea că avem oricând de învățat cum să nu îl/o oprimăm pe celălalt/cealaltă merită să fie exersată ca un intro pentru iubirea dușmanului tău.

Între toate cărțile de poezie are loc și măcar un roman. „Așa cum v-am iubit eu”, de Iris Spiridon (Alchimica) are toate datele unei performanțe poetice. O mostră este mai jos.

Discursul poetic se încheagă apăsat ca posibilități și pentru Nicoleta Șimon în „(ingrats)” (Cartex): „norii de ceață se coagulează/ ca uleiul întărit în bidoane de plastic reciclabil// golurile clădirilor își caută locuitorii”.

Iar discuția privind mizele fiecărei întreprinderi poate să fie fără sfârșit. Cu toate că pot să găsesc destule repere într-un volum sau altul pentru asta, aș spune că exemplul punctual ar trebui să vină dintr-un grupaj de poeme găzduit de o revistă nouă sub semnătura Angelica Stan: „pentru că din poezie/ nu ieși neapărat mai plin/ sau măcar viu/ pe de-a-ntregul.// pentru că în poezie/ ca în orice ecosistem/ nu îți garantează nimeni/ nimic.//”

Cum odată ce am deschis referințele pentru grupaje nepublicate încă în volum este greu să mă opresc are sens să vezi încotro se îndreaptă și spectacolul investigativ din poezia lui Ion Agaci: „Și apoi e ca și cum toate sărbătorile au trecut deja/ Și cel căruia îi aparțin toate aceste lucruri/ acum curate/ s-a întors.//”

Revenind la poezia din volumele anului un parcurs care te ține cu sufletul la gură are Andrei Peptine în placheta „Sunt eu și criza mea temporară”(Cartex). În numai 50 de pagini reușește să te facă să vezi mai clar decât romane întregi ce îl interesează și cum îl formează toate astea: „am învățat în cele din urmă că orice/ structură inevitabil se transformă:/ pot astăzi să zâmbesc cu ochii închiși/ spre soarele palid al unei noi ierni,/ să le spun păsărilor ciripitoare// sunt eu și criza mea temporară// bucuros că orice s-ar întâmpla,/ sunt aici/ pregătit să reclădesc//”.

Poate ți-ai dat seama deja că nu am nici cea mai mică intenție să separ aici volumele de debut din 2020 de cărțile publicate de autori cu multe titluri în spate. Și unul din motive este această întâlnire între poezia de mai sus și „Inoxidabil” (Casa de editură Max Blecher) de Constantin Iftime. Ceea ce aștepți mereu să facă în poezie cineva cu propria viață, Ifime face aici în propria viață cu poezia: „Pot să spun că am văzut aripile pătate de sânge și spută/ cum se desprindeau de pe cărămida/ bătrână a unui spital tbc,/ Căzând peste pântecele vărgat al străzii rupt în două,/ Cu ochi răi de neon. Era atât de frumos!/ Sau urât, nu știi. E o altă etică interioară, atomică a poeziei de azi./ Am văzut și pântecele de arătare, ca o cutie de ziare/ mârșave, cum s-a răspândit pe asfalt,/ răcnind cu gura toată înjurături-înjurături.” Îți dai seama poate mirat că este interlocutorul din „Confesiuni violente”.

Dar când spun peștera sinelui cred că e valabil și pentru investigări relaxate cum reușește Carmen Tiderle în „Homarul Homer”(Cartex), o carte la care aștept să se decidă cineva dacă e pentru copii sau nu: „Mereu mi s-a părut bizar/ că Ana are mere, în Abecedar./ De n-are agrișe, ananași,/ Sau, știu eu?, un careu de ași?!/ De ce nu are-un axolot,/ sau, și mai bine, un aardvark,/ Ambiție, un… antricot/ Adidași, amfore, un arc?”.

Alina Țârcoman-Ochea trasează o gâlceavă a eului cu structura obligației formulate atrăgător în „Nu doare când dormi”(editura Cartier): „angajăm persoane joviale/ empatice/ cu rezistență la stres și la schimbări neașteptate/ disponibile pentru situații speciale/ discrete/ bine organizate/ să muncească cu pasiune/ să iubească munca în echipă/(…) stai acolo până la epuizare/ lepidopter străpuns de un ac/”.

Pare un mare platou de filmare în care poeme din volume diferite înregistrează din puncte de vedere personale același traumatism social: „uşor, prin spatele tǎu, mǎ târǎsc./ îmi scot gheruța. încep. nu te speria./ blue screen-ul e tot fața mea./ şi în dark web, pastelați, cu gheruțele noastre, sǎ ocupǎm, spațiu dupǎ spațiu, tot teritoriul.//”, notează Monica Stoica în, „pop surreal land” (Charmides).

De aceea chiar și redescoperirea unor scriitori pe care îi considerai cunoscuți primește puncte de vedere inedite acum odată cu „aici viața se bea și moartea se uită”(Cartier) de ioan es pop, antologat de Sorin Despot și prefațat de Ioana Tătărușanu, ori cu volumul „îmi provoc poezia eșecul și moartea”(Cartier) de Angela Marinescu într-o selecție de Ruxandra Cesereanu.

O pauză de respirație atât de necesară îți oferă „Dimineața vecinelor”(Editura Charmides), de Nora Iuga și Angela Baciu: „N.: spune și tu, Madame Univers, văzut-ai vreodată codrii de aramă?/ A.: i-am văzut p-ăia de pustiu/ N.: ai fost și tu cu Bacovia în Codrii Bacăului?/ A.: ai chef de joacă azi!”.

