Arhive etichete: spectacol

Cinci spectacole din străinătate sunt programate în FNT34

Festivalul Național de Teatru (FNT), a 34-a ediție, desfășurat la București între 18 și 28 octombrie, a invitat în acest an cinci spectacole din străinătate. Sunt producții din Germania, Irlanda, Polonia (două) și Belgia.

În prima zi de festival, publicul va avea ocazia să vadă, de la ora 18,00, la Teatrul Național din București (TNB), Sala „Ion Caramitru”, spectacolul „Dance Me!”. O a doua reprezentație va avea loc în data de 19 octombrie, de la aceeași oră și în același spațiu. Creată de She She Pop, colectiv artistic din Berlin, producția „Dance Me!” este descrisă drept „un maraton de dans, o competiție între două generații”, scena reprezentând o arenă în care membrii She She Pop și invitații lor joacă rolurile unor bătrâni ce se confruntă cu un grup de performeri tineri.

Muzica este „produsă” live chiar de participanți, care au pregătire muzicală diferită, gusturi diferite în ceea ce privește stilurile muzicale, spectacolul împrumutând din „stilistica show-urilor sau concursurilor de televiziune”. Nimeni nu are nimic de câștigat, miza este care echipă reușește să piardă mai puțin. Este extenuant pentru echipe. Tinerii, cărora le mai rămâne puțină energie, îi privesc pe ceilalți murind.

CompaniaShe She Pop, fondată în anii ’90,își prezintă spectacolele în întreaga lume, obținând și premii la diverse evenimente teatrale. Reprezentațiile din FNT se vor desfășura cu publicul pe scenă, timp de o oră și 40 de minute (fără pauză), iar vârsta recomandată este 14+. Turneul este susținut financiar de către Departamentul pentru cultură și coeziune socială al Senatului Landului Berlin.

Producția companiei irlandeze Dead Centre, Lippy”, este programată să se joace pe 19 și 20 octombrie, de la ora 21,30, la TNB, sala Pictură. Trupa, creată în 2012 la Dublin, s-a impus cu acest titlu atât în plan național, cât și internațional, prezentând spectacole în teatre mari ale lumii. Spectacolul, regizat de Ben Kidd și Bush Moukarzel, pe textul semnat de Bush Moukarzel, a fost creat cu sprijinul Arts Council Irlanda și ulterior dezvoltat cu ajutorul Festivalului Dublin Fringe și al The National Theatre Studio.

În descrierea spectacolului se precizează că în anul 2000, într-un orășel de lângă Dublin, o mătușă, împreună cu cele trei nepoate ale ei, trei surori, au luat o decizie: s-au închis în casă și au făcut „un pact de sinucidere”, dus la capăt vreme de 40 de zile. „Noi nu am fost acolo. Nu știm ce au spus. Cel care citește pe buze încearcă să le descifreze convorbirile și să reconsituie, poate, ultimele lor ore de viață”. Dar asta nu este povestea lor.

Reprezentația durează o oră și 20 de minute (fără pauză), iar vârsta recomandată este 14+. Participarea în FNT este susținută de CultureIreland.

În FNT va fi prezent Bush Moukarzel, care și joacă în spectacol.

Din Polonia vin spectacolele „Ultimele zile ale Elenei și Nicolae Ceaușescu” și „Poveștile bunicilor șoptite fiicelor de către mame”. Primul poate fi văzut în data de 21 octombrie (17,00 și 21,00), la TNB, Sala Atelier, iar cel de-al doilea este programat pentru 25 octombrie, de la 21,30, la TNB, Sala Studio.

„Ultimele zile ale Elenei și Nicolae Ceaușescu”, o producție realizată la Teatr Polski din Bydgoszez, este semnată de regizorul Wojciech Faruga și dramaturga Julia Holewińska. La sfârșitul anului 1989, lumea era martoră la un eveniment major: răsturnarea puterii deținute de Nicolae și Elena Ceaușescu. Transmisiunile TV din ultimele zile ale epocii, în care au deținut, dictatorial, puterea, precum și execuția lor au schimbat perspectiva asupra Revoluției și au avut, în același timp, calitatea unui show mediatic. Textul prezintă decăderea celor doi. Creatorii au pus accent pe soarta și în special pe comportamentul soților Ceaușescu, precum și pe al celor care i-au „însoțit” în ultimele lor ore de viață.

Ultimele zile ale Elenei si Nicolae Ceausescu. credit Natalia Kabanow

Spectacolul se înscrie în Sezonul Cultural Polonia România 20242025, organizat de Ministerul Culturii și Patrimoniului Național din Polonia, Institutul Adam Mickiewicz”, cu sprijinul Institutului Polonez din București, Ministerului Culturii din România și Institutului Cultural Român.

