Decizia de a primi un nou animal de companie în familie poate fi cea mai bună alegere, însă trebuie să fie totodată o decizie informată și responsabilă, arată un comunicat de presă. De Ziua Mondială a Animalelor, Mars încurajează adopțiile și susținerea adăposturilor și îi invită pe cei care își doresc să aducă un nou prieten patruped în familie să afle mai multe despre cum le pot oferi cățeilor din adăposturi șansa de a avea o casă iubitoare, dar și un mediu stabil și iubitor.
Alegerea unui pui sau a unui câine adult
Înainte de a aduce un nou membru în familie, este esențial să iei în considerare nevoile acestuia și modul în care se vor potrivi cu cele ale familiei. Indiferent de vârstă sau rasă, este important de știut însă că orice cățel are nevoie de iubire, îngrijire, răbdare și dedicare.
Pentru persoanele în vârstă, de obicei se recomandă un câine adult deoarece sunt mai previzibili în ceea ce privește temperamentul și nivelul de energie. În general, aceștia au nevoie de mai puțin dresaj și sunt, de obicei, mai liniștiți, fiind o alegere mai potrivită pentru cei care nu dispun de timpul necesar pentru a crește un cățel tânăr.
Adopția unui pui reprezintă un angajament pe termen lung, așa că este recomandat să te informezi despre speranța medie de viață deoarece îți poate oferi o perspectivă asupra nevoilor pe care le implică. De asemenea, e important să iei în considerare dacă este mai potrivit un cățel de talie mare sau de talie mică și dacă există sprijin din partea altor persoane pentru a avea grijă de câine în absența ta. Totodată, e important să ne analizăm stilul de viață – de exemplu, pentru cei care locuiesc într-un oraș fără acces la spații exterioare de joacă, cățeii care necesită multă mișcare pot fi mai puțin potriviți.
Adopția oferă o nouă șansă
Odată analizată decizia de a primi un animal de companie în familie, următorul pas este să te informezi despre unde să îți întâlnești noul companion blănos. Există multe moduri prin care oamenii pot sprijini animalele, cel mai important fiind adopția. Câini și pisici de diferite vârste, rase și temperamente așteaptă să își găsească o casă, iar atunci când aleg să adopte, oamenii le oferă șansa de a avea alături o familie iubitoare.
„Adopția unui câine înseamnă atât iubire necondiționată pe care o primești atunci când apare în viața ta, cât și responsabilitate. Este important să înțelegem că el este un nou membru al familiei și nu o jucărie sau un cadou. Încurajăm oamenii să vină, să interacționeze cu câinii din adăpost, să-i cunoască și apoi, când se simt pregătiți să plece acasă cu un prieten pe viață. Iar la noi în adăpost sunt circa 500 de astfel de prieteni care vă așteaptă”, a declarat Anca Tomescu, director de comunicare la Adăpostul Speranța.
Iubire și răbdare
În fiecare an, o mulțime de căței sunt abandonați și ajung în adăposturi. Există mai multe motive, cele mai des întâlnite fiind abandonul de către familie, găsirea unui câine pierdut, probleme în familie, probleme de sănătate sau lipsa timpului. Unii căței ajung în adăposturi din cauza unor comportamente nedorite cum ar fi agresivitatea sau anxietatea de separare, în timp ce alții provin dintr-o reproducere necontrolată sau din centre de creștere.
„De cele mai multe ori problemele de comportament ale unui câine pornesc de la noi, de la oameni. Avem în adăpost câini care au ajuns la noi maltratați, bătuți, traumatizați, dar cu care lucrăm pentru a-i transforma în câini sociabili și ușor de adoptat. Reabilitarea și transformarea lor ne demonstrează că fiecare dintre aceste suflete chinuite trebuie să fie salvat, că fiecare viață merită trăită. Iar îndemnul nostru este să adoptați, să sterilizați și să nu abandonați pentru că orice problemă de comportament ar apărea ea poate fi depășită cu sprijin de specialitate”, a declarat Anca Tomescu.
Beneficiile adopției
Adopția aduce o multe de beneficii, atât pentru animalul de companie, cât și pentru cei care îl adoptă. Pe lângă recunoștința imensă pe care un câine adoptat o arată, aceștia au adesea o sănătate mai robustă și o speranță de viață mai lungă.
