car tendințe de floarea-soarelui chiar și pe bicicletă stăm acolo unde nu ni se spune cine să fim și e tare bine să auzim cum se dă peste cap ce știi că se așteaptă cineva și nu zice care cu spițele undă niciodată niciodată niciodată care cu ele corpuscul până și o anvelopă nou-nouță mai devreme sau mai târziu are nevoie să fie vulcanizată doar te înclini ușor în direcția opusă și căderea e amânată iar SEPAR MĂDULARUL SEMIAUXILIAR) sms diferit (culoar liber pe linia de ziar unde senzația de realitate traumatică e rezolvată direct din instrumentar așa tare mi-ar fi plăcut să te confund în fundal cu simbolismul legendar doar că avem fiecare propriul lui bestiar îmbuteliat la sursă servit la pahar înfiorați în ciuda lui Epicur chiar și în plin regim imperturbabil corpuscular
conține regenerarea deficitară când vine după care e gata și e clar știm cum stăm la ședință ne-a zis dacă nu înțelegem ce am făcut bine nu ne prindem nici unde am dat-o în bară eu mă gândeam că în toată sărbătoarea succesului o să aflu cât timp mai primesc doar jumătate din salariu dar succesul obținut pare că bagă seturi noi de probleme de explicat de asumat de umplut timpul de orientare și recuperare rar am respirat mai interesant și mai bine SEROTONINA MENȚINE SERPENTINA) sms dezmeticit (cine reține teoretic deține dar ce asta e în funcție de doctrine sunt ele albine solitare să le vezi cum dorm pe o creangă într-o fotografie de ce n-ar fi și cineva care să răcească odată cu tine sigur asta vine de la sine nu te abține
ce-ai cefalee la toate capetele mai și vorbesc poate dacă n-aș zice nimic nici nu s-ar vedea dar era numai impresia mea toată seara am întrebat vedete și lume ca mine care-i faza și niciunul nu s-a prins că mă doare capul nici nu aveam pretenția dar poate ar fi fost frumos cu toate că n-ar fi ajutat probabil ce să mai SOMAI MĂTASEA SUBLIMATĂ) sms delir (hai treaba cu staruri a rămas ceva ce ai făcut anul trecut aproape borai la perete pachete de quarcuri și acum pornești iar de la prima oră că dacă stai te trezești că te locuiesc aceiași crai pe biciclete se țin de tine scai cu tot cu cerul lor din secvențe corai
gâdilicioasă e conversația de supermarket după masă transmisiunea e ireproșabilă premiile au curs fără întrerupere imaginea va fi clară abia după ce datele sunt procesate cu refrenul respirației mă scoți din anxietăți cu muzicile hainelor pe piele îmi acompaniezi exercițiul cu bătrânica de nu se mai dă dusă de la casă bucuroasă că a găsit pe cineva cu care să vorbească și o lasă SUSPICIUNE MĂNOASĂ SINUOASĂ) sms decojit (poate să stea cât vrea în conversația întâmplătoare cum spune orice discuție din care prinzi pe grimasă numai frânturi mereu fragmente care stabilesc exact unde sunteți și cui îi pasă se bazează pe faptul că ea o să moară prima de parcă prin asta ne-ar da tuturor clasă punga intențiilor o scoți pe o terasă respiratoare unde foșnetul n-are nevoie de plasă
16 februarie – Miră corporală
poezie de azi cu răzvan ţupa
Manage Consent
To provide the best experiences, we use technologies like cookies to store and/or access device information. Consenting to these technologies will allow us to process data such as browsing behavior or unique IDs on this site. Not consenting or withdrawing consent, may adversely affect certain features and functions.
Functional
Mereu activ
The technical storage or access is strictly necessary for the legitimate purpose of enabling the use of a specific service explicitly requested by the subscriber or user, or for the sole purpose of carrying out the transmission of a communication over an electronic communications network.
Preferences
The technical storage or access is necessary for the legitimate purpose of storing preferences that are not requested by the subscriber or user.
Statistics
The technical storage or access that is used exclusively for statistical purposes.The technical storage or access that is used exclusively for anonymous statistical purposes. Without a subpoena, voluntary compliance on the part of your Internet Service Provider, or additional records from a third party, information stored or retrieved for this purpose alone cannot usually be used to identify you.
Marketing
The technical storage or access is required to create user profiles to send advertising, or to track the user on a website or across several websites for similar marketing purposes.