chenar invizibil pentru că alt centenar decât eclipsa eu n-am mai prins doar atunci când s-au blocat manechinele pe rampa din fața muzeului de artă legendar și băieții care băgau bețe în cutiile de tablă au înțepenit un pic era clar că n-are cum dar tot am sperat că nu o să iasă niciun soare pe parte cealaltă să vezi pe unde scot cămașa cu show-ul abia când am coborât la metrou am recunoscut vopseaua albă din părul împletit al unei tipe care fugise imediat ce s-a spart defilarea în costume de design adecvat ocaziei căcat și am putut să respir acum nu s-a terminat nimic nici nu a început doar s-a trecut cu ce s-a putut din bizar în penar SCINDĂRI MĂSURABILE SĂPTĂMÂNAL) sms destinatar (chiar și după ce se face târziu și spui asta indiferent de calendar știi pe cineva care după un ciudat obicei alimentar desface o mandarină și se uită în ea cum măsori bazinul portuar doar doar o să apară o față cunoscută de sub apă iar
femeia cu mâna pictată încât să pară că-i lipsește din umăr face pace și produce salturile explicative în dozaj oniric după care alegerile noastră sunt efecte și niciun pic hotărâri și la fel sunt sunt fumul din mișcarea brațului sau ceața sexuală răspândită în tot corpul ori lividitatea asociată unei litere sau alteia îți pui problema tu când te porți așa ce ți se pare că sau poate chiar compensezi și tot ce s-a numit imposibil dar e doar baza realităților și ne vine ca sângele în cap și ne ia SPAȚIEREA MURMURULUI SĂTUL) sms depreciat (cheia blocată în ușă e o treabă care îți strică bucuria hai nu prima dată nici a doua dar sigur a treia în schimb tot timpul ăsta e și scânteia de la care nu ai cum intra dar nici să pleci nu te poți lăsa ce ai cum e momentul de descheiat ce nu pregătește-te o să formeze imaginea din baleiat
descrii senzualitatea densității ca răspuns la fascinația generală specialistul a zis repede reflexiile de curcubeu care apar într-un film subțire pe suprafața unei mlaștini sunt rezultatul eliberării unor uleiuri naturale în urma descompunerii vegetației sau a proceselor biologice prin care bacterii anaerobe reduc fierul din sol și l-a pocnit somnul ca un plâns cu tot corpul deși SPECIALIȘTII MASCHEAZĂ SOMNAMBULISMUL) sms descos (fantezii ale izolării cu mici ziduri plasate strategic la nivelul respirației grădina cu bestii e studiată de o parte și de cealaltă a graniței până când vii cu frezii și construiești relaxarea cu zgârie norii ei flexibili și pustii
cum se zice planurile m-au lăsat mai mereu cu gura căscată după ce s-au întors pe dos și au bifat punct cu punct ce am propus au arătat că e posibil să nu fie vorba chiar despre mine în cazul cu pricina în sfârșit toate fazele cu despre oricum m-au lăsat mai mult rece m-a interesat mai degrabă ce e cu decât ceea ce privește curse aeriene de la distanța potrivită chiar și fulgii de zăpadă sunt plăci continentale pentru datul cu capul de pereți fericit pentru cine parcurge invers în memorie procesul căderii că poate să le ridice SUSPENSIA MÂNJEȘTE SCÂNDURA) sms declin (bice îi dă de la euridice până la zâmbetul complice ce o să sară mai întâi se lasă pe vine cu cosmetice o dă pe kama sutra pentru copaci ca să aplice până își caută oedip pe altcineva și umblă la matrice
28 noiembrie SENZUALITATEA DENSITĂȚII
poezie de azi cu răzvan ţupa
Manage Consent
To provide the best experiences, we use technologies like cookies to store and/or access device information. Consenting to these technologies will allow us to process data such as browsing behavior or unique IDs on this site. Not consenting or withdrawing consent, may adversely affect certain features and functions.
Functional
Mereu activ
The technical storage or access is strictly necessary for the legitimate purpose of enabling the use of a specific service explicitly requested by the subscriber or user, or for the sole purpose of carrying out the transmission of a communication over an electronic communications network.
Preferences
The technical storage or access is necessary for the legitimate purpose of storing preferences that are not requested by the subscriber or user.
Statistics
The technical storage or access that is used exclusively for statistical purposes.The technical storage or access that is used exclusively for anonymous statistical purposes. Without a subpoena, voluntary compliance on the part of your Internet Service Provider, or additional records from a third party, information stored or retrieved for this purpose alone cannot usually be used to identify you.
Marketing
The technical storage or access is required to create user profiles to send advertising, or to track the user on a website or across several websites for similar marketing purposes.