Dupa dezbaterea televizata dintre candidatii din ultimul tur de scrutiny pentru alegerile preidentiale am vrut sa public o analiza a limbajului pe care cei doi l-au pus la treaba. Cum zona activa a limbajului este o zona in care poezia este direct implicate analiza mea pornea de la convingerea ca degradarea limbajului public si, mai ales a celui politic este urmarea degradarii limbajului poetic si a pierderii reperelor in aceasta zona. Am amanat publicarea acestui material pentru ca nu avea de ce as fie citit inainte de anuntarea primelor rezultate ale alegerilor, evitand astfel sa fie considerat un demers electoral.
DUMNEAVOASTRA
Mai intai am vrut as identific marcile discursive prin care candidatii ii percep pe cei care voteaza. M.G. zice ca «veti alege viitorul presedinte» si imediat apare problema de limbaj pe care o trage dupa el in fiecare interventie: optiunea permanenta pentru cea mai pretioasa si complicate formulare gramaticala. Lucru care se intampla de exemplu in expresia «modul in care veti alege». Interesant este ca, nici un moment, T.B. nu vorbeste despre alegatori altfel decat la persoana I plural sau folosind determinantul national, «romanii».
EU-l prezidential
Formuland «Vreau sa-l indemn», M.G. foloseste din nou un circuit de intarziere a faptei care ne face sa ne punem probleme legate de concizia si hotararea discursului sau. De ce este nevoie de un «vreau» in locul lui simplu «il indemn» numai resorturile unei psihologii aflate in plin blocaj ar putea sa ne lamureasca. De asemenea, descurajante sunt marcile de slabire a declaratiilor publice cum se intampla de fiecare data cand candidatul foloseste «Cred ca».
Propria persoana, M.G. o determina prin «Am avut privilegiul sa fiu…» sau «Am vazut» in care implicarea active este trecuta in plan second, coplesita de o actiune exterioara.
T.B. trece de la asumari la persoana I singular cu aroma dictatoriala «Sunt», «Este», «vreau», «Voi ramane», «am convingerea ca», la nuante de persoana I plural care adauga si nuanta populista: «vom reusi sa», «vom face ca».
Autoformulari
De doua ori M.G. introduce descrierea sa personala cu expresia« Sunt un om care». Deci nu « sunt » sau « fac » ci o suspecta obiectivare fata de propria persoana, cu atat mai suspecta cu cat de mai multe ori in timpul dezbaterii a folosit marci dubitative impreuna cu afrmatiile sale personale. Mai mult, in finalul dezbaterii apare o formulare cat se poate de nefericita in care tot ce exprimase (chiar si greoi) pentru el insusi apropie de persoana contracandidatului sau: « suntem doi oameni care». Dar complet nefericita este alegerea unui limbaj pretios pentru descrierea unei situatii simple: «abordez de fiecare data o pozitie constructiva.», o propozitie din care nu stiu ce ar putea sa inteleaga un telespectator mediu, altceva decat limba de lemn in stare pura.
Ba chiar, la un moment dat, M.G. simte nevoia sa isi explice propriile vorbe afirmand nici mai mult nici mai putin decat «vorbesc despre».
Cuvinte ritualice
M.G. a folosit in cele doua discursuri din dezbatere de trei ori formularea «am demonstrat ca», de parca ar fi incercat sa convinga pe cineva ca are ce cauta in discutie, lucru inutil din moment ce deja era acolo. Intarzierile sintactice au vedetelel lor intre expresiile folosite de candidatul PSD. «o singura Romanie ca o viziune despre o tara care» exprima cel mai bine referintele dublate, concluzia amanata care au mutilat retorica dezbaterii. De altfel, MG spune de doua ori «am un proiect», in conditiile in care ar fi fost mult mai util sa impartaseasca elemente din aceste proiecte.
Cum era presedinte in functie era normal ca unul dintre cuvintele pe care T.B. insista sa fie «experienta» asociat inevitabilului «Romania». Dar demersul sau are nevoie sa fie ceva mai convingator asa ca «o Romanie» este repetat de trei ori cu determinanti diferiti pentru a concluziona «Romanii trebuie sa fie stapanii Romaniei!». Unul din ritualurile dezbaterilor sociale de astazi include invocarea domeniilor sensibile, lucru pe care T.B. s-a grabit sa-l faca «pensii, sanatate, dezvoltarea infrastructurii».
