Arhive categorii: actual
informatii, stiri, premii de poezie
Premiului CARTEA ANULUI 2011
Potrivit unui comunicat de presa, miercuri, 23 noiembrie 2011, orele 19:00, Clubul Prometheus găzduieşte festivitatea de decernare a Premiului CARTEA ANULUI 2011.
Premiul, în valoare brută de 10.000 RON, acordat de revista România literară cu sprijinul Fundaţiei ANONIMVL, va fi decernat de către juriul format din Nicolae Manolescu – preşedinte şi redactori ai revistei “România literară”.
Volumele nominalizate pentru acest premiu sunt:
· “Opera poetică”, Fernando Pessoa, în traducerea lui Dinu Flămând (Editura Humanitas Fiction)
· “Acasă, pe Cîmpia Armaghedonului”, Marta Petreu (Editura Polirom)
· “unelte de dormit”, Ioan Es. Pop (Editura Cartea Românească)
· “Ion Creangă. Cruzimile unui moralist jovial”, Eugen Simion (Editura Princeps Edit).
· “Viata lui Kostas Venetis”, Octavian Soviany (Editura Cartea Românească),
· “Scurtă istorie. Panorama alternativă a literaturii române”, Mihai Zamfir (Editura Cartea Românească).
Câştigătorii ediţiilor anterioare ale Premiului CARTEA ANULUI:
Premiul Cartea Anului 2002: Gabriel Liiceanu – “Usa interzisa”, Editura Humanitas.
Premiul Cartea Anului 2003: Monica Lovinescu – “Jurnal III”, Editura Humanitas.
Premiul Cartea Anului 2004: Colectivul de traducatori, coordonat de Cristian Badilita, pentru traducerea primelor 2 volume din biblia “Septuaginta”, Editura Polirom.
Premiul Cartea Anului 2005: Florina Ilis – “Cruciada copiilor”, Editura Cartea Românească si Andrei Cornea – “Cind Socrate nu are dreptate”, Editura Humanitas.
Premiul Cartea Anului 2006: Florin Turcanu – “Mircea Eliade. Prizonierul istoriei”, Editura Humanitas.
Premiul Cartea Anului 2007: Mircea Cărtărescu – “Orbitor” (vol.III), Editura Humanitas, Bucureşti.
Premiul Cartea Anului 2008: Eugen Negrici – “Iluziile literaturii române”, Editura Cartea Românească.
Premiul Cartea Anului 2009: Varujan Vosganian, “Cartea şoaptelor”, Editura Polirom.
Premiul Cartea Anului 2010: Ion Vianu, “Amor intellectualis”, Editura Polirom.
Vâslaşi la bărcuţele poeziei, un film despre poezie la TVR
Filmul Vâslaşi la bărcuţele poeziei, realizat de Robert Şerban, producţie a TVR Timişoara (cameraman Nicu Zambori, montaj – Constantin Buţă), va fi difuzat, în premieră, de către TVR Cultural, luni, 14 noiembrie, ora 14,30.
Filmul a obţinut, în luna septembrie, premiul I în cadrul Festivalului Naţional de film „7 arte” şi spune povestea unui concurs inedit, organizat de către artistul vizual Ion Barbu, pe un râu ce traversează Peştera Bolii de lângă Petrila. 101 de poezii din autori clasici şi contemporani au fost transcrise de către copiii din Petrila pe coli de hârtie, iar acele coli de hârtie au fost „transformate” în bărcuţe ce, apoi, au fost lansate la apă. Filmul surprinde atmosfera pregătirilor pentru concurs, dar şi desfăşurarea… competiţiei.
Din „distribuţie” fac parte: Şerban Foarţă, Ildiko-Gaboş Foarţă, Nucu Pandrea, Ion Barbu, Dinu Olăraşu, Ion D. Sîrbu şi alţii.
Zilele dansului austriac la Teatrul Odeon
Potirivit unui comunicat de presa, pentru a veni in întâmpinarea interesului în continuă creștere față de dansul contemporan, Forumul Cultural Austriac organizează la Teatrul Odeon între 11 și 13 noiembrie un show-case dedicat dansului austriac. Programul conține spectacole susținute de unii dintre cei mai importanți reprezentanți ai scenei de dans austriece, vizionări de film și discuții cu artiștii.
Astfel, vineri, 11 noiembrie, de la ora 19.00 şi 21.00, Sala Studio a Teatrului Odeon va găzdui spectacolul:
MADE IN RUSSIA
Cu: Andrei Andrianov & Oleg Soulimenko
Unul a fost dansator la Teatrul Bolschoi din Moscova, celălalt rezultatul unui
one-night-stand din Moscova al lui Jean Luc Godard. Acum ei sunt împreună pe scenă și vorbesc despre biografiile lor artistice, marcate de tradiția rusească precum și despre influențele din vest (improvizație) și din est (Butoh). Rezultatul este o combinație absurdă și ilară, un performance de dans contemporan cu adevărat internațional și multicultural.
Concept, realizare, performance: Andrei Andrianov, Oleg Soulimenko
Consiliere dramaturgică : Judith Helmer
Consiliere artistică: Robert Steijn
Scenografia, costume: Anke Philipp
Lumini: Bartek Kubiak
Montaj video, fotografii: Elena Tikhonova
Video appearance: Dasha Andrianova & Alevtina Golubeva
Durata: 60’
Sâmbătă 12 şi duminică 13 noiembrie, ora 19.00, Sala Studio a Teatrului Odeon va găzdui
Spectacolul coupé
DANS.KIAS – exposition corps & IMBUE Continuă lectura Zilele dansului austriac la Teatrul Odeon