Durata reprezentației este de o oră și 40 de minute (fără pauză). Vârsta recomandată – 16+.

„Poveștile bunicilor șoptite fiicelor de către mame” sunt aduse în prim-plan de regizoarea Gianina Cărbunariu, la Teatrul Contemporan din Szczecin. Sugerând că în România „nu este loc pentru femeile care nu sunt mame!”, spectacolul aduce în atenție decretul 770, aflat în vigoare în România între 1966 și 1989, în timpul dictaturii ceaușiste, ce trimitea la închisoare femeile care își provocau ilegal avortul. Acest decret se asemăna cu „compromisul privind avortul” din Polonia. Doar că în România era prevăzută și o interzicere a contracepției. Decretul urmărea „creșterea populației și consolidarea puterii statului”, fiind considerat cel mai restrictiv act normativ din blocul rasăritean. Mii de femei și-au pierdut viața. Și iminente sunt aceste întrebări: „Oare această istorie întunecată a României, povestită de bunici și de mame, este un avertisment? Oare trecutul României ar putea deveni viitorul Poloniei, al Ungariei, al Statelor Unite?”. Spectacolul durează o oră și 30 de minute (fără pauză), iar vârsta recomandată este 16+.

Autoarea poloneză Julia Holewińska și regizoarea Gianina Cărbunariu vor fi în București.

Centrul de artă CAMPO din Gent, Belgia, va prezenta în FNT, pe 25 și 26 octombrie, de la ora 21,30, la Teatrul Mic, sala Atelier, spectacolulMémé”, un performance realizat de Sarah Vanhee, împreună cu invitații ei – păpuși, spirite și un copil. Această creație reprezintă „relația cu strămoșii, cu pământul natal, cu corpul femeii”.

Mémé” este, potrivit producătorului, „un demers ritualic prin care Sarah Vanhee își readuce la viață cele două bunici flamande, se reconectează reparator cu ele, pentru ca apoi să-și ia din nou, altfel, rămas bun de la ele, într-un timp nedefinit”. Mémé” este o odă închinată acestor femei invizibile, închinată pământului, vieții. Spectacolul este recomandat publicului 16+ și durează o oră și 30 de minute.

Sarah Vanhee va fi prezentă, desigur, în Festival.

Argumentul pentru care au fost selecționate aceste spectacolele din străinătate îl aflați de la Mihaela Michailov, curatoare FNT 2024: Patru dintre cele cinci spectacole invitate din străinătate explorează, în formule teatrale cu dramaturgii variate, povești care au în centru raportul dintre generații, moșteniri transgeneraționale și istorii personale ale unor femei cu un trecut contorsionat. Sunt istorii care aduc cu ele contexte sociale și politice diferite, destine complicate și reflecții asupra lumii de azi. Dance Me!, Lippy, Poveștile bunicilor șoptite fiicelor de către mame și Mémé sunt incursiuni înconflicte dintre generații și sondări ale încercărilor de a le armoniza, sunt reconfigurări ale parcursului unor femei care au făcut alegeri radicale. Ultimele zile ale Elenei și Nicolae Ceaușescu, înscris în Sezonul Cultural România-Polonia 2024-2025, ne transpune în istoria noastră recentă, cu toate dilemele, incertitudinile și punctele de suspensie care intervin în reconstrucția unor evenimente marcante.”

Musical Extravaganza pe final de 2024

Musical Extravaganza – cu tenorul ŞTEFAN von KORCH şi invitaţii săi are un program încărcat în perioada Octombrie – Decembrie 2024, arată un comunicat de presă.

Concertele Musical Extravaganza continuă în lunile octombrie, noiembrie şi decembrie cu programe deosebite, cu accente de sezon. Concertele prilejuiesc întâlniri lunare cu tenorul Ştefan von Korch, amfitrionul seriei şi cu invitaţii săi: tenorul Alin Stoica, baritonul Adrian Mărcan, pianistul Alexandru Burcă şi alţii. 

Tenorul Ştefan von Korch spune: ˮconcertele aduc în continuare bucuria întâlnirii cu solişti de operă îndrăgiţi, în cadru mai restrâns şi creează o punte între universul clasic şi toţi cei ce doresc să îi aprofundeze sau descopere frumuseţea. ˮ

Evenimentele au loc după următorul program:

VIVO PER LEI –16 Octombrie la Sala Dalles

Sentimentalul orizont pop-opera, cu piese de referință – “Vivo per lei” ori “Con Te Partiro”, dar și  canzonete sau arii ce evocă iubirea vor încălzi inimile spectatorilor.

