Despre morţi numai de bine se obişnuieşte să se spună, de obicei maliţios. Într-o înregistrare de pe la sfârşitul anilor 80, Nichita Stănescu era auzit adaptând expresia aceasta în formula „despre poeţi numai de bine”.
Nici urmă de tonalitate răuvoitoare, nici o aluzie tendenţioasă, nu poate să fie identificată în afirmaţia poetului. Dar undeva, după cuvântul „poeţi”, tonul vocii lui NS lăsa o pauză, o scurtă pauză în care puteai să ghiceşti o ucigătoare oboseală.
Atunci când au apărut primele veşti despre ceea ce s-a numit generaţia 2000, unii au reproşat „lipsa unor programe estetice proprii”, alţii au găsit de cuviinţă să ridice din umeri. Atunci când Nicolae Ţone a folosit pentru prima dată formula Generaţia 2000 pe copertele volumelor semnate de Zvera Ion şi de Marius Ianuş, aproape că nu a fost luat în seamă. Abia în 2003, atunci când Marin Mincu a deschis ostilităţile în jurul acestui termen la cenaclul Euridice de la Uniunea Scriitorilor, au fost vizibile şi primele reacţii. Nu a durat mult până când revista „Paradigma” a început să publice şi un supliment „Generaţia 2000” ale cărui pagini au reţinut texte mai mult sau mai puţin teoretice pe marginea fenomentului. Poate nu întâmplător, singura antologie (cu toate amendările care i-au fost aduse), care şi-a permis să folosească în titlu formula Generaţia 2000 a fost lansată tot de Marin Mincu.
În 2003, Eugen Bunaru lansa antologia „Dintr-o respiraţie” a cenaclului timişorean „Pavel Dan” folosind aceeaşi siglă, Generaţia 2000. În prefaţa volumului, poeţii timişoreni erau plasaţi în afara poeticilor radicale conturate la cenaclul Litere din Bucureşti. De multă vreme se vorbeşte că ar fi în curs de apariţie încă două antologii (cel puţin).
Aşa cum se poate ghici, generaţia 2000 începe să fie un termen clasat, ca oricare altul ân istoria literară. Prin februarie 2006, Daniel Cristea Enache găsea şi precursorul tinerilor poeţi de azi care văd lumea „într-un spectru terifiant, înregistrând cu un ochi lucid, rece, imobil ca al morţilor deveniţi ori nu statui, convulsiile fiinţei captive, zbaterile într-o lume degradată, cu sensurile sfâşiate, amestecate, răstălmăcite”:”tânărul bătrân Eminescu”. Acestea fiind spuse, este vremea , probabil să fie anunţată moartea subită a generaţiei 2000.

Etica unei generaţii şi uitarea ipocrită

Nu doar că lucrurile pe care le clama cunoscutul manifest fracturist au fost eronat înţelese înţeles, dar cele mai sordide aspecte legate de poetica douămiistă au devenit nişte clişee împrumutate cu frenezie de tineri care au preluat doar imagistica violentă, uitând sau trecând cu vederea adevăratele accente ale poeziei.
„La început, miza noastră era un pic alta, cu toate că nu excludea nonconformismul, negarea ostentativă a reţetelor literare la modă şi sfidarea oricăror înregimentări obligatorii în rândurile postmoderniştilor sau neomoderniştilor din noua eră post-comunistă” – preciza anul trecut Dumitru Crudu, în legătură cu modul eronat în care a fost perceput fracturismul. În acelaşi articol Crudu afirma că „miza nu este limbajul indecent în sine, ci autenticitatea. Miza nu este abolirea oricărei etici, ci construirea unei etici noi, care, aşa cum spunea undeva Umberto Eco, s-ar naşte din raportarea la cel care e diferit”. Nici gând să se vadă în aglomeraţia de înjurători şi indignaţi, care încep să fie o modă, faptul că poeţii insurgenţi încercau „să plaseze în centrul unei lumi a deriziunii şi a derizoriului demnitatea umană”, cum spune Crudu.

Între timp, ce fel de demnitate umană am putea să invocăm atunci când, în locul prezentării poeţilor şi tendinţelor care se fac simţite în literatura de azi, premiile, cronicile, uneori venite chiar din partea celor pe care mai deunăzi îi contestau, devin probleme majore?!
Poate doar să spunem o dată cu autorul citat la începutul acestei intervenţii „despre poeţi numai de bine”…
Pentru că a devenit un clişeu de agresivitate şi vulgaritate, pentru c este redusă tot mai des la un simplu argument jurnalistic, generaţia literară este o chestiune moartă. De acum se pune, mai mult decât oricând chestiunea schimbării deprinderilor mai mult sau mai puţin literare din lumea românească.

Poezia refuză clişeul

Pe internet există site-uri de poezie cu câteva zeci de mii de utilizatori. Sigur, cele mai multe poezii postate acolo nu depăşesc nivelul unui adolescent întârziat. Dar chiar şi în condiţiile acestea, interesul pentru poezie, ca formă de expresie este evident. Dacă se scrie poezie proastă, vina este şi a celor care nu au ştiut cum să propună altceva decât veşnica pomenire a unei poetizări superficiale.
Cunosc tineri absolut literari gata să jure că textele manelelor sau Britney Spears sunt elemente expresive de luat în seamă. Alţii, fără nici o ironie, culţi încearcă să desluşească sensuri reale în spatele trăncănelii televizate a unui patron de echipă de fotbal. Mari rar sunt luate în seamă complexele care au transformat exemplele de mai sus în elemente care trezesc interesul. De multe ori, un text poetic de acum 700 de ani este mai viu decât o bâiguială a nu ştiu cărui „-ism” comntemporan.
februarie-mai, 2006

după 36 de luni…
Textul de sus nu se mai gaseste pe internet asa ca am zis sa reiau discutia acum, inainte de lansarea sezonului X al Poeticilor cotidianului. Aici au ramas lucrurile cu problema generatiei, sa vedem unde le ducem mai departe.
De la lucrurile scrise mai sus s-a întâmplat să mi se răspundă la întrebarea „ce rămâne?”. Undeva, pe o pagina wiki în limba română, un poet a turnat cu copy paste pagini întregi din biografia personală. Când s-a născut fratele lui, când s-a operat prima oară, când a doua oară… şi tot aşa. Dar dacă mă întrebaţi care este diferenţa dintre prima şi ultima sa carte… cred că până şi el o să vă spună că prima era scrisă într-o joi, iar ultima marţea.
Şi acum rămâne de ales: aştepţi să moară sau îl şochezi cu vestea că s-a păcălit singur şi pe el şi pe idolii lui ciopliţi.
Zilele trecute am vazut ca a fost stearsa pagina cu descrierea mea de pe wikipedia. M-am tot gandit cum sa multumesc. De mult nu am avut senzatia unui gest eliberator. In sfarsit ceva de bun simt, m-am gandit, ca si cum dintr-o data toate posibilitatile s-au intors in fata mea. Cu toate astea am vazut ca pagina Zverei Ion este propusa pentru stergere. Cu asta nu sunt de acord. dar ce conteaza.