Arhive etichete: Biserica Sfântului Mihail

Bucureștiul găzduiește Summitul European al Patrimoniului

Prioritățile de politici publice la nivel european și românesc vor fi agreate la Summitul European al Patrimoniului, găzduit de București

Specialiștii și activiștii pe patrimoniu români vor adopta un Manifest pentru Patrimoniul Cultural din România, arată un comunicat de presă.

București, 18 septembrie 2024Prioritățile de politici publice pentru protejarea patrimoniului cultural la nivelul Uniunii Europene, pentru mandatul viitoarei Comisii Europene și la nivelul României, vor fi discutate de unii dintre cei mai buni experți din Europa, înalți oficiali europeni și români, care se vor reuni la București, între 6 și 8 octombrie 2024, în cadrul Summitului European al Patrimoniului Cultural.

Cele mai bune 26 proiecte de conservare a patrimoniului premiate în acest an – printre care și două din România (Biserica Săsească din Alma Vii și Biserica Sfântului Mihail, Cluj-Napoca) –  vor fi prezentate și celebrate cu această ocazie, în cadrul unei Ceremonii de decernare a Premiilor Europene pentru Patrimoniu, acordate de Comisia Europeană, precum și în cadrul unei zile dedicate excelenței în domeniu. Publicul larg poate încă să voteze pentru proiectul care va câștiga Public Choice Award, până pe 22 septembrie, la acest link.

Evenimentul care transformă Bucureștiul în capitala patrimoniului cultural european este organizat de rețeaua Europa Nostra, sub patronajul Președintelui României și cu sprijinul Comisiei Europene, al Ministerului Culturii și al Primăriei Generale a Capitalei”, afirmă organizatorii.

Patronajul Președintelui României pentru Summitul European al Patrimoniului a fost acordat oficial astăzi, în cadrul unei conferințe de presă la care au participat Ministrul Culturii, Raluca Turcan, Consilierul Prezidențial pentru Cultură, Sergiu Nistor, Secretara generală a Europa Nostra, Sneška Quaedvlieg-Mihailović, Primarul General al Capitalei, Nicușor Dan, Fondatorul organizației Ambulanța pentru Monumente și membru al juriului Premiilor Europene pentru Patrimoniu, Eugen Vaida; Marin Cazacu, directorul general al Filarmonicii George Enescu, administratorul Ateneului Român, clădire care a primit Marca Patrimoniului European în 2024.

Acum 34 de ani, subiectul patrimoniului era împărtășit de un număr foarte restrâns de oameni și organizații din țara noastră. Astăzi, subiectul patrimoniului cultural și cel al restaurării monumentelor istorice a depășit interesul strict al unei înguste elite, devenind central în interesul tinerei generații, al specialiștilor, al organizațiilor și instituțiilor administrative. Acest lucru se datorează și vocii Europa Nostra, care a recunoscut în mod repetat calitatea intervențiilor de salvare și restaurare a patrimoniului efectuate în România, apreciind în mod deosebit și calitatea umană, a specialiștilor care le-au înfăptuit”, a spus Consilierul Prezidențial pentru Cultură, Sergiu Nistor.

„Bucureștiul găzduiește un Summit European pentru Patrimoniu strategic, dat fiind că are loc chiar înainte să înceapă mandatul viitoarei Comisii Europene și pentru că putem să evaluăm și să dezvoltăm politicile europene pentru protejarea patrimoniului cultural, pornind de la ultimele evoluții. Summitul se va încheia cu un document de politici publice, cu principalele direcții de acțiune pe care Europa Nostra le va susține în relația cu instituțiile europene – Manifestul de la București. Sunt câteva priorități pe care ne axăm, precum: aplicarea unor principii clare de calitate în practica patrimoniului cultural și în special în lucrările de restaurare, unde au existat de-a lungul timpului atâtea probleme, precum și în proiectele de regenerare urbană; integrarea principiilor și mecanismelor sustenabilității în practica patrimoniului cultural; recunoașterea, celebrarea și încurajarea celor mai bune practici în domeniul protejării patrimoniului cultural, utilizarea tehnologiilor digitale pentru protejarea și valorificarea patrimoniului, tranziția digitală. Noi promovăm patrimoniul ca o expresie a drepturilor omului”, a declarat Secretara generală a Europa Nostra, Sneška Quaedvlieg-Mihailović.

