Notele poeziei la Târgoviște (2013)

de Răzvan Țupa

www.poetic.ro

A patra ediție a Zilelor de poezie “Constantin Virgil Bănescu” a trezit din nou interesul a 60 de poeți tineri, care încă nu au apucat să debuteze. Au intrat în concurs texte trimise de autori din toate colțurile țării și din Basarabia iar departajarea celor 7 locuri pentru care organizatorii au pregătit premii și găzduire în fața publicului din Târgoviște a fost, încă o dată, foarte greu de făcut.

Antologia de față cuprinde texte scrise de concurenții cu cele mai bune 30 de medii stabilite după jurizare. Notele acordate de cei 5 membrii ai juriului de la 1 la 100 au dus la situaţia delicată în care diferenţa dintre al şaptelea loc (ultimul care ar fi fost finanţat pentru invitaţia la Târgovişte) şi locul nouă să fie de numai 4 puncte (364-360). La concurs au participat 60 de autori, jurizarea fiind făcută de Octavian Soviany, Diana Geacăr, Radu Vancu, Rita Chirian și subsemnatul. Tocmai din cauza dificultăţii de a departaja între textele scrise de primii 16-17 participanţi clasaţi, Claudiu Komartin a preferat să se abţină de la notarea poemelor din concurs.

Ce o să vedeți pe viu lângă Turnul Chindiei

Cei care vin la Muzeul Tiparului și al Cărții Vechi Românești pentru festivitatea de premiere a festivalului din acest an pot să încerce câteva moduri de a face poezie complet diferite unele de celelalte.

Pornind de la notații cotidiene servite de o prelucrare atentă a tăierilor versului, poezia  Biancăi Gheorghiulescu din Târgoviște este concentrată asupra senzațiilor și ritualurilor de comunicare interpersonală: “ne-am proptit spatele de pereții reci din camera ta/ îți conturez bucățile decojite de pereti/ și le astup cu mâinile până/ aștept să zici ceva”.

Lecția pe care poemele Cătălinei Matei par să o predea atunci când este vorba despre expresivitate țin de o economie a mijloacelor jucată între banal formulat în permanentă tensiune cu expresiile apăsate: „camera mea e dezordonată ca strada/ măcar afară sunt necunoscuţi/ am început să fug de carne/ foamea nu te lasă să te adînceşti/ o maşină parchează în faţa trotuarului/ şoferul deschide portbagajul/ ascultă muzică proastă/”.

Detenta poeziei scrise de Emil Daniel Coman (Sibiu) este avantajată de perspectiva orientată spre sintagme plastice, evitând reducerea demersului expresiv la jocuri cu pretenții poetice. De multe ori găsește formulări puternice:” în depărtare cineva bătea ritmul în interiorul unui obiect vitrificat”

Cu toate că și-a prezentat poemele cu un citat din Nichita Stănescu, “Oricum, ofer Titanicului acest iceberg, realului, aceste cuvinte”,  Anastasia Gavrilovici a propus o poezie definită pe reperele unui ritual de asumare și plasticizare a limitelor, departe de reperele modernismului în destrămare specific poetului necuvintelor. Experimentarea imaginilor traumatice este punctată în poemele autoarei din Suceava de o tăiere a versurilor care acutizează demersul expresiv proiectând sensul de-a lungul unui poem bine controlat și deschis spre spectacolul prezenței: “cu primele raze ale neonului din baie/ alcoolul se retrage în larg. imaginea devine atunci/ mai clară aproape că vede urmele şi strânge/ hotărâtor pleoapele.”

Pentru  Cătălina Bălan din București,  poemele cu care a intrat în concurs punctează raportul autor/cititor folosind o scenografie proaspătă pentru relaționări complicate. Eareușește să își construiască discursul fără să dezvolte inutil: “ toată afacerea asta/ din care oricum/ n-ai înţeles mai nimic/ pentru mine doar o intrare/ până la glezne în mare”.

Alteori, hotărârea de a juca toate cărțile poeziei sale în direcția expresivității îi oferă poemului scris de un alt participant la Zilele de poezie, spațiul necesar pentru reușite neașteptate: „Conectaţi la USB-uri stăm faţă-n faţă/ Mama, tata sunt de mult transexuali sau androizi/ (dragostea creşte singură)” scrie timișoreanca Adelina Georgeta Dozescu.