Solist şi amfitrion: Ştefan von Korch – tenor

Invitaţi:  Alin Stoica – tenor Adrian Mărcan – bariton, Alexandru Burcă – pianist

O Sole Mio – 22 Octombrie – Casa de Cultură a Sindicatelor Ploieşti

Romantismul  canzonetelor și pasiunea din muzica   spaniolă într-un concert fermecător ca un apus napoletan, în acordurile pieselor O Sole Mio, Santa Lucia, sau Funiculi Funicula.

Solist şi amfitrion: Ştefan von Korch – tenor

Invitaţi: Adrian Mărcan – bariton, Alexandru Burcă – pianist 

Dulce Românie   27 Noiembrie – Sala Dalles

Povești pe portativ, de la opereta Valurile Dunării cu nemuritoarea “Muzica” a lui George Grigoriu, la lieduri suave, sau refrene interbelice ca “Zaraza” până la  şlagăre precum “Copacul”, şi alte creaţii de marcă semnate de compozitori autohtoni, într-un concert dedicat frumuseţii şi bogăţiei muzicale din Dulcea Românie.

Solist şi amfitrion: Ştefan von Korch – tenor

Invitaţi: Alin Stoica – tenor, Adrian Mărcan – bariton, Alexandru Burcă – pianist 

Christmas Extravaganza  18 Decembrie – Sala Dalles

 Un ocol muzical al pământului cu piese se Crăciun binecunoscute, momente clasice în paşi de vals dar şi colinde, cântece de iarnă şi melodii ce pun în lumina  bucuria şi magia sărbătorilor.

Invitaţie la Vals – 13 Decembrie – Teatrul Naţional de Operetă şi Musical Ion Dacian

Un spectacol-concert unic în Bucureşti, ce evocă atmosfera de neuitat a selectelor serate muzicale, ce îmbogăţeau viaţa culturală din Germania, Austria şi Elveţia la sfârştul secolului trecut.

Cu: Tenorul Ştefan von Korch şi Orchestra Teatrului Naţional de Operetă şi Musical Ion Dacian, în formula restrânsă, de salon.

Cine sunt protagoniștii spectacolelor

ŞTEFAN VON KORCH (Tenor) (www.stefanvonkorch.com)

Cu o carieră în remarcabilă, națională şi internaţională, Ştefan von Korch a debutat în această vară în Carmina Burana pe scena prestigiosului Festival Palermo Classica, a concert alături de Orchestra Reino de Aragon în Spania, a fost invitat în recital la Lipova Symphonic City Maria Radna open air şi este amfitrionul seriei de concerte Musical Extravaganza, găzduite lunar în capitală.

De la începutul anului a interpretat pe scena Filarmonicii din Târgu-Mureş lucrarea vocal simfonică Stabat Mater, una din bijuteriile repertoriului lui G. Rossini considerată o demonstraţie de virtuozitate pentru orice tenor, a performat în Carmina Burana la Craiova Summer Fest, dar şi la Opera din Iaşi, în spumosul rol Camille de Jolidon, din Văduva veselă 2.0 regizată de Andrei Șerban şi la Opera Română din Timişoara în montarea Văduvei Vesele semnate de Mario Di Carlo.

În decursul anului 2023 tenorul a făcut să vibreze inimile spectatorilor cu interpretări magistrale ale partiturii specifice vocii sale din Carmina Burana, pentru care este considerat un etalon şi a fost singurul solist român într-un turneu de 27 de oraşe în China. Alte repere din cariera sa includ roluri de marcă în opere şi operete prezentate pe cele mai mari scene din România: “Bărbierul din Sevilla”, “Elixirul dragostei” şi “Falstaff” (Opera Naţională Bucureşti), “Rigoletto,” “Văduva veselă” şi “Văduva veselă 2.0” (Opera Naţională din Iaşi), “I Puritani” (premieră naţională) “Rigoletto” şi “Bărbierul din Sevilla” (Opera Română Cluj-Napoca) şi altele.

În anul 2022 şi-a completat repertoriul cu rolul titular din premiera europeană a spectacolului “Traiano in Dacia,” de Giuseppe Nicolini, pusă în scenă la Opera Română din Cluj-Napoca, iar palmaresul său mai include roluri în 3 premiere naţionale absolute: opera “I Puritani” la Opera Română din Cluj-Napoca (2016) unde a interpretat cea mai înaltă partitură scrisă pentru voce masculină, opera “La Sonnambula,” de Vicenzo Bellini (2018) şi prezenţa pe scena Sălii Radio din Bucureşti în premiera natională absolută a lucrării vocal-simfonice “Messa di Gloria” de Rossini (2019).