Anul 2024 a fost un an semnificativ din perspectiva realizărilor pe patrimoniu în România. Într-un mod inovator, am creat un concept unitar de punere în valoare a patrimoniului cultural românesc, astfel încât acesta să aibă locul pe care îl merită în patrimoniul cultural european. Partea de patrimoniu construit cred că a intrat pe un făgaș pozitiv și mi-aș dori să fie ireversibil, indiferent de structura de decizie pe care România o va avea. Am intensificat investițiile în clădirile de patrimoniu. Am creat programe de investiții noi în patrimoniul construit”, a afirmat Ministrul Culturii, Raluca Turcan, enumerând printre exemplele de clădiri de patrimoniu incluse în aceste programe Ateneul Român, case memoriale, biserici monument istoric și  gări de patrimoniu.

Cred că este vital ca oamenii să conștientizeze importanța patrimoniului și mai ales a patrimoniului construit, pentru că – dincolo de a conferi identitate unui oraș – acesta are și o valență, o valoare economică. Din perspectiva Primăriei Municipiului București, cred că este important ca patrimoniul construit să fie o piață corectă, în care investitori corecți să vină, să restaureze, să respecte, să valorifice, să dezvolte patrimoniul cultural, pentru că acesta reprezintă cartea de vizită a unui oraș,” a spus Primarul General al Capitalei, Nicușor Dan.

“Încercăm, prin modelele noastre, să inspirăm și țările vecine să facă pași semnificativi pe drumul restaurării și valorificării sustenabile a patrimoniului cultural, mai ales a monumentelor istorice. Este esențial ca acestea să fie salvate, reutilizate și să fie vii, să atragă oameni să vină să le viziteze. Turismul este o modalitate extraordinară de validare a soluțiilor de conservare și reutilizare găsite și implementate de specialiști. Contează fiecare model, pentru că el poate influența și genera zeci de alte inițiative. […] Patrimoniul trăiește prin oameni și prin prezența în spațiul public. Altfel, patrimoniul moare”, a afirmat Fondatorul organizației Ambulanța pentru Monumente și membru al juriului Premiilor Europene pentru Patrimoniu, Eugen Vaida.

“Ateneul Român, care a primit Marca Patrimoniului European în 2024, este o sursă de inspirație pentru oricine îi trece pragul, pentru noi toți, este locul unde este prezentă cultura și istoria națională, este un simbol al identității României și, din acest an, un simbol al identității europene. Impactul pe care îl are la nivelul comunității, prin toate evenimentele care se desfășoară sub cupola Ateneului Român, este major, și de aceea este esențial ca Ateneul Român să beneficieze de intervenții de conservare, dezvoltare, modernizare, digitalizare conforme celor mai bune practici în domeniu la nivel internațional”, a arătat  Marin Cazacu, directorul general al Filarmonicii George Enescu.

Prezentarea Summitului European al Patrimoniului

Excelența în Patrimoniul European

Summitul European al Patrimoniului va începe pe 6 octombrie cu Ziua Excelenței în Patrimoniul European, un eveniment care se va desfășura la Palatul Regal, în cadrul căruia cele 26 de proiecte câștigătoare în cadrul competiției pentru Premiile Europene pentru Patrimoniu / Premiile Europa Nostra, pentru ca cei interesați să învețe din experiența lor. Evenimentul va fi împărțit în cinci sesiuni dedicate celor cinci categorii de premii: 1) Conservare și Reutilizare Adaptativă; 2) Cercetare; 3) Educație, Formare și Competențe; 4) Implicarea și Conștientizarea Cetățenilor; și 5) Campionii Patrimoniului.