Rita Chirian are în „Medusa”(Casa de Editură Max Blecher) amplitudinea alergătorului de cursă lungă în poezie. A prins mereu punctele de forță ale expresiei viscerale. Dar aici perspectiva ei începe să fie completă: „am văzut fălcile generației mele/ înghițind anvelope pentru comoditățile organigramei,/ posedându-și nevestele ca pe niște tigroaice tatuate,/ i-am văzut mărșăluind cu lingurile în bandulieră spre/ cantinele aseptice ale capitalismului”

Ca să fie clar în ce măsură se schimbă cuvintele de ordine chiar și în lectura poeților pe care i-ai tot citit este nevoie de cel puțin o secvență din „celălalt fel de a privi lumea”(editura Cartier) de Octavian Soviany în selecția semnată de Claudiu Komartin: „De la o vreme/ între mine și tine/ ninge și vara./ De la picioarele tale/ la picioarele mele/ se întinde/ un strat de zăpadă/ proaspăt și alb.”

În acest context Andrei Novac și-a extins demersul poetic în zona multimedia cu „35 / Povestea nespusă a unei revolut̗ii”(Editura Vellant): ”lumina este construită din corpuri umane/ gloanțele lovesc viața/ trandafirii se usucă după câteva zile// fiecare eliberare este un oftat/ o teamă/ și o sete”.

T-Confruntarea în care vezi că ești față în față cu tot restul vieților tale

Așa se face că în sfârșit poți să întrevezi poezia drept spațiu esențial în care oricine îți spune că trebuie făcut într-un fel sau altul, mai bine să pună mâna să facă. Sau cine știe ce o fi suferit, oricum. Surpriza mea, pornind cu toate experimentele, și video și performance, este că pe parcurs am ajuns să redescopar formulele de istorie a cărții, poezia în manuscris, formulările caligrafice. Alții fac astea la nivel afectiv.

„Mai ales ca totul se poate dizolva în orice clipă” este volumul în care Bogdan Tiutiu (OMG) îți arată că șocul încă mai merită căutat în zonele lirice: cel care semna cândva vreau ca tot ce iubesc să lumineze în continuare/ empatic și umil/ vreau ca tot ce trăiește și se adapă din soare/ să fie cântec, cer senin” acum notează „În ziua în care cascada Bigăr/ s-a prăbușit/ lumea era atât de tristă pe facebook,/ am văzut anotimpurile/ și unghiurile de travertin/ supuse debitului/ se crea un fel de nostalgie colectivă/ plină de duioșie/ de care toți aveau nevoie” (În ziua în care cascada Bigăr/ s-a prăbușit).

Iar pentru „Spune-mi unde să apăs mai tare”, Ramona Boldizsar (editura Cartex) reușește să întoarcă pe dos așteptările legate de poezia maternității și să iasă în față, mizând pe umanitate și tandrețe în ciuda șarjelor tăioase: Mi-e frică de înălțimi chiar și când mă joc jocuri video/ uneori mă doare stomacul de la anxietate. Câteodată/ cred că poți vedea prin mine ca printr-o meduză și/ vreau ca scuza transparenței mele să fie una letală”(uneori mă gândesc la ce cred cei care mă cunosc când citesc o poezie scrisă de mine).

Péter Demény publică „Scrisori din savană”(Cartier) cu o apetență specială pentru secvențe developate dinamic: „Dansează cu grație şi concentrându-te mereu. Și-atunci poți să dansezi mai târziu fără să te gândeşti la ceva mortal, doar la viață. Pur şi simplu.”(Vânătoare)

Simona Sigartău pune la punct dicția cu dedicație în „Singuri sub râsetele familiilor perfecte”(Casa de Editură Max Blecher): „Ai venit la mine și m-ai pus să dansez/ mi-ai plătit cu două mirări două complimente/ și te-am lăsat să crezi că e prețul real/ te-am spălat și te-am acoperit când ți-a fost prea cald/ te-am terminat repede și te-am lăsat să pleci în lume/ te-ai sufocat și nu ai mai putut să dormi și ai început să vezi./” (În folclorul românesc se crede că fiecare apă are știma ei). De fapt, pe lângă titlul acesta neașteptat, volumul său îți dă impresia la fiecare pagină că ești în fața unei liste de răspunsuri poetice la agresiunile relaționale.

Ștefania Mihalache deschide o serie nouă cu „Sunt liniștită/ mi-e frică”(editura Paralela 45): „Ca să fac această poză virală/ am nevoie de un cuvânt/ pe care să-l apuc/ ca pe un șarpe de coadă,/ să-l scap și să fugă târându-se prin iarbă,/”(Poză intragramabilă cu șarpe pe umăr). Metamorfoze ste seria pe care editura o dedică întâlnirii între arte pentru un produs unitar. Aici partenerul discursului este artistul Laurențiu Midvichi. Sigur că și Vellant și Cartier publică de ani buni cărți în care artiști plastici sau foto își pun față în față creațiile cu poeme, dar aici este vorba despre lucrări create special pentru volum.

Pe Vlad Alui Gheorghe poate îl știi în calitate de muzician, în schimb poezia pe care o scrie se orientează neașteptat în  „Mici insule fără verdeață”(Tracus Arte). Construcția pe care mizează este una atentă la tăierea versului și asta se vede și mai clar atunci când detenta poemului este una ternă, studiat ternă, așadar: „Și niciun moment de panică/ atunci când noaptea îți faci curaj să iei/ în piept cel mai lung drum spre casă, să ajungi/ la o sursă de lumină, să-ți verifici mesageria vocală și/ să găsești mesajele ei- unde ești, băi, când/ ajungi, n-am vrut neapărat/ să te sun, sună-mă tu.//”(6 zile de ploaie).

Poetic, cerul din Delft- 4 secvențe de raportări și clasificări

S-Răsplată/ premiul pe care tu îl stabilești dar tot tu vezi că e vorba de toți ceilalți (o să revin în finalul textului la asta cu detalii)

Cand eram foarte tânăr nu prea îmi plăceau decât câțiva oameni. Pe măsură ce trec anii și nu mai sunt obligat să stau cu o persoana sau alta dincolo de ce pot suporta descopăr că îmi e tot mai ușor să identific ce poate să îți placă la fiecare persoană. Așa a ajuns să mă intereseze poezia clasică abia după ce nu s-a mai pus problema că e neapărat să știu ce e cu ea. De fapt și din obsesia și cultul geniului cred că vine și lipsa de încredere pe care o regăsești în literatura română ca și în societate.