ALIN STOICA – Tenor

Alin Stoica este singurul tenor român care, la finalul anului trecut, a performat în cadrul concertului de Crăciun de la Vatican şi a fost invitatul Papei într-o întrevedere privată. Solistul este şi unicul deţinător din România al premiului Luciano Pavarotti. Pe scena Operei Naţionale din Bucureşti se remarcă în “La Traviata”, ”Carmen” sau ”La Boheme.”

Premiul “Luciano Pavarotti” dobândit în 2017 i-a fost înmânat de însăși soția celebrului tenor, Nicoletta Mantovani alături de premiul al II-lea și premiul publicului “ Vota la voce “ ambele obținute în cadrul festivalului de la Sarzana, Italia. Datorită acestei reușite, tenorul Alin Stoica a primit invitația de a cânta la Concertul omagial cu ocazia împlinirii a zece ani de la dispariţia lui Luciano Pavarotti la Arena di Verona alături de nume sonore din lumea muzicii cum ar fi: Placido Domingo, Jose Carreras, Andrea Bocelli, Il Volo, Eros Ramazzotti, soprana Angela Gheorghiu și alții.

În decursul timpului, artistul şi-a desăvârşit pregătirea vocală cu tenorul Ionel Voineag și cu tenorul Marius Budoiu, a participat la Masterclass-urile lui Rockwell Blake și Liora Maurer (Metropolitan Opera, New York), ale Marianei Nicolesco și altor specialişti.

**Adrian Mărcan (Bariton)**

Adrian Mărcan este bariton al Operei Naționale București cu o vastă activitate națională și internațională. A cucerit publicul cu interpretări pline de sensibilitate,profunzime și vigurozitate, iar printre rolurile sale de succes se numără Don Giovanni din „Don Giovanni ”, Figaro din „Bărbierul din Sevilla”, Contele Almaviva din „Nunta lui Figaro”, Marcello din „La Bohème,” Belcore din „Elixirul dragostei”, Enrico din „Lucia di Lammermoor”, Germont din ,, La Traviata”, Rodrigo di Posa din ,, Don Carlo”, Contele di Luna din ,, Il Trovatore ” sau Escamillo din „Carmen” etc.

Pe lângă activitatea artistică din țară, a susținut numeroase turnee în străinătate cu operele din Brașov, Cluj , Iași ,Craiova în țări cum ar fi : Germania , Austria, Italia, Norvegia ,Spania ,Olanda ,Albania, Marea Britanie, dar și în Japonia.

ALEXANDRU BURCĂ (Pianist)

Alexandru Burcă dă strălucire partiturilor de pian din numeroase spectacole ale Teatrului Naţional de Operetă şi Musical Ion Dacian din Bucureşti, este partenerul de scenă al actriţei Oana Pellea în spectacolul “Callas,” prezentat pe scena Operei Naţionale din Bucureşti şi pianist în multe alte spectacole ale instutuţiei, a încântă publicul cu atingeri magice ale clapelor pianului în musicaluri ca “Mamma Mia” şi “Shrek” şi a semnat muzica pentru producţia “Ileana cea vitează.”

A susținut concerte și recitaluri la Ateneul Român, Festivalul Internațional ‘George Enescu’, Televiziunea Română, Societațea Română de Radiodifuziune,  Muzeul Municipiului București – Palatul Șuțu, Filarmonica ‘George Cavadia’Filarmonica din Bacau,Muzeului Național de Artă , Kazakstan , Rusia, Moldova, Franta, Germania, Portugalia, Norvegia, Italia, Canada.

Despre Musical Extravaganza

”Concertele Musical Extravaganza aduc publicului bucuria întâlnirii cu nume de vârf ale scenei lirice, într-un cadru mai restrâns, ce oferă o perspectivă apropiată asupra actului artistic. Spectatorii sunt invitaţi să admire şi să descopere solişti de operă şi operetă  şi să îi cunoască şi în ipostaze inedite, prin abordări fusion, ce îmbină clasicul şi contemporanul, prin interpretări de tip cross over ale unor piese bine cunoscute, dar şi prin repere ale repertoriului operistic,  totul într-o atmosferă selectă, completată de un acompaniament de cameră, ce pune în valoare interpreţii într-o lumină caldă şi personală”, se arată în comunicat.

Pentru a fi la curent cu evenimentele următoare din seria Musical Extravaganza vă invităm pe pagina Allegro Productions & Agency, notează organizatorii proiectului.