Proiectele câștigătoare vor fi celebrate în Ceremonia de premiere, care va avea loc pe 7 octombrie, la Ateneul Român. Va fi un eveniment de nivel înalt, co-găzduit de Comisarul european pentru inovație, cercetare, cultură, educație și tineret, Iliana Ivanova, și de Președintele Executiv al Europa Nostra, Prof. Dr. Hermann Parzinger. Atunci vor fi anunțați public cei 5 câștigători ai Grand Prix și câștigătorul premiului Public Choice, fiecare primind un premiu de 10.000 de euro.

Politici publice la nivel european

Luni, 7 octombrie, participanții se vor reuni în al doilea Forum al Hub-ului European pentru Patrimoniu, pentru a discuta despre provocările și oportunitățile oferite de tranziția digitală. Acest eveniment este o continuare a Forumului de la Veneția, din 2023, care s-a încheiat cu publicarea unui Apel Global la Acțiune pentru a plasa cultura și patrimoniul în centrul acțiunii climatice, înainte de COP28, care a avut loc la Dubai în noiembrie. Participanții vor explora cum sectorul patrimoniului cultural poate îmbrățișa tranziția digitală, într-o manieră responsabilă din punct de vedere social și ecologic, și cum poate sprijini și inspira viitorul digital al Europei.

Cercetători, factori de decizie, artiști, istorici și personalități marcante din societatea civilă și comunitatea patrimoniului european se vor reuni în Agora politicilor publice, marți 8 octombrie, la Muzeul Național de Artă, Sala Tronului, pentru a dezbate prioritățile pentru perioada următoare. Anul acesta, discuțiile se vor concentra pe conceptul de calitate în restaurarea și conservarea patrimoniului cultural, precum și pe prioritățile pentru viitoarea agendă a Comisiei Europene. Calitatea ar trebui să ghideze strategiile politice și intervențiile specifice în domeniul patrimoniului cultural, în special în contextul crizei climatice.

Participanții vor analiza legăturile dintre politicile majore ale UE, cum ar fi Pactul Verde European și New European Bauhaus, și documentele-cheie privind conservarea patrimoniului, cum ar fi Principiile Europene de Calitate și Sistemul de Calitate Baukultur de la Davos.

Agora se va încheia cu un Manifest despre prioritățile de politici publice care vor fi promovate în perioada următoare de Europa Nostra la nivelul instituțiilor europene.

Politici publice pentru România

Sâmbătă, 5 octombrie, organizațiile și specialiștii români din domeniul patrimoniului se vor reuni la ARCUB într-o masă rotundă pentru a discuta prioritățile de politici publice pentru România. Și această discuție va duce la formularea unui document programatic – Manifest pentru Patrimoniul Cultural din România care va fi utilizat în dialogul cu autoritățile române și va fi discutat și în cadrul Summitului.

Tot sâmbătă și tot la ARCUB, va avea loc Youth Forum, care va aduce împreună tinerii interesați de protejarea patrimoniului.

Dezvoltare de parteneriate și colaborare

România are una din cele mai vibrante comunități de experți și organizații neguvernamentale în cadrul Europa Nostra și este țara cu cele mai multe premii câștigate de-a lungul timpului la competițiile Europa Nostra, a arătat Sneška Quaedvlieg-Mihailović. De asemenea, România are o capacitate foarte mare de mobilizare a publicului, motiv pentru care a câștigat 5 din cele 12 Public Choice Awards (Premii alese de public) acordate de-a lungul timpului.

