Arhive etichete: radio romania cultural

Despre idoli, poezie si alte rataciri la Radio Romania Cultural cu Georgeta Draghici

Polemici elementare la Radio România Cultural (mai 2012) cu Georgeta Drăghici

Bun găsit la „polemici elementare” vă spune Georgeta Drăghici. Între critici şi autorii de literatură propriu-zisă, relaţia a fost dintotdeauna tensionată… cu excepţiile de rigoare. Scriitorul are impresia (de multe ori e şi adevărat) că e neînţeles de critica literară. Criticii cred şi ei că autorii se auto-iluzionează în privinţa valorii proprii şi asta e, adesea, adevărat. Realitatea e mai complicată, fiincă, uneori, rigiditatea, obtuzitatea şi lipsa unei sensibilităţi autentice faţă de literatură şi de mişcările ei permanente îi fac pe unii critici să nu înţeleagă ce se petrece în literatură, iar confuzia lor se răsfrânge asupra receptorilor. Iar scriitorii resping vehement orice manifestare critică, preferând, evident, cine nu îşi doreşte, numai elogiile. O privire echilibrată e greu de găsit.

Literatură şi polemici

G.D. Îi spun bun găsit astăzi la „polemici elementare” lui Răzvan Ţupa.

Bine v-am găsit.

G.D. Vorbeam, când ne-am întâlnit la „Scriitori la Microfon” împreună cu Monica Pillat şi discutam despre un volum al tău de poezie, despre viziunea pe care tu o ai asupra poeziei, care ar putea să stârnească polemici. Una ar putea să fie cu critica literară, cu Daniel Cristea-Enache, care are despre poeticitate o viziune opusă viziunii tale.

Pentru mine nu este o problemă să aibă cineva o poziţie opusă mie, mai ales că vorbim despre un critic literar, iar poziţia mea este una a unui om care scrie poezie. Aproape că este un clişeu să fie nemulţumiţi poeţii de criticii literari, dar, în cazul meu nu este vorba despre asta. Pe mine mă interesează mai puţin cine vorbeşte despre un volum şi mai mult ce spune. Ce vom discuta nu are nicio legătură cu ceva scris despre volumul meu „poetic. cerul din delft şi alte corpuri româneşti”. Mă gândesc numai la nişte perspective asupra poeziei care, din punctul meu de vedere, sunt cât se poate de opuse. Pe de o parte, vorbesc despre poezie ca artă a creativităţii şi, pe de altă parte, de perspectiva necesară (dar care, din punctul meu de vedere, s-a îndepărtat de ce era nevoie să facă), construirea unor idoli literari (să spunem), fie că ei fac parte din generaţia ‘80,’70 sau ’60, rămâne impresia că, de multe ori, expediem poezia şi, chiar, literatura. Putem să vorbim mai târziu despre diferenţele pe care le văd între poezie şi literatură.

G.D. Da, să reţinem ideea.

Vorbem despre felul în care se creează idoli în domeniile astea, un lucru care, poate, este necesar, pentru că oamenii au nevoie de modele şi este bine să le avem. Dar, atunci când uităm că modelul nu este omul respectiv, ci ceea ce el a scris, riscăm să trecem foarte uşor în poziţia opusă: distrugerea modelului. Şi acesta este felul în care în ultimii 20-30 de ani s-au tot construit generaţii exemplare de poeţi, ’60, ’80, ’90, numai pentru ca, pe urmă, să fie contestate vehement de următoarea generaţie.

Citește în continuare Despre idoli, poezie si alte rataciri la Radio Romania Cultural cu Georgeta Draghici

Despre poetic la emisiunea "Scriitori la microfon" realizata de Georgeta Draghici la Radio Romania Cultural

Despre „poetic. cerul din delft şi alte corpuri româneşti” la emisiunea „Scriitori la microfon”, realizată de Georgeta Drăghici şi difuzată de Radio România Cultural în 17 martie 2012, de la ora 15.45. (discuţia a continuat în ediţiile emisiunii din 24 şi 31 martie).