Este pierdut din vedere, de obicei faptul că discuția e mereu cu ceea ce îți e contemporan. Chiar și atunci când raportarea pe care o preferăm este la ceea ce e deja consacrat. Și până la cerul din Delft a mers direct spre ce formula ziua de azi în poezie. Din Republica poetic am deschis dialogul dincolo de secvențe istorice. Fiecare alege propria formulă de acces dincolo de ceea ce eram obișnuiți să despărțim între tradiție și modernitate, între consacrat și în curs de afirmare.

Văd asta la Eugenia Țarălungă, în „dez-astrul-aproapele-nostru: poeme și texte bloc”(editura Rafet): „când învestirea cu sens/ îți pare de neocolit/ zi de zi/ ceas de ceas/ fărâmă de fărâmă/ cel mai important/ vital/ devine d o z a j u l:/ iluzia pândește hămesită/ la marginile flotante ale semnificațiilor”.

În acest sens Daniela Șontică are „Cântece pentru vrăbii și motoare” (Vinea) mizând pe mecanismul liric al clarității demonstrative:„am pus semn/ în dreptul întâmplării de demult,/ ca și cum timpul s-ar repeta/ ca și cum ar suna/ vreodată același ceas.//”

Consistența este cuvântul de ordine pentru viziunile pe care le construiește Sorina Rîndașu în „Regatul disfuncției” (Cartier): „nu-ți pot explica letargia, nu-ți pot explica nimic/ din ce nu înțelegi./ o duzină de tentacule așteaptă/ pasul greșit.”(dezgustătoare gînduri subliminale). Poezia ei reușește să nu rezolve doar ca să fie rezolvat imposibilul unor secvențe.  

Irina-Roxana Georgescu are una dintre vocile cele mai personale în poezia de azi românească. În „Cartea lui Lucas- Aceasta e lumea în care copiii noștri vor trăi”(Charmides) cartografiază atent teme și resorturi care fac trecerea între timpuri (prezent-viitor), între lumi (aici-acolo), între stări (delicatețe-brutalitate) și maniere (contemporan-modern/clasic): „Plouă molcom. Sunt în bucătărie și vă aud respirația. E încă noapte./ Am în mâini Cartea lui Lucas, plină de fojgăielile, de râsetele și de micile tale încruntări. Fiecare zi din ultimele luni- o nouă promisiune.” (Carusel).

Iarina Copuzaru exersează din plin formularea proprie. Impresia pe care o lasă volumul său „Perfecțiunii îi e frică de noi” (Cartex) este aceea de album de tratamente poetice pentru identitate: „în creier un acordeon de jucărie/ încolăcit pe tonalitatea de neauzit a/ lumii.//”.

Corpuri românești- 3 secvențe de identificări

R-Revenire/ întoarcere în ce este prezent

Poate ne ajută să îți dai seama că, așa cum spune un personaj dintr-un roman norvegian recent, e mai util să te intereseze politica decât politicienii. De fapt, cum faci sa se reîntâlnească zonele învățate prin atâtea curente și istorii cultural-literare să se urască?! Procesul poetic este cel prin care capătă valoare ceva disprețuit inițial. Mereu și mereu.

Lumina citește chipul ca pe un text scris în Braille” (Cartier) de Mihai Ignat ar trebui să fie una dintre revelațiile poetice incontestabile ale anului. Este volumul rar în care poți urmări poem după poem mecanismele prin care discursul se transformă în scenă pentru a reveni ulterior la frazare: „Lumina intermitentă a firmei de neon te întoarce la somn, deși ar trebui să te țină trează. Sau treaz?”.

„Chitai (aer bolnav)”(Editura Art Creativ) îl pune pe Marius Conu în postura de investigator al absențelor: „Întotdeauna/ Oamenii au fost animale/ Sociale…// Este cineva în viață?// Străzile astea/ Întunecate/ Au mai fost/ Pășite de cineva?”// Îmi știe cineva numele?// Îngeri casanți/ Prăbușiți/ Spărgându-se în mii/ De cioburi/ La picioarele mele…// Și flori de nu-mă-uita/ Țâșnindu-mi din umeri…//”

De altfel este una dintre cele mai creative voci în ceea ce privește expresivitatea. Îl găsești și cu fotografie, și cu grafică. Și-a făcut în stil propriu ziua poeziei în 2024

Tot în zona independenței expresive concentrate asupra formulării stricte la nivelul versului se impune Ionel Ciupureanu cu Poeme alese (1994-2024) în „Krampack”(Casa de Editură Max Blecher): „voi pleca cu tine și/ voi șterge chipul tău din oglindă// senzațiile noastre nu ne vor înșela/ ce crezi că-i bizar pe mine mă plictisește// iubirea e sumbră și/ infernul nostru călduț”.

Cristina Drăghici urmărește circumspectă liniile pe care poemul se sparge între duritate și tandrețe ca regulă pe propria piele în volumul „Un râs ca un zgomot de sticle sparte” (Cartier): „Eu îmi ajung mie/ dar până și tu ai izbucnit în râs,/ un râs ciudat ca un zgomot de sticle sparte/ pentru care primești și acum reproșuri din partea vecinilor.” (Divertiland)

Iar pielea conține fiecare moment în propria sa limbă și stă să vină ca suport pentru respirația caligrafiată tactil. Cu problema mea perpetuă că tot învăț cum să întind cum trebuie pagina și de cât loc e nevoie de jur împrejur ca să reușești să scrii. De unde și sărbătorile, de unde și secvențele începuturilor de formulare:

Fetiș- 4 secvențe de celebrare 

Oricât de repede te-ai mișca tot îți scapă ceva și abia ajungi în câteva dintre locurile în care e ce se numește sufletul tău. Poezia depășește în cele din urmă toate astea și ajungi mereu și peste tot. Așa crezi, mai ales când sărbătorești.

