Editura Compania anunţă reeditarea celor trei volume de reportaje semnate de Cornel Nistorescu înainte de 1989. Este o ocazie de a revizita cateva texte care au definit reputatia unui gen expediat de obicei intre exercitiile de stil jurnalistic. Noua apariţie editorială poartă titlul „Reporter la sfârşitul lumii (1978-1988)”.
„[…] La acea vreme, « Conducatorul iubit » si aparatul sau de propaganda ne asigurau ca ne îndreptam spre comunism în zbor, ca suntem dusi fara gres, în fiecare zi, ceas de ceas, pe noi culmi de progres si civilizatie. Oricine scria la ziar, în revistele de orice fel, care apareau, oricum, toate sub conducerea înteleapta a partidului unic, trebuia sa probeze ca e înarmat cu un optimism nestramutat. Împaratia parea sa dureze înca 1 000 de ani, desi în numai 10 ani ea se prabusea în lacrimi si sânge, în minciuni si mistificari criminale. Lumea aceea fortat optimista îsi continea sfârsitul apropiat.
Dar nici scriitorul la ziar, reporterul, si nici oamenii printre care traia n-aveau habar ca nenorocirea lor are un capat. Si înca unul atât de apropiat. Reportajele din volumul de fata sunt rezultatul acestui paradox : obligatia de a fi optimist într-o lume care se prabuseste, dar despre o atare prabusire nimeni nu are nici o informatie, nici macar o intuitie, ci doar dorinte care par irealizabile. Cum sa rezolvi o asemenea ecuatie absurda ? Talentul, acest enigmatic « talant » evocat în Biblie, are întotdeauna solutiile lui. Pentru ca talentul e la fel de misterios ca si viata, care triumfa întotdeauna.
[…] Literatura nonfictionala din acest volum are toate sansele sa dureze si sa depuna marturie despre o epoca din ce în ce mai greu de înteles pe masura ce timpul ne îndeparteaza de ea. În schimb, opere de fictiune citite pe atunci cu nesat devin caduce. Si, foarte probabil, definitiv inutile. Cornel Nistorescu îsi dorea sa scrie fictiune. Noroc ca nu i-a reusit ! Nonfictiunea lui va fi, poate, cel mai bun pseudoroman al acelui sfârsit de lume”. arată Petru Romoşan în cuvântul înainte al cărţii. Citește în continuare Redescoperirea reportajului in stilul Cornel Nistorescu