Ce rămâne din Atelier poetic relațional: video complet

Ce rămâne din Atelier poetic relațional? Ieșiri și înălțări a fost evenimentul final. La o săptămână după spectacol, pe platforma Muzeului Național al Literaturii, înregistrarea întâlnirii este cel mai urmărit eveniment din cadrul Festivalului Internațional de Poezie București 2024.
Spectacolul a rămas întâlnirea ta cu poezia. Cu felurile personale în care 10 autori (unii la început, alții cu bibliografie seriasă semnată deja) reușesc să îți iasă în întâmpinare cu poezia lor. Poate sună metaforic, dar poetul poate că nu are viață personală cum îți spunea Nichita Stănescu. Poezia, în schimb, are numai viață personală. De unde și entuziasmele, blocajele întâlnirii cu modurile în care poezia îți oferă ieșiri și chiar înălțări față de tine și de ceilalți.
Cătălina Ceaușescu, Daniela Bejinariu, Daniela Toma, Emil Iulian Sude, Ionuț Calotă, Iulia Grigorie, Maria Ciurea, Oana Angelo, Valentina Cornescu și Vlad Minea au făcut demonstrația la capătul zilelor de Atelier poetic relațional în cadrul Festivalului Internațional de Poezie București, ediția a 14-a.

Așa rămâne spectacolul în video complet de la MNLR, filmare de Alexandru Ursu:

Am pornit de la întrebarea cu care a intrat fiecare dintre ei în atelier:
Ce este de fapt un performance, în special cel cu poezie? (Oana), Cum se împacă momentele în care poezia te exteriorizează cu secvențele de lectură în care cel care citește este retras? (Vlad), Reușești să te odihnești când te solicită poezia? (Valentina), Care e recuzita de care are nevoie poezia mea? (Cătălina), Cum lucrez cu marca mea în prezentarea poeziei? (Daniela B), Ce are nevoie poezia mea ca să îți lase efectul unui refren muzical în minte? (Ionuț) Cum ar putea să rețină atenția lectura teatrului absurd, în afara inflexiunilor de voce, atunci când folosesc, mai ales, asocieri neobișnuite de cuvinte! (Daniela T.) Când se împacă gesturile și cuvintele? (Iulia) Dar dacă mă copleșește poemul în fața oamenilor? (Emil) Cum lucrez cu furia feminină pe scenă? (Maria).

Critici nesolicitate dar binevenite

De multe ori discuția legată de atelierele de poezie confundă formula relațională cu o întâmplare ceremonială.

Cel puțin așa îmi explic reacțiile de dezaprobare nesolicitate pe care le-am primit atunci când am anunțat întâlnirile de Atelier poetic relațional. Dar fiecare interpretare eronată a unui eveniment are rolul ei în plasarea poveștii în context. Și semnalează, poate, unde nu sunt ( sau nu am oferit eu) destule informații.

Exerciții și referințe pentru poezia în performance

Pentru o imagine relevantă asupra modurilor în care poezia stă în evenimente publice este nevoie să parcurgi drumul invers față de o istorie obișnuită.

O istorie îți propune viziuni de înlănțuire cauzală încurajând iluzia unei progresii în timp. Mai relevantă tinde să devină călătoria inversă, de la ceea ce poți identifica azi ca prilej de întâlnire cu domeniul poetic spre nodurile istorice din care își trage fiecare dintre aceste evenimente forța.

Chiar și cele mai aplicate prezentări ale poeziei în performance (”Live Poetry” -2011- de Julia Novak, ”Poetry Off the Page Twentieth-Century British Women Poets in Performance”- 2004- Laura Severin) complică lucrurile cu liste de nume ori procedee tehnice de specialitate. Fără îndoială necesare. Alteori, cum se întâmplă în ”Poetry as Performance: Homer and Beyond”-1996- de Gregory Nagy, calea aleasă este cea de identificare a surselor istorice pentru prezentarea publică a poeziei. Interpretarea are rolul ei și aici, iar tabelele istorice și listele de nume capătă relevanță imediat ce sunt acoperite teoretic posibilitățile de expresie ale genului. Este și cazul abordărilor concentrate spre intersectarea domeniilor în materie de poezie (”The Poetics of Poetry Film” -2023- de Sarah Tremlett, ”Poesie Sonore Internationale” -1979- de Henri Chopin, ”Essays on Performance Writing, Poetics and Poetry” vol I+II -2013, de John Hall).

Totuși domeniul se dovedește mai efervescent decât te aștepți. Evenimente dedicate prezentării poeziei depășesc stadiul ”muzical-artistic” al prezentărilor care amestecă în mod obișnuit și serbarea școlară și spectacolul actoricesc profesionist. Așa se face că o concluzie care se impune după acest Atelier poetic relațional este că perspectiva necesară este una legată de formularea modurilor tale de a da prilejul poeziei tale să își facă treaba împreună sau în fața celorlalți.

