Arhive etichete: Cornelia şi Lupu Rednic

Concert folcloric aniversar CORNEL BORZA, la Sala Radio

Duminică, 27 octombrie 2024, de la 17.00, iubitorii muzicii populare sunt invitaţi la Sala Radio la primul concert folcloric prezentat de Orchestra de Muzică Populară Radio – dirijată de Adrian Grigoraș – în noua stagiune (2024-2025), arată un comunicat de presă. Evenimentul este unul aniversar, dedicat îndrăgitului interpret CORNEL BORZA, reprezentant de seamă al folclorului bihorean, care sărbătorește în această toamnă 60 de ani de viață.

CORNEL BORZA este unul dintre artiştii ce reprezintă Bihorul cu multă mândrie, punând suflet în fiecare „copil” al său, cum îi place să îşi numească piesele interpretate. S-a născut cu muzica populară în suflet, mama şi tatăl său „picurând” puţin câte puţin acest talent în toată fiinţa sa, până ce, într-o zi a ajuns să poarte emoţiile şi educaţia primită de la bunii şi părinţii săi, în toate colţurile lumii. Cântă, călătoreşte şi iubeşte cântecul popular din Bihor. S-a născut în satul Borşa, din Bihor, un colţ de rai „unde se simte iubirea în fiecare piatră sau fir de iarbă”, notează organizatorii.

Alături de artistul sărbătorit, vor urca pe scena Sălii Radio o serie de invitați, artişti de renume ce şi-au închinat viaţa cântecului popular şi publicului larg: Aneta Stan, Daniela Condurache, Elena Jurjescu-Todi, Mariana Ionescu-Căpitănescu, Claudia Torop, Cornelia şi Lupu Rednic, Gelu Voicu, Ciprian Roman, Radu Lazăr, Ioan-Cristian Ţăran, Georgiana Onuţi, Gelu Ianculescu și Ansamblul Folcloric „Datina” din Aleşd – județul Bihor. Invitat special al serii este și Mirela Vaida.

Evenimentul este prezentat de Georgel Nucă.