
liric în priză continuă îmi e un pic ciudă dar dacă e frig și văd că încă strălucește soarele nu foarte tare dar chiar și așa cu discuri și plăci aruncate la pământ cât să desfac o conservă cu boabe de porumb și să pun aromele la locul lor prima oară când am avut legătură dincoace de vag cu ceva porumb deja îl mâncasem și îmi părea rău eram într-un tren care ne aducea acasă de la lacul roșu și eu nu călcasem dincolo de chiuvetă la baie timp de o săptămână pentru că era întuneric și mirosea a var ud în sfârșit pe peron găsisem porumb fiert vândut dintr-o găleată poate mi-a plăcut nu mai știu doar un pic mai târziu mă alunecam în compartiment și am fugit spre un veceu cfr ca în trainspotting trebuia să te urci cu picioarele pe marginea năclăită a vasului metalic ca în viață mă rog, eu când povestesc astea numai la aroma porumbului proaspăt mă gândesc iar ultima oară e acum și acum și acum și în general înaintea oricărei disperări pot să găsesc o aromă care pune căldura la loc în orice zi friguroasă și strălucirile au sens iar de parcă pupilele tale s-ar aprinde dintr-o dată asupra acestui moment iau placa din mers și mă ridic SONDEZI MANICHIURA SĂRITURII) sms decuplat (prezic zilnic sentimentul civic o să ne omoare fie prin copleșire fie pe bază de absență din punct de vedere fizic nu suntem pregătiți pentru finaluri dar la nivel psihic nimic nu ne împiedică să dăm cu derulare pe peretele ritmic
15 octombrie