Tag: roman

Viitorul Institutului Cultural Român

Către: Președintele Senatului și membrii acestuia
Votați pentru viitorul Institutului Cultural Român

Institutul Cultural Român este cea mai importantă instituție de promovare a culturii din România atât în țară cât și în străinătate, care de mai bine de 2 ani se află într-o situație de criză prelungită. Problemele majore cu care se confruntă ICR-ul – lipsa unui program de dezvoltare strategică pe termen mediu și lung, incapacitatea vechiului Comitet Director de a angaja directori pentru cele mai importante reprenzentanțe ICR din străinătate – Paris, Bruxelles, New York, Berlin, Tel-Aviv, demotivarea echipelor de experți ICR, lipsă de transparență și de dialog cu scena culturală din România precum și problemele legate de modul defectuos de funcționare, impactul limitat și slaba expunere a artiștilor români pe plan internațional, birocratizarea excesivă, dar și imaginea actualmente preponderent negativă a instituției – au adus ICR-ul la marginea prăpastiei.

Cele trei persoane care au primit recent votul consultativ al Comisiei de Cultură și de Politică Externă a României nu au cunoștințele de management cultural necesare pentru pozițiile respective, nu au prezentat public nicio viziune și nu au niciun plan strategic de dezvoltare instituțională pentru ICR. Mai mult decât atât, cu ocazia audierilor, candidații mai sus-menționați nu au fost în măsură să prezinte argumente concrete cu privire la planurile lor de redresare instituțională și creștere a activității ICR în concordonță cu nevoile sectorului cultural românesc și obiectivele politicii externe ale României.
Alegerea acestor persoane la conducerea ICR va aduce cu siguranță colapsul instituției și pierderea totală a credibilității acesteia pe plan național și internațional.

De ce este important?
Continuare

Întoarcerea lui Nicolae Manolescu sau "cronica unei neînțelegeri anunțate"

Acum câteva săptămâni m-am văzut nevoit să blochez accesul la contul meu de pe o rețea socială unui critic literar care mă acuza că îi atac colegii. Reproșurile lui veneau după ce am cerut într-un comentariu să îmi arate articole din ultimii 20 de ani semnate de Nicolae Manolescu, Eugen Simion sau Alex Ștefănescu relevante pentru actualitatea literară. Dacă primilor doi critici amintiți le recunosc oricând calitatea de a fi scris  în anii 70-80 lucruri esențiale pentru vitalitatea literaturii din România acelor ani, ultimului nu reușeam să îi găsesc nicio calitate în afara unui simț al umorului destul de civilizat, dar care îl mai trădează din când în când. Vorbim despre genul de umor care ar justifica până și un intertitlu precum următorul:

Toamna patriarhului Romlit

Întâmplarea face ca, în numărul 16 al României Literare, editorialul semnat de Nicolae Manolescu să devină brusc interesat de lucruri legate de actualitatea literaturii. Și aceasta nu este o afirmație ironică. Chiar cred că este o întâmplare (de altfel, sunt sigur că articolul era scris înainte să fac eu afirmațiile legate de eludarea problemelor relevante) și, după cum o să arăt, am văzut atinsă o problemă relevantă în articolul respectiv. Continuare

Ecranizari si mitologii literare la Cannes 2012

De la scrieri romantice la romane contemporane, trecand prin epoca de aur a mitologiilor literare, multe dintre filmele care vor fi lansate in acest an la festivalul de la Cannes se invart in jurul cartii. Fie ca sunt ecranizari ori teme literare prelucrate, multe dintre aceste pelicule ofera surprize. Vi l-ati inchipuit pe Clive Owen ca Ernest Hemingway? Dar pe vampire wanabe Kristen Stewart drept variantă a unui personaj din “On The Road”? Am pus mai jos cele mai noi ecranizari si cele mai multe dintre ele sunt de urmarit.
“Cosmopolis” al lui Cronenberg, cu replica antologica “Moartea e un scandal, dar toti o facem”, pornneste de la romanul lui Don DeLillo.

“Dupa dealuri” al lui Mungiu porneste de la cartea Tatianei Niculescu Bran, “Spovedanie la Tanacu”. Continuare

"Viseptol" la liber

Casa de pariuri literare a lansat al doilea roman semnat de George Vasilievici. De cand am discutat la Poeticile cotidianului despre primul sau roman, “Yoyo”, cazusem de acord ca ar fi foarte bine sa facem o lectura de proza cu ce e mai nou prin Romania. Lectura o sa fie in noiembrie, la aproape doi ani de cand am discutat cu George despre asta. Dar cartea la care a tinut sa apara pana in ultimul moment ajunge acum la cititori. Prea repede? prea tarziu?

La scurt timp după publicarea primului roman (YoYo, Editura Tomis, 2008), George Vasilievici a început să lucreze la un alt roman, care avea deja un nume, Viseptol, şi care a fost publicat pe fragmente în revista Tomis. Încercând să treacă peste aventura primului roman, George vorbea despre Viseptol ca despre un roman în care-şi punea multe speranţe. Deseori, în redacţia revistei Tomis, se adâncea în scriere şi realitatea dispărea brusc, nici nu mai auzea dacă îl striga cineva. Intrase într-o febrilitate pe care el însuşi o analiza cu fascinaţie, era un munte de bucurie când vorbea despre extazul scrisului. Îi sfătuia pe toţi să se apuce să scrie proză. Când ieşea din patima scrisului, devenea foarte preocupat de părerea celor care îi citeau fragmentele romanului, păreri pe care le cerea de la toţi, mai ales de la cei care nu scriau, voia să ştie cum se văd lucrurile din postura Cititorului. Spre sfârşitul anului 2009 romanul era gata şi a început să circule prin lumea literară. George l-a trimis la câteva edituri, dar nu a primit răspuns, lucru care l-a descumpănit şi l-a făcut să creadă că Viseptolul va avea aceeaşi soartă ca şi romanul de debut, YoYo, primit cu circumspecţie de mai toţi editorii. Oscilând între diferite posibilităţi de publicare, chiar dorind la un moment dat să facă el o editură, George îşi pierduse entuziasmul, dar n-a încetat niciodată să creadă în soarta unei cărţi, a Cărţii. În cele din urmă, Viseptolul „a apărut” la începutul lui martie 2010 la o editură fictivă, editura TA, într-un număr de treisprezece exemplare, o idee năstruşnică, prin care parcă voia să scape de povara romanului şi să se apuce de altceva. Să trăiască. Sau să devină taximetrist în rai, cum a spus la un moment dat. Ceea ce s-a şi întâmplat, în cele din urmă. Şi sunt convins că pasagerii din raiul lui George sunt mult mai atenţi decât am fost noi, cei care am călătorit o vreme în maşina lui de scris.

spune Dan Mihuţ pe site-ul editurii.

Puteti sa rasfoiti cateva pagini aici