Formulari defectuoase
M.G. s-a remarcat din acest punct de vedere prin afectivitatea exprimata in limbaj de contabil: «Am reconfirmat afectiunea mea pentru» dar si prin folosirea cu insistenta a timpului trecut, paradoxala pentru un candidat a carui sansa este viitorul, legatura cu trecutul fiind un punct destul de sensibil in cazul partidului sau: «A fost un privilegiu», «Am avut privilegiul», «Am reusit sa», «Am demonstrat ca». Dar momentul de suprema jena discursiva poate fi identificat pentru candidatul PSD in deruta determinantilor morali. In loc sa invoce sprijinul unui erou il determina pe acesta printr-o situare de negatie a raului « Doina Cornea, un dusman al comunismului » ba chiar intarzie identificarea aprobarii acestui personaj prin introducerea unei formulari « a spus ca ma va sustine» in loc de «ma va sustine».
La un moment dat T.B. isi incepe demersul cu «Acum nu putem spune», o negatie care s-ar putea explica prin prezenta in fraza respectiva a unui indicator al adversarilor sai. Totusi, o asemenea negare a puterii proprii este cel putin riscanta. Un mister logic ramane ceea ce Basescu a vrut sa spuna cu «Ceea ce eu le propun romanilor este o guvernare a politicienilor pentru politicieni.» din care se desprinde ca tranzitiva numai asumarea «Eu le propun romanilor».
Declaratii pe cont propriu
M.G. si-a incheiat prestatia cu un discurs carea a punctat patetic, aproape scolareste: «Imi iubesc familia si-mi voi sluji tara». Demna de o cauza mai buna este fortarea sintactica din formularea sa finala: «Multumesc tuturor pentru ca sunteti alaturi de mine!»
Ceva mai controlata este constatarea lui TB legata de perioada de contre politice care «Se termina»… urmat indeaproape de «in mandatul viitor».
CONCLUZII poetice
Am descris aici doua limbaje nuantate in mod opus. Unul al afirmarii aproape paranoice a autoritatii si consensului popular (ducandu-ne cu gandul la un tata care bate copii) si celalalt, un limbaj al nesigurantei al amanarii punctului, al complicarii constructiei sintactice (ca atunci cand este vorba despre replicile unui copil batut rau de parinti). Destul de clar definite apar aceste limbaje deopotriva primitive din punct de vedere politic in momentul in care a fost pusa in discutie protectia sociala. T.B. isi deschide interventia cu «Avem o problema care se numeste», in timp ce MG incepe cu « Este problema cea mai sensibila a tarii noastre » , doua formulari care exprima felul in care candidatii au inteles sa se plaseze fata de punctele sensibile. Unul personalizeaza la modul colectivist, celalalt obiectiveaza impersonal. Ambii candidati au vorbit despre reformularea statului, dar adevarata restaurare este una a sensului cuvintelor. Formulari metaforice, generalizari goale de inteles sunt numai contururile unei lipse de repere ce poate fi fatala unui sistem politic deja pus la indoiala. Cele 50/50% din sondajele de opinie, jocul la milimetru al numararii voturilor arata doar ca nici unul dintre cei doi candidati nu a reusit sa convinga alegatorii ca reprezinta o optiune viabila. Asa ca, mai mult decat oricand, rezultatul final al numararii voturilor este numai o intamplare. Dar, in ciuda aparentei prapastii pe marginea careia se situeaza astfel demersul electoral democratic in Romania, in realitate, acest rezultat arata ca 2009 este anul in care alegatorii au hotarat ca pot sa isi aleaga administratorii societatii lor cu lejeritate, cu lejeritatea celui care stie ca postul de presedinte este un post in care noi facem angajarile. A fost sezon de interviuri, peste patru ani vom avea un alt sezon si, culmea, cei care se compromit au inceput sa fie numai politicienii. Noi, incepem sa avem vietile noastre mai importante decat promisiunile lor.