Lectura va fi urmată de un dialog cu Nora Iuga şi Claudiu Komartin.

Aparente reportaje de călătorie, bogat împănate cu referinţe livreşti, poemele lui Octavian Soviany sînt, totodată, incursiuni prin arhivele  prăfuite ale istoriei, promenade nostalgice prin trecutul artei şi al literaturii. Autorul construieşte aici harta, puternic personalizată, a unei Europe bîntuite de aspiraţia secretă a propriei sale nimiciri, pune pe hîrtie frisoane thanatice, e obsedat de forţele distructive ale istoriei.

Cîteva poeme de dragoste aduc puţină lumină, ici-colo, în acest univers, configurat în culori sumbre, cu un accentuat sentiment al zadărniciei. Astfel încît, şi în Călcîiul lui Magellan, Octavian Soviany se dovedeşte, înainte de toate, un poet al prafului şi al pulberii.

„Ca la toţi marii melancolici, realul e şi pentru Soviany într-o masivă hemoragie de substanţă; iar textele lui sînt încercări disperate de oprire sau măcar de compensare a ei. Şi tot din excesul atrabilar îi vine lui Soviany şi reflexul thanatofor – adică asocierea imediată a oricărei gesticulaţii cu semantisme funebre. Spus simplu, la orice s-ar gîndi, Soviany se gîndeşte de fapt la Moarte.” (Radu Vancu)