Câteva resurse pentru spațiul românesc în domeniu am lăsat într-un playlist public pe youtube. Se găsesc pe canalul poetic și câteva lucruri teoretice, inclusiv perspectiva lui Richard Schechner care te convinge că tot ce ține de performance este mai degrabă un spectru iar perspectiva este esențială în domeniu. În fond, arată Schechner, în ”Performance Studies An Introduction” – 2013, unul dintre exercițiile cele mai relevante este să propui cuiva să îți privească drept performance acte banale din viața de zi cu zi, ca așteptarea autobuzului ori felul în care stă la coadă la cantină. Actul în sine nu este performance, poate, dar modul de a-l privi în acest fel proiectează lucrurile chiar în zona care ne privește în materie de performance, contextualizare, instrumentalizări și concept.

Atelierul a debutat joi, 12 septembrie într-un eveniment deschis cu public în cadrul expoziției ”Despre sine, cruci și altele”, de Mircea Modreanu, în spațiul MNȚRplusC de la Muzeul Țăranului Român.
Au urmat vineri și sâmbătă sesiuni de lucru exclusiv cu participanții selectați pentru program, la Muzeul Național al Literaturii Române.
Finalul de Ieșiri și înălțări din Atelier poetic relațional, deschis pentru public la sala ARCUB îl vedeți aici.
Atelierul poetic relațional a avut loc în cadrul Festivalului Internațional de Poezie (FIPB) ediția a 14-a.

Participanții la Atelier poetic relațional 2024

Cătălina Ceaușescu este medic rezident în chirurgie toracică și încearcă să nu scrie, dacă nu are neapărat nevoie:

”Beginnings are such delicate times.
Humans are almost always lonely.
Îndrăgostirea = componentă instinctuală
determinată genetic
a comportamentului de reproducere.
Colapsul temporar al granițelor eului,
cauzat de îndrăgostire,
reprezintă un răspuns stereotip al ființei umane
la o configurație de impulsuri sexuale interne și
de stimuli sexuali externi.”

Daniela Bejinariu (n. 24 septembrie 1996, Dorohoi) este purtătoare de cuvânt a Casei de Poezie Light of Ink Suceava. A obținut Marele Premiu în cadrul Concursului Național de Poezie „Nicolae Labiș” (2022) & Premiul I în cadrul Concursului Național de Debut în Poezie „Traian T. Coșovei” (2023).


A citit la Noaptea albă a poeziei (FILIT Iași, 2023), Cenaclul Matca (București, 2023), Noise Poetry (Buzău, 2023), Poetic Hub (București, 2023), Dialog poetic (Cluj-Napoca, 2024), Bookfest (2024). A publicat în antologia „Ce-ți spui noaptea înainte de culcare” (Ed. Cartex, 2024) & antologia „Casa de Poezie” (Ed. Vinea, 2018). A publicat în revistele Matca, Bucovina literară, Alecart, Revista de Poezie L.ink. Volumul său de debut, „New Era Eva”, este în curs de apariție la Ed. Tracus Arte, estimat a fi publicat în octombrie a.c.

Daniela Toma este Absolventă a Universităţii Lucian Blaga din Sibiu, profesor și director al Editurii Art Creativ, Bucureşti. Debut literar: 1978, în revista ASTRA, Braşov; urmează apoi volumele: Mă numesc Doi, Editura Rovimed Publichers, Bacău, 2013; până la 2020, Vremurile se scriu în jurnalul unei pisici sălbatice, poem teatral (incomod şi chiar bizar), Editura Art Creativ, 2021; Perspective critice – mic discurs inclus (critică literară), Editura Rafet, 2021 (volum care obţine Premiul Editurii Rafet pentru critică literară la Festivalul Titel Constantinescu, ediţia a XIII-a, 2021); Ochi de lună, Editura Universitară, 2021; Sublime et impropre avec confession, Editura BoD, Franţa, 2023, traduit du roumain par Gabrielle Danoux.


Poemele Danielei Toma au fost traduse în limbile: catalană, engleză, franceză, bulgară, ucraineană, italiană, spaniolă.
A primit numeroase premii. Daniela Toma a tradus şi a editat în limba latină, volumul SAECULUM – Cultură şi civilizaţie latină, 2002; Scrie cronică literară şi publică, pe lângă poezie, traduceri şi teatru.

Emil Sude (n. 6 septembrie 1974, Bucureşti). A debutat cu cartea de poezie „Scărarul” (Editura Grinta, 2014), tradusă în limba ebraică și publicată în Israel de către Menachem Falek. A mai publicat cartea de poezie „Chiar Nu” (Editura Eurostampa, Timișoara, 2016). Emil completează: ”ai uitat de cartea «Povești», «Paznic de noapte» – publicat în Franța în traducere și în 2025 apare și în SUA- publicat în 7 reviste de limba engleză- universitare, «Rapsodiile unui gelos»- premiul al doilea la Fest. Macedonski 2022”.