Partea I

duminică

e personal ce ne gândim

să facem în loc să ne

hotărâm să numim totul

într-un fel care poate fi

recunoscut de ceva obiectiv

ca radio cultural sau

jurnalul intim al stelelor

şi când se întunecă putem

să ne întoarcem

h#24

şi fiecare dintre cei

pe care îi întâlnim suntem

doar variante ale noastre

mai bine sau mai puţin

bine

cum am reuşit fiecare

dintre noi

unii mai frumos purtându-ne cu noi

alţii mai duri cu noi dar nici

un pic mai puţin cu noi

şi nu unul, nici doar doi

toţi acei voi pe care îi privim

în oglindă

Georgeta Drăghici: Bun găsit la „Scriitori la microfon” ne aflăm într-o formulă inedită: avem invitaţi doi poeţi. Este vorba despre Monica Pillat şi Răzvan Ţupa pe care l-aţi ascultat citind două poeme din cel mai recent volum al său „poetic. cerul din delft şi alte corpuri româneşti” apărut la Casa de Editură Max Blecher în 2011.

De ce ne-am întâlnit în această formulă? Pentru că există între poeţi, care, iată, aparţin unor generaţii diferite,  şi unor poetici destul de diferite (o să mă contraziceţi dacă n-am dreptate) există, totuşi, afinităţi şi porţi deschise către înţelegerea poeziei celuilalt. Şi o discuţie despre un volum nou apărut, cel al lui Răzvan Ţupa, despre poezie, despre poeticitate între doi poeţi din generaţii diferite, cred că este foarte potrivită şi incitantă, de ce nu?! Doamnă Monica Pillat, de ce şi cum v-aţi apropiat de poezia lui Răzvan Ţupa?

Monica Pillat: Pe Răzvan îl ştiu mai demult, când participa la cenaclul Prospero şi, încă de atunci, mi-am putut da seama de talentul lui, de mesajul singular pe care, încă de atunci îl avea de comunicat unui public în devenire, aş spune, pentru că întotdeauna, când scrii ai în minte un public ideal, dar există şi un public real. Tensiunea între publicul pe care ţi-l imaginezi şi publicul care te ascultă de fapt e o tensiune bună, aş spune. După aceea l-am urmărit în volumele pe care le-a publicat în „fetiş”, „corpuri româneşti”. Chiar aş vrea, dacă se poate, să discut, împreună cu Răzvan, noţiunea de „corpuri româneşti”, care a fost interpretată de critici în fel şi chip.

r.ţ.Pentru mine e un moment care încheie un ciclu. Primul cenaclu la care am fost vreodată este cenaclul Prospero şi acolo am avut multe experienţe legate de felul în care poţi să comunici cu un public. Acolo a fost prima dată când am participat la o emisiune de televiziune, a fost prima dată când, mergând în ţară la Tismana, la un moment dat, cineva mi-a spus că m-a văzut citind la cenaclul Prospero. A trecut ceva timp de atunci. Cred că de intervalul ăsta am avut nevoie ca să înţeleg cât de cât ce e cu poezia.

Cu şi fără corpuri româneşti

G.D.:  Înseamnă că următorul volum nu va mai conţine şi sintagma „corpuri româneşti”?

r.ţ.:  Nu ştiu dacă o să o conţină sau nu. Eu aş vrea să o conţină, dar nu ştii niciodată… dacă nu am reuşit nici acum să spun destul de clar ce este cu „corpurile româneşti” în poezie, o să mai scriu, probabil cu acelaşi titlu. Dar pentru mine problema cu sintagma respectivă este că, la încheierea ciclului despre care vorbim, am reuşit să experimentez cam toate tipurile de poetică funcţionale în momentul ăsta în diferite colţuri ale lumii. S-ar putea ca asta să nu fie tot, totuşi. M-am bucurat zilele trecute citind nişte lucruri despre Ezra Pound, care spunea la 30 de ani că atunci a terminat el de văzut ce se întâmplă cu poezia contemporană lui în toate colţurile lumii. Pentru mine a durat cu şase ani mai mult… şi poate că nu am terminat.

M.P.: Oare aceste „corpuri româneşti” despre care s-a scris în fel şi chip nu sunt cumva cuvintele, cuvintele limbii noastre pe care tu încerci să le exersezi în diverse registre poetice şi aceste corpuri, până la urmă, sunt fie înşelătoare, fie îţi aduc o satisfacţie de moment că ai reuşit să cuprinzi într-un corp verbal un sentiment sau un lucru inefabil.
Citește în continuare Despre poetic la emisiunea "Scriitori la microfon" realizata de Georgeta Draghici la Radio Romania Cultural