Nu stiu ce parere aveti despre filmele romanesti, ca val nou, ca estetica personala, dar filmul lui Constantin Popescu nu prea seamana cu nimic din ce aveti in minte. Sigur ca au mai intrat prin „Undeva in Est” povesti legate de rezistenta anticomunista, dar ce puteti sa vedeti in „Portretul luptatorului la tinerete” e din alta liga. Pe langa faptul ca are legatura cu realitatea, pentru ca porneste de la lucrurile consemnate de Ion Gavrila Ogoranu, filmul nici nu se termina cum crezi.Sigur, ai mai vazut drame romanesti, dar asta este incredibil de frumoasa, cu imagini filmate parca pentru a te scoate din spatiile inghesuite ale prejudecatilor. Cum spune chiar Gavrila Ogoranu, „Noi nu admirăm şi nu lăudăm în cuvinte deşarte pe Ştefan cel Mare. Nici nu-i folosim numele ca soclu, pe care să înălţăm statuia nimicniciei noastre”.In orice caz, un film ca „Portretul luptatorului la tinerete” te face sa te mai gandesti la tot ce esti invatat ca e istorie. Pornind de la citatul din Rilke, „orice înger e cumplit” si pana la citatul final decupat amplu din Ogoranu, este unul dintre putinele filme romanesti in care optiunile tehnice se potrivesc si functioneaza in cadrul povestii. Chiar si licentele (filmarile „capturate”, impuscarea in cerc) par sa isi faca treaba incat la finalul celor 2 ore si jumatate care au ajuns pe ecrane, iesi cu alta imagine despre ceea ce stiai in materie de rezistenta si valori nationale. Lucruri care de obicei sunt la fel de simple ca si opozitia dintre naturalete si ideologie.Reusita lui Constantin Popescu readuce in actualitate si imaginea lui Ogoranu asa cum a fost surprinsa in seria Memorialul Durerii.