„Adopția unui câine înseamnă înainte de toate bucurie, energie pozitivă în familie și mult devotament. În egală măsură înseamnă beneficii pentru cel care adoptă, prin combaterea stresului și a bolilor asociate, printr-un psihic mai puternic, printr-o atitudine mai pozitivă asupra vieții. O viață mai bună pentru un câine pe care îl adoptăm înseamnă și o viață mai bună pentru noi”, a completat Anca Tomescu.
Celebrarea Zilei Mondiale a Animalelor
Importanța adopției și susținerii adăposturilor este din ce în ce mai recunoscută, în special odată cu inițiativele globale, cum ar fi Ziua Mondială a Animalelor, o sărbătoare la nivel mondial care încurajează oamenii să acționeze și să contribuie la bunăstarea animalelor.
„Asociații noștri joacă un rol activ în susținerea adăposturilor, mai ales cu ocazia Zilei Mondiale a Animalelor când organizăm acțiuni de voluntariat în toată Europa Centrală. În România, suntem încântați să celebrăm această zi specială alături de Adăpostul Speranța și cei peste 30 de asociați Mars care participă la acțiunea de voluntariat. La Mars, avem o istorie lungă în sprijinirea adăposturilor de animale și adresarea situației animalelor fără adăpost, care se aliniază scopului nostru de a crea O lume mai bună pentru animalele de companie.” spune Roland Marton, Portfolio Manager Dog Food Mars Central Europe.
Sprijinirea adăposturilor și colaborarea cu ONG-uri pe termen lung sunt o prioritate pentru Mars, iar compania implementează numeroase programe educaționale și activități în acest sens, cum ar fi susținerea adăposturilor prin donații materiale sau voluntariat.
Adăpostul Speranța salvează câini abandonați sau aflați în suferință, de peste 20 de ani și le oferă un mediu prietenos, locuri de joacă, spa pentru căței și la alte facilități care să le facă mai ușoară trecerea prin adăpost. Toți câinii sunt tratați, sterilizați și microcipați în clinica proprie a adăpostului și au parte de un cămin până când este găsită o familie potrivită pentru fiecare. Peste 200 dintre câini sunt seniori, iar o parte dintre ei sunt paraplegici, cu nevoi și tratamente speciale.
Nu subestima importanța primelor zile
Sosirea unui animal de companie reprezintă un nou început și poate fi o călătorie importantă, care poate veni și cu anumite provocări. De cele mai multe ori, noii părinți de căței trebuie să își dedice timp pentru informare și pregătire, dar și pentru a ajuta cățelul să dezvolte comportamente pozitive. Învățând cât mai multe despre tipul și caracteristicile cățelului și angajându-se la un dresaj constant, părinții își pot ghida cățelul să se comporte potrivit în diferite situații.
Despre Mars, Incorporated
Mars, Incorporated are la bază convingerea că lumea pe care ne-o dorim mâine începe cu modul în care facem afaceri astăzi. În calitate de afacere globală, deținută de o familie, Mars se transformă, inovează și evoluează pentru a avea un impact pozitiv asupra lumii.
”În portofoliul nostru divers și în expansiune de produse de calitate precum dulciuri, alimente și hrană și servicii pentru animalele de companie, angajăm peste 140.000 de Asociați dedicați. Cu aproape 45 de miliarde de dolari în vânzări anuale, producem unele dintre cele mai îndrăgite branduri din lume, printre care se numără Ben’s Original™, CESAR®, Cocoavia®, DOVE®, EXTRA®, KIND®, M&M’S®, SNICKERS®, PEDIGREE®, ROYAL CANIN® și WHISKAS®. Creăm o lume mai bună pentru animalele de companie prin rețeaua noastră globală de spitale și servicii de diagnosticare pentru animale de companie – inclusiv AniCura, BANFIELD™, BLUEPEARL™, Linnaeus și VCA™ – folosind tehnologie de ultimă oră pentru a dezvolta programe inovatoare în screeningul genetic al sănătății și testarea ADN”. Pentru mai multe informații despre Mars, vă rugăm să vizitați
http://www.mars.com , se arată în comunicat.