Poeţii Dan Coman şi Petru Romoşan au lansat o nouă antologie dedicată autorilor care au debutat în România anilor 2000.
“Compania poeţilor tineri în 100 de titluri” (Editura Compania) este o culegere a celor mai proaspete texte poetice româneşti. Până acum, fie că a fost vorba despre „Generaţia 2000” (2004) ori „Poezia antiutopică” (2010), antologatorilor li s-a reproşat absenţa unuia sau altuia dintre poeţii consideraţi reprezentativi pentru această perioadă din literatura română. Antologia de faţă este prima căreia nu i se poate reproşa aşa ceva din moment ce editorul îşi asumă alcătuirea unei „structuri muzicale” pentru volum.
„În pădurile mari de la Nord de Dunăre, acolo unde locuiesc români trăiesc şi jderii de copac (Martes martes), jderii adevăraţi. Jderul de copac – spre deosebire de cel de piatră, care iese doar noaptea -, cu o pată gălbuie pe piept, nefragmentată, deşi atent şi fricos, vânează şi ziua. Se caţără în copac cu o viteză uluitoare. Luat de mic pe lângă casă, poate fi şi îmblânzit. Femela are o perioadă de gestaţie de nouă luni. Jderii, prădători mici care nu trec de 1,5 kg, atacă uneori animale mult mai mari: căpriorul, înalt de 1 m şi cântărind până la 35 kg, sau chiar celebrul cerb carpatin, de 2 m înălţime şi greu de 300 kg. Aşa povestesc vânătorii – puteţi afla totul despre jderi de pe Net, care e şi loc de refugiu pentru cultura «jderească». Jderii sar arareori la gâtul omului – dacă turbează, de exemplu.”
scrie editorul.
Jderii poeziei si inelele lor
Este o primă antologie dedicată celei mai noi poezii care preferă explicit, pretenţiilor de lucrare de referinţă, o structură liberă, concentrată asupra „noilor metafizicieni”, după cum se arată în acelasi „cuvânt înainte” semnat de Petru Romoşan. În acelaşi timp, poeţii care fac parte din fenomenul promovat cu ani în urmă de Marin şi Ştefania Mincu beneficiază aici de o primă selecţie tematică, puşi în relaţie cu tradiţiile poeziei româneşti, de la Văcăreşti la Nichita Stănescu. Cititorul interesat de etapele literaturii române va avea surpriza să descopere cum se constituie noua „Frăţie a Jderilor” literaturii care „îşi vor ţara înapoi”. În fond Tolkien nu era decat cu 10 ani mai mic decat Sadoveanu.
Textele din antologie adună 15 semnături şi o bibliografie privind fenomenul poetic 2000, pe care o vor găsi folositoare toţi cei interesaţi să afle mai mult despre poezia contemporană. ziarul ring