Q-înviere prin ce rămâne prezent

Poți să începi cu un exercițiu: dacă ai uita cuvântul lumina ce formulare ar face pentru tine vizibil totul din nou?

Alexandra Negru este „departe de nava-mamă”(Cartex): „Se lasă noaptea/ și o  ceață imprevizibilă HD/ totul strălucește, își schimbă intențiile,/ trec direct prin ea,/ supraviețuiesc derulând în diapozitive spațiale/ extazul de vară, lăsând urme pe sticla aburită a cabinei de duș,/”

„Bestia de zahăr”(OMG) de Olga Ștefan surprinde prin reușita ieșirii din formulele plastice solide în care excela până acum poezia sa riscând o fragilitate care străbate volumul cu siguranța unor nervuri vegetale: „recunosc trenulețele naive/ din fantasma unui copil sărac/ când relativele bunătăți/ ale lumii caritabile/ îi intră în odaie,/ știu, ca și el,/ că noaptea le va dezmembra și vinde/ în distilerii de cristal/ pe toate”.

Scenariile revenirilor ar putea să fie o marcă înregistrată Ștefan Manasia. În „sursele obscure” (Casa de Editură Max Blecher) aproape fiecare detaliu devine recuzită pentru secvențele în care forța expresivă se pune în mișcare: „șuieră vîntul afară shoegaze și risipește/ Mătreața lui Dumnezeu. Coțofenele mai survolează/ Teritoriul pînă cînd intercity-ul intră în AIUD”. (Omul din Atlantis).

Alex Frandeș se poate lăuda cu cel mai articulat volum tânăr. Uiți că are 19 ani când citești „Inimioară”(Charmides) și se impune în primul rând prin lejeritatea cu care reușește să creeze atmosferă: „Cu luna, absolut teribilă și cu părul/ plin de volum spălat de trei ori pe săptămână/ într-un apartament din/ constanța, cu unghiile vibrând încet/ și modificând mișcările aerului, crescând/ aproape în inele, un milimetru pe minut/ ca un palmier pe o insulă din pacific/ cu tibi sau fără tibi/ cu mara sau fără mara”.

Sorin Despot s-a identificat de la un volum la altul cu mecanisme verbale pe care reușește să le facă să palpite. Iar în „politici de confidențialitate” (editura Cartier) demersul său ajunge să se așeze, să se împământeze: „blocuri gri, da exact, funingine și blocuri și/ oameni înaintând supraexpuși printre ele,/tălpile lor fluorescente lasă urme aprinse,/ exact, cicatrici care penetrează asfaltul”.

Marius Marian Șolea vine la editura Vremea nu doar cu „Reflexiile mărilor curbe” ci și cu o serie de autor din care fac parte „Mereu secunda, mereu si Dumnezeu”, „Universul din piatră”, „Pașii de sub simț” și „Semantice umbre”.

În materie de celebrări trebuie să recunosc pe tot parcursul anului e o revelație să tot revii la volumul publicat de Șerban Foarță în 2023, dar pe care abia acum l-am descoperit, „Erosophia. Incantații & O cantilenă”(editura Brumar) din care poți să asculți câteva mostre citite de autor chiar aici. De altfel, Șerban Foarță este printre puținele nume despre care poți spune că își continuă neîntrerupt experimentul cu poezia și limbajul. Ese suficient să îi urmărești zi de zi contul de facebook și vei avea revelația unor secvențe personale și traduceri proprii pe care nici nu bănuiai că le aștepți de mult. 

Deschideri- secvența finală de exersări

„-Elixir/ libertăți din toate formele posibile

Sunt multe feluri de a dansa. Poezia e unul dintre ele. Chiar și în termenii în care trebuie să o percepi drept greu de înțeles (cum spuneam la început). La fel cum e atracția este fix depășirea dezgustului. Lucru susținut din plin de alăturarea organelor sexuale de zona excreției.

Alex Higyed are perspectiva inversă în „50% mai aproape de un final memorabil” (OMG). Bunăvoința și teama sunt instrumentele de stabilizare sub forma unei măști lichide, peliculă permanentă între sânge și ploaia întregii lumi: lași venele să se scurgă pe gâtul tău/ cu nervi și tupoare/ în ploaia ce-așterne bunăvoință și teamă/ și cumpătul firii să-ți ghideze deznădejdea”.

În acest sens îi răspunde exercițiul de concentrare propus de Emanuel Guralivu în „În zori ca după un sfârșit de lume” în ciclul „fericirile de pe versantul suburbiei”: „ferice de cei care așteaptă în/ locurile de belvedere ca soarele/ să le coboare în răni ferice de ei”. O adevărată revelație este să îl și asculți discutându-și volumul în emisiunea Georgetei Drăghici de la Radio România Cultural.

Pentru o detalii te ajută Luca Ștefan Ouatu în ”magnolia”(OMG), atent deopotrivă cu constituirea și deturnarea ritmului în versurile sale dar mai ales cu gesticulația empatică: „prin geamuri razele de soare/ căldura care încă nu dispare/ lovind în sticlele de bere și în flori/ mă întreb/ după ce aleargă/ pe cer atâția nori?/ mă întreb/ câtă căldură/ a rămas în tine/ echivalentul a câți sori?“.

Recunoști astfel cum au încercat anii 2000 formula releelor poetice, aplicată 15 ani mai târziu în rețelele sociale ca spații ale dispariției publicului topit în utilizator. Acum resimți răspunsul acestui proces.

