Cu ocazia celei de-a 10-a aniversări GAEP, expoziția Mnemonics [back to the future] aduce laolaltă lucrări noi de la toți cei 14 artiști pe care galeria îi reprezintă sau cu care colaborează pe termen lung.
ARTIȘTI: Răzvan Anton, Pavel Brăila, Felipe Cohen, Vlatka Horvat, Théo Massoulier, Sebastian Moldovan, Tania Mouraud, Damir Očko, Cătălin Pîslaru, Mihai Plătică, Raluca Popa, Marilena Preda Sânc, Mircea Stănescu, Ignacio Uriarte
Cu ocazia celei de-a 10-a aniversări GAEP, expoziția Mnemonics [back to the future] aduce laolaltă lucrări noi de la toți cei 14 artiști pe care galeria îi reprezintă sau cu care colaborează pe termen lung.
Titlul face referire la Mnemonics, solo show-ul lui Răzvan Anton din 2015 și una dintre primele expoziții prezentate de GAEP. Reflectând evoluția constantă a programului galeriei în această perioadă, Mnemonics [back to the future] face zigzag printre istorii, geografii, medii de exprimare și metodologii artistice diferite. Timpul este subiectul ei principal. Și relevant este adjectivul pe care-l urmărește.
Dacă deviem de la liniaritatea timpului cronologic? Ce schimbări de perspectivă aduce ideea că fiecare moment din timp conține trecutul și viitorul – „prezentul este clipa în care viitorul se sfărâmă în trecut”, în cuvintele poetului Robert Browning? Și ce implică să ne considerăm pe noi înșine receptacule de timp care își țin trecutul și viitorul în orice zi a vieții? O aniversare ni s-a părut momentul potrivit pentru a ne gândi la aceste lucruri și pentru a propune și publicului o asemenea reflecție.
Timpul este înscris în memorie, iar o parte dintre lucrările din expoziție pot fi privite drept contribuții la o mai bună aducere aminte, individuală sau colectivă. Alte lucrări explorează cu totul alte zone, fiecare unică. Evitând orice aliniere tematică a diferitelor poziții artistice, Mnemonics [back to the future] creează spațiu pentru un schimb de idei și atitudini – în jurul unor speranțe și aspirații comune, dar și al unor temeri și îndoieli universal umane, care ne aduc, de fapt, mai aproape.
Vernisaj: vineri, 22 noiembrie 2024, ora 18:00
Str. Giuseppe Garibaldi 8, București