”Mă opresc la scriitură, prin și cu aceasta. Calup de, cu energie sau caracteristica densă, vidă, proiectată și reținută pe un suport prin semne convenite unanim sau neconvenite, ce produc semnale care vor fi decodificate, în același fel sau separat, în funcție de subiectul uman”, arată Emil.

Ionuţ Calotă are o primă perioadă activă, ca poet, în anii ’80, finalizând chiar un manuscris cu titlul Manufactură de gesturi, dar după moartea lui Nichita, în timpul armatei obligatorii în care se simte ca într-o puşcărie în care a intrat nevinovat, se retrage din viaţa literară şi alege chitara şi scena rock. La 50 de ani revine şi scrie o serie de 7 volume de poezie, publicate toate ca urmare a câte unui premiu literar, cel mai recent în 2021, la Editura Universitară, cu titlul Oraşul tatuat, încă prezent în toate marile librării online şi la târgurile de carte.

De curând, a lansat, la Muzeul Comunismului din Bucureşti, a opta carte de poezii, una cu amintiri din comunism, Cu secera şi ciocanul la gât. A fost tradus şi publicat în antologii de poezie din Franţa, Germania, Portugalia şi India. A mai scris recenzii de carte, texte pentru cântece, aforisme, haiku, precum şi traduceri din poezia universală.

Iulia Grigorie, cunoscută și sub numele de Kitana Project/Didgiulia, este o artistă cu multiple fațete creative. S-a remarcat cel mai mult prin muzică, susținând peste 500 de concerte în străinătate, dar prima ei iubire rămâne poezia.


Pentru a-și îmbrățișa această latură, Iulia a scris un volum de 55 de poezii în 2021, care rămâne încă nepublicat.

Maria Ciurea se prezintă: Am 21 de ani. Sunt studentă la Facultatea de Drept din Craiova. Fac parte din clubul de poezie POT, coordonat de poeta Ana Andrei. Am publicat poeme în mai multe reviste și pe platforme literare: Mozaicul, Revista Golan, Revista de Povestiri, Revista Planeta Babel, Noise Poetry, Haimanale Literare”.

Am lecturat din poemele mele în cadrul Festivalului de Literatură Transdanubiană, în cadrul evenimentului Poetic Hub și în cadrul Festivalului de Debut organizat de Memorialul Ipotești cu ocazia Zilelor Eminescu”, arată Maria.

Oana Angelo, are 37 de ani, este actriță, scenaristă, poeta și profesoară de limba româna pentru studenți străini.
Scrie poezii de la 15 ani, iar până în prezent a adunat texte pentru un volum de debut.


”Am scris și un scenariul de scurtmetraj pe care l-am produs și în care am și jucat. A fost selectat la aproximativ 10 festivaluri internaționale. Am o piesă de teatru finalizată și încă vreo 3 scenarii începute. Scriu poezii în limba română, engleză și spaniolă. Pentru una din poeziile în limba engleză am făcut un poetry film care este înscris și acesta la festivaluri internaționale. Plănuiesc să public curând volumul de poezii de debut și să termin de scris una din piesele de teatru începute, precum și să încep să lucrez la al doilea scenariu de scurtmetraj. Îmi doresc să ma conectez cu oameni din domeniul scrisului și să-mi regăsesc inspirația de a Scrie”, arată Oana.

”mă tranchilizez cu minute de social media
mă anesteziez cu ore vizuale
ca un dependent de fast food,
suntem niște etichete?
sunt între două dimensiuni:
vechiul eu mă trage la scenarii vechi,
știu povestea, e confortabil acolo,
aceeași acțiune, aceleași personaje” (fragment din poemele Oanei)

Valentina Cornescu este născută în Republica Moldova, orașul Bender, Transnistria: ”Am venit la București pentru studii, la Universitatea din București, facultatea de limbi și literaturi străine, engleză-germană, secția filologie și apoi am rămas. Sunt de 10 ani aici, iar la recensământ în Moldova m-am identificat și româncă, și moldoveancă”.

”Am lucrat în corporație, am activat și în HoReCa, iar acum sunt copywriter în publicitate. Prima oară m-am apucat de scris la 9 ani, era o poveste. M-am mai întors p-acolo prin a 6-a, erau poezii. Apoi mult timp am crezut că nu-i de mine scrisul, până mai recent. Am obținut locul 4 în cadrul Concursului Național de Poezie Același cer ce nu e – Constantin Virgil Bănescu, ediția a XV-a, 2024. Am participat la masterclassul de poezie cu Anastasia Gavrilovici, organizat de Venus Iese Din Retrograd. Am citit la cenaclul Visceral (București, 2024) și la Venus Iese Din Retrograd (București, 2024)”.