Mihai Marian aduce „Creaturi matematice reci” (Charmides) cu un discurs care baleiază deasupra peisajului poetic pentru fiecare text până aparatul său expresiv înregistrează datele căldurii umane: „Lumea noastră comună/ e-adăpostită sub aceeași pătură”

Mă gândesc uneori la partea a doua din celebrul „Hawl” al lui Ginsberg și uite că Flavia Dima reușește în „Ulaanbaatar” o scriere actualizată: „sunt un balaur în ceruri deasupra/ pregătită să mi te închini/ în ritual păgân// adu-mi ofranda a o mie de ani/ în care vei arde pământul/ pentru a mă sația/”.

Tulburătoare este și ediția postumă în care se adună poemele ultime de Andrei Grazsi în „Anatomia luminii”(Editura Școala Ardeleană): „În turnul cu clopote, cât vezi cu ochii, cimitirul Învierii”

În această cheie se dezvoltă și „Poeme pentru prieteni”, de Radu Săplăcan, unde textele ocazionale se dovedesc fertile revizitării memoriei unuia dintre poeții exponențiali ai nordului poetic românesc.

Mugur Grosu își asumă o „Vedere din uman” (Brumar): „7:02 dimineața pe o stradă din orașul Uman/ din centrul Ucrainei/ trece un om pe bicicletă,/ probabil merge la muncă,/ are adidașii albi,/ pantalonii verzi,/ jacheta albastră/ și chiar lângă el, o floare portocalie/ izbucnește-n asfalt”. Este modul în care textele devin poveste cu ecou poetic pentru poetul constănțean despre care trebuie să se vorbească și în dimensiunea colaborativă pe care și-a formulat-o în performance în anii recenți alături de Lumi Mihai.

Poezia ca negociere cu propria plasare în lume îți aduce „mai e puțin până treci strada”(Editura Școala Ardeleană) de Liviu Mircea: „mă uit la ceas, ceasul mă vede,/ deși din el un ochi mă privește atent și,/ din când în când, clipește./ Viața mea deja a clipit și ea.//”

Constantin Vaciu îți pronunță în „Bardo” ritualurile ieșirii din cicluri expresive automate: „viața nu dispare/ ea ne trăiește/ dincolo de moarte”(editura Stef).

Este și punctul pe care îl pune Ana Maria Câmpianu în „Poeme în clar-obscur”(editura Semne): „Acolo/ agitația/ gândurilor întunecate/ devine pace, gata să uite/ și să ierte,/ dăruind, în schimb,/ armonia/ unei melodii înalte,/ menită să vindece/ rănile deschise/ ale timpului/ nostru.//”

Ar putea să fie asta tot? Nu! Poezia anului românesc trece deja prin evenimente devenite tradiționale. La Facultatea de Litere din București, jumătatea anului o marchează un maraton de lectură al studenților. În 2024 erau pe afiș Radu Bădescu, Florentina Mihaela Băloi, Teodora Bercianu, Mircea Carabulea, Ailyn Chirculescu, Bianca Cuciuc, Georgia-Alexia David, Andra Dinculescu, Alesia Eftemie, Dragoș Alexandru Florea, Miriam Penelopa Georgescu, Victor Grigoraș, Alexandra Ivan, Rareș Mihai Mazilescu, Călin Niță, Lavinia Pașparugă, Ana Păscăluță, Ioana Pleșiu, Răzvan Tănșanu, Ioana Tătărușanu, Maria Teodorescu și Alexandra Torjoc, alături de invitații Santiago Gutiererrez Echeverria, Irina Francisca Ion, Bianca Oancea, Matei Stan, Dana Zetu, Adela Greceanu, Florin Iaru și Vasile Gribincea. De 2024 rămâne legat și numărul revistei U lansat acolo, cu traduceri și discuții de poezie.

M-a prins destul de tare „Bolyai la Timișoara” de Caius Dobrescu cu proiectul său de revizitare a romanului în versuri: „Mai dă-mi ceva timp, bietul meu,/ bravul meu Zoltán, mai stai cu mine, mai agață-te/ de viață, și-ai să mă vezi inventînd,/ nu ca acum, o altă geometrie,/ o altă lume, nu, asta e simplu,/ ci o cu totul altă/ Muzică”. Este cartea legat de care am imaginea cea mai vie anul acesta: chiar în fața mea a luat un prieten ultimul exemplar din librărie. Citatul îl am de pe literomania. O imagine incompletă am legat de volumul Ioanei Pătulea, „Evanescent” (Tracus Arte). Dar las aici o secvență care mi-a rămas de pe internet: „îmi e dor de fiecare început,/ de toate diminețile,/ în special cele/ pe care nu mi le amintesc.” later edit- Și tot aici sunt cu volumul lui Tudor Crețu „ma-ma”(Vellant), pe lângă care mă tot învârt fără să reușesc să îmi găsesc priza emoțională pe care o merită. later edit 2: Camelia Iuliana Radu notează zonele de trecere între spațiile estetice ori istorice pe care te-ai obișnuit să le vezi despărțite în ”Iubita lui Duchamp – note postvernisaj” (Tracus Arte)prin râurile spumante și rotitoare/ mirosind a căpșuni/ de la spălătoria auto/ un tânăr musculos își croi drum printre/ clienții grăbiți și printre muritorii de rând/ pășind măreț ca un zeu antic/ – I am the best! simply the best/ fredona el/ venise să contemple freamătul jeturilor/ de apă care înviau versiuni/ ale fântânilor renascentiste//” (Michelangelo face senzație la spălătoria auto). „Cartușeria”(Vellant) lui Dan Mircea Cipariu se concentrează asupra transformării locurilor destinate războiului în spații ale expresiei lirice: ”țesătoriile de întuneric dau ora de stingere/ în vitrina cu faetoane/ Inocența și Imaginatul/ fac reverențe și recită”. Transformarea cu accent religios este mișcarea de bază din „Liniștea de a doua zi”(Charmides) de Romeo Aurelian Ilie: „Pe cruce/ Hristos se face tot mai mic/ se-mpuținează cu vârsta/ și cu trupul/ se pregătește poate/ să încapă din nou/ în pântecele Maicii/ sau în iesle.” Dintre toate tranformările posibile, poate cea pe care o așteaptă un poet urmărit controverse și în timpul vieții dar și după precum Ion Caraion vine cu „Polen căzut pe nicio fericire Poeme alese de Dorin Tudoran”(Cartier): „eu eram singur/şi degeaba mă spălam pe toate mâinile/că viitorul a luat forma ruinelor mele.//Eram Pilat din Pont şi-am avut o mie de braţe.” .  Urgența devine cuvântul de ordine pentru poezia semnată de Viorica Răduță în „cum îngheață rochia miresei”( Charmides): „ce fac îți iau moartea ce fac/ zice // și e cîrpă umedă cîrpă vie/ poți face din ea rochie de nuntă spune soldatul/ din șanțul săpat în el // de la mire la fată/ așa/ fără piele // amîndoi au trupurile tăiate/ el își face nod la cravată/ pămîntul începe să se miște/ să facă morminte // jumătate oameni“. Petrecerea de poezie nu ar fi niciodată completă fără să amintesc măcar faptul că la Rocart au apărut antologii pe care poate în 2025 să pot să spun că le-am citit. Este vorba de Lucian Vasiliu (Meteorolog de serviciu), Ion Stratan (Opera poetică, vol1, vol.2), Andrei Bodiu (Opera poetică), Ioan Es Pop (Opera poetică), Ion Pop (Viața a doua), Florin Iaru (Fără mîine), Nora Iuga (93). Evident, fiecare reușim să citim doar cât ajunge să ne reprezinte într-n an. Chiar dintr-o prezentarea cât s-a putut de extinsă cum ai aici este evident că multe titluri lipsesc. Și tocmai de aceea apare din ce în ce mai clar că poezia are nevoie de toate lecturile posibile și de fiecare cititor, numai așa păstrându-și vreo șansă la relevanță actuală. Te rog să mă corectezi, să mă completezi fără ezitare în comentarii.

