abia joi a fost prima zi de targ de poezie de-adevaratelea la Marche. aeir_sigla.jpg
Cu toate astea, la targ, n-am vazut nimic care sa te dea pe spate. Foarte putini editori au scos in fata cartile obiect. Ceva mai multi au venit cu editii sonore. Dar cel mai clar am vazut ca stau foarte bine unii langa altii zeci de editori specializati in poezie (sau cu colectii de poezie consistente in programul editurii).

Mai exact
Nu am ajuns azi la expozitia William Blake de la Petit Palais, in schimb am terminat filmarea de inceput, cu perspectiva inversa focalizarii de la sosire din avion pe turnul Eiffel. Ba chiar si finalul s-a dus un pic in directia aia, de langa turn cu aparitii neasteptate de prin tufisuri. Si fix la ICR, Crenguta a citit pentru filmul Ae/iR din poeziile cu care isi tapetase biroul. Orice turist e obisnuit cu gradinile din mijlocul orasului. Dar gradina din mijlocul cladirii ICR de aici chiar ca te surprinde.

si poezia?!
Inca si mai aproape de poezie au fost spectacolele de teatru la care am ajuns seara.
Doug Howe, pe care il stiam de la NY si de la Bucuresti a avut un spectacol in Cavern club. Era doar o lectura a unei piese de teatru, dar „It’s me down there” i-a prins pana si pe cei care au ajuns cu mine intamplator acolo.
Inca si mai poetic a fost spectacolul lui Radu Afrim la Odeon- Theatre de l’Europe. Pai pe rand: cum e sa dai impresia ca textul e subtire si sa accentuezi personajele pana la exagerare si, brusc, sa arati ca iti permiti sa faci asta pentru ca poti oricand sa readuci replicile in poveste si peste imaginile impresionante?!
Si cat de poetic poti sa functionezi ca sa arati ca totul este de cacat dar chiar si asa, oricand poate sa fie revelat drept infasurat in frumusete (mai mult sau mai putin cruda, mai mult sau mai putin macabra, dar totusi frumusete)?!
In sfarsit, toata lumea iubeste pe toata lumea in „Boala familiei M.”chiar si atunci cand uraste si asta da totul peste cap.

Pe scurt
Pana la urma, din tot ce am respirat in primele 2 zile la Paris. cele 2 lucruri care mi-au placut cel mai mult au fost romanesti: gradina si piesa teatrului din Timisoara adusa in Odeon-ul din nordul orasului.
Si cand ne intorceam la hotel. o masina ne lasa sa trecem: BV-Ro. Si soferul ne face cu mana cand vede ca recunoastem numarul romanesc.