Vlad Minea scrie poezie (la modul serios) de la vârsta de 20 de ani: ”mai exact de când am început să frecventez săptămânal întâlnirile Cenaclului Corpul T, din cadrul Facultății de Litere din Brașov”.

”Odată cu acumularea experienței, poezia mea a evoluat de la acea voce adolescentină și timidă către una mai matură, utilizând un limbaj brut, epurat de pudorile și limitele juvenile autoimpuse. Pentru a demonstra ceea ce am teoretizat până acum, voi lăsa aici două exemple ce cuprind fragmente din poemele mele, primul fiind extras dintr-un text scris la 19 ani”, explică Vlad.
O întâlnire prezentată de Răzvan Țupa (insta aici: poetic.ro, youtube aici: citEștioficial).

Femei în campanie, la Sala Dalles pe 8 octombrie

Campania electorală nu a început, dar campania muzicală continuă!, arată un comunicat.

Pe 8 octombrie 2024, începând cu ora 20.00, Sala Dalles, din București – Bulevardul Nicolae Bălcescu nr. 18, va găzdui turneul electoral „Femei în campanie”, un musical cu umor, inspirat din viața care, invariabil, bate filmul.

Într-o lume plină de promisiuni deșarte și slogane obosite, spectacolul „Femei în campanie” vine să vă ofere exact opusul: autenticitate, satiră inteligentă, muzică live și, bineînțeles, hohote de râs cât pentru patru ani.

Dana Florian, Elena Albu și Iulia Bădulescu sunt cele trei ,,candidate” ce vor susține, instrumental și cu vocea, spectacolul care se va derula pe durata unei ore.

La ce să se aștepte spectatorii? La neașteptat, căci spectacolul va fi total ieșit din tipare și le va rezerva multe-multe surprize.

,,Vorbim despre o satiră la adresa clasei politice dar, în egală măsură, și despre o analiză sociologică a societății actuale, înțelegând prin aceasta că trăsături precum parvenitismul, mediocritatea, servilismul sau impostura sunt în mod exponențial reprezentate la nivel de vârf. Spectacolul nu judecă, nu înfierează, nu arată cu degetul, ci transmite, într-o manieră nemoralizatoare, următorul mesaj: clasa politică suntem noi toți și se va schimba doar în măsura în care ne vom schimba fiecare dintre noi. Vă avertizăm că, la final, sunteți în pericol să… fraternizați cu cele trei candidate gata să cucerească publicul pentru a obține votul majoritar.” transmit organizatorii evenimentului.

Biletele pentru acest eveniment sunt disponibile online pe Tiketstore.ro.

și la casa de bilete a Sălii Dalles. Este recomandată achiziționarea biletelor în avans, întrucât locurile sunt limitate.

            *Scenariul: Iulia Bădulescu

*Muzica și regia: Iulia Bădulescu, Dana Florian, Elena Albu

*Durata spectacolului : 1 h

Despre cele trei protagoniste

Spirit ludic „iremediabil” și inepuizabil, jurnalista și cantautoarea Iulia Bădulescu dă viață poveștilor sale cu un condei ironic și de multe ori autoironic, având totdeauna un mesaj inspirat, ce lasă observatorului un zâmbet un pic mai amar în colțul gurii. Iulia se află la al doilea proiect de comedie muzicală, primul fiind „Povești de adormit adulții”, în aceeași distribuție.

Dana Florian, compozitoare, solistă vocal, instrumentistă și textieră, transmite mesajul generației sale în ritmuri proaspete de folk, jazz, blues sau pop, având în prezent două albume muzicale – „Natural” și „Ea Știe”. Dezinvoltura interpretării și energia aparte pe scenă, stilul nonconformist al muzicii sale, inteligența și subtilitatea versurilor sale, fac din Dana Florian o prezență artistică inconfundabilă și polivalentă.

Elena „Leana” Albu este o muziciană carismatică, violonistă de excepție, cântăreață, compozitoare, creatoare de poezie și proză și, nu în ultimul rând, actriță. De la spectacolul de teatru și muzică „Să știi, fă, că te-am iubit”, la cântecele Mariei Tănase alături de Light Quartet, la vioara sa magică din Trupa Zaibăr, la spumosul său proiect muzical „Maneleana & Light Orchestra”, la rolurile fermecătoare din „Povești de adormit adulții” și „Femei în campanie” – Elena Albu este, fără îndoială, o artistă completă, complexă și garantat cuceritoare, arată comunicatul de presă.