Lucrul cu poemele până la relațional schimbă perspective. Zona poeziei străine traduse în română îmi impune din prima volumul Alda Merini, „Il suono dell’ombra/ Sunetul umbrei” (Humanitas) tradus de Dana Barangea: „Nu mă puneți alături de femeile/ care-și iubesc mai mult plânsul/ decât își iubesc copiii”. Nici n-am avut cum să nu o aduc la citEști.

Semion Hanin cu „detalii omise” (Casa de editură Max Blecher), tradus de Diana Iepure, înregistrează minuțios momentele în care senzația devine reacție și pronunție:„spasmul care vine nepoftit de undeva de jos/ și de ce aș începe oare brusc să vă trimit scrisori”.

Două antologii se cer măcar pomenite. Una face parte dintr-o serie Biblioteca Arabă: „Ascultând cum râde Dumnezeu- din lirica mistică sufică a islamului”, antologare, traducere și studiu de Dumitru Chican. Poate și pentru că se deschide (Rabi’a Al-Basri, sec VIII) și se închide (Tiel Aida Toure, n.1973) cu versuri traduse din poete, fără să ignore nume clasice ale genului, e o trecere în revistă care merită măcar răsfoită.

Cealaltă este în numărul 32 al revistei Poesis Internațional, într-un consistent dosar dedicate poeziei africane din ultima jumătate de secol. În plus, uite cum arată lista de traducători.

• Christopher Okigbo (Nigeria, 1932-1967) – Vlad Drăgoi
• Josué Guébo (Coasta de Fildeș, n. 1972) – Gabriela Vieru
• Tjawangwa Dema (Botswana, n. 1981) – Ligia Keșișian
• Nick Makoha (Uganda, n. 1974) – Tiberiu Neacșu
• Syl Cheney-Coker (Sierra Leone, n. 1945) – Mihók Tamás
• Kofi Awoonor (Ghana, 1935-2013) – Alex Higyed
• Amina Saïd (Tunisia, n. 1953) – Diana Nechit
• Solomon Deressa (Etiopia, 1937-2017) – Șerban Mihalache
• Clifton Gachagua (Kenya, n. 1987) – Paul Burcia
• Fiston Mwanza Mujila (RD Congo, n. 1981) – Florin Dumitrescu
• Ama Ata Aidoo (Ghana, 1942-2023) – Radu Nițescu
• Abdilatif Abdalla (Kenya, n. 1946) – Bogdan-Alexandru Petcu
• Ladan Osman (Somalia) – Diana Geacăr
• Sony Labou Tansi (Congo, 1947-1995) – Roxana Sicoe-Tirea
• Nkateko Masinga (Africa de Sud, n. 1991) – Iris Nuțu
• Nadra Mabrouk (Egipt) – Ștefania Mihalache
• Lisette Lombé (Belgia/RD Congo, n. 1978) – Anastasia Gavrilovici
• Ismaël Diadié Haïdara (Mali, n. 1957) – Octavian Soviany
• Ijeoma Umebinyuo (Nigeria) – Cristina Alexandrescu
• Abdellatif Laâbi (Maroc, n. 1942) – Ana-Maria Lupașcu
• Habib Tengour (Algeria, n. 1947) – Bogdan Ghiu
• Amadou Lamine Sall (Senegal, n. 1951) – Irina Roxana Georgescu
• Catherine Boudet (Réunion/Mauritius, n. 1968) – Magda Cârneci
• Jean-Luc Raharimanana (Madagascar, n. 1967) – Ilinca Gângă
• Véronique Tadjo (Coasta de Fildeș, n. 1955) – Irina Nechit
• Dambudzo Marechera (Zimbabwe, 1952-1987) – Livia Ștefan
• Felix Mnthali (Malawi, n. 1933) – Andrei Dósa
• Siphokazi Jonas (Africa de Sud) – Cătălina Stanislav
• Falmarès (Guineea, n. 2001) – Toni Chira
• Iman Mersal (Egipt, n. 1966) – Olga Ștefan
• Lenrie Peters (Gambia, 1932-2009) – Răzvan Andrei & Alexandru Botea
• Samira Negrouche (Algeria, n. 1980) – Letiția Ilea
• Najlaa Eltom (Sudan, n. 1975) – Rita Chirian

