Cum participi la concursuri de poezie

Așa cum fiecare vine cu perspectiva lui asupra poeziei și atunci când e vorba de concursuri de gen obiceiurile sunt nenumărate.

De ce te-ar interesa un concurs de poezie?

Pare o problemă absurdă, dar chiar e bine să nu ai încredere în concursurile de poezie. Dacă aș face o listă a motivelor pro concursuri pe ea s-ar găsi lucruri precum:

  • e o ocazie să vezi ce contează într-o competiție (sau alta) când ceea ce contează e scrisul
  • premiul poate să fie însoțit de bani sau publicare (cu reținerea pe care o pomenesc mai jos), dar sigur e un moment în care se poate discuta de o oarecare expunere publică.
  • îți cam dai seama cam ce îl interesează pe fiecare din poezie fie că e participant ori membru al juriului

Care e problema concursurilor de poezie

Să spui că o competiție cu valențe creative ar avea o singură problemă înseamnă să fii optimist, poate. De fapt pe listele problemelor găsești oricând:

  • Nici după ce se anunță rezultatele nu e prea clar ce a contat în jurizare.
  • Oricât de corectă ar fi punctarea, până la urmă jocul notelor între listele membrilor din juriu chiar include o doză de noroc pentru cei din partea superioară a clasamentului.
  • Chiar și dacă o să câștigi tot rămâi cu impresia că ai aflat prea puțin din impactul real al lucrurilor pe care le scrii.

Când e de dat sfaturi oricine e specialist

Așa că tot ce contează e să te uiți cine e în juriu și cam ce tipuri de poezie premiază, altfel îți reduci singur șansele de a ieși muțumit chiar și din întâmplare.

Toată povestea de mai sus e legată de faptul că se apropie luna septembrie când ar trebui afli câștigătorii din concursul de poezie din cadrul zilelor Constantin Virgil Bănescu, ediția a XIII-a.

Din partea mea, povestea jurizării a fost așa:

Au fost mai multe texte decât de obicei interesate de forme fixe și rimă. Impresia e că putem vorbi despre o redescoperire a instrumentelor clasice în poezie.

Partea proastă e că multe texte dau impresia că autorii au ales greșit concursul la care să participe. (de aici recomandările de mai sus)

Iar de punctat… voi publica punctajele pe care le-am dat eu, după ce e publică lista câștigătorilor.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.