Safe Space – proiectul care aduce adolescenții din cartiere defavorizate la teatru este prezentat într-un comunicat de presă.
Asociația Art Revolution organizează în lunile octombrie și noiembrie Safe Space, un proiect inovator de educație prin artă, care oferă adolescenților și profesorilor activități performative și resurse digitale menite să îi ajute să se conecteze cu propriile emoții, să înțeleagă mai bine relațiile sănătoase și să dezvolte o gândire critică în fața provocărilor sociale contemporane.
Pornind de la spectacolul de teatru ReStart și de la aplicația de mobil cu scop artistic The Network, produse de Asociația Art Revolution, elevii din Rahova și Pantelimon vor participa la o serie de ateliere educaționale. Tinerii vor viziona și interacționa cu cele două creații și vor discuta cu specialiști în educație culturală. În cadrul atelierelor, elevii vor oferi rezolvări alternative pentru anumite scene, vor realiza arbori decizionali care să îi ajute să interiorizeze aspectele legate de libertatea de gândire si decizie. Dezbaterile din cadrul atelierelor vor fi ghidate de Alexandra Mihalache (specialist în educație non-formală – Fundația Tineri pentru Tineri).
ReStart: un spectacol despre vindecare și reconstrucție
Spectacolul ReStart, parte esențială a proiectului Safe Space, revine în octombrie pe scena teatrului Replika. ReStart spune povestea curajoasă a femeilor care au reușit să iasă din relații toxice, oferind publicului o oglindă sinceră a unor realități adesea ignorate, dar și soluții de a construi relații sănătoase. Spectacolul, regizat de Ozana Nicolau și interpretat remarcabil de actrițele Nicoleta Lefter și Mihaela Rădescu, captează intensitatea emoțională a acestor experiențe și modul în care arta poate facilita vindecarea.
Următoarele reprezentații vor fi pe 21 octombrie, de la ora 20.00 și pe 30 octombrie de la ora 18.00, respectiv de la ora 20.00. Intrarea este gratuită în limita locurilor disponibile, dar necesită rezervare în prealabil la: artrev.ro@gmail.com .
Mai multe detalii pe: https://www.facebook.com/ArtRevolution.ro
Spectacolul este susținut de aplicația mobilă The Network, un instrument digital interactiv care completează experiența scenică printr-o explorare creativă a soluțiilor și persoanelor de sprijin pe care le putem accesa în astfel de situații. Aplicația inovativă The Network adaugă o dimensiune digitală proiectului, conectând tinerii cu arta prin intermediul tehnologiei.
Ateliere educative pentru adolescenți – din scenă, în sălile de clasă
Ateliere performativ-educaționale se vor desfășura până pe 15 noiembrie, în Colegiul Tehnic Dimitrie Bolintineanu, Colegiul de Industrie Alimentara Grigore Moțoc, Liceul Tehnologic Sfântul Pantelimon și Colegiul Tehnic Anghel Saligny. Aceste activități creative au scopul de a sprijini adolescenții să își dezvolte abilitățile digitale și să învețe cum să gestioneze emoțiile dificile într-un mod sănătos și responsabil. Temele atelierele includ prevenirea violenței fizice și emoționale, dar și construirea unor relații bazate pe respect și empatie.
Ulterior, profesorii implicați în proiect vor beneficia de un ghid educațional gratuit, dezvoltat pe baza experienței din ateliere, care oferă instrumente utile pentru integrarea artei și mijloacelor digitale în educația formală.
Un proiect cu impact real în comunitate
„Am creat Safe Space din dorința de a oferi tinerilor un spațiu unde să se simtă ascultați și sprijiniți, unde pot explora problemele cu care se confruntă într-un mod creativ și curajos. ReStart este mai mult decât un spectacol – este un dialog deschis despre traume și vindecare, un manifest pentru relații sănătoase. Cred cu tărie că arta poate schimba vieți, iar prin atelierele și spectacolele noastre, încercăm să le oferim tinerilor unelte valoroase pentru a-și înțelege emoțiile și a lua decizii mai conștiente în fața violenței și abuzului.”, a explicat Ozana Nicolau, inițiatoarea proiectului, autoarea și regizoarea ReStart Safe Space este un proiect educațional și, deopotrivă, o platformă care le oferă tinerilor oportunități concrete de a-și exprima ideile și de a se implica activ în schimbarea societății. Prin teatru, artă și tehnologie, ei sunt încurajați să devină agenți ai schimbării și să construiască un viitor mai empatic și mai conștient de efectele violenței. Safe Space este derulat de Asociația Art Revolution în colaborare cu Fundația Tineri pentru Tineri și Centrul de Teatru Educațional Replika.