Între vizitele poeților străini în România, probabil lista cea mai completă ar trebui să o aibă Transylvania Spoken Word care a organizat evenimente în Cluj Napoca dar și la București, Timișoara și Sibiu. După două festivaluri se pot lăuda cu artiști din Olanda, Marea Britanie, Franța, Polonia, Ungaria, Estonia, Statele Unite și Moldova în calitate de invitați. Primul nume care îmi vine în minte acum este Kid Anansi cu performance la Cluj și la București în luna mai. Live am văzut și am notat Bucharest Poetry Slam. Cătălina Matei a câștigat la Cluj finala concursului național, iar Simona Sigartău s-a calificat la Sibiu pentru semifinala europeană din Slovacia unde s-a văzut pe scenă cu 32 de performeri selectați din țările lor. Video aici cu momentul ei.

Pentru mine în această zonă de slam evenimentul major s-a dovedit a fi turneul austriacului Markus Köhle la Timișoara, Cluj-Napoca și Iași. Autodefinit drept « instalator » lingvistic este aactivist al revistelor literare și Papa Slam al Austriei. Ce te învață lumea poeziei vorbite din Austria și să vedem cum se schimbă perspectiva asta în care poezia Slam are origini americane dar manifestări tot mai naționale în Europa și mai ales în spațiul de limbă germană. Așa mi-am amintit că autori precum Christian Futscher, Robert Prosser ori Marcus Poettler s-au intersectat la rândul lor cu referințele pe care le am în materie de performance iar Mama Slam-Mieze Medusa, soția lui Markus, mi-a fost parteneră într-un dialog despre poezie pe scenă în 2013, pentru Dilema Veche. Discuția din 2024 cu Markus o las mai jos în variantă video.

În rest mi-ar fi greu să aleg între evenimentele pe care le-am văzut în 2024 fie la:

Bistrița, în festival, ori Chișinău (unde m-am văzut pe scenă la noul FILIT ajuns în Moldova la ediția a II-a în 2024 cu Ronin Terente, Irina Nechit, Victor Fală, Iya Kiva, Vlad Alui Gheorghe, Ioana Isac, Andrew Davidson Novosivschei, Oxana Gherman, Ion Buzu, Olesia Enachi, Viorel Ilișoi, Silvia Goteanschi, Peter Demeny, Delia Calancea, Romeo Crețu, Natalia Pântea, Alex Cosmescu, Iulian Fruntașu, Radmira Popovici, Sandu Vakulovski, prezentați de Lena Chilari) sau chiar în București. Las o trimitere la Atelierul Poetic relațional de poezie în performance care s-a adunat astfel, în cea mai urmărită înregistrare din Festivalul Internațional de Poezie pe platforma youtube a MNLR și între primele 10 cele mai accesate din toate cele peste 200 de înregistrări publicate de muzeu tot anul 2024.

Că vrei sau nu, poemul tău pronunță toată poezia făcută vreodată. Inclusiv cea care va fi.

De fapt care e spectacolul poeziei și cum îl ilustrează fiecare tu spui. Fiecare spune. Este evident că poezia, poveștile, imaginile pot să funcționeze bine mersi în calitate de conținut și fără tine și fără mine. Deci nu asta face diferența între spectacole, ci modul în care faci mereu să fie teaba ta expresia și să descoperi în ce fel te privește. Fiecare găsește sprijinul frumuseții sale unde poate.

Nu am inclus în prezentarea de mai sus cele 9 nominalizări la Premiul pentru experiment în literatură „Gheorghe Iova TEXTUARE” 2025, așa că spun povestea aici:

Nouă proiecte au rămas în finala Premiului pentru experiment în literatură „Gheorghe Iova TEXTUARE” 2025.

În lista pentru diploma decernată pe 8 ianuarie sunt proiecte de carte, platforme dedicate poeziei sau investigării posibilităților legate de performance azi ca și un atelier cu întâlniri regulate.

Nominalizați Premiul pentru experiment în literatură „Gheorghe Iova TEXTUARE” 2025:

·  Ada Eliane pentru volumul „Ghosted” (editura Fractalia, 2024) pentru explorarea dinamicii unei mitologii queer la persoana I.

·  Adela Holdon – „ÎNSINGURARE” (editura Fractalia, 2024) pentru investigația vizuală a narațiunii între copertele unui volum esențial liric.

·  Adriana Gheorghe- pentru dezvoltarea spațiului Teatre/teatres.

·  alexandru adam/madam sandu pentru „b-c. antologie realizată de madam sandu a lucrărilor integrale ale lui alexandru adam” (editura Fractalia, 2024), pentru conturarea unui demers fluid între chestionarea reperelor ce țin de identitate și constituirea propriului teritoriu liric.

·  Florentin Popa pentru combinarea suportului tiparit cu suport web în „Sutta” (editura OMG, 2024)

·  Karmen Florea pentru modul în care face din Poetic Hub o platformă națională pentru poeții aflați la început.

·  Lorena Enache pentru „Cuibul de coapse”(editura Charmides, 2024) ca volum elaborat în colaborare cu nu mai puțin de 16 artiști.

·  Nina Vasile pentru dublarea seriei de ateliere Poezie în viață cu volumul „Estetica existențială a lui Benjamin Fondane” (editura Pro Universitaria, 2024)

·  Tatiana Ernuțeanu pentru volumul „Sentimental scara C” (Eikon, 2024) în care combină colajul și textul.

