Toate articolele scrise de Răzvan Țupa

Alergii si alte fantezii

strănuţi şi mă duci din momentele cele intense în acest
singur vârf de ac în care eu sunt doar o amintire cu mine

de aici toate lucrurile se desfăşoară înainte şi
înapoi. sigur aici eşti şi tu şi tot restul întâmplărilor tu
chiar şi dimineaţa când ai văzut că nu se poate spune dacă
tot ce tot ce aveai nevoie era o întrebare pusă fix la timp

“tu te bărbiereşti deja?” mă cam mir. e singura nelămurire
complet şi existenţială pe care am moştenit-o de mic
singurul moment când mi se cerea sinceritate absolută
şi cel care mă întrebase mă privea în oglinda din baie

cu spuma de ras înlăturată de pe jumate din faţa lui
care peste numai o lună se va despărţi de tot de noi toţi
„nu încă” am spus grăbit încântat că am găsit o ieşire din
singura problemă intimă pe care m-am trezit brusc că o am

era şi singura discuţie absolut personală din toţi
cei 20 de ani de până atunci şi de după şi eu minţeam
„păi să începi cât mai târziu” mi-a zis „e un chin te ţine tot restul
Vieţii. În fiecare zi sau, mă rog, dacă poţi să te abţii

Creşte tot timpul” părul ăsta pe orice se întâmplă să ai
Ca atunci când abia îţi mai poţi aminti ceva de care nu mai
Ştii cum să dai şi trebuie tu să te hotărăşti repede când
Tot ce te împiedică să ai legături cu tine cel de aici

Să cureţi să tai să alegi o zi în care tot restul vieţilor
Tale se pot sprijini oricât timp şi oricâţi copii râd în tine

Psihopoem in variante si alte fante

Ca sa fac varianta feminina si cea masculina de la psihopoem m-am trezit asa intr-o dispozitie obsesiv compulsiva. repetam si reluam. si pana la urma uitam.
Cum ma tot gandesc eu cum sa fac sa imi recuperez memoria imi dau seama si ca uitatul asta uite ca ma fereste sa fac fixatii. Cum ar veni as fi obsesiv compulsiv dar uit 🙂
in sfarsit:

Sunt doar variante ale noastre și fiecare câte o cale

Alături de celelalte dintre atâtea moduri în care doar tu

Ai putea să fii acoperind treptat posibilităţile reale

continuarea la link-urile relationale de mai sus.

documentarul de luni

Daca tot am pus mai deunazi Enter the Void, e bine sa clarificam si lucrurile legate de Cartea Tibetana a Mortilor. Iar ideea de a oferi sens trecerii de la viata la moarte e cat se poate de provocatoare. Ca sa nu mai spun ca partea mea preferata e „trebuie sa te gandesti asa: o sa las frica si groaza, o sa recunosc tot ceea ce imi apare drept o proiectie a mintii mele”. Suna cumva in vocea lui Leonard Cohen aici.

Cast
Leonard Cohen … Narrator
The Dalai Lama … Himself
Ram Dass … Himself
Nagap … Himself
Togden Rinpoche … Himself
Pradam Tsering … Himself
Zopa … Himself