Amalia Georgiana Cernat-Ștefan a arătat că interesul pentru simboluri cunoaște azi șivariante reușite. Ca să încep cu fragmentele în care, chiar dacă sunt agățate clișee, acestea sunt revăzute și integrate în demersul de rescriere și reutilizare cu sens expresiv : „din depărtări/ tata ne strigă pe numele de botez/ în zilele de sărbătoare ieşim pe câmpul minat & soarele/ ni se urcă în cârcă cu tot cu dinţi”. Arta pe care o stăpânește cel mai bine pare să fie jocul misterelor. În locul supralicitării unor simboluri, acestea sunt reduse la condiția unor elemente plastice: „încă e decembrie în radiografii :: îmi agăţ braţul de umărul tău ca/ roşiile pe araci în zilele cu soţ –  ca un titirez/ mişcările ochilor în orbite. până ieri am crezut cu putere/ într-un câmp de maci crescut la baza foselor/ pe care niciun călcâi nu s-a priceput să-l adulmece”.

Mai mult decât un concurs

Nicio competiție nu poate să reflecte în întregime peisajul variat al poeziei de azi. Și asta nu pentru că nu s-ar mai putea citi poezia, ci din simplul motiv că am avea nevoie de o manifestare la care să participe câteva zeci de feluri de poezie (numai din România) pentru o imagine completă. De aceea, Zilele de poezie „Constantin Virgil Bănescu” de la Târgoviște și-au propus să încerce să aducă în fața publicului cât mai multe variante de poezie de azi care experimentează modalități personale de expresivitate. Sigur, vor fi dezavantajați autorii care îngână poezia pe care deja o cunoaștem, poezia despre care știm și fără să venim la Târgoviște că este frumoasă și poetică. Mai mult decât un concurs, Zilele “Constantin Virgil Bănescu” sunt o întâlnire, iar publicul din fosta cetate de scaun este o parte importantă a acestui eveniment. Și la fel de importanți sunt toți tinerii autori care nu au ajuns la Târgoviște, dar pe care îi puteți citi în acest volum. De unii dintre ei veți mai auzi, alții vor considera că drumul lor prin scrierea poeziei i-a pus la încercare destul, dar și unii și ceilalți sunt acum prezenți în fața dumneavoastră. Și în 2013, familia lui Constantin Virgil Bănescu, între îndepărtările de fiecare zi a reușit să ne ofere ocazia să învățăm să ne bucurăm împreună de asemenea întâlniri.

Și în anii trecuți am semnat prezentarea textelor selectate de organizatorii Zilelor Virgil Bănescu de la Târgoviște. Adaug aici aceste texte pentru că punctează câteva direcții importante pentru trasarea celor mai recente dezvoltări ale poeziei.

Cea mai nouă poezie

2011

-constituirea noilor limbaje-

Inventarea unui limbaj este sinonimă cu inventarea unui organism viu lăsa să se înţeleagă Ludwig Wittgenstein, unul dintre “sfinţii” filosofiei din secolul XX. Acest lucru poate fi sesizat şi în cele mai proaspete poeme semnate de tineri autori din România, autori care încă nu au apucat să debuteze în volum, dar sunt în momentul în care îşi conturează propriile formule de exprimare a poeziei.

Scurtă schiţă a descendenţelor poetice

Apăruţi după ce toate războaiele literare din jurul Generaţiei 2000 par să se fi încheiat cu un armistiţiu cât se poate de trist, cei mai tineri autori de poezie au ocazia să ilustreze o stare de fapt cu totul nouă pentru literatura română. Jocul literar impus la standarde universitare de scriitori ca Mircea Cărtărescu pe urmele formulărilor celebre în a doua jumătate a secolului XX din realismul magic al romanelor sud-americane, până la manierizarea mecanismelor propuse de generaţia beat din Statele Unite pentru sondarea realităţii, ca şi permanenta stare de contestare a oricărui mecanism social drept falsificator coborâtă din vremurile învolburate ale avangardei româneşti şi europene, par să iasă într-un luminiş o dată şi cu cei pe care îi citiţi în volumul de faţă.

„Trebuie să organizăm întâlniri la care poeţii să primească bani pentru ceea ce scriu” spunea Constantin Virgil Bănescu la ultimul Colocviu al Tinerilor Scriitori la care ne-am văzut. Transformarea scrisului în din valoare în sine în reper al comunicării încă nu s-a încheiat. Dar poezia a ieşit din ţarcul strict estetic pe care tradiţia secolului XX a ţinut să i-l impună.

Promisiuni şi realizări

Printre lucrurile abolite o dată cu ultimele ciocniri poetice din peisajul românesc se numără şi validitatea oricărui criteriu generaţional în judecarea unor texte literare. De aceea, tinerii strânşi în acest volum propun variante profund personale în scrierea poeziei reuşind să îşi delimiteze domeniile proprii foarte clar între limitele de orientare care definesc atât exteriorul poeziei (fie el literar ori social) cât şi procesele de definire ale identităţii intime.