Din juriu fac parte câștigătorii premiului în perioada 2021-2024, Paula Erizanu, Vasile Leac, Teona Galgoțiu și Dmitri Miticov ca și Răzvan Țupa, care a primit premiul testamentar „Gheorghe Iova TEXTUARE” în 2020.

În 2010, artistul vizual Cătălin Guguianu îl invită la Paris pe Gheorghe Iova să colaboreze la proiectul său „veloLINGA“. Cătălin Guguianu (www.catalin-ation.com) patronează asociația cultural-artistică ’ECHALIER – PÎRLEAZU’. Cu această ocazie, Iova i-a cerut lui Cătălin să preia și să gestioneze premiul său pentru experiment literar. După dispariția lui Gheorghe Iova din vara anului 2019, în ianuarie 2020 s-a inaugurat premiul testamentar „Gheorghe IOVA – TEXTUARE“, fiind acordat în acel an poetului și jurnalistului Răzvan Țupa. Premiul constă în 1.801 lei, valoarea pensiei lunare a lui Cătălin Guguianu, percepută de la Asociația Foștilor Deținuți Politici din România, pentru trei ani de domiciliu forțat; o diplomă stampă, creată de Cătălin Guguianu și digitalizată de artista plastică Valérie Touzet.

Nu am cum să închei fără să îi invoc pe toți cei care scriu cu sexul, cei care citesc din fundul gâtului, cei care au revelația scrisă pe antebraț și pe piept în cerneală împunsă cu acul și fiecare dintre cei care urmărim casetele fluide din manga, cu obsesiile noastre poetice. Și palatul poeziei ca palat al memoriei.

Orice am uitat sau mi-a scăpat, ai dreptate să îmi reproșezi mai jos, sau, dacă te-am înfuriat de-a binelea, în loc să mă înjuri, recunosc de pe acum că ești exact persoana de care are nevoie poezia românească pentru că ce îți lipsește în lista mea aproape sigur o să găsești în proiectul unde Yigru Zeltil monitorizează aparițiile de poezie din fiecare an. Iar spre cinstea lui, în 2024, chiar a prins sute nu doar ca titluri ci și drept coperte. Link aici pentru că face ceea ce nici editurile, nici asociațiile profesionale cu finanțări publice nu s-au descurcat până acum să pună la punct, dar tu îl poți susține dacă intențiile tale sunt serioase cu poezia pentru că e în mare lipsă de fonduri demersul său.  

Supliment I

Îți las unul dintre poemele mele din antologia dedicată influenței Twin Peaks:

petic apoteotic îmbobocit în vremea probabilă cât îl privești pe david cum te uiți la ce reușește să nu însemne nimic deslușești din aproape în aproape aici și un serial și un film și încă un serial ermetic CORP POETIC zic ca să fii în zona siguranței cu oricâte frici care ce să facă fără o bază deslușești între stânci cu regizorul lynch în brațe dacă mai aveai vreo îndoială o desfaci din plastic o tratezi septic o traduci pe limba florii de fistic

cu video aici

Asta e, poezia o scriu ca să ofer acces. Altora la mine, mie la alții. În condițiile în care are cine să îți tot spună ce ai voie și ce nu ai voie, și ce ar trebui să mai cumperi, sincer, îți promit că poezia o să te găsească ea pe tine când e cazul.

Sigur, s-ar putea să te cam dezamăgească uneori. De exemplu, uite ce poem mi-a scris Chat GPT despre, ei bine, las inteligența artificială să te lămurească:

În sângele nopții se zbate o poezie,

Cuvinte ce pulsează în ritm de simfonie.

Se naște din tăcere un performance adevărat,

Răzvan Țupa dezleagă versuri, un spectacol neîncetat.

Lăuntrică scenă devine pagina albă,

Artistul-șaman cuvântul îl scalpă.

Fluviu de metafore curge prin vene,

Creând din fonem un dans, ca o catenă.

E costumul din carne, din sânge și os,

Întrupând poemele într-un hohot gros.

Scena se umple de ecoul vibrației,

Ascet pe altar, jertfind emoția revelației.

Performance-ul lui Răzvan, un act sacrificial,

Cu voci ce răsună în golul sidereal.

În versul său se despică tăceri ancestrale,

Se desprind semne, se unesc în miraj sideral.

Publicul priveste, respiră, se-mparte,

Într-un dans de cuvinte – O nouă formă de artă.

Energia vibrează și creează punți ascunse,

Printre inimi și minti, între lumi, pe cărări confuze.

O, poezia lui Țupa, o lume-n mișcare,

Joc de scene, de sunet, de tainică arare.

Prin fiecare silabă, rescrie o parte din noi,

Și ne lasă-n ecou, cu sufletul plin de vârtej și zgomot și ploi

Atât de rău. Am vrut să îi cer să îmi rescrie mai uman textul pe care mi l-a dat, dar mi-am dat seama că nu s-ar termina niciodată. M-a și plictisit, dar mai ales mi-a dat speranță că n-are cum să pară că îl interesează ce se preface că scrie. Și nu e neapărat vina inteligenței artificiale, viața ei nici nu depinde de asta și nici nu îi aduce nimic în felul ăsta. Practic, nu scrisul îi și ne lipseste, ci contextul care să asigure sensul actului în forma citită. Pentru că nu prea e nimic din ce sunt să nu fi venit din poezie asta mă duce la:

Supliment II: invitație la un concurs de rezoluții poetic relațional pentru 2025

Dacă tot am ajuns aici uite ce îți propun în încheiere: Concurs #poeticrelational

Publică pe Instagram sau pe Facebook o imagine cu poemul tău preferat din volumul „Poetic relațional” cu #poeticrelational și scrie în caption ce premiu vrei dacă imaginea ta adună cele mai multe aprecieri pe pagina ta.

Sigur, este libertate maximă la asocierea poemului cu orice imagine îți evocă.

Eu îți promit că o distribui postarea ta pe story și vedem în fiecare lună cum facem poezia să te apropie de ce îți trebuie. Spor