“Europa Nostra acordă o importanță deosebită colaborării cu autoritățile centrale și locale. Mai mult, primăriile unor capitale europene fac parte din rețeaua noastră, precum Atena, Amsterdam, Nicosia. Ne plac însă în mod special orașele conduse de primari care au lucrat înainte în societatea civilă, pentru promovarea patrimoniului, și care nu au uitat acest lucru, odată ce au ajuns în funcție. Înțeleg că primarul  general al Bucureștiului este un astfel de ales. Am vrea să vedem acest model răspândindu-se în Europa și să avem tot mai mulți primari care înțeleg că, probabil, cea mai importantă resursă a unui oraș, după oameni, este patrimoniul cultural”, a completat Sneška Quaedvlieg-Mihailović.

Informații de background:

Premiile Europene pentru Patrimoniu / Premiile Europa Nostra

Premiile Europene pentru Patrimoniu / Premiile Europa Nostra au fost lansate de Comisia Europeană în 2002 și de atunci sunt gestionate de Europa Nostra. Timp de 22 de ani, Premiile au fost un instrument cheie pentru recunoașterea și promovarea multiplelor valori ale patrimoniului pentru societatea, economia și mediul din Europa. Aceste premii sunt menite să evidențieze și să disemineze excelența în domeniul patrimoniului, dar și cele mai bune practici în Europa, să încurajeze schimbul transfrontalier de cunoștințe și să conecteze părțile interesate din domeniul patrimoniului în cadrul unor rețele mai largi. Premiile au adus beneficii majore câștigătorilor, cum ar fi o mai mare expunere (inter)națională, finanțare suplimentară și creșterea numărului de vizitatori. În plus, Premiile au promovat o mai mare grijă față de patrimoniul nostru comun în rândul cetățenilor europeni. Pentru mai multe detalii și statistici despre Premii, vă rugăm să vizitați website-ul Premiilor.

Apelul de înscrieri pentru ediția din 2025 a Premiilor va fi deschis în toamna anului 2024.Abonați-vă la newsletter pentru a primi Apelul odată ce va fi lansat sau vizitați www.europeanheritageawards.eu/apply pentru mai multe informații.   

Europa Nostra

Europa Nostra este vocea europeană a societății civile care se angajează să protejeze și să promoveze patrimoniul cultural și natural. Este o federație pan-europeană de ONG-uri din domeniul patrimoniului, susținută de o rețea largă de organisme publice, companii private și persoane fizice, acoperind peste 40 de țări. Este cea mai mare și cea mai reprezentativă rețea de patrimoniu din Europa, menținând relații strânse cu Uniunea Europeană, Consiliul Europei, UNESCO și alte organisme internaționale. Fondată în 1963, Europa Nostra și-a sărbătorit anul trecut cea de-a 60-a aniversare.

Europa Nostra militează pentru salvarea monumentelor, siturilor și peisajelor europene aflate în pericol de dispariție, în special prin intermediul Programului 7 Most Endangered. Rețeaua celebrează și diseminează excelența prin intermediul Premiilor Europene pentru Patrimoniu / Premiilor Europa Nostra. Europa Nostra contribuie, în mod activ, la definirea și punerea în aplicare a strategiilor și politicilor europene legate de patrimoniu printr-un dialog participativ cu instituțiile europene și prin coordonarea Alianței Europene a Patrimoniului.

Europa Nostra a condus consorțiul european selectat de Comisia Europeană pentru a gestiona proiectul pilot European Heritage Hub (2023-2025). Este, de asemenea, partener oficial al inițiativei Noul Bauhaus European, dezvoltată de Comisia Europeană și este unul dintre principalii membri și susținători europeni ai Rețelei Patrimoniului Climatic.

Europa Creativă

Europa Creativă este programul UE care sprijină sectoarele culturale și creative, permițându-le să își sporească contribuția la societatea, economia și mediul de viață din Europa. Cu un buget de 2,4 miliarde de euro pentru perioada 2021-2027, sprijină organizații din domeniile patrimoniului, artelor spectacolului, artelor plastice, artelor interdisciplinare, editurilor, filmului, televiziunii, muzicii și jocurilor video, precum și zeci de mii de artiști, profesioniști din domeniul cultural și audiovizual.