Din 2005 am făcut mereu parte dintr-un juriu care citea poemele elevilor de liceu. De la un an la altul am remarcat schimbări majore în ceea ce venea din cele mai proaspete producţii poetice. Dacă la jumătatea anilor 2000 majoritatea propunerilor se limitau la imitarea a ceea ce putea să semene a poezie, preluând de obicei instrumentele şi sonorităţile clasice sau, cel mult, ale unui modernism încheiat cu Nichita Stănescu, pe măsură ce primul deceniu al secolului XXI s-a apropiat de final, tot mai mulţi tineri au optat pentru un nou pact cu instrumentele poeziei. Mult mai intransigent decât până acum cu tot ceea ce este acceptat în literatură, mai abrupt în relaţia cu cititorul şi chiar şi cu realitatea, noul discurs poetic includeşi o asumare a riscurilor pe care cel care scrie trebuie să le aibă în vedere.

Mai mult decât oricând poezia lor nu se fereşte să pară ne-poetică şi chiar şi atunci când folosesc rima saumetafora clasică întreaga lume este pusă în joc pentru ei. Pentru un cititor este o ocazie rară: aceea de a asista la formarea noilor înţelesuri pe care poezia şi le găseşte.

Direcţii şi repere

Un lucru special pe care cititorul îl poate remarca aici este şi diversitatea pe care o arată în inspiraţie autorii tineri. Unii aleg să îşi prezinte poezia cu versuri din piese de teatru care ţin de tinerii furioşi, alţii se întorc la citate din modernismul târziu românesc, în veme ce foarte mulţi găsesc potrivită alăturarea versurilor lor cu fragmente din autori care au debutat în ultimii zece ani. Gabriel Daliş, Constantin Virgil Bănescu, Iulian Tănase sunt câteva dintre numele pe care tinerii poeţi ţin să le numere ca referinţe pentru legătura lor cu poezia de azi.

Un alt element care şi-a pierdut funcţionalitatea în lumea de azi este autoritatea criticului literar. La începutul anilor 2000, textele pe care Marin Mincu sau Al. Cistelecan le scriau în întâmpinarea noilor volume de poezie erau definitorii pentru ceea ce însemna peisaj poetic românesc. Între timp poezia publicată pare că pune în dificultate până şi pe cei mai pricepuţi comentatori astfel încât numai inconştienţii şi semidocţii par să mai fie capabili să aibă pretenţia că ar emite judecăţi general valabile pentru ceea ce citesc. De fapt suntem martorii unui moment cât se poate de fast pentru creaţia poetică. Discursurile justificatoare şi-au pierdut puterea iar mizele poeziei sunt chiar în textele pe care le citim.

Unii dintre aceşti autori noi (sau vechi) pe care îi citim azi şarjează printre faldurile unei realităţi capricioase, aşezând în pagină adevărate confruntări cu sensurile sociale. Alţii lucrează la definirea unor repere de identitate intimă formulate până la limita sensibilităţii patetice (cum se vede uneori şi în culegerea de faţă).

O direcţie care mă interesează în mod deosebit aici este depăşirea acestei separări între intim şi social şi încercările de relaţionare pe care unii poeţi încearcă să le aducă în textele pe care le scriu. Fie că îşi iau asupra lor sarcina de a încerca toate capriciile memoriei ori ale eu-lui traumatizat de fetişuri ale tradiţiei, ori aleg să se confrunte cu zonele în care limbajul poetic nu este încă legat, aceştia ştiu să urmărească măsura în care versul lor poate să fie efectiv, să îşi facă treaba, renunţând de cele mai multe ori la ceea ce este redundant ori nesigur în poezia pe care o scriu. Aşa se face că poezia nu mai are cum să fie singură, doar cuvinte pe hârtie ci îi regăseşte pe toţi cei care au scris vreodată poezie. Şi poetul are şansa să aleagă ce vrea să reprezinte şi să continue din toate discursurile poetice închegate.

Astfel s-a constituit antologia de faţă pornind de la cele trei direcţii pe care le-am numit mai sus.

Concursurile poeziei

Dificultatea oricărui concurs de poezie vine mai ales din faptul că textele propuse sunt, de obicei, lucrări de trecere pentru cei care participă. Aflaţi în momentul în care încep să îşi formuleze propriile linii de forţă în poezie, tinerii scriitori au cele mai înşelătoare propuneri. Întotdeauna juriul este obligat să puncteze doar textele intrate în concurs. Pe cât de just, pe atât de frustrant este acest lucru. Şi asta numai pentru că, de foarte multe ori, cei care scriu poezie foarte bine la o vârstă fragedă ajung să renunţe la domeniul în care se remarcă. Într-un fel este normal. Niciun fel de structură oficială nu vine să încurajeze arta poeziei o dată ce autorii încep să confirme. Astfel, este greu să mai scrie poezie mai ales cei care ajung la o formulă clară a discursului personal. De aceea, este de aşteptat ca în jurul celor care au şarjat poezia asemenea lui Constantin Virgil Bănescu să se lege întâlniri care să confirme puterea pe care poezia a avut-o mereu legând punţi între cei care i se dedică dar şi între vremurile marcate de profilul pe care arta cuvântului a reuşit să îl aibă.

Târgoviște 2012, o platformă de poezie în fața haosului

Un concurs de poezie include doza lui de haos. Ediția 2012 a Zilelor “Constantin Virgil Bănescu” a adunat 58 de feluri de poezie pentru cele 7 invitații la evenimentele din Târgoviște. Mai mult decât oricând, alegerea s-a dovedit grea. Și nu numai pentru că fiecare dintre participanți aducea câte o nuanță personală în sunetul de azi al poeziei, ci, mai ales, după întâlnirea cu poetici coerente pe care ne-au prilejuit-o aproape jumătate dintre cei care au trimis texte.

De la negocierea continuă între vizual și retoric până la demersurile de stabilire a unei legături între mitologiile intime și delirul social, poeții tineri care vin acum la Târgoviște dezvăluie o vârstă nouă a poeziei românești, deja formulată în punctele ei esențiale.

Dincolo de obișnuitele liste de nume cu premianți și câștigători ai zilei, evenimentul,ajuns acum la cea de-a treia ediție, propune o serie poetică. Șapte genuri de poezie de azi au adunat punctaje foarte apropiate, având medii cuprinse între 88 și 81 de puncte (din cele 100 posibile). Mai mult, de două ori punctajul final a fost egal (sau aproape). Concurenți din Sibiu, din Bistrița, din București sau de la Bârlad refac, zilele acestea, o hartă a poeziei de care literatura contemporană are nevoie.

În condițiile în care nu se mai poate vorbi despre topuri și clasamente literare general valabile, reușita din poezia fiecărui participant la Zilele “Constantin Virgil Bănescu” este o platformă pe care se pot construi tot atâtea imagini ale literaturii române azi. În rescrierea fiecăruia dintre cei pe care îi citiți aici, limba română literară regăsește căi de refacere a drumurilor atât de accidentate de la fantasmele fondatoare ale idividualității până la neașteptatele întâlniri într-un spațiu comun, exterior: poezia.

„Lumea de afară avea regulile ei, iar regulile acestea nu erau umane” notează citatul ales de unul dintre câștigătorii din acest an împrumutând vorbele lui Michel Houellebecq. Și tot el (Vlad Pojoga) reușește să găsească formula care să rețină imaginea unui moment: “crăpăturile zidului feţele noastre/ respirăm aerul de afară/ aerul lumii.//suntem fukushima al treilea război mondial/câteva mâini poate mai multe degete/ noul mozart/ iubirea conductele de canal/ prin care ne târâm spre ieşire// niciodată îndeajuns de mult// niciodată îndeajuns de aproape.//”.

Poate nu numai întâmplarea a făcut ca unii concurenți să aibă punctaje identice. Aceleași calificative ca și Vlad Pojoga le-a avut din partea celor 4 membri ai juriului și Alexandru Văsieș. Iar poezia lui vorbește pentru toți participanții: “Nepregătiţi am cărat în spate,/ după putere,/ vorbind în sfârşit despre mame,/ taţi, despre biciclete, colecţii şi competiţie,/ convinşi că de-acolo venise – dinamitard întârziat –/ şi se înclinase totul în favoarea noastră/ Că mâlul odată întărit, se poate călca.//”

Am ales numai două exemple dintre cele 58 de poetici care și-au dat întâlnire la Târgoviște în mai 2012. Chiar și din aceste citate scurte se înțelege dificultatea cu care s-a făcut departajarea între poemele pe care juriul le-a considerat cele mai bune. Și acestea au fost scrise nu numai de 7 autori, cât, obligați de limita cheltuielilor, a trebuit să reținem în final. Ci aproape 20. Pe mulți dintre ei, cu siguranță îi vom regăsi la evenimentele viitoare dedicate poeziei.